În opinia autorului, recenta sa carte trebuie văzută ca un „instrument de lucru“ destinat să-l ajute pe ucenic să aprofundeze simbolismului gradului, să permită fiecărui mason să adauge noi elemente care îi pot fi folositoare înaintării sale pe calea iniţiatică, totul sub forma unei cărţi care îmbină textul cu imaginea.

De la „dezvăluirile” lui Samuel Prichard şi ale abatelui Pérau, noţiunea de secret masonic a fost reformulată în mai multe rînduri, iar secretului masonic i s-au dat noi înţelesuri. Astăzi, ritualurile, parolele, semnele sînt cunoscute celor interesaţi, atît celor dinăuntrul ordinului, cît şi celor dinafară; celor dinăuntru pentru că le învaţă în ritual, celor din afară pentru că fiind publice, datorită numeroaselor cărţi masonice, le lasă iluzia că astfel pot pătrunde într-o lume a Tainei, a misterului, într-o fascinantă lume la care alţii nu au acces! Din păcate, de multe ori chiar cei dinăuntru nu au acces la marile misterii, cît despre cei din afară, bucuria lor este în van, nu vor înţelege niciodată misterul întîmplărilor şi trăirilor din spatele vălului. Citirea unui ritual nu face pe nimeni mason, după cum nici simpla purtare a unui şorţ nu îţi dă dreptul să te consideri urmaşul direct al lui Goethe! Bibliografia masonică în limbile franceză şi engleză depăşeşte numărul de douăzeci

de mii de volume. Ce ar mai fi de scris şi ce ar putea aduce nou un nou titlu? Din fericire este un domeniu în care mai sînt multe aspecte de interpretat, şi deşi masoneria, ca inspiraţie şi respiraţie, este o instituţie venită din vechime şi întemeiată pe Tradiţie, este încă un spaţiu neocupat în ceea ce priveşte împletirea armonioasă a surselor şi inovaţiilor aparţinînd masoneriei. O carte novatoare se vrea şi cea propusă de Percy John Harvey: La franc-maçonnerie expliquée par l’image; tome I - Le grade d’apprenti; Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 302 p. În opinia autorului, recenta sa carte trebuie văzută ca un „instrument de lucru“  destinat să-l ajute pe ucenic să aprofundeze simbolismului gradului, să permită fiecărui mason să adauge noi elemente care îi pot fi folositoare înaintării sale pe  calea iniţiatică, totul sub forma unei cărţi care îmbină textul cu imaginea. Iconografia lucrării intervine aproape de text, imaginea şi textul susţinîndu-se în încercarea de…

Mai mult...

Dicţionarul lui Xavier Tacchella este folositor celor care vor să afle semnificaţia unor termeni ritualici, pronunţia şi scrierea lor corecte, dar şi corespondenţele lor numerice.

Toate ritualurile masonice folosesc termeni ebraici, iar aceasta nu ar trebui să nedumerească pe cineva de vreme ce în ritualuri se fac dese referiri la scrierile care compun Vechiul Testament. Xavier Tacchella, autor al cîtorva cărţi despre masonerie, unele prezentate pe acest site, se întreabă de ce masonii din secolul al XVIII-lea au optat pentru cuvinte ebraice, deşi cunoşteau greaca şi latina. Justificarea o găseşte într-un răspuns al lui Vuillaume, şi anume că misterele au venit în Europa odată cu revenirea cruciaţilor de pe Pămîntul Sfînt, idee susţinută şi de Cavalerul Ramsay; dincolo de nebuloasa originilor masoneriei, pe care cei mai mulţi le identifică cu un trecut legendar, încărcat de mister, în vreme ce alţii susţin că masoneria speculativă are ca data de naştere 24 iunie 1717, certă este prezenţa unor cuvinte ebraice în ritualuri, iar supărătoare este transcrierea şi pronunţia lor diferită; acest din urmă aspect l-a îndemnat pe Xavier Tacchella să ofere un util instrument de lucru: La

