Cărţi

Revelație, esoterism, inițiere

Bogdan Mandache

Apărut în timpul califatului Omeiazilor, sufismul a grupat în jurul lui Hasan al-Basri, pios predicator irakian de mare renume în rîndul predicatorilor vremii sale, numeroși adepți care practicau renunțarea la bunurilor acestei lumi pentru a stabili o comunicare personală cu Dumnezeu, pentru a ajunge în paradisul celor apropiați lui Dumnezeu.

lings-ce-este-sufismul

Sufismul este dimensiunea interioară, esoterică a Islamului, desemnează mișcarea mistică apărută de timpuriu în lumea musulmană; sufismul traduce termenul arab tasawwuf, a cărui rădăcină literară este termenul suf, adică îmbrăcăminte de lînă, vestimentația primilor reprezentanți ai mișcării atestați în Irak, în secolul al VIII-lea. Pentru Henry Corbin, unul dintre respectații cunoscători ai filosofiei islamice, „Sufismul , ca mărturie a religiei mistice în Iaslam, este un fenomen spiritual de o importanță neprețuită. El reprezintă esențialmente fructificarea mesajului spiritual al Profetului, efortul de a-i retrăi în mod personal modalitățile, printr-o introspecție a conținului Revelației qorânice”. Filosofia islamică și deopotrivă mistica islamică suscită interesul specialiștilor, dar și al publicului larg, dornic să pătrundă într-o lume care ascunde frumuseți nebănuite. În plan publicistic, la noi, Editura Herald a căutat să acopere anumite lipsuri adunate în timp, iar mărturie stau aparițiile editoriale dintre care amintim: Henry Corbin, Istoria filosofiei islamice; Reynold Nicholson, Misticii Islamului; Hazrat Inayat Khan, Pași pe cale; Jean Chevalier, Sufismul; Charles Andre

Gilis, Spiritul universal al Islamului; Titus Burkhardt, Islamul. Introducere în doctrinele esoterice; Michel Vâlsan, Omul universal. Islamul și funcțiunea lui Rene Guenon. De curînd acestora li s-a alăturat o nouă carte: Martin Lings, Ce este sufismul? Traducere din limba engleză de Marian Stan, București, Editura Herald, colecția „Înțelepciunea inimii”, 2018, 192 p. Martin Lings (Abu Bakr Siraj ad-Din) (1909-2005) a fost un erudit englez, bun cunoscător al Islamului. Pe cînd era profesor la Universitatea din Kaunas (Lituania), Martin Lings descoperă cărțile lui René Guénon și ale lui Frithjof Schuon care îi lasă o puternică impresie. Devine discipol al lui Schuon, se convertește la islam, în care găsește calea spirituală autentică. A fost profesor la Universitatea din Cairo, revine în Anglia, susține un doctorat în limba arabă despre șeicul Ahmad al-Alawi, devine conservator al manuscriselor orientale la British Museum, apoi la British Library. Este considerat cel mai bun biograf al Profetului Muhhamad. Autor al mai multor volume despre islam și a…

Mai mult...
Cărţi

Primul și Ultimul, Aparentul și Ascunsul

Bogdan Mandache

Opera lui Ibn Arabi și-a pus amprenta în mod profund asupra spiritualității islamice. Învățătura lui a influențat în manieră decisivă gînditorii mistici islamici suniți și șiiți; este la temelia literaturii confreriilor, a sufismului „popular”, așa cum este încă practicat de milioane de musulmani.

ibn-arabi-cartea-intelepciunii

Ibn Arabi (1165-1240) este un celebru filosof, mistic si esoterist, născut la Murcia, în Andaluzia, provenind dintr-o ilustră familie arabă, originară din Yemen. A studiat la Sevilla disciplinele clasice ale islamului, a continuat studiile în diferite centre iberice și din Maghreb. În anul 1201 a parăsit definitiv Peninsula Iberică alegînd alte teritorii unde spera ca esoterismul său să nu stîrnească atîta neîncredere cum o făcuse în orașele prin care trecuse pînă atunci. A călătorit succesiv prin Egipt, Siria, Irak, Anatolia, pentru ca în 1225 să se instaleze definitiv în Damasc, unde va muri în anul 1240. Tatăl său a fost militar de carieră, în serviciul califului Yusuf, și a insuflat fiului său cîte ceva din ceea ce definește cariera militară; la un moment dat, tînărul Ibn Arabi a avut o viziune pregnantă în care îi apărea Isus, primul său maestru, după cum repeta cu insistență, iar aceasta l-a determinat să renunțe la o posibilă carieră militară. Treptat s-a retras din

