Cărţi

Al Doilea Supraveghetor

Bogdan Mandache

În opinia lui Pascal Dumesnil, misiunea primă a celui de-al Doilea Supraveghetor este de a transmite cunoștințe ucenicului, de a transmite învățătura masonică în așa fel încât la împlinirea vremii ucenicii să fie pregătiți pentru a deveni calfe.

pascal-dumesnil-le-guide-maconnique-du-second-surveillant

Primele documente masonice, evident cele ale masoneriei speculative, de după 1717, arăta că lojile erau conduse de un maestru, asistat de doi supraveghetori. În timp acestora li s-au adăugat alte oficii, dar denumirea și misia lor în lojă nu face obiectul acestei note. Termenul de oficiu vine din latinescul officium arătând ca este vorba despre acte sau operații care se supun anumitor ritualuri, din acest punct de vedere termenul de oficiant fiind mai potrivit celui de ofițer, după cum arată Irène Maiguy. Așezat în mijlocul coloanei de la miazăzi, cu fața spre coloana ucenicilor, având ca atribut firul de plumb, Al Doilea Supraveghetor „este cel care veghează asupra…are grijă de…”, reprezentându-l pe cel care era „șeful de șantier al Templului lui Solomon”. „Bijuteria celui de-al Doilea Supraveghetor este perpendiculara, simbol al căutărilor interioare, al echilibrului și al căii drepte. Rolul său este acela de-a veni în întâmpinarea ucenicilor, de a le deschide drumul spre lumină. El răspunde de trezirea spirituală

a ucenicilor și asigură transmiterea tradiției, căci el formează noile «verigi» în scopul perpetuării înțelepciunii în lojă în forma cuvenită. Funcția celui de-al Doilea Supraveghetor este un simbol al frumuseții care împodobește și armonizează cu dragoste toate componentele edificiului. Firul cu plumb călăuzește spiritul spre axul său interior”, scrie Irène Mainguy. O recentă apariție editorială (Pascal Dumesnil, Le Guide maçonnique du Second Surveillant. Guide pratique eu manuel d’instruction, Paris, Editions Maison de Vie, 2020, 132 p.) pornește de la o experiență personală pentru a propune o reflecție mai mult practică decât dogmatică. Pascal Dumesnil a fost Secund Supraveghetor, nu avea experiență în oficii masonice în loja sa, dar a căutat să fie o bună călăuză pentru ucenicii pe care-i avea în grijă. Autorul nu și-a propus să prezinte o descriere a simbolurilor primului grad, ci mai curând și-a propus să înfățișeze cititorului viziunea sa, sensibilitatea sa, învățămintele sale din vremea când a fost Al Doilea Supraveghetor. În opinia lui Pascal…

Mai mult...
Cărţi

Pitagora, cabala, simbolismul masonic

Bogdan Mandache

Pentru autorul francez verigile lanțului de transmitere simbolică sunt Moise și Isus, Pitagora și Socrate, la care adaugă numele lui Confucius. Cartea lui Guy Chabas este și un mesaj de conciliere între tradiția greacă antică și tradiția iudeo-creștină, „pentru regăsirea înțelepciunii pierdute”.

guy-chabas-pythagore-kaballe-et-symbolisme-maconnique

În ritualul gradului de companion/calfă candidatul citește într-o atentă referire la cifra cinci, numărul celor cinci călătorii, numele celor cinci ordine arhitecturale, numele celor cinci simțuri, numele artelor liberale și numele a cinci înțelepți; dacă simțurile, artele liberale și ordinele arhitecturale sunt deasupra oricărui subiectivism, în privința înțelepților, numele acestora variază în funcție de obediență. În unele mari loji numele marilor inițiați sunt: Moise, Pitagora, Platon, Hermes Trismegistos, Paracelsus. În cartea sa La Symbolique maçonnique du troisième millénaire, Irène Maiguy menționează că unele mari loji propun numele lui Solon, Socrate, Licurg, Pitagora, INRI, sau Moise, Pitagora, Socrate, Isus, Confucius, sau Socrate, Pitagora, Moise, Isus, Mohamed, în vreme ce Marele Orient al Franței se întreabă cum poți să alegi între cei mai reprezentativi filosofi; Socrate, Pitagora, Platon sunt printre cei mai reprezentativi, dar pot fi uitați Budha, Zarathustra, Moise, Confucius și atâția alții? Întrebare legitimă, la care este greu de răspuns. Dincolo de controverse, cert este că una dintre cele mai

