Cărţi, Simboluri

Pașii ucenicului

Bogdan Mandache

"Inițierea masonică urmărește redeșteptarea masonului pentru ca el să devină el însuși și să acționeze pentru a găsi ceea ce caută cu adevărat, în respectul jurămintelor prestate”, afirmă Pascal Dumesnil.

Dumesnil Pascal Guide Maconnique de l'Apprenti, Guide Pratique et Manuel d'Instruction Apprent

În tăcerea lor, decorînd propria coloană, ucenicii degajă o expresie care este deopotrivă una a concentrării, a preocupării, a întrebărilor fără răspuns, a neînțelegerii. Secund Supraveghetor din trecut, Pascal Dumesnil propune un ghid care nu are ca scop să-l înlocuiască pe Secundul Supraveghetor, care pentru ucenic rămîne singurul transmițător al cunoașterii masonice, ci să amintească învățătura completă care trebuie să însoțească pașii ucenicului. Este ceea ce și-a propus Pascal Dumesnil în recenta sa carte Le guide maçonnique de l'apprenti. Guide pratique et manuel d'instruction, Editions Maison de Vie, Paris, 2017, 224 p. Nu de puține ori, înaintea ultimului vot, profanul este adus în lojă sub bandou și pus să răspundă unor întrebări, unele privind mobilul care l-a condus la poarta templului. Nu toți profanii vin către masonerie din aceleași motive; unii vin pentru a lărgi cercul cunoscuților, alții pentru a compensa o lipsă, un eșec sau pur și simplu pentru o schimbare în viața socială, or pentru asta

sînt cluburi și asociații. Masoneria trebuie să trezească interesul pentru cercetare, pentru avansarea pe calea construcției personale. Metoda nu este simplă, ea este o succesiune de rupturi, de certitudini care devin îndoieli, care generează noi certitudini. Proiectul masonic este unul al ameliorării umanității prin ameliorarea sinelui, metoda fiind cea a urmării căii ritualurilor și simbolurilor, calea inițiatică fiind una a căutarii sensului, care-și găsește împlinirea în dorința de a progresa și de a înțelege. „Inițierea nu este o cale pentru a obține mîntuirea sufletului, ca în religii, nici o cale de reflecție filosofică. Inițierea masonică nu are vocația de a ne face să scăpăm de angoasa morții, ci de a trăi viața înainte de a muri. Aceasta nu este o asigurare nici asupra vieții, nici asupra morții. Inițierea masonică urmărește redeșteptarea masonului pentru ca el să devină el însuși și să acționeze pentru a găsi ceea ce caută cu adevărat, în respectul jurămintelor prestate”, afirmă Pascal Dumesnil. (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Tarot și masonerie

Bogdan Mandache

Cartea lui Thomas Grison se înrădăcinează în convingerea că esoterismul, mistica creștină, filosofia veche, tarotul se întîlnesc în simbolismul și ritualul masonice.

Thomas Grison Tarot et franc-maconnerie

La prima vedere apropierea celor doi termeni pare hazardată; am căutat referințe despre tarot în dicționarele despre masonerie, al lui Daniel Ligou și al lui Eric Saunier, dar acolo termenul nu este menționat. Sigur, termenul tarot nu putea lipsi din Dictionnaire critique de l'esoterisme, sous la direction de Jean Servier, Presses Universitaires de France, 1998. Aici termenul de tarot beneficiază de o prezentare clară, datorată ilustrului esoterolog al zilelor noastre, Antoine Faivre. Tarotul a apărut în jurul anului 1375, cărțile de joc servind de la începutul secolului al XV-lea drept receptacol de simboluri în raport cu zeii și planetele. Tarotul, precizează Antoine Faivre, este o formă de joc de cărți, creată în Italia de nord, în anii 1440, la Milano, către 1450 la Bolognia; tarotul lui Mantegna a fost creat la Ferrara, către 1765. Folosirea sa cu scopuri divinatorii sau/și esoterice nu este atestată înainte de sfîrșitul secolului al XVIII-lea, a apărut în Franța, ceea ce ocultiștii moderni nu au