tumultul vieții optînd pentru asceză și rugăciune. „Viziunea de la Cordoba”, în cursul căreia a întîlnit profeți care i-au arătat că este chemat să exercite o magistratură spirituală mahomedană, i-a dezvăluit nebănuite, neștiute chemări mistice excepționale. A învățat de la maeștri sufi andaluzi pe care i-a întîlnit, oameni de condiție socială modestă, foarte săraci, practicarea virtuții, umilința, în sensul nobil al termenului, abnegația, simplicitatea, iar toate acestea îi confereau lui Ibn Arabi statutul de „teodidact”. Ibn Arabi a învățat mult de la acești maeștri modești social, dar pioși și austeri mistici care i-au insuflat dorința de a duce mai departe doctrina mistică monistă care a integrat numeroase elemente gnostice, totul închegîndu-se într-unul dintre elementele fundamentale ale sufismului tîrziu. Omagiul său către maeștri este exprimat în Ruh al-quds și al-Drrat al-fâkhira. Ibn Arabi a scris numeroase lucrări, unele rămase încă în manuscris, al căror studiu și comentariu dau elan școlii teosofice. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sînt al-Futuhât al-Makkiya și…

Mai mult...
Cărţi

Misticii Islamului

Bogdan Mandache

La capătul călătoriilor sale în căutarea Realității divine, sufitul se unește cu Sufletul Universal ceea ce reprezintă suprema beatitudine imaginabilă pentru sufletele care împărtășesc iubirea unuia pentru celălalt.

rene-guenon-Scrieri_pentru_Regnabit

De-a lungul a multe secole conceptul și cîmpul de manifestare a misticii nu au putut fi separate de ansamblul teologiei. În lumea creștină începînd cu Bernard de Clairvaux se afirmă o literatură mistică, care se înscrie în prelungirea moștenirii patristice, ca o reacție la scolastică, aceasta îndepărtîndu-se tot mai mult de fundamentele contemplative. Începînd cu veacul al XIV-lea, mistica îsi afirmă autonomia, mai cu seamă prin apariția tratatului lui Gerson, Theologie mystique. Dacă la început a fost un simplu adjectiv, cuvîntul mistic desemnează fie domeniul faptelor mistice (mistica), fie pe cei care trec prin experiențe mistice (misticii). În celebrul Vocabulaire technique et critique de la philosophique, al lui Andre Lalande, se afirmă că propriu stărilor mistice sînt ștergerea simbolurilor sensibile și a noțiunilor gîndirii abstracte și discursive, dar și contactul direct al spiritului cu realitatea posedată; dacă prima trăsătură nu este totdeauna evidentă, cea de a doua este proprie tuturor stărilor mistice. În funcție de natura realității posedate, se disting

o mistică de imanență și o mistică de transcendență; prima este specifică misticilor hinduși, cea de-a doua misticilor evrei, creștini, musulmani. Sufismul este deseori identificat cu mistica musulmană, toate dicționarele teologice afirmînd că sufismul este linia care traversează întreg Islamul, de la origini pînă în zilele noastre, și reprezintă căutarea lui Dumnezeu la diverse nivele, de la simpla devoțiune interioară pînă la înaltele stări mistice. În România, filosofia și mistica islamice sînt în general puțin cunoscute, în afara cercului restrîns al specialiștilor; în ultimii ani, Editura Herald a căutat să ofere cititorilor interesați cîteva repere care să dea contur unui spațiu cultural divers și fascinant: Henry Corbin, Istoria filosofiei islamice; Titus Burckhardt, Doctrinele esoterice; Jean Chevalier, Sufismul. Doctrină, ordine, maeștri; Obîrșia Luminii. Islamul șiit în texte alese; Ali Bin Abi Talib, Calea vorbirii alese; Poeme persane. Baba Taher, Saadi, Omar Khayyam, Rumi, Șabestari, Hafez; Ibn al-Arabi, Iluminări. De curînd acestor titluri li s-a mai adăugat unul demn de interes: Reynold…

Mai mult...
Cărţi

Spiritul universal al Islamului

Bogdan Mandache

Cartea lui Charles André Gilis ne apropie de spiritualitatea islamică, de adevărurile dintotdeauna revelate nouă sub diverse forme, ne invită dincolo de barierele confesionale într-o lume în care sigur nu ne vom găsi străini dacă vom înţelege slava transcendenţei Domnului.

