Cartea Cătălinei-Daniela Răducu surprinde unitatea filosofiei lui Bertrand Russell dincolo de aspectul aparent fragmentar al acesteia, unitate recognoscibilă în realismul lui Russell, în metoda analitică, în fundamentarea concepției filosofice pe simțul comun și pe rezultatele științei.

Bertrand Arthur William Russell (1872-1970) a studiat matematica, apoi „științele morale” la Trinity College, Cambridge, într-o atmosferă intelectuală stimulantă, contrastînd cu singurătatea anilor de adolescență; la Cambridge, s-a împrietenit cu George Edward Moore, care l-a convertit la filosofie, și cu Norbert Alfred Whitehead. După o perioadă petrecută în diplomație, la Paris, Bertrand Russell își continuă studiile la Berlin, apoi susține la Trinity College o teză de inspirație kantiană despre fundamentele geometriei. A fost profesor la Trinity College, la universități din Chicago, Los Angeles și Philadelphia. Din cauza pacifismului său din timpul Primului Război Mondial, și-a pierdut postul la Cambridge și a făcut închisoare. În 1961 a fost din nou închis pentru incitare la nesupunere civică. Împreună cu Norbert Alfred Whitehead a scris Principia Mathematica, una dintre cele mai importante lucrări de logică din toate timpurile. Dintre alte lucrări ale lui Russell, amintim: Philosophical Essays, The Analysis of Mind, Mysticism and Logic, The Conquest of Happiness, The Principles of Mathematics. În

anul 1950 a primit Premiul Nobel pentru literatură. Autor al unei opere vaste, acoperind logica și filosofia matematicii, filosofia științei și teoria cunoașterii, filosofia minții și filosofia limbajului, filosofia morală și etica aplicată, Bertrand Russell este un filosof studiat pentru contribuțiile sale majore în domeniile amintite. Una dintre cărțile recente despre filosofia lui Bertrand Russell este semnată de cercetătoarea ieșeană Cătălina-Daniela Răducu, Existență și cunoaștere. Bertrand Russell între idealism și realism, Iași, Editura Lumen, 2016, 264 p. Vastitatea operei, a subiectelor abordate de-a lungul a peste 60 de ani de activitate, a determinat-o pe Cătălina-Daniela Răducu să descrie evoluția filosofică a gînditorului englez în patru mari etape: etapa idealistă (1894-1898), etapa logică (1899-1913), etapa logico-epistemologică (1913-1921) și etapa epistemologică (1921-1959). Autoarea reia opinia lui W.V.O. Quine conform căreia se poate vorbi fără teama de a greși despre „epoca lui Russell”: „Viața lui Russell coincide cu o eră a istoriei filosofiei ce se detașează clar din întreg și care poate fi…

Mai mult...

Raimundus Lullus era convins că prin arta sa, ars inveniendi veritatem, poate înțelege ordinea întregii lumi reflectată în cunoașterea umană, oglindită în inegalabila sa artă combinatorie.

Raimundus Lullus/ Ramon Llull (1232/1233-1315/1316) este unul dintre cele mai neobișnuite personaje ale lumii medievale; detestat și admirat deopotrivă, Raimundus Lullus este unul dintre străluciții cărturari europeni ai creștinismului medieval. Își petrece tinerețea la curtea regală a Aragonului, unde se face vestit pentru aventurile sale. Întîlnirea unei femei frumoase avea să se transforme din ceea ce spera a fi o aventură erotică într-o subită convertire, în abandonarea vieții mondene, a familiei, dedicîndu-se exclusiv penitenței și misionarismului catolic printre musulmanii din Spania și din Africa. Se retrage mai întîi pe muntele Randa unde primește iluminarea și are intuiția Marii Arte (ArsMagna). Va călători, va înființa colegii pentru pregătirea viitorilor misionari, va lupta necontenit împotriva islamismului și a averroismului. Zelul nemăsurat avea să-i aducă și sfîrșitul, petrecut la Setif, în nordul Africii, unde localnicii l-au bătut cu pietre; se întîmpla acum aproape 700 de ani, în 1316. Raimundus Lullus va încerca în opera teologică și filosofică să se elibereze de greoaia scolastică

și de soluțiile avansate de predecesori. Pe urmele lui Augustin și în opozitie cu averroismul, Lullus susține subordonarea filosofiei teologiei; erorile filosofiei depindeau, în opinia sa, de ignorarea adevărurilor credinței, în lumina căreia trebuie să se organizeze întreaga cunoaștere. Lullus credea că dacă cunoșterea ar fi prezentată într-o manieră organică, cu caracteristicile unei rigori evidente și în strînsă relație cu conținuturile credinței, toți oamenii, inclusiv necredincioșii, ar fi convinși de adevărul său. Pentru a-și atinge țelul, Lullus elaborează o "artă generală" fondată pe principii capabile să conțină fundamentele tuturor științelor; aceste principii foarte generale sînt elemente simple la care pot fi reduși termenii oricărei propoziții. Emile Brehier afirma în celebra sa lucrare Histoire de la philosophie, apărută în prima jumătate a secolului trecut, că imensa operă a lui Raimundus Lullus nu este complet studiată, idee reluată și de Anton Dumitriu în Istoria logicii, unde sustinea că opera filosofului catalan a fost "privită mai mult ca o curiozitate și ca un…

Mai mult...