văzut cu ochi buni, ei preferînd să plaseze începuturile tarotului în Egiptul antic, poate chiar în vremea lui Hermes Trismegistos...Cele 22 de cărți/atuuri se pare că sînt de origine europeană, medievală și umanistă, sînt imagini care reprezintă un erou, un principiu, o virtute. Petrarca prezintă o astfel de alegorie în poemul său Triomfi, din 1357. Un moment important în folosirea și lectura esoterică a tarotului îl reprezintă anul 1781 cînd apare volumul al VIII-lea din Le Monde primitif al lui Antoine Court de Gebelin, care prezintă sensul cărților de tarot, care în opinia sa își aveau originea în Egiptul lui Thot. Este subiectul unei recente carți semnate de Thomas Grison, Tarot et franc-maconnerie, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maconniques” 2017, 126 p. Thomas Grison mai este autor a două lucrări: Le tarot de Marseille, l'esoterisme chretien a l'oeuvre și Le tombeau des ducs de Bretagne et son symbolisme. Tarotul, deși numit taroc, beneficiază de o prezentare generoasă…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Mitul lui Hiram

Bogdan Mandache

Jean Delaporte face cîteva notații despre mit, amintind că adevărul unui mit privește realitatea ființei, nicidecum autenticitatea evenimentului istoric, subliniază cîteva similitudini cu mitul osirian, face referiri la etimologia ebraică a numelui Hiram.

jean-delaporte-Mythe-d'Hiram-Fondateur-de-la-Maitrise-Maconnique

Deși despre Hiram s-au scris sute de cărți, mitul său continuă să suscite interesul scriitorilor de literatură masonică, și această atracție dovedind că mitul lui Hiram este în inima masoneriei speculative. Mitul lui Hiram celebrează construcția templului închinat Marelui Arhitect al Universului, iar cu fiecare reluare în ritual reamintește fraților crima companionilor care voiau să obțină cuvîntul de trecere la gradul de maestru fără a întruni cerințele specifice acestui grad. Legenda lui Hiram este una de dată relativ recentă, ea intrînd în conștiința europeană modernă în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Hiram, meșteșugar de geniu, este un personaj biblic menționat în Cartea regilor III și în Cronici II, în legătură cu construcția Templului de la Ierusalim, în timpul domniei regelui Solomon. Hiram din Tyr era „plin de pricepere, cu meșteșug și cu știința de a face orice lucru din aramă”. Odată terminate capodoperele sale, Hiram iese din istorie și intră în legendă, viața și opera sa transformîndu-se în mit

inițiatic, devenind mitul fondator al noii instituții speculative care se răspîndește în Europa începînd cu anul 1717. Recent cărților despre mitul lui Hiram li s-a adăugat cea semnată de Jean Delaporte: Le mythe d'Hiram, fondateur de la Maîtrise maçonnique, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles maçonniques”, 2017, 126 p. Este bine știut că mitul/legenda lui Hiram este o construcție masonică, textele biblice nu amintesc nici o crimă; moartea lui Hiram apare în ritualul gradului de maestru. Unii autori citează mai multe surse, cele mai multe din companionaj, care ar fi putut influența legenda lui Hiram, dar și aici lucrurile sînt viu disputate, mulți autori respingînd filiația companionică. Prima menționare scrisă a legendei lui Hiram este datorată lui Samuel Prichard, în celebra sa „dezvăluire” a ritualurilor masonice. Cea mai izbutită redare literară este povestea „Makbenah” din capitolul „Nopțile Ramazanului”, din volumul Călătorie în Orient al lui Gérard de Nerval. Jean Delaporte face cîteva notații despre mit, amintind că adevărul…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Schibboleth

Bogdan Mandache

Jean Solis reamintește că toate cuvintele de trecere, parolele sînt nume proprii provenite din Vechiul Testament și înțelegerea lor nu poate ocoli "cabala literelor și numerelor căci ea este esențială în semantica ebraică.

