Cărţi

Multiplele chipuri ale înțelegerii lucrurilor acestei lumi

Bogdan Mandache

Fabula existențială a lui Ștefan Afloroaei este unul dintre semnele că filosofia nu a epuizat întrebările, că nu este bucurie mai mare decît înțelegerea lumii în multitudinea înfățișărilor sale, că filosofia rămîne calea privilegiată spre înțelepciune.

Ștefan-Afloroaei-Fabula-existențială

În urmă cu trei decenii, numărul pe noiembrie 1988 al publicației franceze „Autrement” se intitula A quoi pensent les philosophes. Nu era sub forma unei interogații, deși ar fi putut fi un incitant titlu. Totuși, la ce gîndesc filosofii? Au fost invitați să răspundă filosofi aparținînd mai multor generații, aparținînd curentelor și școlilor de gîndire, în așa fel încît să i se ofere cititorului o privire de ansamblu în care să se regăsească diversitatea și vitalitatea filosofiei zilelor noastre; sigur, au răspuns invitației redacției cu precădere filosofi din hexagon, fără intenția de a contura un specific francez, filosofia fiind tot mai puțin națională. Păstrîndu-și în mod necesar spiritul reflexiv și critic, filosofia rămîne constant interesată de etică, de politică, de artă, de știință, de religie, într-un joc al interogativității și al reflexivității, într-o neîncetată căutare a sensului. Dar în această căutare a sensului, filosofia deschide noi orizonturi, cuprinde noi cîmpuri, atît în planul scriiturii, cît și al noțiunii de operă

filosofică. În deceniul al X-lea al veacului trecut a apărut Encyclopedie Philosophique Universelle, probabil ultima mare enciclopedie filosofică sub formă tipărită. Proiectul enciclopediei aducea în atenția iubitorilor de filosofie teme precum universul filosofic, noțiunile filosofiei, discursul filosofic și operele filosofice. Era primul dicționar al operelor filosofice, iar prin opere filosofice editorii nu înțelegeau numai cărți de metafizică și ontologie, nu numai filosofia primă, ci și numeroase filosofii secunde, noțiunea de operă filosofică deschizîndu-se către toate formele cunoașterii asupra cărora filosofia speculativă își exercită reflecția critică. De aceea nimeni nu ar trebui să fie surprins că în cele două tomuri despre operele filosofice va întîlni alături de Platon, Aristotel, Descartes, Kant, Hegel, Heidegger, Galilei, Einstein, Ricoeur, nume precum Leonardo da Vinci, Michelangelo, Van Gogh, Picasso, Cezanne, Debussy, Messiaen. Dacă Rabelais sau Montaigne au dreptul să locuiască în cetatea filosofilor, de ce nu ar avea același drept Papini sau Huxley? Cine ar putea nega incidența filosofică majoră a unor texte ca Divina…

Mai mult...
Cărţi

Logică, matematică, filosofie

Bogdan Mandache

Cartea Cătălinei-Daniela Răducu surprinde unitatea filosofiei lui Bertrand Russell dincolo de aspectul aparent fragmentar al acesteia, unitate recognoscibilă în realismul lui Russell, în metoda analitică, în fundamentarea concepției filosofice pe simțul comun și pe rezultatele științei.

Cătălina-Daniela-Răducu-existenta-si-cunoastere

Bertrand Arthur William Russell (1872-1970) a studiat matematica, apoi „științele morale” la Trinity College, Cambridge, într-o atmosferă intelectuală stimulantă, contrastînd cu singurătatea anilor de adolescență; la Cambridge, s-a împrietenit cu George Edward Moore, care l-a convertit la filosofie, și cu Norbert Alfred Whitehead. După o perioadă petrecută în diplomație, la Paris, Bertrand Russell își continuă studiile la Berlin, apoi susține la Trinity College o teză de inspirație kantiană despre fundamentele geometriei. A fost profesor la Trinity College, la universități din Chicago, Los Angeles și Philadelphia. Din cauza pacifismului său din timpul Primului Război Mondial, și-a pierdut postul la Cambridge și a făcut închisoare. În 1961 a fost din nou închis pentru incitare la nesupunere civică. Împreună cu Norbert Alfred Whitehead a scris Principia Mathematica, una dintre cele mai importante lucrări de logică din toate timpurile. Dintre alte lucrări ale lui Russell, amintim: Philosophical Essays, The Analysis of Mind, Mysticism and Logic, The Conquest of Happiness, The Principles of Mathematics. În

