Pentru cei mai mulți, lumea nordului este una misterioasă, populată de ființe fabuloase, de spirite, de personaje legendare și locuri mitice, de obiecte sacre, de povești miraculoase. Este o lume pe care Europa continentală o descoperă mai întâi prin saga islandeză Edda, opera literară a lui Snorri Sturluson (1179-1241), autorul cel mai complet al Evului Mediu islandez, aristocrat cărturar, om politic de prim rang al vremii sale. Descendent, după mamă, a vestitului bard Egill Skalla-Grimson, Snorri Sturluson a fost crescut, după practica scandinavă a adopției, de Jon Loftson, un influent descendent al regilor Norvegiei. Și-a petrecut adolescența la Oddi, un foaier cultural unde Snorri a dobândit serioase cunoștințe de doctrină creștină, de drept, de istorie, de poezie scandinavă și de literatură latină. Biografia lui Snorri Sturluson este cea a unei ascensiuni sociale remarcabile, încheiată din păcate cu asasinarea cărturarului, pe fondul unor neînțelegeri diplomatice între Islanda și Norvegia. Această perioadă foarte agitată din istoria Islandei și a familiei Sturluson este
relatată în Sturlunga saga, recunoscută ca sursă importantă pentru cunoașterea acelor vremuri. Moartea lui Baldur - ilustrație manuscris islandez sec XVIII Opera literară a lui Snorri Sturluson este vastă; el a scris numeroase poeme pentru nobilii norvegieni, în maniera scaldică a vremii, dar mare parte din ele s-au pierdut de-a lungul veacurilor. Era epoca în care arta scaldică, a barzilor, era apreciată, orice autor de al unei povestiri așeza în scrierea sa o strofă, Snorri fiind dintre cei care au așezat printre rândurile prozelor sale creații în versuri care astfel au scăpat uitării și au contribuit în timp la constituirea patrimoniului literar nordic, în care la loc de cinste se află scrierea Edda, care de puțină vreme cunoaște și o versiune în limba română: Snorri Sturluson, Edda. Povești din mitologia nordică, traducere din islandeză, introducere și note de Radu Răzvan Stanciu, București, Editura Herald, colecția „Princeps”, 224 p., 2016, ediția a II-a 2021. Nimeni nu contestă cultura și talentul lui…