signification des mots hébreux en franc-maçonnerie. Mémento pratique, Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 330 p. Transpunerea cuvintelor ebraice nu este un exerciţiu facil, celor 22 de litere corespunzîndu-le numere, imagini şi simboluri; de aici şi inexactităţile de traducere şi pronunţare; consultînd ritualurile, Xavier Tacchella a găsit util să restabilească buna ortografiere şi cea mai bună traducere a cuvintelor ebraice: “Literele ebraice au o particularitate specifică: Ele sînt vii! Fiecare dintre ele au o personalitate, un caracter. În interiorul unei combinaţii, ele au totdeauna o raţiune precisă de a se găsi într-un loc şi nu altundeva”. Autorul reaminteşte că înţelegerea semnificaţiilor profunde ale cuvintelor ebraice este cu neputinţă în afara Cabalei, a misticii ebraice, cea care a păstrat identitatea cultică şi culturală a unui popor de multe ori dispersat; nu întîmplător focarele majore ale misticismului evreiesc au fost, în Evul Mediu, Spania şi Franţa, pentru ca în zorii modernităţii să se mute în centrul şi estul Europei. Apărută în secolul…

Mai mult...

Cartea lui Pierre Audureau este o binevenită încercare de explicare a originii importanţei numărului trei în masonerie

Din timpuri străvechi s-a speculat asupra semnificaţiei numerelor, a calităţii lor simbolice: “… ci toate le-ai rînduit cu măsură, cu număr şi cu cumpănă” (Cartea Înţelepciunii lui Solomon 11, 20). Multe din textele vechi egiptene sînt imnuri închinate simbolicii numerelor. Esoterismul occidental datorează o bună parte a inspiraţiei sale figurii legendare a lui Pitagora, reformator religios, taumaturg, matematician şi filosof, un om care, potrivit adepţilor, avea o natură intermediară între cea divină şi cea umană. Trăsătura originală a pitagorismului este suveranitatea Numărului. Întreaga tradiţie a căutării simbolisticii numerelor îl face pe Eugen Bindel să vorbească de o adevărată Mistică a numerelor: „Numărul este un spaţiu vid prin care suflă vîntul imaginaţiei, este asemenea unei harfe care, stîrnită de vînt, produce sunete magnifice. (…) Epocile trecute, care mai posedau încă valori spirituale, umpleau spaţiul vid al numerelor cu pneuma, suflul contemplaţiei spirituale a lumii”. Nimeni nu a cutezat să facă o ierarhizare a numerelor, alta decît cea strict matematică şi care

ţine de succesiunea lor; Pierre Audureau, de formaţie matematician, dar şi cu serioase preocupări în descifrarea tainelor masoneriei, a publicat de curînd o carte despre un anume  număr şi semnificaţiile sale: Le nombre trois et ses mystères, Paris, Maison de Vie, 2013, 160 p. Cartea începe tranşant cu o formulare la care aparent nu se mai poate adăuga altceva: „Numărul Trei este împodobit cu toate virtuţile şi cu toate puterile”. Mai departe  ne aminteşte că simbolica cifrei trei se poate lesne observa în religii, ştiinţă, sistemul judiciar, încît nici un alt număr nu are o astfel de aură, Pierre Audureau văzînd în numărul trei un adevărat arhetip, în sensul consacrat de Carl Gustav Jung, în acest caz arhetipul fiind un număr care a influenţat profund spiritul uman. Numărul în sine este o aventură complexă şi pasionantă; pentru a înţelege subtilităţile simbolismului numerelor, Pierre Audureau îşi invită cititorii la un exerciţiu de separare a numărului de reprezentarea sa cifrică, numărul fiind…

Mai mult...

Christian Montésinos (n. 5 mai 1947, la Ornans (Doubs), în Franţa) a făcut studii de farmacie, apoi s-a specializat la Centrul naţional de protecţie civilă în protecţie nucleară, bacteriologică şi chimică.