anul 1950 a primit Premiul Nobel pentru literatură. Autor al unei opere vaste, acoperind logica și filosofia matematicii, filosofia științei și teoria cunoașterii, filosofia minții și filosofia limbajului, filosofia morală și etica aplicată, Bertrand Russell este un filosof studiat pentru contribuțiile sale majore în domeniile amintite. Una dintre cărțile recente despre filosofia lui Bertrand Russell este semnată de cercetătoarea ieșeană Cătălina-Daniela Răducu, Existență și cunoaștere. Bertrand Russell între idealism și realism, Iași, Editura Lumen, 2016, 264 p. Vastitatea operei, a subiectelor abordate de-a lungul a peste 60 de ani de activitate, a determinat-o pe Cătălina-Daniela Răducu să descrie evoluția filosofică a gînditorului englez în patru mari etape: etapa idealistă (1894-1898), etapa logică (1899-1913), etapa logico-epistemologică (1913-1921) și etapa epistemologică (1921-1959). Autoarea reia opinia lui W.V.O. Quine conform căreia se poate vorbi fără teama de a greși despre „epoca lui Russell”: „Viața lui Russell coincide cu o eră a istoriei filosofiei ce se detașează clar din întreg și care poate fi…

Mai mult...
Cărţi

Cunoaștere, revelație, știință

Bogdan Mandache

Bertrand Russell încercînd o formalizare a tuturor domeniilor cunoașterii, găsește multe lacune în psihologie, disciplină care nu lucra cu date experimentale așa cum o făcea fizica; de ce ar fi făcut-o? Discuția este despre suflet și corp, despre nemurire, despre iad și rai.

Bertrand-Russell-religie-si-stiinta

Multă vreme indisociabile, știința și filosofia au optat pentru căi divergente la începutul secolului al XVII-lea. Atunci știința s-a lansat în cucerirea naturii pentru a pune stăpînire progresiv pe toate sectoarele realității, privînd puțin filosofia de obiectul său și chiar de legitimitatea sa. A rezultat o îndepărtare crescîndă, oamenii de știință avînd tendința să considere filosofia drept o întreprindere sterilă, în vreme ce filosofii găseau instrumentele stiințifice ca fiind utile, dar nereușind să satisfacă interesele superioare ale rațiunii. În secolul al XIX-lea, Hermann Helmholtz spunea că filosofia hegeliană era absolut golită de sens, ceea ce era revelator pentru prăpastia dintre cele două discipline. Perpetuarea unei asemenea stări nu ar fi benefică nici uneia dintre comunități, dimpotrivă ele se pot întîlni și pot dialoga. Filosofia rămîne un element fundamental și un orizont de netrecut. Apărute în Grecia antică, acum 2500 de ani, au locuit în bună înțelegere în aceeași cetate pînă la revoluția lui Galilei. Filosofia reflectează asupra metodelor și rezultatelor

cunoașterii științifice, asupra practicilor omenești, printre acestea numărîndu-se și religia. Chiar ateismul filosofic implică o reflecție asupra religiei, filosofia manifestînd cu religia o profundă afinitate. Distincția între filosofie și religie a fost făcută de Platon, la nivel de metodă, și de Descartes, la nivelul conținuturilor, nu apare așa de clară dacă ne referim la civilizațiile orientale acolo unde filosofia este mai curînd o formă abstractă a religiei. După îndelungi tatonări și delimitări s-au conturat o filosofie religioasă, în care autorii aderă explicit la o confesiune determinată, și filosofia religiei care a evoluat către o hermeneutică spirituală. Rîndurile de mai sus au conturat raporturile între filosofie și știință, între filosofie și religie, termenul median fiind filosofia. Se poate discuta despre raportul între filosofie, religie și știință. Dar putem gîndi și la modul în care un filosof privește raportul între știință și religie, cu alte cuvinte ceea ce ne propune Bertrand Russell: Religie și știință, traducere din limba engleză de Monica Medeleanu,…

