Cartea Sophiei Perenne, fruct al reflecției și experienței personale, se înscrie la rîndul ei într-o altă carte care se scrie de veacuri și rămîne neterminată...

Sophie Perenne a studiat filosofia la Universitatea din Louvain, animează seminarii despre gradul de maestru și susține conferințe în Belgia, Franța, Spania și Elveția. Este autoarea mai multor cărți, dintre care amintim: L’Obscure Lumière des sages. Une introduction à la Voie ésotérique, éditions Accarias/L’Originel, 2006; La vision paradoxale ou l’Art de concilier les opposés, éditions Accarias/l’Originel, 2009; Vivre, lire et écrire les rituels, E.M.E., 2011; La parole perdu, Maison de Vie Editeur, 2014, carte recenzată pe acest site. Rîndurile de față sînt despre o carte izvorîtă din preocupările lui Sophie Perenne vizînd aprofundarea ritualului gradului de maestru: Le choeur des maîtres. Le travail en séminaires de maîtres, le rituel d’élévation et la maîtrise, Paris, Maison de Vie Editeur, collection „Temoignage maçonnique”, 2011. Profanul este condus la poarta templului de un maestru, după cum același maestru îi însoțește pașii ucenicului, urmărind parcursul masonic al acestuia. În tradițiile inițiatice, maestrul este care certifică faptul că maeștrilor li se poate alătura un nou

maestru, cînd candidatul a atins un anume grad al realizării. În masonerie aproape în mod automat la împlinirea termenului specificat în regulamente, companionul trece la gradul de maestru, în prea puține cazuri avînd vreo greutate progresul personal al candidatului și gradul său de înțelegere a tradiției, totul fiind înlocuit de formalul dialogul dintre venerabil și supraveghetor. Demersul inițiat de Sophie Perenne își are originea într-o observație a lui Francis Baudoux care sublinia contradicția între seriozitatea care se acordă în lojă ceremoniei gradului de maestru și puțina preocupare pentru formarea noilor maeștri, astfel unii încep să absenteze, au atins capătul unui drum!, alții devin tot mai preocupați în perspectiva alegerilor de ocuparea unei demnități...Unii se vor întreba la ce bun seminarii despre gradul de maestru cînd frații pot spori în cunoaștere frecventînd gradele înalte, doar că ele sînt concentrate pe învățătura specifică, nu aduc nimic  lămuritor maestrului. Intenția autoarei cărții nu este de a oferi cîmp liber de manifestare orgoliilor, dorinței…

Mai mult...

Pentru a înțelege masoneria, Jose Hubert face apel al fenomenologie, curent filosofic major al secolului al XX-lea; cu ce ar lumina fenomenologia un ordin inițiatic? Prin faptul că fenomenologia propune o abordare a fenomenelor care constituie lumea așa cum fiecare o percepe cu sensibilitatea sa, cu ideile sale.

Au trecut mai bine de trei veacuri de la apariția masoneriei speculative, timp în care s-a scris mult, uneori poate prea mult, despre ritualuri, despre simbolism, despre ceea ce-și propune masoneria. Uneori s-a scris cu temei, dar de cele mai multe ori, nu. Tot ceea ce părea firesc ieșea din tiparele celor care așteptau dezvăluiri fulminante, scoaterea la lumină a unor înfricoșătoare secrete, desferecarea unor uși în spatele cărora s-ar fi aflat cele ascunse de la fondarea lumii. Nici un autor lucid, care lucrează sub semnul onestității intelectuale, nu ar fi încercat un discurs înșelător despre realitatea din interiorul unei loji. De aceea ceea ce pare foarte simplu, se dovedește a fi o probă dificilă: cum să definești pe scurt pentru un profan ce este masoneria. Într-o lucrare apărută acum cîțiva ani (L’intelligence du caché. Un regard lucide sur la Franc-Maçonnerie, Editions Maison de Vie), José Hubert, citînd cîteva definiții ale masoneriei, din dicționare, se întreabă ce știe profanul care