A lucrat alături de profesorul Jean Martin la laboratorul de chimie minerală de la Nancy, a făcut cercetări de chimie minerală şi de toxicologie. A fondat un ONG specializat în asistenţa medicală în spitalele din zonele de conflict. În 1996 a fondat un laborator de analiză a materialelor ( analize fizice prin difracţia razelor X, infra roşu, microscopie electronică). În ultimii ani, Christian Montésinos s-a consacrat scrisului, cercetărilor istorice în domeniul simbolismului şi religiilor; este ghid pentru vizitatorii locurilor sacre şi conferenţiar pentru cercuri de filosofi, istorici, oameni preocupaţi de istoria antică, simbolismul esoteric, arta şi simbolismul religios. Christian Montésinos a publicat studii în revista „Cahiers Villard de Honnecourt” şi este autorul mai multor volume: François des cités, Prix de la découverte, Editions Le Soutien par le livre, 1990; Dictionnaire raisonné de l’alchimie et des alchimistes, Editions de la Hutte, 2010; Eléments de mythologie sacrée aux XII et XIII siècles en France, Editions de la Hutte, 2011; Les Symboles étranges

des cathédrales et basiliques de France, Editions de la Hutte, 2012. Alchimia propune o viziune simbolică a cunoaşterii Bogdan Mihai MANDACHE: - Sînteţi autorul unui amplu dicţionar despre alchimie şi alchimişti. Alchimia este o disciplină al cărei obiect este studiul materiei şi al transformărilor ei. De ce este alchimia considerată o ştiinţă misterioasă, curioasă? Christian MONTESINOS: - Un mare număr din trăsăturile sale contribuie la această aură esoterică. Dacă este un domeniu misterios pentru profani, acesta este cel al alchimiei. Piatra filosofală i-a făcut pe mulţi să viseze, fie ei călugări, prinţi, bogaţi sau săraci, ignoranţi sau savanţi. Sînt foarte numeroşi cei care au crezut că deţin marele secret ascuns în biblioteci pe care le credeau secrete...Dacă există o ştiinţă misterioasă, aceasta este alchimia. Această ştiinţă va atrage numeroşi oameni, fie ei oameni ai bisericii, medici, jurişti, filosofi, bogaţi sau săraci, celebri sau necunoscuţi, această atracţie fiind unul din primele mistere ale alchimiei. Chiar şi în zilele noastre, numărul discipolilor…

Mai mult...

În demersul ei iniţial cartea este o încercare, parţial reuşită, de a prezenta dinăuntru cîteva gînduri despre ucenicia masonică, o încercare de a prezenta ceea ce este iniţierea şi ucenicia, mai ales pentru un public avid de „dezvăluiri”, un public rămas captiv în legende despre masonerie

În toamna trecută, la tîrgul de carte „Gaudeamus” a fost lansat un volum mai puţin obişnuit. Nu prin tematică, publicul românesc s-a obişnuit deja cu subiectul, care nu mai este de mult exotic, ci prin faptul că volumul nu are autor sau autori. Despre ce este vorba? Despre un dialog în care ucenicul întreabă iar maestrul răspunde: Maestrul Z & Discipolul A, Ab initio. Hiram tălmăcind ucenicului, Bucureşti, Editura Herald, colecţia „Esoterica”, 2012, 206 p. După un preambul în care maestrul îi destăinuie ucenicului cîteva aspecte ale iniţierii care trebuie trăită şi înţeleasă ca o experienţă personală, se înaintează pas cu pas prin întrebări şi răspunsuri în „tainele” masoneriei. Dialogul este alert, în prima parte întrebările despre iniţiere alternînd cu cele despre istoria recentă a masoneriei române; sînt amintite cîteva nume care s-au remarcat în momentul

reaprinderii Luminilor, evident persoane trecute la Orientul Etern, dar şi mult pomenitul  moment al iniţierii „în grup” pînă la gradul 32, acţiune petrecută la Casa Centrală a Armatei. Dialogul pare să urmeze firul clasic al pregătirii profanului pentru iniţiere, insistîndu-se pe iniţiere, pe şederea în cabinetul de reflecţie, pe simbolismul celor patru călătorii, pe simbolismul celor patru elemente. Deşi pînă într-un punct, din dorinţa de a fi sintetic şi clar, autorul lasă impresia unor simplificări, dovedeşte că poate fi şi autorul unor formulări plastice: „Prezentarea şi traversarea celor patru regiuni ale sacrului semnifică validarea simbolică a candidatului la iniţiere pentru a fi condus din treaptă în treaptă înspre niveluri de conştiinţă tot mai subtile, astfel încât acesta, prin cunoaştere, să se apropie mai mult de Divin şi, în final, să-l poată «vedea» prin trăire nemijlocită”. (mai mult…)

Mai mult...

