Cărţi

Învăţătura hermetică

Bogdan Mandache

Cartea lui Ragon aminteşte, păstrînd proporţiile, ceea ce spunea Agrippa despre filosofia ocultă: „virtuţile magiei, astrologiei şi alchimiei sunt lucruri false şi înşelătoare, atunci când sunt înţelese à la lettre; că trebuie să căutăm sensul mistic, sens pe care niciunul dintre maeştri nu l-a dezvoltat încă”. Să nu ne temem să căutăm!

ragon-masoneria-oculta-2019

Mijlocul veacului al XIX-lea a fost, din perspectiva studiilor asupra esoterismului, unul al avîntului, al dorinţei de a cunoaşte şi de a descifra „taine”, de a redescoperi comori ale unei lumi uitate cu bună ştiinţă. Esoterismul a fost supus de-a lungul vremii represiunii, denigrării şi denaturării; au făcut-o autorităţile politice şi religioase, din dorinţa de a nu lăsa să se răspîndească doctrine care ar fi îndreptat gîndurile oamenilor către alte orizonturi, l-au denigrat cei care neavînd acces la textele originale preluau idei contrafăcute, evident răuvoitoare, l-au denaturat intelectualii care nu împărtăşeau ideile vehiculate de alte curente decît cele dragi lor! Pretutindeni şi totdeauna a existat un curent de gîndire şi de existenţă care vedea lumea altfel, ca un Mister, ca un vîrtej de forţe spirituale: acesta este esoterismul. Să ne mai întrebăm, asemenea doamnei Marie-Madelaine Davy, „Cui îi este frică de esoterism?” Avîntul studiilor despre esoterism la mijlocul veacului al XIX-lea are şi o explicaţie istorică, aşa cum avusese, al

rîndul său, interesul pentru acelaşi curent în plină Renaştere florentină. În Renaştere, după o lungă, nu noapte a evului mediu, cum greşit s-a considerat, ci perioadă în care în Europa apuseană curentele esoterice erau incipiente, descoperirea unor manuscrise conţinînd scrieri atribuite lui Hermes Trismegistos avea să trezească interesul umaniştilor florentini pentru hermetism. Redescoperirea esoterismului în secolul al XIX-lea urmează iluminismului, scientismului şi raţionalismului care fie negau interpretările pe care le avansa esoterismul, fie încercau să explice cu mijloace ştiinţifice datele esoterismului. Curentele de gîndire amintite refuzau să accepte că aşa cum există o formă de gîndire filosofică, una ştiinţifică, o formă de gîndire teologică, la fel există una esoterică.   Unul dintre promotorii redescoperirii frumuseţii gîndirii esoterice, la jumătatea secolului al XIX-lea, a fost Jean-Marie Ragon de Bettignies (1781-1862), membru al Marelui Orient al Franţei, al ritului Misraim, al Ordinului Templului de Fabre-Palapart, fondator al lojii Les Vrais Amis, care a cunoscut o anumită celebritate după ce a luat numele de…

Mai mult...
Cărţi

Alchimie și Hermetism

Bogdan Mandache

Marc Halévy avansează ideea că după perioada alexandrină și marile texte ale hermetismului, alchimia nu a fost decît operatorie, magică, materială și operativă, cele mai multe texte posterioare fiind traduceri ale traducerilor sau copii, singura care a dat „forță și vigoare” alchimiei fiind masoneria de rit scoțian cu idealul său de perfecționare

Marc-Halevy-Alchimie-et-Hermétisme-Science-et-philosophie

Marc Halévy este un nume cunoscut cititorilor acestui site. Este autorul a numeroase cărți despre subiecte privind noetica, științele complexității, mistica iudaică, spiritualitatea masonică. Un fizician cu cercetări de avangardă în domeniul teoretic poate găsi ceva demn de interes în alchimie, disciplină pe care mulți au așezat-o pe raftul de sus, alături de alte vechituri desuete și adunătoare de praf? Răspunsul, în recenta sa carte: Alchimie et Hermétisme. Science et philosophie, Escalquens, Editions Oxus, collection „Philosophie”, 2017, 448 p. Este bineștiut că unul dintre motivele aversiunii multora față de alchimie vine din concepția eronată a vulgului cum că alchimia se ocupă de asigurarea nemuririi și cu transformarea plumbului în aur. Dar cum totdeauna mai ușor este a sădi în mințile inculte orice năstrușnicie, cei preocupați de Alchimia simbolistă au devenit tot mai puțini, mai izolați, preferînd ca departe de ochii mulțimii să lucreze conform unui adagiu medieval: Lege, lege, relege, ora, labora et inveniens/Citește, citește, și iar citește, roagă-te, lucrează