Mai mult...
Cărţi

Despre erezii

Bogdan Mandache

Hipolit consideră periculoase dogmele filosofilor naturaliști, morali și logicieni: „Nu trebuie să ne scape din vedere nicio plăsmuire a celor ce trec drept filosofi printre greci. Căci pînă și dogmele incoerente ale acestora par demne de crezare din pricina nebuniei excesive a ereticilor; aceștia, întrucît au păstrat tăcerea și și-au tăinuit misterele lor inefabile, au fost socotiți de mulți oameni ca fiind adoratori ai lui Dumnezeu.”

hipolit-respingerea-tuturor-ereziilor

Cele mai multe dicționare definesc erezia ca fiind o doctrină sau o credință religioasă care ia naștere în sînul unei religii dogmatice, opunîndu-se tradiției, și care este condamnată de religia respectivă. Mai totdeauna termenul haeresis este folosit în legătură cu creștinismul, deși termenul este anterior creștinismului; după unele surse el ar data din secolul al III-lea î. C. și s-ar referi la atitudini față de cetate, monarh, zei. Cu toate acestea este consacrat cu precădere în lumea religioasă, în lumea creștină a primelor veacuri, o lume preocupată de unitate, erezia avînd o conotație peiorativă. În Întîa epistolă către corinteni,  apostolul Pavel spune: „...fiindcă voi vă adunați nu numai spre mai bine, ci spre mai rău. Căci mai întîi aud că atunci cînd vă adunați în biserică, între voi sînt dezbinări, și în parte cred. Căci între voi trebuie să fie și eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercați.” Epistola către galateni a apostolului Pavel aduce o lungă listă

de fapte contrare Legii: adulter, desfrînare, destrăbălare, închinare la idoli,, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mînii, gîlcevi, dezbinări, eresuri, chefuri. Evident termenul de erezie s-a impus cu preponderență în lumea religioasă, în lumea creștină ereziile fiind concepții particulare despre Sfînta Treime, despre îndumnezeirea lui Isus, despre firea Sa omenească; o mare varietate aparține ereziilor hristologice, negarea firii umane autentice în persoana lui Isus. Dintre cele mai cunoscute erezii dicționarele amintesc arianismul (învățătura susținută de Arie, care separă firea Tatălui de cea a Fiului, o tentativă de introducere a elenismului în teologie), nestorianismul ( susținuta de patriarhul Nestorie, care atribuie lui Isus două persoane, una divină și una umană), monofizismul (erezie susținută de Eutihie, învățînd că Isus nu are decît o singură fire), apolinarismul ( susținută de Apolinarie, care afirma că Isus este radical deosebit de noi), marcionismul ( Marcion, susținea existența a doi dumnezei, unul al Vechiului Testament, celălalt al Noului Testament), maniheismul (un sistem gnostic dual, binele și răul, propagat…

Mai mult...
Cărţi

Voltaire despre Newton

Bogdan Mandache

În contextul ideologic în care cartezienii încă mai dețineau întîietatea științifică, cartea Elementele filosofiei lui Newton făcea cunoscute teoriile și tezele epistemologice și metafizice ale savantului englez, Voltaire încercînd să-și convingă conaționalii de pertinența lor.

