Dacă relațiile interpersonale sînt marcate de atitudini care merg de la condescendența protectoare la supunerea recunoscătoare, trecînd prin respectul între egali, relația familială și conjugală aduce un torent de emoții, pulsiuni, dorințe, gînduri, identificări, respingeri, un amestec greu de definit care-l pune pe fiecare partener în fața unei probe dificile, aceea de a deveni o lume pentru ființa iubită și de a transforma ființa iubită într-o lume. Michela Marzano vorbește despre paradoxurile și dificultățile inerente „întîlnirii între două ființe întrupate care sînt în joc în actul iubirii: două subiecte care merg unul către celălalt animate, deopotrivă, de senzații corporale și de proiecții imaginare; doi indivizi care, cel mai adesea, sînt sfîșiați între o dorință fizică care nu cere decît să fie potolită/satisfăcută, și o dorință sublimată care împodobește ființa iubită cu toate proprietățile și pe care o idealizează.” Unul dintre cele mai cunoscute personaje ale mitologiei antichității elene este Ulise, a cărui viață nelipsită de peripeții și încercări a fost
subiectul epopeii Odiseea a lui Homer; încă din antichitate, Ulise a fost considerat de unele școli filosofice drept model al înțelepciunii și al virtuții. Heraclit spunea că, privite de aproape, toate rătăcirile lui Ulise nu sînt decît o vastă alegorie, eroul fiind un instrument prin care Homer a predat lumii lecția înțelepciunii. Pradă valurilor mării, Ulise ajunge pe insula lui Calipso, nimfa oferindu-i găzduire și păstrîndu-l la ea timp de zece ani, după alte surse șapte ani sau chiar un an. Acolo, Ulise a întîlnit desfătarea, cade pradă asaltului lumii senzației, a plăcerii, a dorințelor, deși în străfundul sufletului păstra dorința de a se întoarce la Itaca, unde Penelopa țesea și destrăma în așteptarea iubitului soț. Lui Ulise i-a fost greu să se desprindă de frumoasa Calipso, a fost nevoie de intervenția zeilor pentru ca Ulise și marinarii săi să uite „viersul Sirenelor dumnezeiești”. Penelopa este un exemplu de fidelitate, dar așteptarea ei nu este nici obligatorie, nici necesară; paradoxal…