dorește să intre în masonerie; ce știe mai mult decît generalități despre fraternitate, sinceritate, diversitate, progres intelectual? Cele amintite mai sus sînt adevărate, dar lui José Hubert nu îi par suficiente și de la primele pagini ale cărții insistă pe cuvintele lui Antoine de Saint-Exupéry: „Dacă tu ești deosebit de mine, fratele meu, departe de a mă leză, tu mă îmbogățești”, pentru că loja este locul de întîlnire a persoanelor care vin din orizonturi diferite, care au parcursuri inițiatice asemănătoare, dar trăite diferit. Pentru Jose Hubert masoneria are sens numai prin experiența trăită, iar aceasta aduce în lumină un element cu o forță uimitoare: intuiția, ceea ce Jean Verdun numea „inteligența ascunsului”. Ceea ce unește masonii care lucrează în spiritul masoneriei inițiatice, tradiționale și universale este intuiția prezenței a ceea ce este ascuns în om, aspirația de a depăși condiția obișnuită, de a se deschide către spiritualitate. Pentru a înțelege masoneria, Jose Hubert face apel al fenomenologie, curent filosofic major…

Mai mult...

În opinia autorului paginile sale nu sînt nici un jalnic pamflet antimasonic, nici o pledoarie pro domo fără suflu, ci mai curînd o odisee spirituală, povestea eșecului unei inițieri.

În titlu nu e o greșeală, nu este o inversare ortografică! Nu, este titlul cărții semnate de Christophe Bourseiller, Un maçon franc. Récit secret, apărută în urmă cu cîțiva ani la Editura Alphée. Christophe Bourseiller este actor, jurnalist, scriitor, profesor. Ca actor a jucat pentru prima oară cînd avea patru ani, apărînd în peste 30 de filme; este realizator de emisiuni Tv. Și-a pus semnătura pe un număr considerabil de cărți dintre care amintim: Les Ennemis du système; Les Faux Messies; Les Maoistes; Le Miracle inutile; Bibliothèque secrète; L’Aventure moderne; A Gauche, toute!; Mémoires d’un inclassable. Aceste rînduri nu sînt provocate de varietatea preocupărilor lui Christophe Bourseiller, ci de evocările sale despre anii în care a aparținut ordinului masonic, din 1984 pîna în 2000, mai întîi în Marea Lojă Națională a Franței, apoi în Marea Lojă a Franței. În opinia autorului paginile sale nu sînt nici un jalnic pamflet antimasonic, nici o pledoarie pro domo fără suflu, ci mai curînd

o odisee spirituală, povestea eșecului unei inițieri. Într-o seară a lunii iunie 1984, într-un imobil parizian, Christophe, îmbrăcat în costum negru, cu ochii acoperiți de bandou, aude pentru prima dată replica „Venerabile maestru, și voi toți, frații mei, în gradele și demnitățile voastre, un profan bate la poarta Templului.” La capătul ceremoniei de inițiere, după ce bandoul este înlăturat, Christophe privește oamenii și decorurile lojii; era om de teatru, cu privirea ageră și perspicace. Îi rețin atenția colanele cu bijuterii și șorțurile albe ale ucenicilor și companionilor, roșii ale maeștrilor, chipurile noilor lui frați, ciocanele din plastic, echerul și compasul executate copilărește. Al doilea supraveghetor al lojii va veghea la educatia sa masonică, la progresul său spiritual, îl îndeamnă să citească Luc Benoît, Antoine Faivre, Mircea Eliade, Isha Schwaller de Lubicz, dar și René Guénon în care vede cel mai mare teoretician al inițierii și al realizării spirituale. Începe să-și cunoască frații, profesii diferite, preocupări intelectuale diferite, înfățișări diferite, rivalități…

Mai mult...

Cartea lui Olivier Pouclet răspunde la multiple întrebări despre ritualul și simbolismul gradului de companion. În egală măsură, recenta carte a autorului francez îi invită pe masoni să interpeleze obiectele simbolice aflate în templu, peste care guvernează aceleași interpretări, de multe ori simpliste, lipsite de finețea și rafinamentul care sînt/ar trebui să fie intrinseci căutării spirituale.