Elementele-filosofiei-lui-Newton_persp7

Pseudonim al numelui de François-Marie Arouet, Voltaire a fost una dintre personalitățile remarcabile, o figură strălucitoare a secolului al XVIII-lea, reprezentant de marcă al Iluminismului. Educat de părinții iezuiți de la colegiul parizian Louis-le-Grand, Voltaire s-a format în spiritul culturii clasice, cu un gust al competiției și al succesului, în opoziție cu ideile janseniste din mediul său familial. De tînăr a frecventat mediile libertine, cercuri intelectuale pariziene ale liberilor gînditori, întîlniri care au jucat un rol important în formarea sa intelectuală; publicarea unei satire împotriva Regenței, aplecarea sa către desacralizare și nonconformism, i-au adus un an de închisoare în temuta și celebra Bastilie. Va alege literatura pentru a-și face cunoscute ideile filosofice, piesa Oedipe, prima dintr-o lungă serie, aducîndu-i un răsunător succes. O experiență decisivă în formarea sa intelectuală a reprezentat-o șederea în Anglia (1726-1729), timp în care contactul cu raționalismul englez, cu știința newtoniană, cu empirismul lui Locke i-au risipit rătăcirile metafizice ale lui Descartes și Malebranche, întărindu-i convingerile

deiste. Lettres philosophiques și Lettres anglaises dau seamă despre experiența sa engleză, adică despre toleranța religioasă, libertatea politică, noua știință, deism. Cartea Lettres anglaises a fost condamnată și arsă, iar Voltaire amenințat cu închisoarea. Retras în Lorena, Voltaire se consacră studiului și scrisului: Traite de metaphysique, Le Mondain și Elements de la philosophie de Newton. Această din urmă carte a apărut recent și în traducere în limba română: Elementele filosofiei lui Newton, București, Editura Herald, colecția „Cogito”, traducere, prefață și note de Adrian Niță, 2017, 240 p. Această apariție prelungește preocuparea editurii Herald pentru traducerea operelor marilor gînditori, în cazul de față, încă o carte de Voltaire, după Tratat despre toleranță, despre Newton, din care editura bucureșteană publicase în, 2015, Filosofia naturală. Apariția lucrării Principiile matematice ale filosofiei naturale, a lui Newton, din 1687, este considerată un moment de cotitură, o schimbare de paradigmă în raport cu vechea știință aristotelico-scolastică: „cosmosul grecilor este complet distrus, căci ne dă o lume…

Mai mult...
Cărţi

Lumea lui Anaxagora

Bogdan Mandache

Cartea lui Adrian Miroiu este un foarte bun exemplu de interferență între concepte filosofice venind din timpuri îndepărtate și lumea actuală, o dovadă grăitoare a perenității Filosofiei.

Adrian Miroiu Lumea lui Anaxagora sau despre entitățile reflexive

Originar din Clazomene, Anaxagora a trăit cea mai mare parte a vieții la Atena, unde printre iluștrii săi prieteni s-a aflat și Pericle. Puține fragmente s-au păstrat din scrierile sale, dar ele dau contur preocupărilor sale în care s-au regăsit teoria materiei, teoria asupra lumii și teoria asupra nous-ului, a Intelectului. A fost supranumit Nous, iar Timon spune astfel despre el în Silloi: „Despre Anaxagoras se zice că fost-a un vajnic erou,/ N o u s, se chema deoarece în el însuși N o u s stăpînea/ Care, adunînd dintr-o dată toate [lucrurile] cîte există/ Mai înainte împrăștiate, le-a concentrat deopotrivă.” De altfel, tratatul său Despre natură sau Fizica, ambele titluri convenționale, începe astfel: „Toate lucrurile erau laolaltă, dar Nous le-a separat și le-a rînduit.” Peste veacuri, Hegel avea să scrie despre Anaxagora și al său nous că o dată cu filosoful din Clazomene „începe să răsară o lumină” în înțelegerea lumii. Deși literal nous înseamnă intelect, inteligență, în gîndirea

