Cărţi

Masoneria explicată prin imagini

Bogdan Mandache

În opinia autorului, recenta sa carte trebuie văzută ca un „instrument de lucru“ destinat să-l ajute pe ucenic să aprofundeze simbolismului gradului, să permită fiecărui mason să adauge noi elemente care îi pot fi folositoare înaintării sale pe calea iniţiatică, totul sub forma unei cărţi care îmbină textul cu imaginea.

Percy John harvey Freemasonry Explained by the Image Volume 1, The Grade of Apprentice

De la „dezvăluirile” lui Samuel Prichard şi ale abatelui Pérau, noţiunea de secret masonic a fost reformulată în mai multe rînduri, iar secretului masonic i s-au dat noi înţelesuri. Astăzi, ritualurile, parolele, semnele sînt cunoscute celor interesaţi, atît celor dinăuntrul ordinului, cît şi celor dinafară; celor dinăuntru pentru că le învaţă în ritual, celor din afară pentru că fiind publice, datorită numeroaselor cărţi masonice, le lasă iluzia că astfel pot pătrunde într-o lume a Tainei, a misterului, într-o fascinantă lume la care alţii nu au acces! Din păcate, de multe ori chiar cei dinăuntru nu au acces la marile misterii, cît despre cei din afară, bucuria lor este în van, nu vor înţelege niciodată misterul întîmplărilor şi trăirilor din spatele vălului. Citirea unui ritual nu face pe nimeni mason, după cum nici simpla purtare a unui şorţ nu îţi dă dreptul să te consideri urmaşul direct al lui Goethe! Bibliografia masonică în limbile franceză şi engleză depăşeşte numărul de douăzeci

de mii de volume. Ce ar mai fi de scris şi ce ar putea aduce nou un nou titlu? Din fericire este un domeniu în care mai sînt multe aspecte de interpretat, şi deşi masoneria, ca inspiraţie şi respiraţie, este o instituţie venită din vechime şi întemeiată pe Tradiţie, este încă un spaţiu neocupat în ceea ce priveşte împletirea armonioasă a surselor şi inovaţiilor aparţinînd masoneriei. O carte novatoare se vrea şi cea propusă de Percy John Harvey: La franc-maçonnerie expliquée par l’image; tome I - Le grade d’apprenti; Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 302 p. În opinia autorului, recenta sa carte trebuie văzută ca un „instrument de lucru“  destinat să-l ajute pe ucenic să aprofundeze simbolismului gradului, să permită fiecărui mason să adauge noi elemente care îi pot fi folositoare înaintării sale pe  calea iniţiatică, totul sub forma unei cărţi care îmbină textul cu imaginea. Iconografia lucrării intervine aproape de text, imaginea şi textul susţinîndu-se în încercarea de…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Cuvinte ebraice în lexicul masonic

Bogdan Mandache

Dicţionarul lui Xavier Tacchella este folositor celor care vor să afle semnificaţia unor termeni ritualici, pronunţia şi scrierea lor corecte, dar şi corespondenţele lor numerice.

La signification des mots hébreux en Franc Maçonnerie

Toate ritualurile masonice folosesc termeni ebraici, iar aceasta nu ar trebui să nedumerească pe cineva de vreme ce în ritualuri se fac dese referiri la scrierile care compun Vechiul Testament. Xavier Tacchella, autor al cîtorva cărţi despre masonerie, unele prezentate pe acest site, se întreabă de ce masonii din secolul al XVIII-lea au optat pentru cuvinte ebraice, deşi cunoşteau greaca şi latina. Justificarea o găseşte într-un răspuns al lui Vuillaume, şi anume că misterele au venit în Europa odată cu revenirea cruciaţilor de pe Pămîntul Sfînt, idee susţinută şi de Cavalerul Ramsay; dincolo de nebuloasa originilor masoneriei, pe care cei mai mulţi le identifică cu un trecut legendar, încărcat de mister, în vreme ce alţii susţin că masoneria speculativă are ca data de naştere 24 iunie 1717, certă este prezenţa unor cuvinte ebraice în ritualuri, iar supărătoare este transcrierea şi pronunţia lor diferită; acest din urmă aspect l-a îndemnat pe Xavier Tacchella să ofere un util instrument de lucru: La