și vei găsi. Sigur, între alchimia operativă și Alchimia speculativă nu este un zid de netrecut, pentru că multe din gîndurile și ideile alchimice se nasc prin observarea naturii; fascinația focului, pornită de la observarea sa, este la baza Marii Opere. Miza aventurii alchimice nu este nici știința în sensul pozitiv al termenului, nici descrierea naturii, ci trăirea ei, de aceea aventura alchimică este o aventură interioară. Marc Halévy discută despre chimie, pe care o așază sub semnul paradigmei analitico-mecaniciste, evocînd un scurt istoric de la filosofii ionieni pînă la descoperirile științei moderne. Urmează o privire de ansamblu asupra alchimiei așezată în paradigma holistico-organicistă, o alchimie departe de materialitatea vulgară a lumii, departe de hazard, ceea ce i-a atras ostracizarea din partea pozitivismului și a scientismului. Într-o lume îndoctrinată materialist, care trăiește sub spectrul unui păgubos mecanicism, este greu de discutat despre singularitatea demersului alchimic, care nu lucrează cu reactivi și formule, ci se interesează de un proces. Cînd vorbește…

Mai mult...
Alchimie, Eseuri, Simboluri

Continuitatea tradiției hermetice

Bogdan Mandache

Așadar, de la bun început, învățătura hermetică se arată a fi una închisă, secretă, de nepătruns celor neinițiați; este învățătura lui Thot, a lui Hermes Trismegistus, a lui Hermes/Mercur.

Hermes Maia Staatliche Antikensammlungen

Hermetismul se înrădăcinează într-o tradiție inițiatică foarte veche, al cărei nume vine de la zeul grec Hermes, zeu reprezentat totdeauna ținînd în mîna dreaptă caduceul, Hermes fiind purtător al cunoașterii, discernamîntului, medierii și iluminării. Hermes este un zeu al cărui nume trimite la piatră (herma, hermaion, hermaios), este cel care arată drumul, care marchează spațiile necunoscute, care arată direcția folosind borne în patru unghiuri. Activitatea zeului este îndreptată spre schimburi, era și zeu al comerțului, într-un univers mărginit de hotare bine delimitate între jos și sus, între Olimp și Hades, fiind mesager al lui Zeus, dar și însoțitorul sufletelor în călătoria lor spre lumea de dincolo. Prin definiție, hermetismul, învățătura hermetică este una referitoare la cunoașterea ascunsă, care străpunge aparența lucrurilor și coboară pînă la esență, descoperă nebănuite legături între părți ale universului și niveluri ale existenței, de la imens la infim, de la umil la înalt, cheia descifrării fiind reîntoarcerea la principiul constitutiv al lumii. O astfel de cunoaștere

pune în cauză fixitatea genurilor, diferențierea speciilor, singularitatea indivizilor. Așadar, de la bun început, învățătura hermetică se arată a fi una închisă, secretă, de nepătruns celor neinițiați; este învățătura lui Thot, a lui Hermes Trismegistus, a lui Hermes/Mercur. Însuși cuvîntul hermetism predispune încă la controverse, ceea ce o îndreptățește pe Françoise Bonardel să considere că “bogăția de forme a posteritații sale [gîndirii hermetice –n.n.] pare a se datora atît personalității tutelare a lui Hermes, expresia însăși a transformării, cît și învățăturii consemnate sub numele de hermetism, unde ocultarea joacă un rol la fel de important ca revelația; nu-i sînt străine nici practicile și nici limbajul alchimic.” Hermetismul este o viziune a lumii bazată pe “simpatiile” ce unesc macrocosmosul cu microcosmosul, pe “corespondențele” simbolice și reale între părțile universului văzut și nevăzut. Sub baniera hermetismului se regăsesc texte vechi și comentarii despre esoterism în general, despre alchimie sau texte și comentarii despre “Hermetica”. Cum consensul se lasă încă așteptat, în multe…

Mai mult...
Cărţi

Învăţătura hermetică

Bogdan Mandache

Cartea lui Ragon aminteşte, păstrînd proporţiile, ceea ce spunea Agrippa despre filosofia ocultă: „virtuţile magiei, astrologiei şi alchimiei sunt lucruri false şi înşelătoare, atunci când sunt înţelese à la lettre; că trebuie să căutăm sensul mistic, sens pe care niciunul dintre maeştri nu l-a dezvoltat încă”. Să nu ne temem să căutăm!

