Convins că progresul cunoaşterii nu este un fenomen linear, ci, dimpotrivă, cu fiecare nouă lumină adusă asupra unui subiect se vor aprinde alte lumini asupra unor subiecte aparent depărtate de primul, dar care vor concura la celebrarea reconcilierii întregului, cartea lui André Benzimra îşi propune să arate, contrar opiniei lui Gershom Scholem, că hermetismul şi alchimia nu sînt absente din iudaism şi din cabală.

André Benzimra, de formaţie filosof, este autorul cîtorva lucrări avînd în centrul preocupărilor subiecte din cabală, unul dintre cele mai facscinante curente de interpretare mistică şi esoterică a Revelaţiei. Dintre cărţile lui André Benzimra, amintim: Légendes cachées dans la Bible, etudes de kabbale maçonnique, Editions Archè, Milano, 2006; L'interdiction de l'incest selon la kabbale, Editions Archè, Milano, 2007; Exploration du Temple maçonnique à la lumière de la kabbale, Editions Dervy, Paris, 2007, prezentată cu cîtva timp în urmă în paginile acestui site. Cu puţin timp în urmă a apărut o nouă lucrare a filosofului francez: Hermétisme et alchimie dans la kabbale. Prolongements maçonniques, Editions Archè, collection "Acacia", Milano, 2009, 144 p. Convins că progresul cunoaşterii nu este un fenomen linear, ci, dimpotrivă, cu fiecare nouă lumină adusă asupra unui subiect se vor aprinde alte lumini asupra unor subiecte aparent depărtate de primul, dar care vor concura la celebrarea reconcilierii întregului, cartea lui André Benzimra îşi propune să arate, contrar opiniei

lui Gershom Scholem, că hermetismul şi alchimia nu sînt absente din iudaism şi din cabală. În studiul filosofului francez accentul este pus pe cartea Bahir (Cartea Clarităţii), una din cele trei mari lucrări cabalistice, şi pe particularitatea alchimiei iudaice care lucrează asupra transmutaţiei, dar nu a metalelor, ci a pietrelor preţioase. Examinînd hermetismul ebraic, André Benzimra caută să elimine o altă idee primită, cea după care alchimia nu poate conduce adeptul său decît la perfecţiunea stării umane, la realizarea micilor mistere. Autorul urmăreşte să-şi convingă cititorii că marile mistere nu trebuie să-i fie străine alchimistului, cu atît mai mult cu cît ele permit divinizarea omului. Toate aceste lecturi şi interpretări asupra alchimiei şi hermetismului în cabală, îl conduc pe autor să descopere în masoneria speculativă o referinţă la alchimia metalurgică şi la alchimia pietrelor preţioase, mai exact fiind vorba de bijuteria gradului al 13-lea din Ritul Scoţian Antic şi Acceptat: un triunghi de aur montat pe o piatră de agat.…

Mai mult...