signification des mots hébreux en franc-maçonnerie. Mémento pratique, Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 330 p. Transpunerea cuvintelor ebraice nu este un exerciţiu facil, celor 22 de litere corespunzîndu-le numere, imagini şi simboluri; de aici şi inexactităţile de traducere şi pronunţare; consultînd ritualurile, Xavier Tacchella a găsit util să restabilească buna ortografiere şi cea mai bună traducere a cuvintelor ebraice: “Literele ebraice au o particularitate specifică: Ele sînt vii! Fiecare dintre ele au o personalitate, un caracter. În interiorul unei combinaţii, ele au totdeauna o raţiune precisă de a se găsi într-un loc şi nu altundeva”. Autorul reaminteşte că înţelegerea semnificaţiilor profunde ale cuvintelor ebraice este cu neputinţă în afara Cabalei, a misticii ebraice, cea care a păstrat identitatea cultică şi culturală a unui popor de multe ori dispersat; nu întîmplător focarele majore ale misticismului evreiesc au fost, în Evul Mediu, Spania şi Franţa, pentru ca în zorii modernităţii să se mute în centrul şi estul Europei. Apărută în secolul…

Mai mult...
Cărţi

Numărul trei şi misterele sale

Bogdan Mandache

Cartea lui Pierre Audureau este o binevenită încercare de explicare a originii importanţei numărului trei în masonerie

Le nombre trois et ses mystères

Din timpuri străvechi s-a speculat asupra semnificaţiei numerelor, a calităţii lor simbolice: “… ci toate le-ai rînduit cu măsură, cu număr şi cu cumpănă” (Cartea Înţelepciunii lui Solomon 11, 20). Multe din textele vechi egiptene sînt imnuri închinate simbolicii numerelor. Esoterismul occidental datorează o bună parte a inspiraţiei sale figurii legendare a lui Pitagora, reformator religios, taumaturg, matematician şi filosof, un om care, potrivit adepţilor, avea o natură intermediară între cea divină şi cea umană. Trăsătura originală a pitagorismului este suveranitatea Numărului. Întreaga tradiţie a căutării simbolisticii numerelor îl face pe Eugen Bindel să vorbească de o adevărată Mistică a numerelor: „Numărul este un spaţiu vid prin care suflă vîntul imaginaţiei, este asemenea unei harfe care, stîrnită de vînt, produce sunete magnifice. (…) Epocile trecute, care mai posedau încă valori spirituale, umpleau spaţiul vid al numerelor cu pneuma, suflul contemplaţiei spirituale a lumii”. Nimeni nu a cutezat să facă o ierarhizare a numerelor, alta decît cea strict matematică şi care

ţine de succesiunea lor; Pierre Audureau, de formaţie matematician, dar şi cu serioase preocupări în descifrarea tainelor masoneriei, a publicat de curînd o carte despre un anume  număr şi semnificaţiile sale: Le nombre trois et ses mystères, Paris, Maison de Vie, 2013, 160 p. Cartea începe tranşant cu o formulare la care aparent nu se mai poate adăuga altceva: „Numărul Trei este împodobit cu toate virtuţile şi cu toate puterile”. Mai departe  ne aminteşte că simbolica cifrei trei se poate lesne observa în religii, ştiinţă, sistemul judiciar, încît nici un alt număr nu are o astfel de aură, Pierre Audureau văzînd în numărul trei un adevărat arhetip, în sensul consacrat de Carl Gustav Jung, în acest caz arhetipul fiind un număr care a influenţat profund spiritul uman. Numărul în sine este o aventură complexă şi pasionantă; pentru a înţelege subtilităţile simbolismului numerelor, Pierre Audureau îşi invită cititorii la un exerciţiu de separare a numărului de reprezentarea sa cifrică, numărul fiind…

Mai mult...
Cărţi, Comentarii

Colecţia “Simbolurile Masonice”, IV

Bogdan Mandache

Colecţia Les Symboles Maçonniques, a editurii pariziene Maison de vie, se îmbogăţeşte anual cu cîteva titluri, ajungînd la 53 de apariţii, primul titlu apărînd în 2008. Continuăm să prezentăm cîteva apariţii din această serie care-şi propune să familiarizeze cititorul mason sau nemason cu subiecte care configurează activitatea unei loji simbolice.