mas oc si inul ei ta nou persp mar

Mijlocul veacului al XIX-lea a fost, din perspectiva studiilor asupra esoterismului, unul al avîntului, al dorinţei de a cunoaşte şi descifra „taine”, de a redescoperi comori ale unei lumi uitate cu bună ştiinţă.Esoterismul a fost supus de-a lungul vremii represiunii, denigrării şi denaturării; au făcut-o autorităţile politice şi religioase, din dorinţa de a nu lăsa să se răspîndească doctrine care ar fi îndreptat gîndurile oamenilor către alte orizonturi, l-au denigrat cei care neavînd acces la textele originale preluau idei contrafăcute, evident răuvoitoare, l-au denaturat intelectualii care nu împărtăşeau ideile vehiculate de alte curente decît cele dragi lor! Pretutindeni şi totdeauna a existat un curent de gîndire şi de existenţă care vedea lumea altfel, ca un Mister, ca un vîrtej de forţe spirituale: acesta este esoterismul. Să ne mai întrebăm, asemenea doamnei Marie-Madelaine Davy, „Cui îi este frică de esoterism?” Avîntul studiilor despre esoterism la mijlocul veacului al XIX-lea are şi o explicaţie istorică, aşa cum avusese, al rîndul său, interesul

pentru acelaşi curent în plină Renaştere florentină. În Renaştere, după o lungă, nu noapte a evului mediu, cum greşit s-a considerat, ci perioadă în care în Europa apuseană curentele esoterice erau incipiente, descoperirea unor manuscrise conţinînd scrieri atribuite lui Hermes Trismegistos avea să trezească interesul umaniştilor florentini pentru hermetism. Redescoperirea esoterismului în secolul al XIX-lea urmează iluminismului, scientismului şi raţionalismului care fie negau interpretările pe care le avansa esoterismul, fie încercau să explice cu mijloace ştiinţifice datele esoterismului. Curentele de gîndire amintite refuzau să accepte că aşa cum există o formă de gîndire filosofică, una ştiinţifică, o formă de gîndire teologică, la fel există una esoterică. Unul dintre promotorii redescoperirii frumuseţii gîndirii esoterice, la jumătatea secolului al XIX-lea, a fost Jean-Marie Ragon de Bettignies (1781-1862), membru al Marelui Orient al Franţei, al ritului Misraim, al Ordinului Templului de Fabre-Palapart, fondator al lojii Les Vrais Amis, care a cunoscut o anumită celebritate după ce a luat numele de Les Trinosophes. A…

Mai mult...
Alchimie, Cărţi

Hermetism şi alchimie

Bogdan Mandache

Convins că progresul cunoaşterii nu este un fenomen linear, ci, dimpotrivă, cu fiecare nouă lumină adusă asupra unui subiect se vor aprinde alte lumini asupra unor subiecte aparent depărtate de primul, dar care vor concura la celebrarea reconcilierii întregului, cartea lui André Benzimra îşi propune să arate, contrar opiniei lui Gershom Scholem, că hermetismul şi alchimia nu sînt absente din iudaism şi din cabală.

Hermetisme et alchimie dans la kabbale. Prolongements maçonniques

André Benzimra, de formaţie filosof, este autorul cîtorva lucrări avînd în centrul preocupărilor subiecte din cabală, unul dintre cele mai facscinante curente de interpretare mistică şi esoterică a Revelaţiei. Dintre cărţile lui André Benzimra, amintim: Légendes cachées dans la Bible, etudes de kabbale maçonnique, Editions Archè, Milano, 2006; L'interdiction de l'incest selon la kabbale, Editions Archè, Milano, 2007; Exploration du Temple maçonnique à la lumière de la kabbale, Editions Dervy, Paris, 2007, prezentată cu cîtva timp în urmă în paginile acestui site. Cu puţin timp în urmă a apărut o nouă lucrare a filosofului francez: Hermétisme et alchimie dans la kabbale. Prolongements maçonniques, Editions Archè, collection "Acacia", Milano, 2009, 144 p. Convins că progresul cunoaşterii nu este un fenomen linear, ci, dimpotrivă, cu fiecare nouă lumină adusă asupra unui subiect se vor aprinde alte lumini asupra unor subiecte aparent depărtate de primul, dar care vor concura la celebrarea reconcilierii întregului, cartea lui André Benzimra îşi propune să arate, contrar opiniei

