Pornind de la ideea că religia și politica se suprapun în dezvoltarea creștinismului, Elaine Pagels abordează în cartea sa câteva teme cruciale pentru înțelegerea creștinismului, pentru înțelegerea textelor gnostice: controversa asupra învierii lui Hristos: eveniment istoric sau simbol?

Gnosticismul, mișcare spirituală afirmată în primele secole ale erei creștine și redescoperită în plină modernitate, continuă să suscite în egală măsură admirație și nedumeriri. De multe ori, amândouă atitudinile vin din necunoașterea sensului profund al termenilor de gnostic și gnosticism. Gnosticul este cel care cunoaște, cel căruia îi este dată o experiență a absolutului ca experiență primă și ultimă. Clement Alexandrinul spunea că ”gnoza este, ca să spun așa, o desăvârșire a omului ca om, care, prin știința lucrurilor dumnezeiești, duce la desăvârșire și purtarea și viața și cuvântul omului, în unire și de acord cu sine însuși și cu Cuvântul cel Dumnezeiesc”. Gânditorii antici discutau într-un climat liniștit despre gnoză, fapt care nu a mai fost repetat în vremurile moderne când gnoza era privită cu ostilitate în unele medii creștine, fiind asimilată punerii în discuție a fundamentelor creștinismului, aducerea unui relativism al interpretărilor. De altfel, Clement prefigura că „pentru aceea sunt acoperite de pilde tainele cele sfinte ale profețiilor;

sunt păstrate pentru cei aleși și pentru cei pe care credința lor i-a rânduit spre gnoză”. Pentru a ajunge la semințele gnozei, spunea același cărturar al lumii antice, este nevoie de perseverență, de căutare, de cercetare vreme îndelungată, de multă osteneală. Perspectiva asupra gnozei se deschide în momentul în care misterul nu mai este a priori ceva de necunoscut, ci devine ceva inexprimabil. Comparată deseori cu mistica, experiența gnostică este una care implică muncă, exercițiu, efort, disciplină. În ciuda numeroaselor studii despre acest fenomen, despre experiența metafizică a absolutului, gnosticismul este una dintre cele mai complicate probleme cu care se confruntă istoricul religiilor, fiind un punct de convergență unde se întâlnesc creștinismul, iudaismul, misteriile eleniste, religiile orientale. Deși se cunosc bine sursele, împletirea acestor curente a creat numeroase dificultăți de interpretare; multe lucruri încă scapă, există sisteme gnostice cărora istoricii religiilor nu le găsesc înțelesul adecvat, după cum există o infinitate de sisteme în interiorul aceleiași școli. Mult timp ocolit,…

Mai mult...