fascinante personalități ale filosofiei antice este Pitagora, întemeietor de școală, filosof, primul teoretician al arithmo-magiei și armoniei. Mulți cărturari antici dau seamă despre viața și concepțiile lui Pitagora, încât nu este surprinzător că mai toate obediențele masonice și-l revendică drept înainte-mergător. Acesta trebuie să fi fost și gândul lui Guy Chabas când a purces la scrierea recentei cărți pe care o propune cititorilor: Pythagore, Kabbale et symbolisme maçonnique, Paris, Editions Maison de Vie, collection „ Les Symboles maçonniques”, 2020, 126 p. Pitagora a fost un filosof prețuit încă din antichitate, despre el scriind Diogene Laertios, Porphyrios, Isocrate, Clement Alexandrinul, Aulus Gellius, Iamblichos. Pornind de la aceste surse, Guy Chabas schițează un profil istoric, amintind lungile sale călătorii, inițierea în mistere, fondarea școlii de la Crotona, importanța matematicii în doctrina pitagoreică. Guy Chabas găsește că o posibilă filiație între pitagoreici și configurarea cabalei nu este cu desăvârșire exclusă, existând numeroase legături între învățătura transmisă de Moise și filosofia neoplatoniciană, care a…

Mai mult...
Cărţi

Simbolica gradului de ucenic

Bogdan Mandache

Pierre Dangle introduce cititorul în ceea ce dă solemnitate unei ținute masonice, în ordinea, asiduitatea și coerența care domnesc în tot ceea ce se petrece în lojă.

pierre-dangle-le-grade-d-apprenti-et-sa-symbolique

Pierre Dangle este un nume bine-cunoscut cititorilor de literatură masonică. Numele său apare pe câteva cărți apărute la editura pariziană Maison de Vie: Le Livre de l’Apprenti, Le Livre du Compagnon, Le Livre du Maître, Guide pour les futurs inities, Le Langage symbolique de la franc-maçonnerie - les mots clés. La momentul apariției lor, toate aceste cărți au fost prezentate cititorilor români pe acest site. Cu promptitudinea și bunăvoința cu care m-a obișnuit, editura amintită mi-a trimis în urmă cu câteva zile o nouă carte a lui Pierre Dangle: Le Grade d’Apprenti et sa symbolique, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maçonniques”, 2020, 126 p. Inițierea este un drum al cunoașterii, al trecerii de la ignoranță la cunoaștere, al trecerii de la profan la cunoașterea misterelor. Inițierea îl așază pe noul inițiat în fața unei deșteptări a spiritului despre care mai devreme nu avea știință, iar această deschidere este o nouă naștere. Apreciindu-i „dorința de inițiere”, loja care

l-a primit pe noul frate trebuie să-i întrețină și amplifice această dorință, prin semnele de recunoaștere, simboluri, învățături potrivite fiecărui grad, oferindu-i cele necesare progresului personal. Primul pas este cel al uceniciei, timp al descoperirii și integrării în templu, un timp așezat sub semnul ternarului, al cifrei trei, prezentă în mai multe ipostaze (vârsta ucenicului, trei mari lumini, trei lovituri asupra pietrei brute), trei fiind un număr al armoniei care unește contrariile. Prin cele trei lovituri aplicate pietrei brute cu ajutorul dălții și a ciocanului, ucenicul săvârșește un act fondator, participă la un act creator: „Uitarea dimensiunii mitice a inițierii reduce considerabil deschiderea muncii care se desăvârșește în templu. Fără relația cu mitul creației, ritul își pierde substanța și se reduce adesea la o simplă repetiție a formulelor uzuale care nu au mare însemnătate pentru cei care le rostesc”, afirmă cu deplin temei Pierre Dangle. Contrar unei formule adânc înrădăcinate, autorul susține că ucenicul nu este întruparea pietrei brute; aceasta…