Jean-Solis-Tout-sur-Schibboleth-Etude-d'un-mot-pour-la-loge-et-les-planches

Cunoscut autor de literatură masonică, Jean Solis a inițiat o colecție în care explorează cuvinte de forță, adică cuvinte sacre sau de recunoaștere, cuvinte de trecere. Pînă acum a publicat Tout sur Boaz și Tout sur Jakin. De curînd a adăugat colecției un nou titlu: Tout sur Schibboleth. Etude d'un mot pour la loge et les planches, Editions de la Hutte, 2017, 64 p. Jean Solis a fost Maestru Venerabil în trei rînduri la două rituri diferite, companionii din lojile conduse de el vizitau cinci alte loji care lucrau în minimum trei rituri diferite. Comparațiile i-au servit și lui în a găsi explicația canonică a termenului Schibboleth în Ritul Emulation ca fiind cea mai completă și cea mai conformă Bibliei. În studiul său comparativ, Jean Solis descoperă că în Ritul Francez descrierea noțiunii este "foarte succintă", în Ritul Scoțian Rectificat se face doar o mențiune asupra termenului, alte rituri procedînd la

simpla enunțare. În Ritul Emulation, susține Jean Solis, este oferită cea mai completă explicație a termenului Schibboleth care înseamnă abundență și este simbolizat printr-un spic de grîu, originea termenului datînd din epoca în care armata lui Efraim traversa Iordanul manifestînd o atitudine ostilă față de Ieftae, ilustrul general al lui Galaad. Ritul Emulation relatează întîmplările din Cartea Judecătorilor 12, 4-6: "Atunci a adunat Ieftae toți oamenii din Galaad și s-a bătut cu Efraimiții și au bătut locuitorii Galaadului pe Efraimiți, zicînd: «Voi sînteți niște fugari din Efraim, Galaadul însă e între Efraim și Manase». Și au luat Galaaditenii vadul Iordanului de la Efraimiți și cînd vreunul din Efraimiți zicea: «Îngăduie-mi să trec», atunci oamenii din Galaad îi răspundeau: «Nu cumva ești Efraimit?» Acela răspundea; «Nu!» Ei însă îi ziceau: «Zi Șibbolet»; el însă zicea: «Sibbolet», că nu putea zice altfel. Atunci ei îl luau și-l junghiau acolo la vadul Iordanului." (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Masonerie și companionaj

Bogdan Mandache

Textele reunite în acest volum vorbesc despre istoria masoneriei, despre rituri, despre idealurile masoneriei; René Guénon este tributar mai vechii teorii care vedea în masoneria modernă/speculativă o continuare a rozacrucianismului, gnosticismului, a ritualurilor corporațiilor Zidarilor, omițînd uneori alchimia din rîndul celor care au configurat doctrina masonică.

Rene Guenon Francmasonerie si companionaj

René Guénon (1866-1951) este un nume binecunoscut celor interesați de proiectul restaurării “Tradiției”, de înțelegerea crizei lumii moderne, celor care studiază ordinile tradiționale în lumea modernă. În România, multă vreme, René Guénon era un nume aproape necunoscut, excepție făcînd cîțiva admiratori și cunoscători ai scrierilor sale. După 1990 mai multe edituri s-au arătat preocupate de publicarea operei sale; au apărut aproape toate lucrările sale fundamentale: Simboluri ale științei sacre, Criza lumii moderne, Domnia cantității și semnele vremurilor (la editura Humanitas), Ezoterismul lui Dante, Simbolismul crucii (la editura Aion), Autoritate spirituală și putere temporală, Scurtă privire asupra inițierii, Inițiere și realizare spirituală, Omul și devenirea sa după Vedanta, Ezotersimul creștin, Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse, Metafizica și Cosmologie orientală, Demiurgul și alte studii tradiționale, Stările multiple aleFiinței, Marea Triadă (la editura Herald). Simpla lectură a titlurilor cărților sale lasă să se vadă că René Guénon a fost cu adevărat un purtător de cuvînt al Tradiției, a fost un autor care