collection les symboles maconnique

Toate tradiţiile religioase sau spirituale într-un sens mai larg amintesc existenţa unui loc sacru caracteristic în care se întîlnesc adepţii. Jean Hani, unul din autorii citaţi şi respectaţi atunci cînd se discută despre Templu, afirma că „În gîndirea tradiţională, conceperea Templului nu este abandonată inspiraţiei personale a arhitectului”, pentru că Templul se înalţă pe piatra căzută din cer, piatră pe care Marele Arhitect al Universului a aruncat-o în oceanul începuturilor. Acestui subiect al templului masonic îi este consacrată cartea lui André Quémet, Le Temple maçonnique et ses mystères. Jean Hani susţine că a construi o casă pentru divinitate este un act indisociabil de iniţiere, templul fiind un cosmos sacralizat. Meseria de constructor apropie mîna de spirit, reuneşte meseria artizanală şi practica misterului. A construi Templul nu înseamnă a urmări o operă formală, ci a desăvîrşi o lucrare de formulare a gîndirii. Sigur, privit din afară Templul este un edificiu, dar el se prezintă ca un parcurs de viaţă, ca un

drum, iar „loja masonică ar trebui să se întrebe asupra calităţii parcursului simbolic şi ritual al Templului pe care îl oferă fraţilor”. Pentru André Quémet, Templul este un parcurs care reface călătoria de la criptă la naos, de la întuneric şi haos la lumină şi ordine, autorul făcînd o interesantă incursiune istorică din Egiptul antic pînă la construcţiile medievale, asociind totdeauna construcţia templului cu trăirea mitului şi cu formularea ritualurilor. „A construi un templu după imaginea universului, înseamnă a-l recrea pe acesta din urmă plecînd de la elemente disparate şi a reconstrui mitul original care, în globalitatea sa, transcrie legile creaţiei”, scrie André Quémet. Autorul avansează o idee care ar trebui să dea de gîndit multor din cei care se reclamă din „apărători” ai Templului: anume că nu noi dăm viaţă Templului, ci acesta, prin puterea sa, este o fiinţă vie, un centru de energie; chiar şi atunci cînd Templul este gol, simbolurile nu sînt inerte, ele „lucrează” în aşteptarea…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Colecţia “Simbolurile Masonice”, III

Bogdan Mandache

Editura pariziană Maison de vie continuă seria prezentărilor succinte ale principalelor simboluri şi teme masonice în cadrul colecţiei „Les Symboles Maçonniques”.

collection les symboles maconnique

Iniţierea masonică face trimitere la cele patru elemente (pămînt, aer, apă şi foc) prin care filosofii din vechime explicau viaţa în univers, elemente care se regăsesc în alchimie, unde sub forma unor alegorii alcătuiesc un sistem simbolic; editura amintită a avut buna iniţiativă de a edita patru volume care tratează fiecare cîte unul dintre cele patru elemente. Prima probă la care este supus candidatul la începutul drumului său este cea a pămîntului, căreia îi este consacrat volumul semnat de Clémence Duval: L’Epreuve de la terre. Voyage et purification. Pămîntul este creuzetul activităţii permanente a Principiului creator, iar plasarea postulantului în inima pămîntului primordial este începutul unui lung drum care îl va duce către participarea conştientă la viaţa Templului. Cabinetul de reflecţie poate fi asemănat camerelor subterane ale templelor; simbolic, el este centrul pămîntului şi loc al luminii originale. Este un loc definit de obscuritate, tăcere, nemişcare şi de singurătate. Loc al reculegerii şi al concentrării, cabinetul de reflecţie îl protejează

pe postulant de agitaţia exterioară şi îl aşază într-un dialog cu el însuşi. Proba pămîntului îl aşază pe candidat în faţa limitelor umane şi îi arată calea către o lume fără limite. Autoarea studiului insistă pe funcţia transmutatoare a morţii, pe iniţierea ca naştere permanentă, pe moartea care rezultă dintr-un proces alchimic inerent căii iniţiatice. „Vechiul om” corespunde şi aici, ca şi în alte iniţieri, abandonării a tot ceea ce este muritor, ceea ce este supus timpului, ceea ce este coruptibil, iar acest abandon este exprimat în redactarea testamentului filosofic. Şederea în cabinetul de reflecţie este o călătorie, „o călătorie imobilă” în centrul pămîntului; este o călătorie simbolică în care formula alchimică VITRIOL invită candidatul să exploreze şi să cunoască lumea. Această formulă hermetică poate fi văzută ca o cheie care permite accesul către calea iniţiatică. Clémence Duval propune cititorilor o interesantă incursiune asupra temei mersului în diverse tradiţii, în opinia sa solul templului fiind cel care arată calea iniţiatică:…

Mai mult...
Cărţi, Eseuri

Un Basm cu şapte peceţi (II)