lui Anaxagora are o semnificație particulară și termenul aproape că este intraductibil; nous a fost perceput de istoricii filosofiei cînd ca un element pur material, cînd ca spirit pur, cînd perceput ca fiind oarecum deasupra, nici spirit, nici materie. În studiul istoric care precede Filosofia greacă pînă la Platon, Ion Banu susținea că: „El (nous-n.n.) este înainte de toate arătat ca o forță mecanică  ce generează mișcarea din natură, activînd homoiomeriile obișnuite. Nous provoacă desfacerea lor de massa în care fuseseră agregate anterior și, liberînd și forța spontană de atracție reciprocă a celor asemănătoare, procedează ca factor ordonator, făcînd să apară lucrurile, în diversitatea lor.” Mai are nous-ul, conceptul vechi de două milenii și jumătate, vreo semnificație, vreo relevanță, alta decît de concept în istoria filosofiei? Cu siguranță că are, iar dovadă grăitoare, convingătoare este recenta carte purtînd semnatura profesorului Adrian Miroiu: Lumea lui Anaxagora sau despre entitățile reflexive, Iași, Editura Polirom, 2017, 334 p. În filosofia lui Anaxagora se…

Mai mult...
Cărţi

Icoana de nezugrăvit a științei sfinte

Bogdan Mandache

Sacrosancta scientiae indepingibilis imago este prima carte de filosofie scrisă de un autor român, este o meritorie încercare de a cuprinde cosmologia, ontologia, logica, într-un efort de distanțare fața de aristotelism și scolastică, preluînd ideile teosofice ale lui van Helmont.

dimitrie-cantemir-metafizica

G. Călinescu își începe capitolul “D. Cantemir: filozof și romancier”, din Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, cu această afirmație: “Neștiința de carte a lui Constantin-vodă Cantemir avu o urmare neașteptată: fiul său Dimitrie deveni un erudit de faimă europeană”. Ca o compensare a lipsei sale de cultură, Constantin Cantemir se îngrijește de educația celor doi fii, Antioh și Dimitrie, care în afara învățăturii obișnuite pe care o primeau fiii de boieri (teologia, slavona, greaca și latina) au fost instruiți și de teologul și filosoful Ieremia Cacavela, care venise în Moldova de la Academia din Constantinopol, și care era discipolul lui Teofil Corydaleu, format la Școala din Padova sub conducerea lui Cesare Cremonini; aceste se bucura de un prestigiu enorm, el căutînd să restabilească un aristotelism eliberat de ideile platoniciene care erau la modă la Florența, sub înrîurirea lui Marsilio Ficino și Pico della Mirandola. Corydaleu reprezenta direcția progresistă și liberală a gîndirii apusene, restabilind contactul dintre

Occident și Orient, reprezentînd punctul de plecare al procesului de influență occidentală în Orient în domeniul gîndirii și instrucției. Anii de studiu de la Iași, lunga și benefica ședere la Constantinopol îi vor aduce lui Dimitrie Cantemir contactul cultural cu Orientul și Occidentul al cărui ecou va fi opera prințului moldovean; să amintim doar Divanul sau Gîlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul, prefațată laudativ de fostul său profesor, Ieremia Cacavela, Istoria ieroglifică, cea mai importantă operă literară a lui Cantemir, Descriptio Moldaviae, Historia incrementorum atque decrementorum aulae othomanicae, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane. În anul 1700, sub influența teosofiei lui van Helmont, Dimitrie Cantemir scrie la Constantinopol lucrarea Sacrosanctae scientiae indepingebilis imago, pentru care echivalentele românești au fost Imaginea științei sacre, care nu se poate zugrăvi sau Icoana de nezugrăvit a științei sfinte sau Imaginea indescriptibilă a științei sacrosancte sau Metafizica. Sub acest titlu a fost tradusă de Nicodim Locusteanu, în 1928. Recent…

Mai mult...
Cărţi

Exercițiile spirituale și filosofia

Bogdan Mandache

Cartea lui Pierre Hadot despre exercițiile spirituale este o încercare de rescriere a discursului filosofic exterior convertindu-l într-unul interior, o pledoarie pentru a vedea în înțeleptul antic pe cel ce are permanent Întregul în spiritul său, pe aducătorul de pace și seninătate, pe cel ce vede Eternitatea în ora trecătoare.