lui Gershom Scholem, că hermetismul şi alchimia nu sînt absente din iudaism şi din cabală. În studiul filosofului francez accentul este pus pe cartea Bahir (Cartea Clarităţii), una din cele trei mari lucrări cabalistice, şi pe particularitatea alchimiei iudaice care lucrează asupra transmutaţiei, dar nu a metalelor, ci a pietrelor preţioase. Examinînd hermetismul ebraic, André Benzimra caută să elimine o altă idee primită, cea după care alchimia nu poate conduce adeptul său decît la perfecţiunea stării umane, la realizarea micilor mistere. Autorul urmăreşte să-şi convingă cititorii că marile mistere nu trebuie să-i fie străine alchimistului, cu atît mai mult cu cît ele permit divinizarea omului. Toate aceste lecturi şi interpretări asupra alchimiei şi hermetismului în cabală, îl conduc pe autor să descopere în masoneria speculativă o referinţă la alchimia metalurgică şi la alchimia pietrelor preţioase, mai exact fiind vorba de bijuteria gradului al 13-lea din Ritul Scoţian Antic şi Acceptat: un triunghi de aur montat pe o piatră de agat.…

Mai mult...
Eseuri

Un preambul hermetic

Bogdan Mandache

Căutarea adevărului are un singur nume: filosofia, care începe printr-o ruptură, printr-o mirare. Nu acesta este sensul celor cinci călătorii ale calfei?

hermes trismegistus

De numeroase ori și în mod cu totul nejustificat, gradul doi, cel de calfă, a fost privit cu o anume lejeritate, ca o trecere între momentul unic al inițierii și sublimul grad de maestru mason. Răstimpul de cel puțin un an pînă la primirea celui din urmă grad al lojilor albastre - cel de maestru - va fi însă suficient pentru ca noua calfă să descopere profundul simbolism al instrumentelor de lucru, al călătoriilor, al stelei înflăcărate, să descopere semnificațiile masonice ale celor șapte arte liberale, sau contribuția uriașa la cultura lumii în general și la cultura esoterică în particular a celor cinci înțelepți al căror nume le citește într-una din călătoriile sale. În cursul celei de-a treia călătorii, candidatul citește denumirea celor șapte arte liberale, discipline care reprezentau esențialul cunoștințelor predate în Evul Mediu. Textul fondator al artelor liberale este Nunta lui Mercur cu Filologia, scris de Martianus Capella undeva între anii 410-421. El a dat lista celor șapte

arte liberale și le-a fixat definitiv. Înaintea sa, Sf. Augustin considera că cele șapte arte liberale conțin aproape toate cunoștințele pe care le poate dobîndi un om. Evident nu era vorba de o cunoaștere profană, ci de una metafizică care îngloba artele cuvîntului (trivium): gramatica, retorica, logica, și știința numerelor (quadrivium): aritmetica, geometria, muzica, astronomia. Cele șapte arte liberale sînt citate în numeroase texte masonice din vechime, dar grăitoare sînt definițiile acestor arte date în Vechile Îndatoriri, denumire sub care sînt cunoscute îndeosebi manuscrisele Regius și Cooke. Iată, pe scurt, cum sînt definite artele liberale în manuscrisul Cooke : "pentru cea care este prima și care este fundamentul științelor are ca nume gramatica, ea te învață să vorbești corect și să scrii bine; a doua este retorica și ea te învață să vorbești frumos și cu grație; a treia este dialectica și această știință te învață să distingi adevărul de fals și este de obicei numită arta sofistică; a patra…

Mai mult...
Cărţi

Filosofie masonică

Bogdan Mandache

Masoneria actuală, consideră Marc Halévy, este fructul unui îndelungat proces început în Evul Mediu, astăzi singura catedrală de construit fiind omul însuşi.

Philosophie maçonnique

La prima vedere a acestui titlu, nu puţini se vor întreba dacă nu e prea mult spus filosofie.  Acolo unde cei mai mulţi văd conspiraţii, secret, amestec în politică, despre ce filosofie poate fi vorba? Marc Halévy încearcă într-o recentă lucrare (Philosophie maçonnique, éditions Oxus, Paris, coll. Spiritualités, 2008, 216 p.) să treacă dincolo de fantasmele care înconjoară multe din discursurile despre masonerie, chiar dacă  nu sînt scrise cu rea credinţă, să nu gloseze pe marginea simbolurilor, ci să studieze masoneria „ca un tot, ca un sistem global, ca o paradigmă în mers. O paradigmă autoreferenţială care dezvoltă un spaţiu de gîndire - un spaţiu noetic - unde bărbaţii, prin ascezele lor, prin muncile lor, prin cercetările lor, construiesc noi catedrale de sens, de înţelepciune şi de artă de a trăi bine". Încercarea cărturarului francez urmăreşte cinci teme: finalităţile, metodele, cadrul, genealogiile, fundamentele. Marc Halévy nu vrea, aşadar, să reia teze din cărţi, respectabile altminteri, despre hermeneutica simbolurilor, ci să