Charles André Gilis spiritul_universal_al_islamului

Europenii au descoperit tîrziu lumea islamică, nu geografic, ci spiritual. Un frumos paradox e că apusenii l-au regăsit pe Aristotel prin scrierile lui Averroes, unul dintre cei mai importanţi filosofi arabi ai Evului Mediu. Rămînînd în lumea paradoxului să amintim că în veacul trecut doi dintre marii cunoscători ai spiritualităţii islamice au fost francezul René Guénon şi românul Michel Vâlsan. A nu se crede că pînă la ei lumea occidentală nu cunoştea islamul, dar cei doi erau aparţinători lumii islamice, erau convertiţi la mahomedanism, deveniseră Abdel Wahed Yahia şi respectiv Shaykh Mustafa Abd al-Azîz. În ultimii ani, celor amintiţi mai sus li s-a adăugat un cercetător belgian, Charles André Gilis/Abdar ar-Razzâq Yahya, autor a numeroase lucrări despre esoterismul islamic. Recent una dintre acestea a fost tradusă în limba română şi publicată de Editura Herald: Spiritul universal al Islamului, colecţia „Philosophia perennis”, traducere de Teodoru Ghiondea, 2014, 190 p. Spiritul universal al islamului vrea să spună că

dincolo de prejudecăţile unei lumi tot mai puţin atentă la spiritualitate, Spiritul divin, de natură transcendentă şi universală, cuprinde umanul în totalitatea sa, contribuind la manifestarea totală a Adevărului ascuns. Discutînd despre spirit şi ştiinţă, Charles André Gilis se apropie de un punct delicat căci posibilitatea de a accede la ştiinţă cînd profeţia legiferată a fost pecetluită de Muhammad este contestată de exoterişti care consideră credinţa ca fiind singurul mijloc ce poate fonda diferitele forme ale Cunoaşterii şi ale progresului spiritual, ceea ce afirmă şi autorul cărţii: „Ştiinţa este privită în Islam, înainte de toate, ca un atribut al lui Allah, în vreme ce dezvoltările asupra Spiritului sînt legate mai degrabă de funcţia Profetului – asupra-i fie Harul care uneşte şi Pacea lui Dumnezeu!” Ştiinţa interioară este cea care deschide calea înţelegerii Esenţei Supreme, a Esenţei Divine, în vreme ce Ştiinţa exterioară permite accesul doar către ceea ce ne înconjoară, în aspectele sale fizice, concrete. (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi

Islamul şi masoneria

Bogdan Mandache

Incersiunea în spiritualitatea esoterică a unor curente ale Islamului arată că drumul spiritual pe care îl propun acestea este apropiat de cel al francmasonului, totdeauna în căutarea perfecţiunii.

INITIATIC SECRETS IN ISLAM AND MASONIC RITUALS

Puţine sînt lucrările care abordează un astfel de subiect, deşi în lumea islamică au existat şi continuă să existe loji masonice, dar "situaţia dramatică în care a fost aruncată o mare parte a lumii musulmane pentru raţiuni de instrumentalizare politică a religiei este adeseori analizată ca făcînd imposibilă punerea în operă a structurilor filosofice, corporative sau esoterice care cer pace şi disciplină, recunoaşterea celuilalt în diferenţa şi fraternitatea sa, căutare spirituală şi coeziune socială. Şi totuşi aceste structuri s-au constituit din primele timpuri ale islamului sub formă de confrerii, de corporaţii, de ordine cavalereşti (futuwwa)." Cu aceste rînduri se deschide volumul Secrets initiatiques en Islam et rituels maçonniques. Druzes, Ismaéliens, Alaouites, confréries soufies, editions Harmattan, Paris, 2008, 200 p., volum semnat de Jean-Marc Aractingi şi Christian Lochon. În secolul al XIX-lea, francmasoneria italiană, franceză şi engleză a deschis loji în Imperiul Otoman la care au aderat politicieni, intelectuali şi comercianţi, căutarea lor de absolut fiind compatibilă cu idealurile masonice, şi

aceasta pentru că, în opinia celor doi autori, confreriile sau corporaţiile în care musulmanii erau deja membri erau structuri codificate şi iniţiatice. Într-un prim capitol sînt analizate structurile esoterice ale Islamului; între acestea se disting confreriile sufiste, un bun prilej de a prezenta sufismul ca o asceză spirituală şi rolul socio-politic, caritativ, ospitalier şi pedagogic al confreriilor; alături de confrerii, în lumea islamică s-au afirmat şi corporaţiile esoterice care aveau ritualuri de transmitere a cunoştinţelor, care îi îndrumau pe companioni pe calea onoarei, solidarităţii şi responsabilităţii; un aspect interesant şi mai puţin cunoscut este cel privind ordinele cavalereşti din Islam, astăzi acceptîndu-se tot mai mult că ordinele cavalereşti medievale din Europa au fost influenţate puternic de cavaleria persană preislamică şi apoi de cea arabă. Futuwwa desemna în epoca preislamică virtuţile eroice ale cavalerilor rătăcitori. Multe din tradiţiile acestor ordine cavalereşti vor reapare în tradiţia masonică, în ritualurile  Cavalerului Boltei Regale, Cavalerului Orientului şi al Spadei, al Prinţului Ierusalimului, Cavalerului Occidentului…

Mai mult...