În martie 2016, tot aici, scriam despre cartea lui Olivier Pouclet, Le cheminement de l’apprenti franc-maçon, intérprétation psychologique et symbolique. Autorul francez, psihiatru de formație, continuă studierea sensului psihologic și inițiatic al primelor grade masonice în noua sa carte Le cheminement du compagnon franc-maçon. Une étape-clé de la construction de l’initié, Paris, Maison de Vie éditeur, 2018, 198 p. Termenul de companion este în mod obișnuit asimilat companionajului sau masoneriei operative medievale, datorită prezenței mitului construirii templului lui Solomon.  Olivier Pouclet remarcă lucrările despre simbolismul artei romanice, scrise de Anne și de Robert Blanc care pun în lumină existența practicii inițiatice în ghildele zidarilor medievali. Străbătînd Franța în căutarea sculpturilor romanice, autorii amintiți au evidențiat mesajul inițiatic al acestora, omogenitatea mesajelor lor simbolice, esoterice încrustate în piatră, concentrate în jurul temei luptei interioare a omului pentru îmbogățirea sa spirituală, așa cum apare ea ilustrată în sculpturile din bisericile Saint-Nicolas din Brem-sur-Mer, Notre-Dame din Angels și Notre-Dame din Vouvant. Olivier Pouclet

sesizează un aspect despre care se vorbește mai puțin, dar care nu ar trebui să lipsească din pregătirea preliminară inițierii masonice. Mulți profani bat la poarta templului încărcați de iluzii, false idei asupra originii și intențiilor ordinului masonic. Cînd va citi în Constituțiile lui Anderson că Adam a fost primul mason, ucenicul va înțelege că pastorul englez a exprimat valoarea umanistă a ordinului. Ucenicul va fi îndrumat să facă un examen serios asupra unor idei, aparent încîntătoare, atrăgătoare, dar lipsite de temeinicie istorică. Dar ucenicul nu va neglija înțelesurile metaforice, alegorice, la rîndul lor lipsite de un corespondent concret, dar care prin sensuri multiple, aparent ascunse, vor da sens căutării sale inițiatice. „Mișcarea francmasonică acordă o importanță primordială simbolului, cum finalmente o fac toate curentele spirituale și inițiatice”, afirmă Olivier Pouclet, amintind convingerea lui C.G. Jung că nu există societate sacră fără viață simbolică. Apărută în 1717, masoneria a preluat elemente din masoneria operativă accentuînd latura speculativă. Teoria filiației masonice…

Mai mult...

A reconstrui ceea ce a fost distrus

Bogdan Mihai MANDACHE: Doctrina Ritului Scoțian Rectificat este datorată lui Jean-Baptiste Willermoz, în vreme ce iconografia este inspirată de cărțile de embleme (emblematica). Vă rog să schițați cîteva elemente ale originalității gradului de ucenic. Thomas GRISON: Se spune adeseori că gradul de ucenic în Ritul Scoțian Rectificat conține într-o oarecare măsură, și în manieră aluzivă, toate elementele programului doctrinal al Regimului Rectificat. Ader în totalitate la acest punct de vedere și este clar că tabloul gradului de ucenic rezumă în mare măsură demersul masonului în acest rit. Pe tablou este reprezentată o coloană ruptă, dar cu baza stabilă. Această coloană, care trimite la starea de privațiune în care se găsește omul după Cădere și păcatul original (expresia trimite la un timp mitic), este și o invitație la a reconstrui ceea ce a fost distrus, în această împrejurare legătura între Dumnezeu și întreaga omenire. Confruntat cu această coloană, masonul din Ritul Scoțian Rectificat trebuie deci să se angajeze pe drumul virtuții, înainte

de a repara ceea ce a fost distrus. Trebuie remarcat de asemenea că emblema este împrumutată de la Stricta Observanță Templieră și că în acest rit coloana sfărîmată era un mod de referință la ordinul Templierilor, care a fost distrus, dar care (după legenda susținută de creatorii ei) subzistă în manieră discretă sau ocultă prin secole, și care era chemat să renască din propria cenușă. Jean-Baptiste Willermoz, credincios deopotrivă regelui și papei, voia să facă orice pentru a submina dimensiunea templieră a unui rit care, pentru rațiunile istorice cunoscute, risca sa atragă loviturile puterii seculare și puterii religioase. El respingea filiația templieră a Strictei Observanțe, și pentru acest motiv, căci această filiație ținea de legendă, în mod sigur. Ziua primirii sale în gradul de ucenic este ziua în care masonul Ritului Scoțian Rectificat este confruntat cu un tablou care îl va urmări de-a lungul vieții sale masonice în sînul Ordinului. Pentru mai multe motive acest tablou pare a avea o…

Mai mult...

