Simbolismul masonic tradiţional este o lucrare de referinţă în care masoneria apare ca o căutare spirituală legată de Tradiţie.

În septembrie trecut, tot pe acest site, prezentam reeditarea primului volum din Le Symbolisme Maçonnique Traditionnel, una din cărţile devenite clasice, prima ediţie a cărţii a apărut în 1981 la Editions Edimaf, a cunoscutului autor de literatură masonică Jean-Pierre Bayard (7 februarie 1920 – 5 martie 2008). Cu acel prilej am amintit şi cîteva titluri din bogata sa activitate publicistică. Revenim acum pentru că la începutul anului a apărut al doilea volum al cărţii amintite: Le Symbolisme Maçonnique Traditionnel, tome II. Hauts-Grades et Rites Anglo-Saxons, Escalquens, Editions Dangles, 2012, 490 p. Se practică în lume mai multe rituri, mai răspîndite fiind Memphis-Misraim, York, Swedenborg, Scoţian Rectificat şi Scoţian Antic şi Acceptat, pe care Jean-Pierre Bayard îl consideră demn de a fi

studiat în totalitate, deşi nici un Suprem Consiliu din lume nu ritualizează toate gradele; nu uită să amintească faptul că anumiţi comentatori, care sînt convinşi de originea corporativă a masoneriei, afirmă că aceasta ar trebui să se limiteze la trei grade, celelalte fiind o creaţie filosofică, fără suport real. Dar autorul francez susţine că masoneria corporativă este a primelor două grade, mitul lui Hiram desolidarizîndu-se de secretele meseriei de constructor şi consideră că al treilea grad aparţine gradelor înalte scoţiene, care dezvoltă căutarea şi amplifică învăţătura masonică. De altfel, unele Supreme Consilii de Grad 33 şi Ultim ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat ritualizează simbolic gradul de maestru tocmai pentru a sublinia continuitatea şi înlănţuirea celor 33 de grade. (mai mult…)

Mai mult...

Este aici unitatea superioară a universului al cărei unul din cele mai poetice nume este cel de mare arhitect al universului », afirmă Jean-Pierre Bayard, îndemnîndu-i pe cei care au fost admişi în rîndul masonilor să nu se mărginească la efortul de asimilare doctrinală, la învăţarea catehismului sau la frecventarea cu regularitate a ţinutelor lojilor lor, ci să se aventureze în căutarea adevărului, să înfrunte tenebrele, să renunţe la evidenţele autorităţii, să privească în adîncul mormîntului!

Jean-Pierre Bayard (7 februarie 1920, la Asnières, - 5 martie 2008, la Angers) este unul dintre cei mai cunoscuţi autori de literatură masonică în limba franceză. De formaţie inginer de lucrări publice, Jean-Pierre Bayard obţinuse titlul de doctor în litere, cu o teză despre spiritualitatea masonică. Numeroasele cărţi care îi poartă semnătura acoperă teme cum ar fi: spiritualitatea masonică, companionajul, rozicrucianismul, simbolismul focului, dar acoperă şi cinci decenii de activitate publicistică. Amintim cîteva din cărţile sale: La Symbolique du Feu, 1954 ; La Symbolique du Monde souterrain, 1961; Le Symbolisme de la Rose-Croix, 1975; La Spiritualité de la Franc-Maçonnerie, 1982; La Tradition cachée des cathedrales, 1990, premiul Bordin al Institutului Franţei; Le Symbolisme du Temple, 1991; L’Esprit du Compagnonnage, 1994; Trente-trois. Histoires des degrès du Rite Ecossais Ancien et Accepté en France, 2004. A avut amabilitatea de a răspunde cîtorva întrebări pentru un interviu publicat în revista « Cronica » , martie 2005, reluat în volumul Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Iaşi, Editura Cronica,

2005. Multe din cărţile sale au cunoscut mai multe ediţii, dar despre una din cărţi se spune că devenise o lucrare clasică încă din timpul vieţii autorului. Pentru că noile generaţii interesate de această carte, prima ediţie apăruse în 1978, nu o aveau la dispoziţie, Editura Dangles a luat iniţiativa de a o reedita: Le Symbolisme Maçonnique Traditionnel. Tome I : Les loges Bleues, coll. « Horizons ésotériques », 2011, 462 p. Deşi trăim într-o lume marcată de materialism, de un nemaiîntîlnit avînt tehnologic, cu bunele şi relele sale, deşi omul zilelor noastre s-a plasat de bună-voie în « zodia » consumismului şi cultivării orizontalităţii lipsite de perspectivă, sînt încă mulţi cei interesaţi de valorile tradiţionale, de spiritualitatea autentică. În acelaşi timp, valul de interes pentru o spiritualitate cu un conţinut ambiguu, o spiritualitate cu graniţe fluctuante, folosirea abuzivă a termenilor de esoterism şi iniţiere cer o privire circumspectă pentru a îndepărta urmele neînţelegerii. S-a spus de multe ori că masoneria este ultima instituţie care…

Mai mult...

Cabala este curentul mistic şi esoteric propriu tradiţiei evreieşti, iar acest curent esoteric s-a dezvoltat totdeauna în paralel cu religia iudaică, cu talmudismul şi rabinismul

Ca şi în cazul altor termeni mai puţin cunoscuţi, cabala a avut, după 1990, ca noţiune, acelaşi parcurs marcat de o folosire abuzivă, de lipsa unor referinţe clare. Editorii nu au ales pentru traducere lucrările fundamentale, ci au optat pentru cărţi lipsite de valoare, care au adus şi mai multă confuzie într-un domeniu şi aşa nu tocmai accesibil. După ce a trecut furia maculaturii, au început să apară şi studiile profunde asupra cabalei, scrise printre alţii de Alexandru Şafran, Gershom Scholem, Moshe Idel. Scriam în urmă cu puţin timp despre o admirabilă profesiune de credinţă masonică a lui Marc Halévy; recent am citit o altă lucrare intersantă semnată de acelaşi autor: Aux sources de la Kabbale et de la Mystique juive, Editions Dangles, coll. „Horizons ésotériques", 2007, 236 p. Cabala este curentul mistic şi esoteric propriu tradiţiei evreieşti, iar acest curent esoteric s-a dezvoltat totdeauna în paralel cu religia iudaică, cu talmudismul şi rabinismul. Prima carte cabalistică a fost Sepher

Yetzirah şi a fost scrisă în secolul al IV-lea, dar perioada cea mai înfloritoare începe cu secolul al XII-lea în Provence şi continuă în Catalonia. De atunci datează Sepher ha-Bahir şi Sepher ha-Zohar. Marc Halévy consideră că „vocaţia intimă şi ultimă a cabalei este divinizarea sau deificarea omului. Cel puţin a omului care se arată dornic şi capabil. Ea urmăreşte să scoată sufletul din planul uman al existenţei relative şi locale, pentru a-l face să atingă planul divin al esenţei absolute şi globale: altfel spus, ea urmăreşte unirea sufletului uman cu sufletul cosmic. Cabala nu este un discurs: ea nu pretinde să spună un adevăr. Ea este o metodă, o asceză, un demers, un drum, un proces. Ea nu este filosofică şi discursivă, ea este mistică şi iniţiatică. Limbajul său nu este cel al conceptelor şi al logicii, ci al simbolurilor şi al metaforelor". Cabala este înainte de toate o lectură mistică, esoterică şi iniţiatică a Torei, scrisă şi citită…

Mai mult...