Mai mult...
Cărţi

O asceză dulce și un strigăt de suferință

Bogdan Mandache

Pierre Audureau, pornind de la dialogul între vizitator și acoperitorul lojii, se întreabă dacă pașaportul sau însemnele sînt cele care îl identifică pe mason în ochii fraților săi. Ceea ce îl recomandă și îi atestă apartenența la ordin ar trebui să fie calitățile sale umane, cultura, nicidecum semnele exterioare.

pierre-audureau-une-franc-maconnerie-devoyee-par-lego

Surprinzător titlu pentru un text scris în marginea unei cărți despre masonerie, despre frații care construiesc templul interior, despre cei care-și îmbogățesc cunoștințele, care practică toleranța, alteritatea, altruismul, care urmează neabătut drumul inițiatic. Nu, nu este vorba despre o carte scrisă de vreun dușman al masoneriei. Autorul, Pierre Audureau, de formație matematician, mason care a urmat întreg parcursul Ritului Scoțian Antic și Acceptat, este autorul mai multor cărți, dintre care amintim: L’initiation maçonnique, les ressorts cachés, MdV Editeur, 2011; Le nombre trois et ses mystères, MdV Editeur, 2013; Les Francs-maçons sont ce qu’ils sont, MdV Editeur, 2014; Les Méditations d’un Franc-maçon solitaire, Detrad, 2017. Recenta carte a lui Pierre Audureau, Une Franc-Maçonnerie dévoyée par L’EGO. Visite dans les couloirs cachés de l’institution maçonnique, Paris, Maison de Vie Editeur, Paris, 2019, este scrisă pe un ton pamfletar, se vrea deopotrivă un strigăt de iubire și de suferință, de iubire pentru spiritul masonic, de suferință pentru ceea ce au adus companionii care

l-au ucis pe Hiram, ambiția, orgoliul, ura, interesul material.  Din perspectiva avansată de Pierre Audureau, lumea întreagă pare că și-a pierdut vechile repere, Republica, religia, partidele, sindicatele, instituțiile sînt într-o căutare haotică, de multe ori lipsită de minim sens. Pierre Audureau este mîhnit de faptul că unii dintre adepții masoneriei o abat de la drumul consacrat acum trei veacuri, este mîhnit de derivele în care se lasă antrenate  unele structuri masonice franceze, în Franța activînd în prezent în jur de 140.000 de inițiați, bărbați și femei. El remarcă însăși dificultatea de a defini masoneria actuală în contextul efervescenței riturilor, obediențelor, jurisdicțiilor, dar și a lipsei dialogului între ele, de multe ori acestea nu se recunosc între ele. Sigur între diversele obediențe există unele deosebiri, dar oricare ar fi obediența sau ritul, principiul inițierii masonice este invariabil, este același pretutindeni. Calea inițiatică înseamnă chemări și îndemnuri noi la meditație, la introspecție și la căutarea cunoașterii, care permit și favorizează transformarea graduală…

Mai mult...
Cărţi

Oglinda: mit și simbol, adevăr și iluzie

Bogdan Mandache

În finalul cărții sînt cîteva pagini în care se amintește prezența oglinzii în ritualurile masonice ale Ritului Scoțian Antic și Acceptat și în Ritul Scoțian Rectificat, în ambele, în opinia autorului, cu trimitere la celebrul dicton „Cunoaște-te pe tine însuți!”