Pierre Hadot Exerciții spirituale și filosofie antică

De mai bine de 25 de veacuri filosofia este supusă unui neîncetat proces de definire; fenomen istoric datat în secolul al V-lea înainte de Hristos, filosofia/iubirea de înțelepciune a devenit un fenomen intelectual, spiritual sau social primind de-a lungul vremii noi accepțiuni, asta atunci cînd nu i s-a contestat dreptul de a locui în cetate. Rîndurile care urmează nu abordează opinia contemporanilor despre filosofie și raportul ei cu o lume înstrăinată în tehnologie, ci încearcă cu precădere să amintească ce era filosofia pentru omul din antichitate. Filosoful francez Pierre Hadot (1922-2010) a consacrat întreaga sa viață aprofundării sensului prim al filosofiei în antichitatea greacă și în cea romană. Într-un interviu pe care mi l-a acordat la începutul anilor 1990, publicat în cartea Filosofia-aventura unui discurs, Cronica, 1995, profesorul Pierre Hadot mărturisea că pentru el "un filosof era, înainte de toate, cineva care trăia filosofic, adică cineva căruia rațiunea îi conducea viața, și care practica virtuțile morale. Filosofia este deci înainte

de toate alegerea unei forme de viață, unei maniere de a trăi, căreia discursul filosofic îi va da apoi justificările și fundamentele teoretice." Recent a apărut în limba română o carte a lui Pierre Hadot în care acesta prezintă concepția sa despre filosofia antică: Exerciții spirituale și filosofie antică, Arad, Editura Sfântul Nectarie, traducere din limba franceză de pr. Constantin Jinga; postfață de ierom. Agapie Corbu, 2015, 508 p. Varianta franceză a cărții lui Pierre Hadot a cunoscut mai multe ediții; prima a apărut în 1981 la Etudes Augustiniennes, iar ultima în 2002, la Albin Michel, după care s-a făcut traducerea recent apărută. Pierre Hadot a avut de tînăr o educație religioasă intensă, prima filosofie pe care a cunoscut-o fiind tomismul, pe care a întîlnit-o mai ales în carțile lui Jacques Maritain; era un început bun în filosofie, aici se întîlneau sistemul și structura; prin Etienne Gilson avea să descopere distincția fundamentală în existențialism între esență și existență. În perioada…

Mai mult...
Comentarii, Eseuri

Paradigme universale

Bogdan Mandache

Avînd lecturi din vaste arii culturale, Solomon Marcus a putut, cu abnegație, talent și dăruire, să ofere adevărate enciclopedii culturale, cărți care configurează concludent lumea intelectuală a ultimelor șase decenii, totdeauna într-o vie raportare la cultura de pe alte meridiane.

solomon-marcus-paradigme_universale

Fără îndoială, Parmenide a fost cel care a angajat filosofia, cunoașterea, pe calea eternei reîntoarceri asupra ei însăși: "Mi-e totuna, de unde voi începe, căci acolo mă voi întoarce iarăși". Este un drum care merge către lumină, lăsînd deoparte tainițele întunecate, cărările bătătorite de ignoranță. Dar drumul cunoașterii nu este nicicum unul liniar, care merge către ținta sa pe o cale lipsită de capcane și încercari. Mai curînd, drumul urmează o curbură, întîlnește o indecizie, o bifurcație în care alegerea este determinantă, dar dificilă. Urmînd totdeauna acea linie curbă, gînditorul reface drumul la care visa Parmenide, acela de a ajunge prin repetate rotiri la a crea o sferă, un inel al inelelor cum avea să spună peste veacuri Nietzsche. Poate că acesta este drumul gîndirii, din cerc în cerc constituind istoria filosofiei. Este ceva asemănător viziunii lui Robert Fludd exprimată în gravura Integrae Naturae Speculum Artisque Imago, care în pragul modernității prezintă universul ca imagine a unei lumi arhetip, Monada

