Editura pariziană Maison de vie continuă seria prezentărilor succinte ale principalelor simboluri şi teme masonice în cadrul colecţiei „Les Symboles Maçonniques”.

Iniţierea masonică face trimitere la cele patru elemente (pămînt, aer, apă şi foc) prin care filosofii din vechime explicau viaţa în univers, elemente care se regăsesc în alchimie, unde sub forma unor alegorii alcătuiesc un sistem simbolic; editura amintită a avut buna iniţiativă de a edita patru volume care tratează fiecare cîte unul dintre cele patru elemente. Prima probă la care este supus candidatul la începutul drumului său este cea a pămîntului, căreia îi este consacrat volumul semnat de Clémence Duval: L’Epreuve de la terre. Voyage et purification. Pămîntul este creuzetul activităţii permanente a Principiului creator, iar plasarea postulantului în inima pămîntului primordial este începutul unui lung drum care îl va duce către participarea conştientă la viaţa Templului. Cabinetul de reflecţie poate fi asemănat camerelor subterane ale templelor; simbolic, el este centrul pămîntului şi loc al luminii originale. Este un loc definit de obscuritate, tăcere, nemişcare şi de singurătate. Loc al reculegerii şi al concentrării, cabinetul de reflecţie îl protejează

pe postulant de agitaţia exterioară şi îl aşază într-un dialog cu el însuşi. Proba pămîntului îl aşază pe candidat în faţa limitelor umane şi îi arată calea către o lume fără limite. Autoarea studiului insistă pe funcţia transmutatoare a morţii, pe iniţierea ca naştere permanentă, pe moartea care rezultă dintr-un proces alchimic inerent căii iniţiatice. „Vechiul om” corespunde şi aici, ca şi în alte iniţieri, abandonării a tot ceea ce este muritor, ceea ce este supus timpului, ceea ce este coruptibil, iar acest abandon este exprimat în redactarea testamentului filosofic. Şederea în cabinetul de reflecţie este o călătorie, „o călătorie imobilă” în centrul pămîntului; este o călătorie simbolică în care formula alchimică VITRIOL invită candidatul să exploreze şi să cunoască lumea. Această formulă hermetică poate fi văzută ca o cheie care permite accesul către calea iniţiatică. Clémence Duval propune cititorilor o interesantă incursiune asupra temei mersului în diverse tradiţii, în opinia sa solul templului fiind cel care arată calea iniţiatică:…

Mai mult...

Alchimia a fost redescoperită în modernitate, printre alţii, de Gaston Bachelard şi Carl Gustav Jung, dar adevărata dificultate a textelor alchimice stă în starea de spirit pe care o cere din partea cititorului,

Urmaşi ai unui raţionalism „atotbiruitor" şi ai unui umanism „fără frontiere", obişnuim să privim cu detaşare şi condescendenţă domenii peste care prea multe decenii de totalitarism şi înstrăinare au aşternut tăcerea şi praful, prea puţini contemporani mai avînd aplecare spre domenii de profundă spiritualitate. Unul dintre acestea este alchimia, văzut în continuare ca un pur exerciţiu de transformare a metalelor, o anecdotă adînc înrădăcinată în mentalul colectiv, şi pe care nu se mai osteneşte nimeni să o înlăture. În România nu au existat preocupări în domeniul alchimiei. Nici atunci cînd chingile ideologice au cedat, editorii nu au avut un program de traduceri, încercările sporadice fiind exclusiv rodul dorinţei de a obţine cîştiguri rapide. O fi blestemul alchimiştlor văzuţi obsesiv ca transformatori de metale în aur! De cîteva zile, de sub teascurile Editurii Almora din Paris a ieşit o superbă antologie de texte alchimice: Philosopher par le Feu, anthologie de textes alchimiques, 576 p., 2009, realizată de Doamna profesor Françoise Bonardel.

Iniţial, acest volum a apărut în colecţia Points a editurii pariziene Seuil în 1995, dar acum avem o ediţie revăzută şi îmbogăţiţă, dar şi amplu ilustrată cu peste 200 de imagini. Celor pasionaţi de hermetism, alchimie şi esoterism numele Doamnei Françoise Bonardel este unul binecunoscut pentru lucrările sale în domeniile amintite, fiind autoarea unor lucrări bine primite în lumea celor ce preocupaţi de Tradiţie, traduse în multe limbi, printre ele şi româna. În ampla introducere, Françoise Bonardel reface  parcursul controversat al alchimiei, amintind celor grăbiţi să vadă în alchimie doar un fenomen cultural izolat, propriu Occidentului, că gîndirea şi practica alchimice sînt prezente în limbi şi forme culturale diverse (mesopotamiană, arabă, chineză, indiană), întrebîndu-se dacă „între reverii domestice, seducţii diabolice şi fulguraţii apocaliptice, nu este deci nici un loc în cultura modernă pentru această stranie manieră de a filosofa?". Întrebarea Doamnei Bonardel ne trimite cu gîndul la remarca lui Titus Burckhardt: „Pare să nu fi frapat pe nimeni că o…

Mai mult...