thomas-grison-le-symbolisme-du-miroir

Oglinda este cunoscută de cîteva mii de ani, cele mai vechi atestări fiind în Vechiul Egipt și în China antică. Oglinda este obiect de studiu pentru fizică și filosofie, este prezentă în artă și literatură. La origine, speculum/oglindă desemna observarea cerului și mișcarea astrelor cu ajutorul unei oglinzi; același cuvînt, speculum, avea să dea naștere și termenului speculație. Cuvîntul sidus/stea a dus la cuvîntul a considera, care etimologic înseamnă a privi stelele. „Aceste două cuvinte abstracte, care astăzi desemnează niște operațiuni intelectuale elevate, își au rădăcina în studiul astrelor reflectate de oglinzi. De aici provine faptul că oglinda, ca suprafață care reflectă, stă la baza unui simbolism extrem de bogat în ordinea cunoașterii”, scriu autorii celebrului Dicționar de simboluri. Prezentă în locuințe dar și în spații publice, oglinda este un element al reprezentării sociale, al relației cu sine și cu altul. Despre oglindă este și recenta carte a lui Thomas Grison: Le Symbolisme du miroir. Entre illusion et Connaissance, Paris,

Maison de Vie Editeur, collection „Les Symboles Maçonniques”, 2019, 130 p. Thomas Grison este autor al mai multor lucrări apărute în aceeași colecție, cărți de asemenea prezentate pe acest site: Tarot et Franc-Maçonnerie, Le Symbolisme de l’épée, L’Iconographie du Rite Ecossais Rectifié, Le Symbolisme de l’abeille. La sfîrșitul anului trecut acest site a găzduit interviul pe care l-am realizat cu publicistul francez („Fără munca de interiorizare, legenda lui Hiram nu ar fi decît o farsă grotescă”). Thomas Grison face o scurtă introducere privind concepțiile anticilor despre oglindă, invocînd teoriile lui Platon, din Republica și Alcibiade, Eneadele lui Plotin, Apuleius cu ale sale Apologii, sau Epistolele către Corinteni ale apostolului Pavel. În Renaștere evoluția tehnicii apropie oglinda de cea pe care o știm astăzi. De la primele teoretizări asupra simbolismului oglinzii s-a reliefat bipolaritatea acesteia: instrument al adevărului, dar și creatoare de iluzii și perspective false. S-a scris mult despre oglindă, fiind subiect de basme, povestiri sau lucrări teoretice. Speculum maius…

Mai mult...
Cărţi

Porțile templului

Bogdan Mandache

Pentru a răspunde întrebării dacă există o lume profană, Franck Zimmer pornește de la etimologia cuvintelor lume (mundus, ornament, lume, pur) și profan (profanus, pro-înaintea, fanum, loc consacrat).

franck-zimmer-les-Portes-du-Temple

Senzația celui care privește portalul central al catedralei din Chartres este că se află în fața unei succesiuni de porți; aceasta este imaginea pe care o creează stîlpii și bolțile arcuite. Despre poarta care separă profanul de sacru, despre poarta de unde începe aventura candidatului la inițiere este cartea lui Franck Zimmer, Les Portes du Temple. De l’ignorance à la Connaissance, Paris, Maison de Vie Editeur, Collection „Les Symboles Maçonniques”, 2019, 124 p. Despre Franck Zimmer editorul nu spune decît că este la prima carte, rod al experienței și cercetărilor asupra simbolurilor templului. Să-l urmăm în călătoria sa. Pentru a răspunde întrebării dacă există o lume profană, Franck Zimmer pornește de la etimologia cuvintelor lume (mundus, ornament, lume, pur) și profan (profanus, pro-înaintea, fanum, loc consacrat). În consecință, lui Franck Zimmer formularea lumea profană i se pare expresie a unei orbiri a spiritului, pentru că pretutindeni unde este viață este mister, și misterul este prin esență sacru: „Natura nu este