Omul trăieşte şi vibrează cu sufletul cosmic

Bogdan Mihai MANDACHE: Sînteţi autorul unei foarte interesante incursiuni într-o lume a simbolurilor cu preponderenţă geometrice (Harmonie des structures géométriques: Les Tracés de lumière). Esoterismul este constitutiv naturii umane? Distincţia esoteric-exoteric este evidentă? Georges DARMON: Esoterismul este prin definiţie căutarea adevărurilor ascunse, dincolo de dogmele religioase. Pentru mulţi înseamnă a porni în căutarea tradiţiei primordiale şi într-o oarecare măsură a pune întrebarea: ce a fost înainte? Este probabil constitutiv naturii umane – de unde faimoasa triplă întrebare celebră: cine sînt? de unde vin? încotro mă îndrept? În funcţie de educaţia socială sau religioasă primită, individul ia cunoştinţă sau nu de necesitatea căutării. O va face fie în cadrul unei societăţi iniţiatice, fie altundeva unde îl va îndruma educaţia sau aspiraţiile sale. Aceasta îl va duce către introspecţie, şi cu timpul va învăţa că răspunsurile sînt în el însuşi. Simbolurile întîlnite în această muncă de căutare fac apel prin ştiinţa analogică la arhetipuri care adeseori îi arată realul ascuns, retrezesc atît memoria

colectivă, cît şi memoria individuală. Exoterismul este contrariul esoterismului. Ceea ce este în faţa noastră în cotidian. Dar puţin cîte puţin, cu cît aprofundăm căutarea esoterică, acest real dispare şi se defineşte ca altceva din ce în ce mai puţin real şi arbitrar. Religiile asiatice menţionează acest lucru. Buddhismul vorbeşte de impermanenţă. Realitatea adevărată este altceva. Totalitatea tuturor posibilităţilor este adevărata noastră realitate. Ea ni se arată prin vibraţii, energii şi alte lucruri care nu sînt neapărat concrete. Ştiinţa se refugiază în spatele convenţiilor ... - În cartea amintită, faceţi numeroase trimiteri la simbolurile geometrice. Lumea este creată după principiile geometriei? Aţi identificat canonul Armoniei? - Din cele mai îndepărtate timpuri, oamenii au căutat un limbaj universal ceea ce i-a dus la descoperirea formelor simbolice care reducînd la esenţial exprimă idei variate şi extrem de bogate. După modesta mea părere, geometria prezidează/guvernează tot ceea ce există. Cei din vechime au descoperit natura şi prin observaţii succesive planetele, stelele, plantele, mineralele;…

Mai mult...

Cartea lui Christian Montésinos abordează un subiect ambiţios şi dificil pentru că simbolurile prezente în basoreliefurile din catedralele franceze nu trimit către un adevăr unic, ci către interpretări multiple, dar care trebuie să se întemeieze pe lecturi, observaţii minuţioase şi comparaţii.

Christian Montésinos este un autor cunoscut celor care frecventează acest site. În anul 2010 îi prezentam un foarte util dicţionar: Dictionnaire raisonné de l’alchimie et des alchimistes, Editions de La Hutte; la sfîrşitul anului trecut aceeaşi editură franceză edita o nouă carte a lui Christian Montésinos: Symboles étranges des cathédrales. Basiliques et églises de la France médiévale, collection „Les Veilleurs”, 480 p. Recenta carte este în continuarea mai vechilor sale preocupări care luaseră forma unei cărţi apărute în aceeaşi colecţie: Elements de mythologie sacrée aux XII et XIII siècles, apărută în 2011. Catedralele din Franţa, înălţate între secolele al XII-lea şi al XIV-lea, configurînd gloria goticului, reprezintă un ansamblu unic de construcţii remarcabile deopotrivă prin arhitectură şi prin varietatea simbolismului decoraţiunilor. Dar ceea ce vedem în aceste catedrale nu s-a constituit într-o clipă, ci s-a construit în timp, progresiv, pornind de la surse antice, pe care oamenii au ştiut să le transmită generaţiilor următoare, uneori pe căi ocolitoare. Era un