Îndelunga trăire masonică, lecturile abundente și bucuria de a împărtăși celorlalți miracolul întîlnirilor, au lucrat împreună, iar rodul este această instructivă carte a lui Pierre Dangle.

Editura pariziană Maison de Vie este cunoscută pentru cărțile care au ca subiecte simbolismul masonic, esoterismul, arhitectura catedralelor, cărți apărute în colecții precum: „Les Symboles Maçonniques”, „Voir l’Essentiel”, „Le message initiatique des cathédrales” sau „Franc-maçonnerie initiatique”. Amintim cîțiva autori și cîteva dintre cărțile lor apărute în colecția „Franc-maçonnerie initiatique”: Julien Behaeghel (Quete symbolique d’un Franc-Maçon; Cosmologie et tableau de Loge; Hiram et la reine de Saba), Pierre Dangle (Le livre de l’Apprenti; Le livre du Compagnon; Le livre du Maître), Jean-Patrick Dubrun (Qu’est-ce qu’un apprenti Franc-Maçon?), Percy John Harvey (La Franc-Maçonnerie expliquée par l’image, T.1: Le grade d’Apprenti; T.2: Le grade de Compagnon; T.3: Le grade de Maître), Joel Jacques (Les Pas des Franc-Maçons; Le silence des Appentis; L’Acacia m’est connu), Xavier Tacchella (La Signification des mots hebreux en Franc-Maçonnerie). Unul dintre autorii mai sus amintiți, Pierre Dangle, și-a pus semnătura pe o nouă carte: Le langage symbolique de la franc-maçonnerie. Les mots-clés, collection „Franc-maçonnerie initiatique”, 2018, 282 p. Autorul

a ales 33 de cuvinte-cheie ale masoneriei, de la inițiere la Orientul etern, începutul și sfîrșitul parcursului masonic; între cuvintele alese de autor amintim: arta regală, cabinetul de reflecție, loja, Marele Arhitect al Universului, piatra brută și piatra cubică, semne, cuvinte și atingeri, trunchiul văduvei, lanțul de unire, camera de mijloc, fii ai Luminii. De la „dezvăluirile” lui Samuel Pritchard, în adevăr referiri la ritualurile masonice, cititorii interesați de „secretele” masoneriei au căutat și au descoperit numeroase texte, trimiteri explicite sau aluzive la ritualuri, la simboluri, la denumiri; în timp ritualurile nu au rămas secrete, parolele, vîrstele simbolice și semnele au fost cunoscute, treptat vălul a fost ridicat, apoi înlăturat. Sîntem în fața unei transparențe absolute? Nu, doar că sîntem departe de dorința de a ascunde, și că privim cu luciditate spre cele două tipuri de secret: secretul prin convenție, intrinsec obiectului său, și secretul prin natură, esențial obiectului său, și care este de ordin inefabil. Teologul dominican, Jerome Rousse-Lacordaire,…

Mai mult...

În opinia lui Thomas Paine secretul bine păstrat de masonerie, la care puțini masoni au acces, este legat de originea masoneriei, iar originea sa nu este influențată nicidecum de Biblie, ci de străvechiul cult druid, de cultul soarelui, emblemă a lojilor și a ornamentelor masonice.

Thomas Paine (1737-1809) a fost un scriitor englez care a trăit o bună parte a vieții în exil, în Statele Unite ale Americii și în Franța. După un șir de încercări ratate în Anglia, îl întîlnește pe Benjamin Franklin care îl îndeamnă să emigreze în Statele Unite ale Americii. În 1774 ajunge la Philadelphia, unde este redactor la „Pennsylvania Gazette”. Doi ani mai tîrziu publică lucrarea Bunul-simț, un pamflet în favoarea independenței coloniilor. Revine în Anglia și se implică în dezbaterile pe marginea Revoluției Franceze, în cartea sa Drepturile omului apărînd revoluția și principiile republicane; cartea este interzisă, iar Thomas Paine declarat persona non grata. Ajunge în Franța, este ales membru în Convenția Națională, denunță unele abuzuri ale revoluționarilor, critică Teroarea instaurată, apoi din ordinul lui Robespierre este arestat; în închisoare începe să scrie Vîrsta rațiunii, care îi aduce reputația de ateu, deși cartea era tributară deismului. În 1802 revine în Statele Unite ale Americii, unde moare cîțiva ani mai