Bogdan Mandache

Respectînd regulile construcţiei basmului, Goethe evită să precizeze timpul, locul sau alte circumstanţe în care se desfăşoară acţiunea basmului său; singurul „indiciu”, pronunţat în trei rînduri ţine de timpul ritului: „sosit-a timpul”; este un gen al timpului în afara timpului istoric, al cadrului temporal bine definit

goethe21

Pentru mulţi cititori, Basmul lui Goethe va rămîne doar o lectură plăcută, un text frumos scris, în care miraculosul este parte firească a construcţiei, căci fără miraculos nu poate fi conceput un basm. Aici minunea este relatată ca şi cum s-ar înţelege de la sine, realul şi irealul se întrepătrund şi alternează cu uşurinţă. Vor fi însă şi cititori care vor căuta dincolo de litera cărţii, care după ce vor închide cartea vor păstra vii imaginile cizelate de autor, vor căuta să dea un sens întîmplărilor povestite. Ei nu vor vedea în basmul lui Goethe un roman cu cheie, o şaradă sau o colecţie de alegorii, ci o povestire cu o pluralitate de sensuri şi nivele de interpretare, o operă literară cu caracter simbolic ale cărei înţelesuri nu se dezvăluie la prima lectură. Pluralitatea interpretărilor ascunde însă şi multe capcane; una dintre ele este proiectarea propriilor idealuri ale cititorilor, a propriilor lecturi asupra Basmului, care de altfel este un bun

teren pentru extrapolarea unor gînduri, de cele mai multe ori altele decît cele ale lui Goethe. De aici pînă la a crea o confuzie fără sfîrşit nu mai este decît un pas; un pas care de altfel a şi fost făcut! Într-o scrisoare adresată lui Humboldt, în mai 1796, Goethe recunoştea că Basmul este o operă cu caracter simbolic şi că lui însuşi îi este greu să o explice, după ce îi răspunsese lui Schiller la întrebarea care este sensul Basmului că secretul acestuia se află în însăşi scrierea sa! Simbolul, în măsura în care este o formă şi o imagine, lasă să se întrevadă o multitudine de semnificaţii, dar finalmente rămîne...indicibil! Rămîne „revelaţie, vie şi imediată, a inexplorabilului”. Respectînd regulile construcţiei basmului, Goethe evită să precizeze timpul, locul sau alte circumstanţe în care se desfăşoară acţiunea basmului său; singurul „indiciu”, pronunţat în trei rînduri ţine de timpul ritului: „sosit-a timpul”; este un gen al timpului în afara timpului istoric,…

Mai mult...
Cărţi, Eseuri

Un Basm cu şapte peceţi (I)

Bogdan Mandache

Preocupările estetice ale lui Goethe se înrudesc cu demersul spiritual al alchimistului? Cu siguranţă, da! Teologia imaginii joacă un rol esenţial în mistica creştină şi contribuie la transpunerea categoriilor religioase în termeni estetici.

Goethe-(Stieler_1828)

În toamna anului 1795, în revista literară „Die Horen”, condusă de Friedrich Schiller, Goethe publica nuvela Das Marchen – Basmul; era ultima nuvelă dintr-o serie de şase căreia Goethe îi dăduse numele generic de Unterhaltungen deutscher Ausgewanderten – Convorbiri ale unor emigranţi germani, 1794-1795. Într-un peisaj literar dominat de roman, genul scurt părea mai curînd un experiment, iar în cazul lui Goethe chiar era un experiment. Deşi cu mult mai puţin cunoscut, în cercurile largi, decît alte scrieri ale lui Goethe, cum ar fi: Anii de ucenicie al lui Wilhelm Meister, Afinităţile elective, Suferinţele tînărului Werther sau Faust, Basmul s-a bucurat de o bună primire încă de la publicarea sa şi a stîrnit un val de interes privitor la lumea naivă, fabuloasă, plină de simboluri şi semnificaţii, care era descrisă de scriitorul german. Încă de la apariţie, ilustre personalităţi ale culturii germane au elogiat Basmul lui Goethe; astfel, Wilhelm von Humboldt îi scria lui Schiller: „Nu-mi amintesc să fi citit