elan atît spiritual, cît şi în planul construcţiilor; fiecare membru al comunităţii participa la înălţarea catedralei după mijloacele sale: donînd bani sau muncind; sigur, chestiunile privind planurile arhitecturale erau rezervate unei elite de arhitecţi şi maeştri, secretele lor păstrîndu-se şi astăzi, chiar dacă celebrele Carnete ale lui Villard de Honnecourt au fost reproduse şi sînt accesibile unui public larg. Locul misterelor şi secretelor construcţiei era loja, unde constructorii discutau detaliile şi trasau planurile finale. O idee răspîndită este aceea că multe catedrale sînt cărţi în imagini, adevărate enciclopedii, deşi ele nu au fost construite în acest scop; totuşi „imago” înseamnă reprezentarea perfectă a unei realităţi pe care o poartă în sine: „Imaginea în gîndirea medievală este o reprezentare, un simbol, o emblemă, ceea ce l-a făcut pe Huysmans să spună că catedralele erau hieroglifice, folosind pentru acest cuvînt sensul său prim, adică de scriitură sacră”, scrie Christian Montésinos. Dificultăţile apar în lectura imaginilor, unde se suprapun straturi succesive de interpretare…

Mai mult...

Fără a împărtăşi cîtuşi de puţin opiniile lui Ragon asupra Riturilor, traducerea lucrării autorului francez este binevenită pentru cei care sînt interesaţi de istoria începuturilor masoneriei, dar şi de cunoaşterea altor opinii decît a celor care „glorifică” sistemul gradelor de perfecţie.

Jean-Marie Ragon de Bettignies (1781-1862), membru al Marelui Orient al Franţei, era considerat de contemporani unul dintre cei mai instruiţi masoni ai secolului al XIX-lea. Este autor al mai multor cărţi, pe care le-am amintit atunci cînd, tot în această rubrică, am făcut cîteva notaţii despre o altă carte a sa apărută tot la Editura Herald: Masonerie ocultă şi iniţiere hermetică. Nu cu multă vreme în urmă, Editura Herald a publicat o nouă traducere din scrierile lui Jean-Marie Ragon: Ortodoxie masonică. Istorie. Rituri. Doctrine, colecţia „Historia”, traducere Gabriel Doru Avram, 2011, 336 p. Istoria masoneriei este un subiect controversat în care se împletesc adevăruri şi legende, cele din urmă precumpănind, cu atît mai mult cu cît masoneria nu a lăsat niciodată prea multe dovezi ale evoluţiei sale; în lipsa lor, atît cei din afară, cît şi cei dinlăuntru au dat frîu liber imaginaţiei, fabulaţiei, haloul de legendă fiind mai uşor de acceptat de cei puţin deprinşi cu exerciţiul critic. Cartea

lui Ragon este scrisă într-o epocă în care în istoria masoneriei erau încă multe necunoscute, de aceea unele afirmaţii ale autorului trebuie privite cu unele rezerve, în timp ce altele dau dovada unei nebănuite actualităţi. Astfel, mult discutata şi disputata trecere de la operativ la speculativ în masonerie găseşte la Ragon un răspuns care cu siguranţă i-ar plăcea mult şi lui Roger Dachez: „Lucrătorii în construcţii nu aveau şi nici nu puteau avea pretenţia de a fi iniţiaţi în mistere. Doar scriitorii neiniţiaţi au fost aceia care, de la renaşterea iniţierii, spre sfîrşitul secolului al XVII-lea, au conferit acestor confrerii de masoni operativi o importanţă mult mai mare decît acea a profesiei lor. Aceşti autori neîndemînatici, ca să folosim un eufemism, au avut succesori care, dispreţuind luminile timpului, care înaintează şi dezvăluie, merg pe acelaşi drum al rătăcirii, adică cu spatele la lumină, orbecăind prin aceleaşi tenebre, continuînd să confunde lucrările de zidărie cu lucrările masonice”. El acreditează astfel ceea…

Mai mult...

Editura pariziană Maison de vie continuă seria prezentărilor succinte ale principalelor simboluri şi teme masonice în cadrul colecţiei „Les Symboles Maçonniques”.