divină universală care zămislește toate sferele macrocosmosului și ale microcosmosului după raporturi armonice care arată că Dumnezeu este în toate, că la întretăierea zilei și a nopții este un aleph luminos, Aleph lucidus al lui Fludd. Cu asemenea gînduri despre cunoaștere, despre universalitate te apropii de impresionantul volum al lui Solomon Marcus Paradigme universale, ediție integrală, Editura Paralela 45, colecția "Sinteze", 2011, 1104 p. Sînt reunite cele cinci cărți anterioare apărute la aceeași editură; segmentarea cunoașterii după criteriul paradigmelor universale este propusă, precizează Solomon Marcus, nu pentru a înlocui separarea pe discipline "ci pentru a o suplimenta pe aceasta din urmă, pentru a ne apropia de o înțelegere a unității lumii și cunoașterii, pentru a descoperi numitorul comun al unor fapte și fenomene care altfel pot să pară copleșite de specificitatea lor și, de aceea, aproape imposibil de cuprins". Solomon Marcus și-a organizat cartea în mai multe grupe de paradigme, din care amintim: înțelegerea, didacticul, intelectualul, spiritul critic, universitatea, modernitatea,…

Mai mult...
Alchimie, Cărţi, Simboluri

12 chei ale filosofiei

Bogdan Mandache

Basile Valentin a fost unul din alchimiștii preferați al lui C.G. Jung care îl citează deseori atît în Psihologie și alchimie, cît și în Mysterium Coniunctionis. Jung mărturisea că alchimia i-a oferit materialul și i-a creat posibilitatea de a descrie procesul de individuație.

Basile Valentin Cele 12 chei ale filosofiei

Alchimia, dincolo de zgura de neînțelegeri care a acoperit-o de multe ori, rămîne arta de a căuta prețioasa Piatră Filosofală. Oricine va avea curiozitatea să se apropie de un text alchimic nu va uita niciodată îndemnul adresat cititorilor în La Turbe des Philosophes: "Ei trebuie să ne înțeleagă intenția și să nu se lege de cuvinte". De ce? Pentru că sensul comun pe care îl atribuie cititorul nedeprins cu procedeele alchimice nu se suprapune cu înțelesurile Marii Opere care sînt știute doar de cei care continuă creația, dar într-un sens doar de ei știut. Este dintre motivele pentru care alchimia a fost privită cu superficialitate, respinsă de multe ori ca fiind o disciplină obscură. Martin Luther spunea că adevărata artă a alchimiei este filosofia; îi plăcea alchimia pentru că te învață să separi, să topești, să rafinezi metalele, să distilezi și să sublimezi plantele, rădăcinile și atîtea corpuri; dar îmi place, de asemenea, pentru alegoriile și simbolurile ascunse, care sînt

foarte frumoase, îndeosebi această figurare a Judecății de apoi și învierea morților. Între reverii domestice, seducții diabolice și fulgerări apocaliptice nu este nici un loc în cultura modernă pentru această stranie manieră de a filosofa?, se întreabă Françoise Bonardel, unul dinttre cei mai buni cunoscători contemporani ai fenomenului alchimic. Cum să ne apropiem de alchimie fără a-i citi cărțile definitorii? Editura Herald a asumat de mai mulți ani misiunea de a traduce în limba română cărțile fundamentale de alchimie; este suficient să amintim aici cîțiva autori: Michael Maier, John Dee, Nicolas Flamel, Paracelsus, Cornelius Agrippa von Nettesheim, Johann Valentin Andreae. De curînd acestora li s-a alăturat o lucrare mult citată, dar pînă acum netradusă în limba română: Basile Valentin, Cele 12 chei ale filosofiei, colecția "Quinta Essentia", 2015, traducere din limba franceză și îngrijire ediție - Gabriela Nica și Marius Cristian Ene, 160 p. Cine este Basile Valentin, prezentat pe copertă drept "călugăr al Ordinului Sfântului Benedict"? Este un călugăr…

Mai mult...