Este un fapt binecunoscut că apropierea lui C.G. Jung de esența alchimiei s-a produs în 1928 după ce prietenul lui, Richard Willhelm, i-a trimis traducerea în germană a tratatului de alchimie chinezească Secretul Florii de Aur. Cu doi ani mai devreme avusese un vis premonitoriu, era în Tirolul de sud, în timpul unui război, în plin secol XVII. De ce XVII? Pentru că fusese veacul de aur al alchimiei moderne. Dar la acea vreme, lui Jung alchimia i se părea ceva „colateral și grotesc”, pentru ca după lectura cărții lui Herbert Silberer despre mistică și simbolistica ei să afirme că „textele alchimice tîrzii sînt fantastice și baroce; numai dacă știi deja să le interpretezi recunoști că și în ele zac multe elemente valoroase”. După ce a citit Secretul Florii de Aur, C.G. Jung marturisește în Amintiri, vise, reflecții că „Atunci s-a născut în mine dorința de a-i studia pe alchimiști”. A cerut unui librar din Munchen să-i trimită cărți de
alchimie; a primit o culegere voluminoasă în două volume: Artis Auriferae Volumina Duo (1593), ale cărei ilustrații i se păreau o „absurditate”, așa încît lucrarea a rămas doi ani necitită, pîna cînd „lectura a devenit fascinantă și incitantă. E adevărat că textul continua să mi se pară un nonsens evident, dar adesea dădeam peste fragmente care îmi păreau semnificative și ocazional găseam chiar anumite fraze pe care credeam că le înțeleg. În cele din urmă am recunoscut că era vorba de simboluri, care-mi erau cunoștințe vechi.” Tot mai captivat și tot mai adîncit în citirea vechilor texte alchimice, C.G. Jung deslușește înțelesul visului în care era prizonier în secolul al XVII-lea: „Da, asta este! Iată-mă deci condamnat să studiez întreaga alchimie de la începuturile ei!” Cu timpul, expresii și locuțiuni precum solve et coagula, lapis, unum vas, prima materia, ciudate la început, i-au devenit familiare; a adunat, notat și înțeles mii de cuvinte legate de operațiunile alchimice, iar această apropiere…