Iniţierea masonică face trimitere la cele patru elemente (pămînt, aer, apă şi foc) prin care filosofii din vechime explicau viaţa în univers, elemente care se regăsesc în alchimie, unde sub forma unor alegorii alcătuiesc un sistem simbolic; editura amintită a avut buna iniţiativă de a edita patru volume care tratează fiecare cîte unul dintre cele patru elemente. Prima probă la care este supus candidatul la începutul drumului său este cea a pămîntului, căreia îi este consacrat volumul semnat de Clémence Duval: L’Epreuve de la terre. Voyage et purification. Pămîntul este creuzetul activităţii permanente a Principiului creator, iar plasarea postulantului în inima pămîntului primordial este începutul unui lung drum care îl va duce către participarea conştientă la viaţa Templului. Cabinetul de reflecţie poate fi asemănat camerelor subterane ale templelor; simbolic, el este centrul pămîntului şi loc al luminii originale. Este un loc definit de obscuritate, tăcere, nemişcare şi de singurătate. Loc al reculegerii şi al concentrării, cabinetul de reflecţie îl protejează

pe postulant de agitaţia exterioară şi îl aşază într-un dialog cu el însuşi. Proba pămîntului îl aşază pe candidat în faţa limitelor umane şi îi arată calea către o lume fără limite. Autoarea studiului insistă pe funcţia transmutatoare a morţii, pe iniţierea ca naştere permanentă, pe moartea care rezultă dintr-un proces alchimic inerent căii iniţiatice. „Vechiul om” corespunde şi aici, ca şi în alte iniţieri, abandonării a tot ceea ce este muritor, ceea ce este supus timpului, ceea ce este coruptibil, iar acest abandon este exprimat în redactarea testamentului filosofic. Şederea în cabinetul de reflecţie este o călătorie, „o călătorie imobilă” în centrul pămîntului; este o călătorie simbolică în care formula alchimică VITRIOL invită candidatul să exploreze şi să cunoască lumea. Această formulă hermetică poate fi văzută ca o cheie care permite accesul către calea iniţiatică. Clémence Duval propune cititorilor o interesantă incursiune asupra temei mersului în diverse tradiţii, în opinia sa solul templului fiind cel care arată calea iniţiatică:…

Mai mult...

Simbolismul masonic tradiţional este o lucrare de referinţă în care masoneria apare ca o căutare spirituală legată de Tradiţie.

În septembrie trecut, tot pe acest site, prezentam reeditarea primului volum din Le Symbolisme Maçonnique Traditionnel, una din cărţile devenite clasice, prima ediţie a cărţii a apărut în 1981 la Editions Edimaf, a cunoscutului autor de literatură masonică Jean-Pierre Bayard (7 februarie 1920 – 5 martie 2008). Cu acel prilej am amintit şi cîteva titluri din bogata sa activitate publicistică. Revenim acum pentru că la începutul anului a apărut al doilea volum al cărţii amintite: Le Symbolisme Maçonnique Traditionnel, tome II. Hauts-Grades et Rites Anglo-Saxons, Escalquens, Editions Dangles, 2012, 490 p. Se practică în lume mai multe rituri, mai răspîndite fiind Memphis-Misraim, York, Swedenborg, Scoţian Rectificat şi Scoţian Antic şi Acceptat, pe care Jean-Pierre Bayard îl consideră demn de a fi

studiat în totalitate, deşi nici un Suprem Consiliu din lume nu ritualizează toate gradele; nu uită să amintească faptul că anumiţi comentatori, care sînt convinşi de originea corporativă a masoneriei, afirmă că aceasta ar trebui să se limiteze la trei grade, celelalte fiind o creaţie filosofică, fără suport real. Dar autorul francez susţine că masoneria corporativă este a primelor două grade, mitul lui Hiram desolidarizîndu-se de secretele meseriei de constructor şi consideră că al treilea grad aparţine gradelor înalte scoţiene, care dezvoltă căutarea şi amplifică învăţătura masonică. De altfel, unele Supreme Consilii de Grad 33 şi Ultim ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat ritualizează simbolic gradul de maestru tocmai pentru a sublinia continuitatea şi înlănţuirea celor 33 de grade. (mai mult…)

Mai mult...