ceva de un scriitor german care să egaleze Basmul.” La rîndul său, Schiller îi scria lui Goethe: „Basmul e plin de culoare, destul de uşor de citit şi găsesc că ideea conlucrării tuturor forţelor şi raportul lor de interdependenţă, idee pe care aţi relevat-o odată, este realizată cît se poate de bine.” La scurt timp după publicare, A. W. Schlegel, într-o recenzie publicată în „Allgemeine Jenaer Literatur-Zeitung”, scria despre fantezia care a generat „cel mai frumos basm, căzut vreodată din cerul ei [al fanteziei] pe pămîntul sterp. Pare să se fi trezit la viaţă întrega ei tinereţe şi voie bună. Dar pe cît de vii şi colorate îi sînt tablourile, pe atît de echilibrată este totuşi în atitudine. Un şir de scene încîntătoare ne farmecă (...) Şi aproape că nu mai e necesar să relevăm că nicăieri nu-i vreun amănunt de prisos în descrieri, nici un balast în limbă...”.  Thomas Carlyle, care a tradus în engleză Basmul, considera minunatul basm…

Mai mult...
Cărţi

Mitul lui Osiris

Bogdan Mandache

Mitul lui Osiris este unul al drumului către Lumină, al accederii la Cunoaştere, al triumfului Vieţii asupra morţii, al armoniei părţilor într-un Tot.

Christian Jacq Mitul lui Isis și mitul lui Osiris

Osiris este cel mai cunoscut dintre zeii vechiului Egipt, iar legenda lui Isis şi a lui Osiris este una care a înfruntat vremurile, dăinuind fără să-şi fi pierdut savoarea iniţială şi nu mai puţin iniţiatică. Numele de Osiris a fost tradus ca „loc al creaţiei”, „bucurie a ochilor mei”, „fiinţă regenerată perpetuu”. După toate tradiţiile, el era un Rege legendar, celebru prin vigoarea şi dreptatea cu care guverna Egiptul, cel care i-a învăţat pe locuitorii văii Nilului să-şi cultive pămînturile şi să îngrijească viile; nu întîmplător, era glorificat în imnurile vechilor egipteni: „Tu eşti Nilul, zeii şi oamenii trăiesc prin inundaţiile tale”, „Tu eşti tată şi mamă a oamenilor, ei trăiesc prin respiraţia ta şi mănîncă din carnea trupului tău”. Trădat şi asasinat de Seth, fratele său, Osiris este înviat de soţia sa, regina Isis. Acesta este într-o formă simplificată mitul central al gîndirii egiptene, referinţă majoră a esoterismului iniţierii în misterele divine. Cunoscutul egiptolog Christian Jacq, unind cu măiestrie

competenţele de cercetător cu talentul literar, oferă o frumoasă interpretare a mitului: La Légende d’Isis et d’Osiris, Paris, Editions Maison de Vie, coll. „Voir l’essentiel”, 2010, 96 p. Acest mit, care în adevăr este mitul lui Isis şi al lui Osiris, cei doi fiind un cuplu model al instituţiei regale, garant al stabilităţii şi armoniei, permitea iniţiaţilor să înţeleagă misterul suprem: triumful vieţii asupra morţii. Mitul era pentru vechii egipteni o cale de cunoaştere care ducea către lumină. Texte ale înţelepciunii egiptene, datînd de mai bine de patru milenii, cum ar fi Textele piramidelor, Cartea morţilor sau Textele sarcofagelor, sînt cele care conturează mitul lui Isis şi al lui Osiris; acestor texte avea să li se adauge unul aparţinînd lui Plutarh, Isis şi Osiris, el însuşi iniţiat în misterele vechi egiptene. Un ecou al legendei lui Isis şi a lui Osiris este şi opera Flautul fermecat a lui Mozart, compusă într-o epocă de efervescenţă a căutărilor de a cunoaşte şi…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Ritul Operativ al lui Solomon

Bogdan Mandache

Recent doi autori francezi, doi masoni, o femeie şi un bărbat (Monique Amiot şi Xavier Tacchella), întrucît ordinul masonic în care lucrează este unul mixt, au publicat o trilogie despre Ritul Operativ al lui Solomon

Le Rite Opérativ de Salomon

Francmasoneria cunoaşte mai multe rituri şi dacă este să dăm crezare unei butade fiecare practicant al unui rit consideră că ritul în care lucrează este cel mai frumos. Unii se mîndresc cu numărul de practicanţi răspîndiţi în obedienţele de pe mapamond, alţii îşi arogă vechimea de cînd este practicat ritul, alţii socotesc învăţăturile transmise de un rit prin...presupusa influenţă a membrilor acelui rit în viaţa socială şi politică, nu puţini fiind cei care socotesc importanţa ritului după numărul gradelor, de aici o nesfîrşită confuzie în rîndul celor care prin varii mijloace au dobîndit supremul grad (vor fi ştiind ei vreodată care este acesta?) şi care încă-şi trăiesc dezamăgirea de a nu fi părtaşi la aflarea...marilor secrete ale lumii de la fondarea ei pînă în zilele noastre. De altfel, este uşor de văzut că în funcţie de elementele care i-au adus pe masoni în lojă s-a creat o falie care se adînceşte între cei care ţintesc varii privilegii şi cei pentru