nu a propus o metafizică dogmatică și închisă, ci a chemat la o deșteptare spirituală, la o reînnoire în care Tradiția să ocupe locul cuvenit, cel care invită la conversia privirii și la transformarea interioară. “A dorit să fie, pentru timpul nostru, unul dintre interpreții Tradiției primordiale și universale. Alegerile sale metafizice și demersul gîndirii sale simbolice au avut mai întîi o audiență limitată la cîteva grupuri dar ele au deșteptat după moartea sa, survenită la Cairo, un interes care crește neîncetat”, scrie Jean-Pierre Laurant, în Dictionnnaire de la franc-maçonnerie. Despre ecourile gîndirii guenoniene dă seamă și această întîmplare; în urmă cu 15 ani, revista “Connaissance des religions” și-a suspendat apariția; a fost preluată de editura pariziană Dervy, iar primul număr din noua serie a fost “René Guénon. L’Eveilleur, 1886-1951. Amintim cîțiva din autorii studiilor publicate în acel număr: Henri Montaigu, Jean Biès, Françoise Bonardel, Jean Borella, Pierre Feuga, Patrick Geay, Roger Parisot. Una dintre lucrările lui Rene Guenon deseori…

Mai mult...
Cărţi

Oswald Wirth și misterele artei regale

Bogdan Mandache

Cartea lui Oswald Wirth pledează pentru revenirea la studiile simbolice și tradiționale, pentru redescoperirea ințierii și a vieții interioare, pentru reîntoarcerea masoneriei în temple.

oswald-wirth-misterele_artei_regale

Editura Herald este constantă în preocupările sale de a deschide cititorilor orizontul lecturii către teritorii altădată ascunse privirii și înțelegerii. Din această dorință s-au născut și s-au îmbogățit colecțiile “Manuscris”, “Quinta essentia”, “Cărți fundamentale”, “Philosophia perennis”, “Cultură și civilizație”. De curînd acestora li s-a adăugat noua colecție “Arta regală”, din care au apărut primele două titluri. Unul dintre ele este Oswald Wirth, Misterele Artei Regale, Ritualul adeptului, cuvînt înainte: Vasile Zecheru, traducere din limba franceză: Vlad Sauciuc. Oswald Wirth (1860-1943) este un cunoscut autor de literatură masonică, scrierile sale fiind sursa reînnoirii studiilor simbolice și tradiționale în Marea Lojă a Franței. Dintre cărțile sale amintim: Le Tarot des imagiers du Moyen Age; Le Symbolisme astrologique; Le symbolisme hermétique dans ses rapports avec l’alchimie et la franc-maçonnerie; La Franc-maconnerie rendue intelligible à ses adeptes, traducere în limba română, Francmasoneria pe înțelesul adepților săi, Editura Rao, 2005; Les mystères de l’Art Royal, rituel de l’Adepte. A fost și un asiduu publicist, articolele

sale apărînd în revistele “L’Accacia”, “La lumiere maconnique” și, mai ales, “Le Symbolisme”, revistă creată de Oswald Wirth în 1912 și proclamată “organ al mișcării universale de regenerare inițiatică a francmasoneriei”. Inițiat în anul 1884, în loja La Bienfaisance Châlonnaise a Marelui Orient, Oswald Wirth s-a apropiat de cercurile frecventate de Stanislas de Guaita, Paul Adam, Peladan și Papus, apoi la inițiativa lui Ferdinand Baudel s-a înscris într-o lojă a Marii Loji Simbolice Scoțiene, pentru ca mai tîrziu să participe la crearea Marii Loji a Franței, căreia i-a rămas fidel pînă la capătul vieții. Fervent spiritualist, Oswald Wirth a fost modelul pe care l-a folosit scriitorul Jules Romains pentru personajul Lengnau din Oameni de bunăvoință. Oswald Wirth este perceput ca un aparator al masoneriei spiritualiste, dar și al unei masonerii progresiste, termen ușor confuz pentru un ordin care cultivă, prețuiește și se întemeiază pe Tradiție, lucru de altfel sesizat și de Wirth care s-a detașat de atitudinile politice ale obedienței…

