Nicu Gavriluță oferă răspunsuri unor întrebări care frământă societatea modernă care a pierdut multe din reperele tradiționale care îi ofereau o anume stabilitate; deși termenii spiritualitate, tradiție, inițiere, tradițional sunt atât de des folosiți, ei și-au pierdut sensurile profunde tocmai prin folosirea fără noimă, oamenii dând o excesivă importanță formelor care nu spun nimic.

În dialogurile sale cu Claude-Henri Rocquet (Încercarea labirintului), Mircea Eliade considera că viața fiecăruia dintre noi poate fi interpretată ca un ritual inițiatic, un ritual al căutării sensurilor ascunse, al participării la o realitate care-și dezvăluie tainele doar celor chemați să le afle. „Naturii îi place să rămână ascunsă”, afirma Heraclit provocând gândirea să descopere ascunsul. Întrunul dintre răspunsurile sale din cartea mai sus amintită, Mircea Eliade compară decriptarea sensurilor vieții cu o probă a labirintului: „Un labirint este uneori apărarea magică a unui centru, a unei bogății, a unui înțeles. Pătrunderea în el poate fi un ritual inițiatic, după cum se vede în mitul lui Tezeu. Acest simbolism este modelul oricărei existențe care, trecând prin numeroase încercări, înaintează spre propriul său centru, spre sine însuși.” Pornind de la aceste gânduri și luând ca motto cuvintele lui Eliade, „Inițierea se află în miezul oricărei existențe umane”, universitarul ieșean Nicu Gavriluță ne propune o cale pentru a nu rătăci în labirintul

propriei vieți, în recenta sa carte Viața, un ritual inițiatic. Interviuri și dialoguri culturale, Iași, Editura Junimea, colecția „Exit”, 2020, 202 p. Cartea reunește mai multe interviuri și dialoguri culturale în care Nici Gavriluță a dialogat cu Sebastian Antoce, Aurel Brumă, Nicolae Busuioc, Vlad Cioacă, Ștefania Coșuleanu, Ioan Holban, Cătălin Jeckel, Simona Modreanu, Daniela Șontică. Nicu Gavriluță este binecunoscut pentru preocupările sale de antropologie și sociologie, pentru cărțile în care se regăsesc aceste preocupări: Antropologie socială și culturală; Mama proștilor e mereu gravidă. Sociologia patologiilor cotidiene; Sociologia religiilor. Credințe, ritualuri, ideologii; Mit, magie și manipulare politică; Noile religii seculare. Corectitudinea politică, tehnologiile viitorului și transumanismul. Dintre volumele unde a fost coautor, amintim tot unul apărut la Editura Junimea, cel în care i-a fost partener de dialog lui Ioan Holban: Globalizare și identitate românească. Fiecare individ conștient de rostul trecerii sale prin lume, depășind crizele spirituale ale vremii, reface proba labirintului, o probă în care nu doar inspirata alegere este determinantă,…

Mai mult...

Cartea lui Radu Cernătescu este una despre tradiție și inițiere, despre arca păstrătoare a Tradiției, este o invitație de a trece pragul și de a ne aventura pe calea regală care ne va apropia de adevărata cunoaștere.

Esoterismul a stîrnit nedumeriri, a suscitat adeziuni grăbite și gratuite din partea celor ce visau la descifrarea tainelor lumii, dar a generat și adversități neîntemeiate din partea celor care nu puteau ieși din cadrul unui raționalism reductiv, închis în propriile limite. Dacă raționalismul îi neagă fundamentul, alte forțe îi amenință temelia, funcția și chiar existența. “Represiunea atacă esoterismul direct, denigrarea dintr-o parte, denaturarea din spate. Represiunea vine mai ales de la autorități; denigrarea, de la indivizi sau popor; denaturarea, de la intelectuali”, scrie Pierre Riffard, universitarul a cărui teză de doctorat, L’idee de l’esoterisme, a fost refuzată de șapte profesori, pentru ca în cele din urmă Jean Deprun să asume conducerea tezei, altfel bine primită de sorbonarzi. Și acestea în Franța, la Paris, orașul  în care din 1965 exista o catedră universitară intitulată “Istoria curentelor esoterice și mistice în Europa  modernă și contemporană”. În acest context este de amintit că Rene Descartes nu se sfia să afirme că: “Numai cînd

văd cuvîntul Arcanum într-o propoziție, încep să am o proastă opinie”. Dar astfel de afirmații nu au golit niciodată universul de rețelele sale simbolice. Esoterologii nu au afirmat vreodată că ar exista un esoterism “în sine”, un esoterism universal, ci au vorbit doar de o formă de gîndire, așa cum există o formă de gîndire filosofică, o formă de gîndire teologică sau o formă de gîndire științifică. Forma de gîndire esoterică funcționează pe polisemie, pe pluralitatea nivelelor de realitate și favorizează o hermeneutică în sensul descifrării neîncetate a lucrurilor și a raporturilor dintre ele. Denigrarea la care a fost și este supus esoterismul își are nesecata sursă în anatemnizarea a tot ceea ce scapă înțelegerii comune. Themistius aprecia că “Aristotel a acoperit cu obscuritate și a învăluit în tenebre înțelepciunea, fruct al geniului său și al minții sale, nevoind să-i priveze pe cei buni și nici să o arunce la răscruci”. Despre misterul ascuns în lucruri și despre conceptualizarea sa…

Mai mult...