care Cunoaşterea este adevăratul privilegiu! Astăzi sînt cunoscute şi practicate în masonerie Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, Ritul Scoţian Rectificat, Ritul Francez Modern, Ritul Francez Tradiţional, Ritul Scoţian Standard, Ritul York, Ritul Memphis-Misraim, Ritul Emulation, Ritul Ioanit, Ritul Operativ al lui Solomon. Acesta din urmă este cu siguranţă cel mai nou, fiind practicat în cadrul Marii Loji l'Ordre Initiatique Traditionnel de l'Art Royal. Inutil să amintim că fiecare rit crede că este mai aproape de Tradiţie, de profunzimea esoterică şi că este mai în măsură decît altul/altele să asigure progresul individual pe calea perfecţiunii! Recent doi autori francezi, doi masoni, o femeie şi un bărbat (Monique Amiot şi Xavier Tacchella), întrucît ordinul masonic în care lucrează este unul mixt, au publicat o trilogie despre Ritul Operativ al lui Solomon: Le Rite Opérativ de Salomon; 1. Apprenti, des Tenèbres à la Lumière; 2. Companion, du speculatif à l'operatif; 3. Maître, de la Mort à la Vie; Paris, Editions Maison de Vie,…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Colecţia „Simbolurile Masonice”, II

Bogdan Mandache

Către sfîrşitul anului trecut prezentam cîteva din titlurile colecţiei “Les Symboles maçonniques” a editurii franceze La Maison de vie. Continuăm prezentarea altor titluri ale colecţiei ajunse între timp la 42-a apariţie.

collection les symboles maconnique

Către sfîrşitul anului trecut prezentam cîteva din titlurile colecţiei “Les Symboles maçonniques” a editurii franceze La Maison de vie. Continuăm prezentarea altor titluri ale colecţiei ajunse între timp la 42-a apariţie. Cunoscut pentru preocuparea sa de a prezenta simbolurile masonice, în cărţi precum L'Etoile flamboyante, La Regle des Franc-Maçons de la pierre franche, La pierre brute, Olivier Doignon explorează sensul prezenţei în lojă a Spadei înflăcărate, un simbol apărut în secolul al XIX-lea sub influenţa Ritului Scoţian Antic şi Acceptat. Armă destinată în principal războiului, spada este aparent o prezenţă surprinzătoare într-un spaţiu sacru, destinat păcii, concordiei, plenitudinii: "Poate părea contradictoriu că o cale a înţelepciunii spirituale necesită folosirea unei arme". Spada ne invită la a privi fiinţa umană sub totalitatea aspectelor sale şi atunci înţelegem rolul Venerabilului, deţinătorul spadei înflăcărate în lojă, de a crea un spaţiu sacru unde se trăieşte iniţierea şi în care se transmite energia creatoare. Olivier Doignon face cîteva trimiteri la spada care apare în căutarea Graalului, la

emblema a VIII-a din Atalanta Fugiens unde oul trebuie lovit cu "sabia înflăcărată". Spada a fost privită şi ca simbol al divinităţii ascunse în om, capabilă de a se transmuta progresiv într-o figură divină în interiorul fiinţei umane. În opinia lui Olivier Doignon, spada înflăcărată este intim legată de munca creatoare din lojă, de răspîndirea luminii, de îndepărtarea ignoranţei şi a forţelor telurice. Spada înflăcărată este legătura de unire între Orient şi noul Frate, transmiterea iniţiatică fiind un act ritual care integrează fiinţa într-un lung lanţ al celor care sînt în căutarea Luminii. Transmiterea iniţiatică este subordonată bucuriei creatoare care nu este nici agitaţie, nici pasiune, nici exhibitionism, ci expresie a unei vieţi profunde, a unei căutări autentice de a construi sinele după regulile Artei Regale. Unul dintre cele mai studiate simboluri este labirintul. Despre valoarea iniţiatică a labirintului este volumul scris de Marie Hover: Labirintul, o cale iniţiatică. Încă de la primul labirint cunoscut, cel din Egipt din timpul…

Mai mult...