un spațiu sacru, un adevărat templu sub cerul liber? Lumea naturală nu este profană, este vie și se creează în fiecare clipă. Este deci sacră.” Și atunci unde și ce este profanul? Unde construiește omul templul? Lumea profană ține de domeniul existenței, trecerea de la profan la templu se face mai întîi prin depășirea unor obstacole, prin trecerea unor probe. Obstacolele nu pot altera dorința inițiatică și îl aduc pe postulant în fața porții pămîntului, acolo unde începe ritualul de inițiere. Grotele, cavernele sînt universuri minerale, sînt locuri folosite de cei din vechime nu numai ca refugii, ci și ca locuri de inițiere, de învățătură. În masonerie, cabinetul de reflecție întruchipează proba pămîntului, simbolizează locul originar; întreg simbolismul cabinetului de reflecție îl îndeamnă pe candidat la vigilență și perseverență. Ritualul continuă cu proba aerului, însoțită în lojă de un zgomot nefiresc față de liniștea începutului ritualului, este tumultul pasiunilor care tulbură armonia templului. Franck Zimmer insistă pe actul ritual al…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Viața, spirala, moartea

Bogdan Mandache

Despre moarte au scris filosofii, teologii, poeții, ea inspiră deopotrivă teamă, oroare, angoasă, ea este non-existență, neantul absolut, ceva de negîndit, abolirea existenței și a ființei individuale, marea tăcere, căci așa cum spunea Pascal „Cum nu stiu de unde vin, nu știu încotro mă îndrept.

Julien-Behaeghel-Vaincre-la-mort-Ou-la-spirale-de-vie

Într-o postare anterioară, Despre numere, am schițat un scurt portret al lui Julien Behaeghel și am amintit cîteva dintre cărțile sale. Ultima sa carte, Vaincre la mort ou la spirale de vie (Maison de Vie Editeur, Collection „La Franc-Maconnerie initiatique”, 2011, 154 p.), apărută prin grija soției, Monique Behaeghel, poate fi considerată „testamentul filosofic” al autorului. Despre moarte au scris filosofii, teologii, poeții, ea inspiră deopotrivă teamă, oroare, angoasă, ea este non-existență, neantul absolut, ceva de negîndit, abolirea existenței și a ființei individuale, marea tăcere, căci așa cum spunea Pascal „Cum nu stiu de unde vin, nu știu încotro mă îndrept. Știu numai că ieșind din această lume, cad pentru totdeauna în neant, sau în mîinile lui Dumnezeu”. În primele rînduri ale cărții sale, Julien Behaeghel ne previne că nu vom citi o carte despre viața fizică sau despre moarte, ci una despre viața spirituală, despre moartea inițiatică, despre eterna reîntoarcere, amintind spusele lui alchimistului Gerhard Dorn pentru care moartea

era începutul vieții eterne. După decenii în care a studiat simbolul și gîndirea simbolică, acum cînd subiectul este umanitatea și divinitatea, mortalitatea și nemurirea, gîndul scriitorului belgian merge în adîncimea textelor religioase și în straturile prime ale mitologiei. Cum să scrii despre moarte și lumea de dincolo fără a-i invoca pe Iștar, Osiris, Orfeu, Persefona, Isus? În esoterismul vechiului Egipt, moartea era un element al ordinii lumii, divinitățile nu erau supuse morții și cunoșteau o regenerare permanentă: „Faraon, tu nu ai plecat mort, tu ai plecat viu”, scrie în deschiderea Textelor piramidelor, punînd astfel în lumină victoria asupra morții, atotputernicia vieții, călătoria către viață în eternitate. Faraonul scapă timpului ucigător, căci este un spirit luminos, nesupus trecerii timpului. Osiris este activitatea vitală universală, iar prin uciderea sa de fratele său, Seth, și înviere el simbolizează drama existenței umane și triumful asupra morții, despre mitul său Mircea Eliade afirmînd că este „o îndrăzneață valorizare a morții, asumată de acum înainte ca…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Despre numere

Bogdan Mandache

Toți cei care s-au preocupat de simbolismul numerelor au știut că numerele nu trebuie folosite în mod nepotrivit, ele avînd o forță neștiută; numărul rămîne esențial și misterios.