tîrziu aproape uitat, deși slujise două Revoluții. Thomas Paine este și autorul unei cărți apărute postum, în 1812, Despre originea masoneriei. Este o lucrare cu caracter polemic, pornind de la Catehismul lui Samuel Pritchard, din 1730, prima dezvăluire a ritualurilor masonice a primelor trei grade. Pritchard coboară originile masoneriei pînă la construcția Turnului Babel, amintind apoi de Euclid, de Hiram și de construirea Templului lui Solomon, într-o înșiruire în care cronologia nu era urmărită riguros. În opinia lui Thomas Paine secretul bine păstrat de masonerie, la care puțini masoni au acces, este legat de originea masoneriei, iar originea sa nu este influențată nicidecum de Biblie, ci de străvechiul cult druid, de cultul soarelui, emblemă a lojilor și a ornamentelor masonice. Druizii au reprezentat gradul cel mai înalt al clasei sacerdotale la celții insulari și la gali; druizii erau depozitarii cunoașterii sacre și profane, aveau strînse legături cu puterea politică. Paginile consacrate de Cezar druizilor în De bello Gallico sînt cele…

Mai mult...

Thomas Grison a ales din bogăția spirituală și iconografică a Ritului Scoțian Rectificat tablourile gradelor de ucenic, companion, maestru și maestru scoțian al Sfîntului Andrei dezvăluind simbolismul specific acestui rit.

Al doilea volum al cărții lui Thomas Grison, Iconographie du Rite Ecossais Rectifié, continuă parcursul rectificării și reconstrucției prezentînd tablourile următoarelor două grade ale ritului în Les tableaux de grade Maître, Maître Ecossais de saint André. In silentio et spe fortitudo mea (forța mea este în tăcere și speranță) este inscripția de pe tabloul lojii maeștrilor din Ritul Scoțian Rectificat. Inscripția este gravată deasupra unei imagini surprinzătoare pentru tablourile lojilor indiferent de rit : un vapor lipsit de catarge , fără velă, fără vîsle, liniștit, pe o mare calmă. Acest tablou vine direct din Stricta Observanță Templieră, și prin conținutul iconografic rămîne în întregime în spiritul cărților cu embleme, la modă în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, afirmă Thomas Grison. În ritual i se cere candidatului să explice simbolul vasului care a trecut cu bine furtuna; răspunsul: „Acest vapor, pe o mare calmă și liniștită, după furtună, este imaginea masonului care a depășit toate pericolele pentru a găsi adevărul și

care, bazîndu-se pe spiritul de dreptate al inimii sale caută cu încredere un port sigur, împotriva pericolelor erorii”. Dar prezența în tabloul maestrului a imaginii unui vapor fără catarge, plutind pe o mare calmă, nu este lipsită de inerente întrebări cărora Thomas Grison va încerca să le răspundă urmărind surse scrise cum ar fi cele patristice, literare, literare, testamentare sau apocrife. Imaginile maritime nu sînt familiare scrierilor biblice, excepție făcînd, printre altele, episodul celebru al înghițirii lui Iona de un „pește mare”, văzut ca o inițiere, ca o trecere prin moarte pentru a renaște la viață. Jean Daniélou, care a scris despre simbolurile creștine primitive, susține că lipsa referințelor marine din Vechiul Testament este cauzată de faptul că evreii nu au călătorit pe mare, în schimb grecii aduc în scrierile Părinților Bisericii numeroase referințe, multe venind din epopeile lui Homer, mai cu seamă peripețiile lui Ulise care scapă morții doar printr-o renaștere simbolică, momentul în care ieșind din valurile zbuciumate…

Mai mult...

„Cunoașterea de sine capătă deci în gradul de companion un caracter imperativ și imperios, și în acest sens întrebării «Care este motivul pentru care ne întîlnim?», pronunțată în deschiderea lojii companionilor, i se răspunde: «Pentru a căuta să ne cunoaștem pe noi înșine pentru a face noi progrese în masonerie», scrie Thomas Grison.