descopere/redescopere înţelepciunea masonică, să caute fundamentele masoneriei regulare şi tradiţionale, invariantele fondului şi structurile profunde, şi vom reda un lung citat care ar putea da de gîndit multora: „Esenţa profundă a Regularităţii şi a Tradiţiei masonice se fondează pe respectul perseverent al memoriei masonice. Ideea este simplă, clară şi nu poate fi evitată: dacă Christopher Wren, Wolfgang Amadeus Mozart sau Johann Wolfgang von Goethe (...) ar învia, ar trebui în mod absolut ca ei să regăsească imediat, într-o lojă de astăzi, tot ceea ce a făcut fermentul geniului lor masonic. Ar trebui în mod imperativ ca ei să se simtă imediat în mijlocul fraţilor lor. Ar trebui ca noi să putem să le arătăm, în toate detaliile, că moştenirea lor a fost transmisă şi primită, păstrată şi înfrumuseţată, dezvoltată şi exaltată. Ar trebui ca ei să ştie, imediat, irevocabil, că noi nu i-am trădat. Aceasta este Tradiţia vie; aceasta este Regularitatea în spirit". Mulţi se vor fi întrebat care sînt…

Mai mult...
Alchimie, Cărţi

Misterul rozicrucian

Bogdan Mandache

Ampla secţiune care discută sursele mişcării rozicruciene (alchimia, cabala, hermetismul şi Divina Comedie) cred că este cu adevărat deschizătoare de noi orizonturi pentru cei care vor sonda profunzimea mesajului celor trei scrieri fondatoare ale rozicrucianismului.

Aux sources de la Rose Croix

Apărută în deceniul al doilea al veacului al XVII-lea, mişcarea rozicruciană este departe de a se fi dezvăluit în întregime, amintind spusa lui Roland Edighoffer care considera, şi o făcea un eminent cărturar şi cunoscător al fenomenului!, că rozicrucianismul este asemănător unui aisberg a cărui parte vizibilă este cu mult mai mică decît cea care rămîne nevăzută. De aceea orice nouă încercare de descifrare a misterului nu poate decît să deschidă noi perspective, noi orizonturi de înţelegere şi interpretare. O astfel de încercare aparţine lui Claude Delbos: Aux Sources de la Rose-Croix. Mysteres d`une tradition esoterique, Paris, Editions Detrad, 2008, 334 p. Faţă de alte lucrări consacrate rozicrucianismului, cea a lui Claude Delbos optează pentru un alt "traseu": începe cu o introducere în misterul rozicrucian aşa cum a fost înţeles de-a lungul vremii de la Philalethes pînă la Guenon, pentru a continua cu o revenire asupra surselor (cu accent deosebit pe alchimie şi hermetism), asupra doctrinei, cu cîteva consideraţii asupra

Divinei Comedie şi a templierilor, pentru a încheia cu cîteva adnotări despre Cavalerul de Roza-Cruce şi rozicrucianismul zilelor noastre. După periplul istoric prin moştenirea rozicrucianismului, unde sînt evocate nume precum cele ale lui Cagliostro, Swedenborg, Martines de Pasqually, Claude de Saint-Martin, Jean-Baptiste Willermoz, Joseph de Maistre, Eliphas Levi, Rene Guenon, Joannis Corneloup, prilej de a arăta posibile filiaţii dar şi delimitări de sursa rozicruciană, Claude Delbos revine la moştenirea rozicruciană, la textele fondatoare şi la înţelesurile lor atît cît pot scăpa de sub aura misterului, concluzia autorului fiind că doctrina confreriei rozicruciene este o filosofie a progresului uman prininteligenţă şi iubire, prin spirit şi inimă, prin phoenix şi trandafir, o doctrină care se prezintă ca un instrument al unei utopii mobilizatoare şi elitiste care ar vrea să organizeze o societatea umană fondată pe raţiune şi fraternitate. Ampla secţiune care discută sursele mişcării rozicruciene (alchimia, cabala, hermetismul şi Divina Comedie) cred că este cu adevărat deschizătoare de noi orizonturi pentru cei…

Mai mult...