Julien-Behaeghel-Le-nombre-créateur

Julien Behaeghel (7 martie 1936 – 31 iulie 2007) designer și scriitor belgian, a fost preocupat de simbolism, cu precădere de simbolismul masonic, iar aceste preocupări au căpătat contur în aproape douăzeci de cărți, dintre care amintim: Voyage symbolique dans la marque, 1994; Trois pas pour l’eternite, 1994; Le Zodiaque simbolique, 1999; Les grands symboles de l’humanite, 1999; Symboles et initiation maconnique, 2000; L’Apprenti Franc-Macon et le monde des symboles, 2000; Le Compagnon Franc-Macon et l’art du trait, 2001; Le Maître Franc-Macon et la mort symbolique, 2002; Cosmogonie et tableau de loge, 2002; Hiram et la reine de Saba, 2005; Quete symbolique d’un Franc-Macon, 2007. Mare parte din aceste cărți au apărut la editura pariziană Maison de Vie, așa cum este cazul și celei căreia îi sînt consacrate aceste rînduri: Le Nombre créateur, 2012, cu mențiunea că prima ediție a apărut în 1998, sub egida Marii Loji a Belgiei. Cărturarul francez Claude de Saint-Martin a folosit simbolul Cărții omului pentru

a vorbi despre drumul urmat de ființa umană de-a lungul nesfîrșitelor veacuri; era o carte cu zece file, în care pagina a zecea era esențială, fără ea nu puteau fi înțelese cele precedente. Era o carte despre lucrurile esențiale pe care ochiul spiritual al inițiatului le înțelege printr-o trăire lăuntrică. Dar 10 este și cifra Tetraktys-ului pitagoreic și numărul emanațiilor arborelui sefirotic. Numerele au generat pe lîngă firești studii matematice, și interpretări filosofice, teologice, simbolice, numeroase speculații, pentru că numerele nu exprimă doar cantități, nu ajută doar la a socoti, ele exprimă idei și permit accesul la înțelegerea oamenilor și evenimentelor. Platon considera interpretarea numerelor ca fiind cea mai înaltă treaptă a cunoașterii și esență a armoniei cosmice și interioare. Cartea lui Julien Behaeghel este o încercare de a surprinde simbolismul și semnificațiile primelor zece numere, pornind de la texte biblice, de la scrierile celor din vechime sau ale modernilor. „Jurăm pe cel care a lăsat moștenire neamului nostru tetrada…

Mai mult...
Cărţi

Zidarii de odinioară …

Bogdan Mandache

Studiind istoria confreriilor zidarilor medievali, Emile Lambin sesizează existența unor diferențe profunde între masoneria operativă franceză și cea din alte țări.

Emile Lambin Les francs-maçons du Moyen-Age

În urmă cu 120 de ani, la editura pariziană Bibliotheque de „La Vie moderne” apărea cartea Les Francs-Maçons du Moyen-Age, semnată de Emile Lambin. Cine a fost Emile Lambin? Emile Lambin (1835-1901) a fost profesor de istorie și arheologie națională la Institutul popular Trocadero, asociat corespondent al Societății naționale a anticarilor din Franța și membru al Societății arheologice din Soissons. În afara cărții amintite, Emile Lambin este autor al mai multor studii și cărți dintre care amintim: La Flore gothique, 1893; La flore des grandes cathédrales de France, 1897; Les églises de l’Ile de France, 1898; La Cathédrale de Cologne, 1902. Cartea Les Francs-Maçons du Moyen-Age (reeditată în 1992 la éditions Lacour și în 2009 de Maison de Vie Editeur) este despre zidarii, despre constructorii medievali, deși termenul de francmason se aplică cu precădere masoneriei moderne, eminamente speculativă. La Căderea Imperiului Roman de Apus (476 d.C.), în Anglia, Galia și Italia erau numeroase corporații de meseriași, Collegia artificum et fabrorum,