Scriind la începutul anului despre cartea lui Thomas Grison, Le Symbolisme de l’epée, menționam că în octombrie 2018 autorul va reveni cu o nouă carte. Cu bucurie am primit zilele trecute cartea în două volume a lui Thomas Grison: Iconographie du Rite Ecossais Rectifié, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maçonniques”; primul volum se intitulează Les tableaux de grade Apprenti, Compagnon. Sensul cuvîntului rit în masonerie este apropiat de cel religios, trimițînd la un ansamblu de ceremonii. În acest sens trebuie înțeles atunci cînd se vorbește despre Ritul Scoțian Rectificat, Ritul Francez sau Ritul Scoțian Antic și Acceptat. În masonerie termenul rit a apărut relativ tîrziu, odată cu primele divergențe, iar prima notabilă a fost în 1751 cînd a apărut în Anglia o nouă Mare Lojă, aceasta acuzînd-o pe prima, cea de la 1717, de deviere. Noua lojă îi numea pe membrii rivalei sale Moderni, iar pe ai săi Antici, de unde și viitoarele denominațiuni de Rit Modern

și Rit Antic. În secolul al XVIII-lea au fost create mai multe rituri, sisteme sau regimuri. Cartea lui Thomas Grison este despre Ritul Scoțian Rectificat, apărut în anul 1773; vocabula „scoțian” a fost o constantă semantică remarcabilă fără a se putea identifica vreo sursă scoțiană în ritualurile masonice. Ritul Scoțian Rectificat este opera unor iluștri gînditori: Martinès de Pasqually, Louis-Claude de Saint-Martin și Jean-Baptiste Willermoz. Toți împărtășeau ideile curentului teosofic, idei care se vor regăsi în ritualurile Ritului Scoțian Rectificat. Perioada în care s-au afirmat cei trei corifei ai masoneriei era una a căutărilor, a  structurărilor, a regîndirii unui ansamblu care abia își făcuse apariția pe scena vieții sociale. Fermentul acestor mișcări de idei a fost martinismul, înțeles, dincolo de provocările semantice, ca un curent de gîndire în care se regăsesc cei trei masoni francezi, un curent care pledează pentru redescoperirea gnozei, a fundamentelor religioase, a profunzimilor, a spiritualității. Căutările au însemnat apariția Ordinului Aleșilor Cohen, a Strictei Observanței Templiere…

Mai mult...

Cartea lui Thomas Grison, bine scrisă, articulată în demersul său, este o dovadă că spada nu este un obiect desuet într-o ceremonie de inițiere desfășurată în zilele noastre.

În limba franceză substantivul épée înseamnă deopotrivă sabie și spadă. În limba română cele două substantive, sabie și spadă, au înțelesuri ușor diferite. Conform Dicționarului explicativ al limbii române, sabia este o „armă tăioasă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită în vîrf și pe una din laturi și fixată într-un mîner”, spada fiind o „armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mîner, cu care se poate tăia și împunge”. Evident, pe cîmpurile de luptă, de la primele lupte pînă la apariția armelor de foc, oștenii nu se cufundau în dispute lingvistice, ci erau mai preocupați să-și salveze viețile luîndu-le pe-ale celorlalți. Celebrul Dicționar de simboluri, al lui Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, are articole distincte pentru sabie și spadă. Sabia este o armă de decizie, „un instrument al adevărului în acțiune”, instrument în care Paul Diel vedea „simbolul forței lucide a Spiritului, care cutează să tranșeze punctul important al problemei: orbirea orgolioasă și falsele sale

valorizări contradictorii și ambivalente.” Spada „este în primul rînd simbolul stării militare și a virtuții sale principale, vitejia, precum și a funcției, a puterii sale”, afirmă autorii Dicționarului, precizînd că puterea are un dublu aspect, distrugător și constructiv; asociată cu balanța evocă dreptatea. Spada se regăsește în mitologii, în tradiții religioase, în alchimie, în toate culturile lumii. Apocalipsa descrie o spadă cu două tăișuri ieșind din gura Verbului. Rîndurile de mai sus ca și cele care urmează sînt prilejuite de o recentă apariție editorială: Thomas Grison, Le symbolisme de l'épée, Paris, Editions Maison de Vie, coll. „Les Symboles maçonniques”, 2017, 118 p. Cu puțim timp în urmă am prezentat tot aici o altă carte a sa, apărută în aceeași colecție, Tarot et Franc-Maçonnerie; pentru octombrie 2018 anunță o nouă carte despre iconografia Ritului Scoțian Rectificat. Thomas Grison este pasionat de lumea simbolurilor si de iconografia sacră. Thomas Grison urmărește în această nouă carte simbolismul spadei în lumea biblică, în cea…

Mai mult...