Mai mult...
Cărţi

Jakin

Bogdan Mandache

Dincolo de disputele asupra prezenței la un grad sau altul, Jakin este pentru toți masonii un cuvînt sacru, un cuvînt al gradului sau cuvînt de recunoaștere, este cuvîntul care reamintește că masoneria înseamnă transmitere a Tradiției, perenitate a mitului, stabilitate a ritului, ca fundamente ale construcției interioare a omului.

jean-solis-tout-sour-jakin

Stîlpul din partea dreaptă a pridvorului templului lui Solomon s-a numit Jakin, în vreme ce stîlpul din partea stîngă s-a numuit Boaz, consemnează Cartea a treia a regilor. La scurt timp după apariția opuscului Boaz, Jean Solis revine cu un nou volum: Tout sur Jakin. Etude d’un mot pour la loge et les planches, Editions de la Hutte, 2016, 64 p. Ritualurile masoneriei speculative diferă atît în ceea ce privește așezarea celor doi stîlpi în templu, cît și în privința prezenței lor fie în gradul de ucenic, fie în cel de calfă (companion). Astfel, coloana Jakin apare în primul grad, cel de ucenic, în Ritul francez, cu semnificația “să consolideze”, în Ritul scoțian rectificat, “Dumnezeu m-a creat”, dar apare în cel de-al doilea grad în Ritul Emulation, în Ritul scoțian standard, în Ritul York, și în Ritul Scoțian Antic și Acceptat, în care coloana Jakin se află în partea dreaptă, conform textului biblic,

avînd semnificația “va stabili”. În Manuscrisul Dumfries, de la 1710, întîlnim următoarea explicație: “Solomon le-a atribuit două nume remarcabile: pe cea din dreapta, anumit-o Jakhin, adică «în ea există forță». Denumirile arată nu numai prin calitatea materiei, ci și prin numele acestor două coloane, cu ce fermitate alesul la inițiere se prezintă în fața lui Dumnezeu.” Oswald Wirth spunea că nu au existat dispute în privința sexului simbolic al coloanelor; pe cea dintîi, Jakin, inițiala numelui (iod) o caracterizează drept masculină, pe cea de a doua, inițiala numelui (beth) o caracterizează tipic feminină. În ciuda precizărilor biblice, există controverse în privința poziționării celor două coloane, mai cu seamă că în multe loji / temple masonice ele sînt în interior; Jules Boucher scria pe urmele lui Oswald Wirth că disputa se rezolvă simplu prin poziționarea celor doi supraveghetori, insistînd pe așezarea coloanelor în exteriorul templului, ca pietre de hotar ale lumii create. (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Despre parcursul iniţiatic

Bogdan Mandache

Fără iniţiere masoneria şi-ar pierde funcţia sacră şi s-ar amesteca în masa asociativă. Cartea lui Olivier Pouclet ne îndeamnă să nu ne pierdem nicicînd valorile tradiţionale!

olivier-pouclet-Le-cheminement-de-l'apprenti-franc-maçon-Interprétation-psychologique-et-symbolique

