Marc Halévy este autorul ritualului de comemorare a 50 de ani de la crearea Capitolului „Regele Solomon” din Orientul Mons – aparținînd de Marele Capitol al Sfîntului Arc Regal al Belgiei, un text a cărui acțiune începe în 587 î.C. cînd armatele lui Nabuconodosor se pregăteau să distrugă Templul.

Răspîndit cu precădere în Anglia, Scoția și Irlanda, Royal Arch este continuarea firească a primelor trei grade masonice, deși originea gradului este de mai multă vreme subiect de controversă. Unii consideră Royal Arch ca avînd influențe franceze, paternitatea fiind atribuită cavalerului Ramsay. Robert Le Forestier aduce ca probe în favoarea originii franceze elemente care se regăsesc în ritualul gradului de Cavaler al Orientului sau cu legenda Arcului Regal. Un argument ar fi faptul că primele schițe ale ritualului ar fi fost redactate în limba franceză, avînd la bază vechi ritualuri operative, dezvoltate ulterior în Marea Britanie. Susținătorii originii franceze a gradului aduc ca argument dezvoltarea în paralel, în Franța, a ritualului Chevalier de Royale Arche, gradul al 13-lea din lojile de perfecție din Ritul Scoțian Antic și Acceptat. Se consideră că menționarea cea mai veche a gradului s-a făcut într-o planșă de arhitectură, din 22 decembrie 1753, a lojii din Fredericksburg din Virginia. Ordinul Royal Arch se compune din capitole,

acestea fiind supuse autorității unui Mare Capitol. A fost un motiv al disputei între „antici” și „moderni”, dispută încheiată în 1813 prin crearea Marii Loji Unite a Angliei, în a cărei declarație preliminară se menționează că masoneria cuprinde trei grade, la care se adaugă Royal Arch, ca un complement al celui de-al treilea grad. Despre acest grad este recenta carte a lui Marc Halévy, La Sainte Arche Royale, Le Thor, Editions Laurence Massaro, collection „Traditions initiatiques”, 2018, 48 p. În prefața cărții, Alexandre Cleven, Prim Principal al capitolului „Regele Solomon” de la Orientul Mons, susține că „masoneria arcului regal este cheia de boltă a edificiului masonic. Dincolo de bogăția sa simbolică, ea deschide o dimensiune mistică în sensul nobil al cuvîntului.” Marc Halévy consideră că un fenomen crucial al secolului al XVIII-lea masonic a fost proliferarea  gradelor, o proliferare de multe ori anarhică, prin recuperarea vechilor legende sau prin includerea unor invenții. Deși accederea în Royal Arch este deschisă oricărui…

Mai mult...