Cărţi

Călătorii, meditații, experiențe

Bogdan Mandache

Opera sa și-a pus amprenta decisiv asupra spiritualității islamice, învățătura lui Ibn’Arabî având o puternică influență asupra gânditorilor mistici suniți și șiiți, influențând sufismul „popular”, ceea ce poate stârni o oarecare surprindere cu atât mai mult cu cât el nu avut discipoli numeroși, nici în timpul vieții, nici după moarte.

ibn-arabi-legea-sacra-si-calea-adevarului

Muhyî al-Din Muhammad Ibn’Arabî (1165-1240), numit și „cel mai mare maestru”, provenea dintr-o ilustră familie originară din Yemen, dar stabilită în peninsula Iberică. Ibn’Arabî s-a născut în 1165, la Murcia, șapte ani mai târziu familia avea să se mute la Sevilla unde tatăl său, militar de carieră, intră în serviciul califului Yusuf. Copilăria lipsită de griji, așa cum o descriu notațiile autobiografice ale lui Ibn’Arabî, nu prevestea nimic despre vocația sa; îi plăcea să călărească, să meargă la vânătoare, să se joace de-a soldatul. Deseori în adolescență simțea prezența lui Dumnezeu și întorcea spatele lumii. O întâlnire vizionară, cea cu Isus, despre care spunea cu insistență că a fost primul său maestru, îl determină să abandoneze moștenirea paternă și fără a sta pe gânduri să se retragă departe de oameni și să se consacre ascezei și rugăciunii. Era perioada pe care avea să o numească „ignoranță”, un termen tehnic ce desemna perioada păgână. Muhyî al-Din Muhammad Ibn’Arabî (1165-1240) La capătul

perioadei de singurătate favorizată de înclinațiile sale mistice excepționale, timp alocat inițierii în toate disciplinele clasice ale islamului, Ibn’Arabî pornește, începând cu anul 1194, într-un pelerinaj sau „companionaj” în care își propune să întâlnească maeștri spirituali ai Spaniei musulmane. „Conversiunea” și intensitatea trăirilor au atras atenția unui prieten al tatălui său, nimeni altul decât vestitul filosof Averroes, la acea vreme mare judecător la Sevilla. Ibn’Arabî a declarat în numeroase rânduri în opera sa, că întreaga cunoaștere i-a fost comunicată fără un intermediar uman pe care să-l fi întâlnit fizic, dar amintește numele mai multor maeștri a căror învățătură a urmat-o: Uraynî, Qaysî; lucru foarte rar, printre maeștri săi s-au aflat și două femei: Fâtima, fiica lui al-Muthannâ din Sevilia, și Shams, numită și Mama săracilor. După numeroase călătorii în Spania și în nordul Africii, Ibn’Arabî se îndreaptă spre Mecca, după șederi la Cairo și Ierusalim. Văzând Ka’ba ca fiind „centrul universului” și punctul de joncțiune între lumea misterelor și lumea…

Mai mult...
Cărţi

Doctrină și practică spirituală

Bogdan Mandache

Opera lui Ibn Arabi și-a pus amprenta în mod profund asupra spiritualității islamice, învățătura lui influențând în mod decisiv gânditorii mistici islamici suniți și șiiți, el fiind la temelia literaturii confreriilor, a sufismului „popular”, așa cum este practicat încă de milioane de musulmani. Nu a fost la originea vreunei confrerii, dar este părintele spiritual al unei „familii” care a transmis moștenirea din generație în generație.

Ibn-Arabi-Doctrina-si-practica-spirituala

Ibn Arabi (1165-1240) a fost un cunoscut filosof, mistic, un deschizător de drumuri în ale esoterismului, născut la Murcia, în Andaluzia, provenind dintr-o ilustră familie arabă, originară din Yemen. A studiat la Sevilla disciplinele clasice ale islamului, a continuat studiile în diferite orașe iberice și din Maghreb. În anul 1201 a părăsit definitiv Peninsula Iberică alegând alte teritorii unde spera ca esoterismul său să nu stârnească atâta neîncredere cum o făcuse în orașele prin care trecuse până atunci. A călătorit în Egipt, Siria, Irak, Anatolia, în anul1 225 instalându-se definitiv la Damasc, unde va muri în anul 1240. Tatăl său a fost militar de carieră, în serviciul califului Yusuf, și a insuflat fiului său câte ceva din ceea ce definește cariera militară; la un moment dat, tânărul Ibn Arabi a avut o viziune în care îi apărea Isus, primul său maestru, după cum repeta el frecvent, iar aceasta l-a determinat să renunțe la o posibilă carieră militară. Treptat s-a retras

