Chemarea lui René Guénon la un „nou Ev Mediu”, adresată când lumea modernă intra într-o criză profundă, a fost înțeleasă ca un apel la zidirea unei lumi spiritual structurată de unitatea profundă a tradițiilor, de unitatea spiritului și a naturii umane.

Adulat și contestat, citat și deseori mai puțin citit, prezentat în enciclopedii și dicționare ca filosof, gânditor, eseist, orientalist, mistic, iluminat, filosof tradițional, metafizician, René Guénon (n. 15 noiembrie 1886, Blois – m. 7 ianuarie 1951, Cairo) este mai curând „o figură inclasabilă a istoriei intelectuale a secolului al XX-lea”, după cum spunea Philippe Faure, unul dintre bunii cunoscători ai operei lui René Guénon. O figură inclasabilă pentru că însuși Guénon refuza să se lase catalogat sub vreuna dintre etichetele occidentale, deoarece nici una nu s-ar fi potrivit încercărilor sale de a restaura Tradiția. Aura de mister care i-a înconjurat existența, aria vastă a preocupărilor teoretice înglobând ocultismul, studiile clasice, gnosticismul, martinismul, frecventarea pe termen mai lung sau mai scurt a catolicismului, a francmasoneriei, convertirea la islamism definesc un profil sinuos, dar conturează portretul unui neobosit căutător al căilor de acces la cunoașterea tradițională, cea care este la originea sciziunii între Orient și Occident, una dintre caracteristicile lumii moderne: „În

starea prezentă a lumii, avem, deci, pe de o parte, toate civilizațiile care au rămas credincioase spiritului tradițional, și care sunt civilizațiile orientale, și, pe de altă parte, o civilizație cu totul anti-tradițională, care este civilizația occidentală modernă.” În analiza pe care o face lumii moderne, diagnosticul lui René Guénon este necruțător: „Deci, dacă se spune că lumea modernă se află într-o criză, ceea ce noi înțelegem în mod obișnuit este faptul că ea ajuns într-un punct critic sau, cu alte cuvinte, că este iminentă o transformare mai mult sau mai puțin profundă, că o schimbare de orientare va trebui să se producă, pe termen scurt, în mod inevitabil, de voie sau cu forța, mai mult sau mai puțin brusc, cu sau fără a fi însoțită de catastrofe.” Citatul de mai sus este dintr-una din cărțile lui René Guénon consacrate lumii moderne, Criza lumii moderne, apărută de curând într-o nouă traducere, datorată lui Teodoru Ghiondea, București, Editura Herald, colecția „Philosophia…

Mai mult...