Despre parcursul iniţiatic, despre simbolismul acestuia, despre secretul masonic se scrie mult, de cele mai multe ori speculîndu-se inutil asupra obscurantismului iniţierii, asupra „tainelor” care nu prea au nimic comun cu ritualul masonic, ci mai mult cu setea de senzaţional a cititorului; Mai interesează pe cineva să citească despre locul unui mason în sînul unei comunităţi de gîndire? Mai crede cineva în construcţia individului în cadrul unui grup iniţiatic sau toţi aşteaptă cu înfrigurare dezvăluiri despre fantasmagorice uneltiri în contra semenilor? Sînt întrebări frecvente într-o lume aflată sub un nemaiîntîlnit asalt mediatic, întrebări care în lipsa răspunsurilor sincere, rostite fără emfază, nu dintr-un iluzoriu amvon, duc spre pripite răspunsuri acceptate fără discernămînt. Din perspectiva practicii personale psihiatrice şi a trăirilor masonice, Olivier Pouclet propune cititorilor o altă perspectivă asupra iniţierii ucenicului, sub semnul verticalităţii ilustrate de firul cu plumb: Le Cheminement de l’apprenti franc-maçon. Interprétation psychologique et symbolique, Paris, Editions Maison de Vie, 2016, 168 p. Verticalitatea cere mai întîi

o coborîre, iar în masonerie această coborîre este şederea în Cabinetul de reflecţie, prolog al ceremoniei de primire a luminii; iniţierea masonică este altceva decît primirea într-un club profan, ea presupune o schimbare profundă; şederea în cabinetul de reflecţie înseamnă extragerea candidatului din imediatitatea cotidiană şi coborîrea într-un spaţiu în care i se cere să mediteze asupra valorilor fundamentale. Cabinetul de reflecţie este pentru cel venit în adevăr în căutarea Luminii o alegorie a cunoscutului mit platonician al peşterii, din dialogul Republica: „Platon expune, în acest text, capacitatea oamenilor de a accede la cunoaşterea realităţii pe plan filosofic, ca şi aptitudinea lor de a o transmite. Mi se pare că francmasoneria, în a sa căutare a adevărului după un ritual iniţiatic, se apropie de demonstraţia filosofului. Vedem cum Cabinetul de reflecţie, sub anumite aspecte, îl cufundă pe candidat în condiţii de experimentare similare cu a oamenilor descrişi de Platon”, scrie Olivier Pouclet. În peştera lui Platon oamenii erau înlănţuiţi la…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Masoneria explicată prin imagini (III)

Bogdan Mandache

În încercarea de a situa principiul metaforic al învierii lui Hiram în cadrul general al modalităţilor de revenire la viaţă, Percy John Harvey prezintă formele mitice ale renaşterii pornind de la misterele eleusiene, continuînd cu Osiris, Isus şi Lazăr

Percy John Harvey La franc-maçonnerie expliquée par l'image Tome 3, Le grade de Maître

Ca şi în lucrările precedente, Percy John Harvey alătură studiului structural al simbolismului masonic un bogat suport iconografic ca mijloc de interpretare şi reprezentare, în gradul de maestru simbolismul instrumentelor lăsînd loc apropierilor conceptuale şi spirituale ale muncii, ritualului consacrat legendei lui Hiram. Cu această recentă apariţie editorială, Percy John Harvey încheie trilogia al cărei prim volum  a apărut în 2013: La Franc-Maçonnerie expliquée par l’image. Tome 3: Le grade de Maître, Paris, Editions Maison de Vie, 2015, 320 p. Camera de mijloc apare în textele masonice în anul 1730, o dată cu celebra „dezvăluire” făcută de Samuel Prichard în Masonry Disected, dar îşi are sursa în descrierea Templului lui Solomon: „Şi a mai făcut o clădire lîngă zidul templului, cu trei caturi în jurul pereţilor templului, în jurul Sfintei Sfintelor. (…) Intrarea în catul de jos al clădirii era pe partea dreaptă a templului. Pe scări în spirală se suiau la catul din mijloc, şi de la catul din mijloc,