din tumultul vieții optând pentru asceză și rugăciune. „Viziunea de la Cordoba”, în cursul căreia a întâlnit profeți care i-au arătat că este chemat să exercite o magistratură spirituală mahomedană, i-a dezvăluit nebănuite, neștiute chemări mistice. A învățat de la maeștrii sufi andaluzi, oameni de condiție socială modestă, foarte săraci, practicarea virtuții, umilința în sensul nobil al termenului, abnegația, simplitatea, toate acestea conferindu-i lui Ibn Arabi statutul de „teodidact”. Ibn Arabi a învățat multe de la acești maeștri modești social, dar pioși și austeri, care i-au insuflat dorința de a duce mai departe doctrina mistică monistă care a integrat numeroase elemente gnostice, totul închegându-se într-unul dintre elementele fundamentale ale sufismului târziu. Omagiul său către maeștri este exprimat în Ruh al-quds și al-Drrat al-fâkhira. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt al-Futuhât al-Makkiya și Fusus al-hikam. Aceasta din urmă a cunoscut două ediții în limba română, sub numele de Cartea înțelepciunii, în traducerea lui Ilie Iliescu, apărute la Editura Herald. De…

Mai mult...
Cărţi

Primul și Ultimul, Aparentul și Ascunsul

Bogdan Mandache

Opera lui Ibn Arabi și-a pus amprenta în mod profund asupra spiritualității islamice. Învățătura lui a influențat în manieră decisivă gînditorii mistici islamici suniți și șiiți; este la temelia literaturii confreriilor, a sufismului „popular”, așa cum este încă practicat de milioane de musulmani.

ibn-arabi-cartea-intelepciunii

Ibn Arabi (1165-1240) este un celebru filosof, mistic si esoterist, născut la Murcia, în Andaluzia, provenind dintr-o ilustră familie arabă, originară din Yemen. A studiat la Sevilla disciplinele clasice ale islamului, a continuat studiile în diferite centre iberice și din Maghreb. În anul 1201 a parăsit definitiv Peninsula Iberică alegînd alte teritorii unde spera ca esoterismul său să nu stîrnească atîta neîncredere cum o făcuse în orașele prin care trecuse pînă atunci. A călătorit succesiv prin Egipt, Siria, Irak, Anatolia, pentru ca în 1225 să se instaleze definitiv în Damasc, unde va muri în anul 1240. Tatăl său a fost militar de carieră, în serviciul califului Yusuf, și a insuflat fiului său cîte ceva din ceea ce definește cariera militară; la un moment dat, tînărul Ibn Arabi a avut o viziune pregnantă în care îi apărea Isus, primul său maestru, după cum repeta cu insistență, iar aceasta l-a determinat să renunțe la o posibilă carieră militară. Treptat s-a retras din

tumultul vieții optînd pentru asceză și rugăciune. „Viziunea de la Cordoba”, în cursul căreia a întîlnit profeți care i-au arătat că este chemat să exercite o magistratură spirituală mahomedană, i-a dezvăluit nebănuite, neștiute chemări mistice excepționale. A învățat de la maeștri sufi andaluzi pe care i-a întîlnit, oameni de condiție socială modestă, foarte săraci, practicarea virtuții, umilința, în sensul nobil al termenului, abnegația, simplicitatea, iar toate acestea îi confereau lui Ibn Arabi statutul de „teodidact”. Ibn Arabi a învățat mult de la acești maeștri modești social, dar pioși și austeri mistici care i-au insuflat dorința de a duce mai departe doctrina mistică monistă care a integrat numeroase elemente gnostice, totul închegîndu-se într-unul dintre elementele fundamentale ale sufismului tîrziu. Omagiul său către maeștri este exprimat în Ruh al-quds și al-Drrat al-fâkhira. Ibn Arabi a scris numeroase lucrări, unele rămase încă în manuscris, al căror studiu și comentariu dau elan școlii teosofice. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sînt al-Futuhât al-Makkiya și…

Mai mult...