"Experimentarea post-mortem a Luminii constituie ultima, și poate cea mai dificilă probă inițiatică”. Pornit pe calea Înțelepciunii Realizării Perfecte, călăuzit de Bhagavan Amoghasiddhi, condus în siguranță de-a lungul piedicilor din Bardo, defunctul se va stabili în starea desăvîrșită de Buddha.

Dacă esoterismul este conceput ca o doctrină comunicată unui număr restrîns de inițiați sau a cărui înțelegere, prin mijlocirea simbolurilor inteligente, este rezervată unei elite inițiate în arcanele sale, atunci putem admite că practic întreg budismul tibetan este esoteric. Nu sînt concepte, texte sau practici care să nu poată fi interpretate după un sens ascuns sau necesitînd o interpretare particulară pentru a revela elemente „secrete” care nu apar la o primă abordare, susține Jean-Luc Achard. După filosofia budistă, sîntem rezultanta faptelor noastre bune sau rele (karma). Frumusețea noastră fizică, puritatea noastră mentală sau sfințenia sînt produsul unei bune karma, în timp ce nefericirile sînt imputabile unei rele karma. Aceasta se dezvoltă prin iluzie și este consecința unui spirit indisciplinat. Sigur diversele școli și curente ieșite din budism vor accentua laturi diferite ale perfecționării individului prin meditație, exerciții spirituale, experimentări, practici yoga. Dar în afara preocupărilor pline de devoțiune, rituale și yoghine, budismul tantric a generat unul dintre cele mai cunoscute

texte religioase tibetane: Bardo Thodol/Cartea tibetană a morților, traducere și studiu introductiv: Horia Al. Căbuți, București, Editura Herald, colecția „Himalaya”, ediția a IV-a, 2018, 272 p. În introducerea sa la traducere, Horia Al. Căbuți face o utilă incursiune în gîndirea budistă, știindu-se că există încă o ușoară confuzie terminologică, dar și multe goluri în cunoașterea istoriei, a evoluției budismului și a școlilor sale. De aceea, Horia Al. Căbuți recurge la două posibile variante de lectură, una din perspectiva spiritului Vajrayana, iar cealaltă mai apropiată cititorului european. Scrierea Bardo Thodol este atribuită lui Padmasambhava, care a trăit în secolul al VIII-lea. Legenda spune că s-a născut miraculos, nu a avut nici mamă nici tată, el fiind fiul spiritual al lui Amitabhâ, stăpînul Luminii infinite. Datorită asiduității și geniului său, el ajunge la Iluminare, cel mai înalt nivel al descoperirii spirituale, acolo unde nu există obscuritate, ci Lumină și numai Lumină. Padmasambhava a jucat cel mai mare rol în expansiunea budismului în…

Mai mult...