Cărţi

Calea hermetică

Bogdan Mandache

George Robert Mead era convins de sursa egipteană a lui Hermes Trismegistos, datorată atributelor personificării divine Thot, stăpânul înțelepciunii și adevărului: „ Astfel, Thot este în special reprezentantul Spiritului, Rațiunea interioară a tuturor lucrurilor […] Ca reprezentant al Rațiunii prezente în lume, Thot este mijlocitorul prin care lumea este adusă la manifestarea ei. El este Limba lui Ra, Mesagerul Voinței lui Ra și Stăpânul Vorbirii Sfinte.”

george-robert-mead-herrmes-trismegistos

Personaj mitic care ar fi cunoscut trei reîncarnări înainte de aș fi amintit de el însuși, Hermes Trismegistos/ de Trei ori Mare continuă și astăzi să fascineze, să suscite deopotrivă admirație și controverse. Spre dezamăgirea multora care îi vor căuta numele într-un dicționar de filosofie, numele lui Hermes Trismegistos nu va fi menționat, în schimb va face trimitere la Hermetica Philosophica sau la Corpus Hermeticum. Hermes Trismegistos se identifică cu Hermetica Philosophica, Hermes meritând adjectivul de Trismegistos pentru că a afirmat că numele inefabil al Creatorului comportă trei mari ipostaze constituind o unică divinitate. Gemistos Plethon - fragment de frescă, palatul Medici, Florența, Italia Despre istoria Corpus hermeticum, denumire sub care sunt grupate scrierile hermetice, este dificil de scris folosind date sigure; se presupune că începuturile ar fi undeva în secolul al III-lea î.H., cunoscând alternativ perioade de avânt și de regres. După mai bine de un mileniu în care Corpus Hermeticum a ieșit din atenția cărturarilor, Conciliul de la

Florența din 1439, prin prezența lui Gemistos Plethon în suita împăratului bizantin Ioan Paleolog, avea sa determine înnoiri substanțiale în cultura europeană. Umanist și neoplatonician, Gemistos Plethon impresiona prin erudiția sa, prin cultura enciclopedică, prin educația religioasă, prin cunoștințele în domeniile esoterismului și cabalei. Întâlnirea dintre Gemistos Plethon și Cosimo de Medicis a redeșteptat interesul occidentalilor pentru scrierile lui Platon și a descoperit apusului Europei textele hermetice. Atunci a luat ființă Academia Florentină, atunci vor fi aduse la Florența, de la o mănăstire din Macedonia, primele 14 texte hermetice pe care ilustrul umanist Marsilio Ficino le va traduce, amintind într-o dedicație către binefăcătorul său că acele scrieri erau „din epoca când se năștea Moise și strălucea Atlas astrologul, fratele lui Prometeu fizicianul și unchiul după mamă al lui Mercur bătrânul, al cărui nepot a fost Mercurius Trismegistul.” Lumea modernă a marcat renașterea interesului pentru Corpus Hermeticum, remarcabilă fiind monumentala lucrare a lui Andre-Jean Festugière, La révélation d’Hermès Trismégiste. La începutul…

Mai mult...
Cărţi

Marsilio Ficino, Florenţa şi neoplatonismul

Bogdan Mandache

Scrisă acum mai bine de patru decenii, cartea lui Ioan Petru Culianu, la origine lucrarea sa de diplomă, este o binevenită reapropiere de una dintre glorioasele perioade ale culturii universale, o redescoperire a unui gînditor umanist, corifeu al celebrei Academii florentine, care a fost o doctrină mai mult decît o şcoală, a fost o stare de spirit, o pasiune arzătoare care îi unea pe toţi cei care aveau un cult pentru filosofia lui Platon.

Ioan Petre Culianu Marsilio Ficino (1433-1499) şi problemele platonismului în Renaştere

Marsilio Ficino a fost una dintre fascinantele figuri ale Renaşterii, unul dintre corifeii neoplatonismului renascentist, alături de Nicolaus Cusanus. Numele lui Marsilio Ficino este indisolubil legat de Academia Platonică din Florenţa, creaţie a lui Cosimo de Medici. Era vremea cînd peste Italia încă domnea atmosfera Conciliului de la Ferrara-Florenţa, unde s-au întîlnit Bisericile de Apus şi de Răsărit, unde Răsăritul venise cu împăratul Ioan Paleologu, cu floarea clerului ortodox şi elita învăţaţilor bizantini: „Un cer senin şi un soare cald, de primăvară timpurie, măreau însufleţirea obştească, iar ochii privitorilor, lacomi de privelişti rare, nu se puteau sătura de exotica strălucire a costumelor bizantine”, după cum se exprima P.P. Negulescu. Dar dincolo de farmecul alaiului răsăritean, peste Florenţa avea să-şi pună amprenta şi învăţatul bizantin Georgios Gemistos Plethon, care la cei 83 de ani avea înfăţişarea unui patriarh biblic sau a unui mag, care aducea în inima Toscanei ideile lui Platon, despre care vorbea cu entuziasmul celor care altădată se plimbau

pe aleile străvechii grădini a lui Akademos. Într-unul dintre momentele în care bătrînul înţelept vorbea cu înflăcărare de Platon s-a născut Academia Platonică, în „noua patrie a muzelor”, cum îşi numeau florentinii oraşul. După ce Aurispa şi Traversari au adus, în 1423, de la Constantinopol, manuscrisele dialogurilor platonice, Leonardo Aretino a început traducerea acestora. Cosimo de Medici era în căutarea unui tînăr care să conducă Academia, un om crescut în întregime în cultul idealismului antic; l-a găsit în persoana lui Marsilio Ficino, un adept convins al lui...Aristotel! În jurul lui Ficino şi al ideii lui Cosimo a început să se constituie un grup de admiratori ai dialogurilor platoniciene, care va deveni nu numai numeros, ci şi bine articulat intelectual sub Lorenzo de Medici, supranumit şi „instaurator platonicarum disciplinarum”. O recentă apariţie editorială readuce în atenţie Academia Platonică şi personalitatea lui Marsilio Ficino; este cartea scrisă în tinereţe de Ioan Petru Culianu: Marsilio Ficino (1433-1499) şi problemele platonismului în Renaştere, Iaşi,…

Mai mult...