la catul al treilea.” (Cartea a treia a regilor 6, 5-8). Pornind de la scrierile biblice au apărut şi reconstruiri ale Templului de pe muntele Moriah unde Solomon a aşezat Templul; în lucrări religioase medievale apăreau desene pline de detalii din scene cotidiene din timpul construcţiei Templului, deşi nimic nu proba vreun raport cu ceea ce s-ar fi petrecut pe adevăratul şantier! Nici mare parte din tablourile lojii maeştrilor nu sînt departe de păguboase fabulaţii. Nimic nu era mai la îndemînă decît deschiderea Bibliei! Dar aici, ca şi în alte locuri, intervine perfidul joc al aproapelui şi al departelui! În anul 1747, în lucrarea Les Franc-Macons ecrases, Larudan prezintă tabloul lojii maeştrilor, o gravură care înfăţişează loja într-o stare de dezolare, care exprimă tulburarea produsă de uciderea maestrului Hiram. Ca şi în precedentele volume ale trilogiei, Percy John Harvey prezintă ample pasaje din ritualul masonic, face comentarii pe marginea acestuia, totul completat cu o iconografie ilustrativă. Moartea este un fenomen…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Unelte, meserie, artă

Bogdan Mandache

Dalta și ciocanul sînt unelte purtătoare ale unei dimensiuni esențiale a companionajului fără de care acesta s-ar îndepărta de tradiția inițiatică: munca. A construi are în tradițiile inițiatice, operative sau speculative, profunde semnificații morale și spirituale, oferind astfel posibilitatea depășirii condiției umane și apropierii de transcendență, de cunoașterea și înțelegerea unor valori superioare.

Chartres_Cathedral_North_Porch_Right_Bay_Right_Jamb_Pedestals

A vorbi despre unelte într-o epocă instrumentalizată și tehnologizată poate părea ușor desuet; cînd toate produsele tind prin uniformizare să impună un tipar, cine mai poate privi uneltele de altădată altfel decît cu o ușoară nostalgie condescendentă? Privind întreaga aventură umană din perspectiva semnului decisiv al umanității, diferența, înțelegem mai bine definiția uneltei așa cum apare în Dictionnaire Universel du XIX siecle de Pierre Larousse: prin unelte sînt desemnate instrumentele de lucru care sînt mînuite de însăși mîna lucrătorului; celelalte care intervin în procesul muncii sînt mai curînd instrumente decît unelte, sînt aparate care acționează asupra materiei. În înfruntarea primă cu materia mîna  a fost cea care a descoperit, a experimentat, a modificat. Acest gînd trebuie să-l fi avut și Paul Valéry cînd a scris că mîna este "egala și rivala gîndirii". Companionajul nu a cunoscut decît un singur stăpîn: materialul care era piatra de încercare a priceperii și eticii artizanului. Companionajului îi era specific efortul, munca de transformare a

unui material, o muncă deopotrivă manuală și intelectuală. Într-un text despre meserie și spiritualitate, apărut în "Le Compagnon du tour de France" (ianuarie 1940), citim aceste rînduri pline de înțeles: "Unealta zămislește meseria; meseria, artele; în Evul Mediu, meseria și artele erau un tot. Unealta este măsura omului; poartă în ea personalitatea maestrului. În atelier, unealta capătă sub ochii inițiatului valoarea unui obiect sacru. Atelierul nu este un templu unde se meditează, unde se studiază, unde se desăvîrșește o lucrare: o parte a operei universale? Din toate timpurile, fără îndoială, unealta  a fost considerată ca un simbol." Dalta și ciocanul sînt unelte ale tradiției construcțiilor, ale lucrării asupra pietrei. Mînuite cu pricepere, dalta și ciocanul scot la iveală forma voită acolo unde nu era încă definită, ele acoperă drumul între materia brută și lucrarea împlinită. Ele fac parte indestructibilă din moștenirea companionajului, preluată de masoneria speculativă care, de multe ori, se prezintă ca o continuatoare a masoneriei operative , subiect…

Mai mult...