printre acestea cele mai cunoscute fiind ale zidarilor și constructorilor. Era perioada cînd a luat amploare construcția de biserici și catedrale romanice, apoi gotice, era vremea cînd călugării conlucrau bine cu constructorii. În anul 926 a fost promulgată Carta de York, adevărată constituție a zidarilor englezi care-și aleseseră ca patron pe Sfîntul Ioan Botezătorul; în Italia, papa Bonifaciu al IV-lea a încredințat corporațiilor zidarilor lombarzi privilegiul exclusiv de a ridica edificii religioase. În secolul al XIII-lea arta constructorilor atinge apogeul, dovadă peremptorie fiind minunile arhitecturii gotice: Notre-Dame din Reims, Notre-Dame din Amiens, catedralele din Koln și Strasbourg. Secolul al XV-lea aduce, ca urmare a Războiului de o sută de ani, o diminuare a elanului parohiilor de a comanda noi construcții, încît viața masonică operativă se mută în Germania, Jobs Dotzinger convocînd în 1459, la Regensburg, o adunare a lojilor zidarilor unde se discută despre statutele zidarilor care trebuie să-și păstreze tainele artei și să nu le divulge celor din afară.…

Mai mult...
Cărţi

Cele 33 de grade ale Înțelepciunii

Bogdan Mandache

Cartea lui Christian Jacq este o încercare de a pătrunde în universul spiritual medieval pornind de la sculpturi din catedrala din Metz; este un dialog între un cercetător, autorul, și un maestru, moștenitor al zidarilor, urmărind să descifreze limbajul inițiaților care au ridicat catedralele și al căror mesaj rămîne în continuare actual, și nu mai puțin misterios

christian jacq Les trente-trois degrés de la sagesse

Christian Jacq (n. 28 aprilie 1947, Paris) este un cunoscut scriitor cu preocupări în domeniile egiptologiei, esoterismului și masoneriei. După studii de filosofie și literaturi clasice, la Universitatea Paris X-Nanterre, Christian Jacq a obținut titlul de doctor în egiptologie, la Sorbona, cu teza „Le Voyage dans l’autre monde selon l’Egypte ancienne”, însă nu a urmat traseul clasic al unui cercetător specializat în egiptologie, nu a participat la lucrări arheologice, nu a urmat o carieră universitară, a ales calea publicisticii. Christian Jacq este autorul unui număr impresionant de cărți, peste 50, majoritatea în stil foiletonistic, cu multe dialoguri și fraze scurte, deseori critica literară reproșîndu-i lipsa construcției și a profunzimii în conturarea personajelor, slăbiciunea stilistică și vocabularul limitat, atribute obișnuite scrierilor de popularizare ai căror cititori sînt mai interesați de firul narativ, prea puțin atenți la veridicitatea faptelor, la adevărul istoric. Alți critici subliniază tentativa de reconstituire istorică, apreciind dimensiunea inițiatică și esoterică a romanelor sale. Pentru cartea L’Egypte des grands

pharaons, Editions Perrin, 1981, a primit premiul Academiei Franceze. Mai multe edituri din România i-au tradus o parte din romane și amintim dintre acestea: Ramses, 5 volume, Calea de Foc, Marele Magician, Ultimul vis al Cleopatrei, Fiul Luminii, Femeia înțeleaptă, Divina adoratoare, Locașul Adevărului, Uneltirile răului, Marele Secret, Afacerea Tutankhamon. Una dintre cărțile lui Christian Jacq, reeditată în mai multe rînduri este Les 33 degrés de la Sagesse ou l’initiation des Francs-Maçons de la pierre franche, după titlul de pe copertă, pentru că pe pagina de gardă titlul este ușor modificat: Les trente-trois degrés de la sagesse ou L’initiation des Maçons de la Pierre France. Cea mai nouă ediție este cea apărută la Maison de Vie Editeur, 2015. Prima ediție a cărții a apărut în 1981, la Editions du Rocher și avea titlul Le Voyage initiatique ou Les trente-trois degrés de la sagesse, prezentată pe site-ul autorului ca fiind o carte de esoterism. Cartea lui Christian Jacq este o încercare…

Mai mult...