Eseuri

Templul – dimensiunea iniţiatică şi noua sociabilitate

Bogdan Mandache

Părinţii fondatori ai masoneriei i-au căutat un trecut mitic, iar cînd nu l-au găsit l-au „inventat”, în sensul frumos al cuvîntului; ne-au lăsat însă cîteva mituri fondatoare, şi este suficient să amintim legenda lui Hiram, construcţia şi reconstrucţia Templului lui Solomon, care fac liantul universal al masoneriei create acum aproape 300 de ani

John_Theophilus_Desaguliers

O instituţie cum este masoneria, care face din transmitere o problemă centrală şi una din condiţiile esenţiale ale legitimităţii sale, nu poate ocoli chestiunea originilor sale istorice. Este un domeniu delicat şi în egală măsură disputat, pînă în prezent precumpănind, cel puţin cantitativ, tezele susţinute de istorici care nu excelau nici în privinţa metodei, nici a rigorii. Tezele preluate necritic, perpetuarea unor afirmaţii greu de dovedit, citarea aceloraşi surse şi citarea reciprocă între autori deficitari la capitolul discernămînt au creat un halou de legendă în jurul masoneriei, mult mai uşor de acceptat de cei puţin deprinşi cu exerciţiul critic. Nu este un secret că legenda, mitul se răspîndesc şi capătă „credibilitate” mai uşor decît cercetarea istorică făcută cu acribie, cu dorinţa de a îndepărta orice urmă care ar putea întreţine confuzia şi neclaritatea. Un exemplu care trebuie să dea de gîndit este cel pe care îl denunţă istoricul Robert Cooper într-o recentă carte despre Rosslyn, un subiect atrăgător pentru amatorii

de legende. La Edinburgh există un impresionant număr de documente despre Rosslyn; în ultimele decenii au apărut numeroase cărţi despre această capelă, dar, fapt grăitor pentru o anume metodă de „cercetare”, în ultimii 20 de ani nimeni nu a cerut să le consulte; şi o spune Robert Cooper, cel care fost conservator-şef al Muzeului Marii Loji a Scoţiei! Apropierea celebrării a trei veacuri de existenţă a masoneriei va stîrni un nou val de lucrări, va redeschide mai vechile dispute şi controverse în încercarea de a-i găsi urmele, rădăcinile într-un trecut cît mai îndepărtat şi cît mai greu de descifrat. Dacă despre începuturile masoneriei şi despre simbolismul şi dimensiunea sa iniţiatică s-a scris relativ mult, şi vorbim aici despre lucrări temeinice întemeiate pe adevărul istoric şi pe rigoarea cercetării simbolice dincolo de fantasme, s-a scris mai puţin despre fenomenele care au însoţit masoneria în primul său secol de existenţă, care a fost secolul Luminilor, Iluminismul fiind una din marile mişcări intelectuale…

Mai mult...
Cărţi, Comentarii, Eseuri, Interviuri, Simboluri, Volume Publicate

Fascinaţia nevăzutului

Bogdan Mandache

Esoterismul este o cunoaştere, o călătorie în care căutătorii au capacitatea de a primi spiritul interiorităţii, sensul transcendenţei metafizice şi al inefabilului

fascinatia nevazautului www esoterica ro

Esoterismul este o cunoaştere, o călătorie în care căutătorii au capacitatea de a primi spiritul interiorităţii, sensul transcendenţei metafizice şi al inefabilului; este cunoaşterea prin care Nevăzutul se face văzut. Acest volum dedicat esoterismului cuprinde trei secţiuni: În căutarea cuvîntului pierdut (eseuri şi studii despre treptele cunoaşterii şi ale perfecţionării

celor care lucrează neîncetat la metamorfoza propriei fiinţe), Sensul ascuns (dialoguri cu Françoise Bonardel, Serge Caillet, Roger Dachez, Jean-Patrick Dubrun, Jean-Jacques Gabut, Marc Halévy, Christine Maillard), Esoterism şi masonerie (comentarii despre cărţi închinate alchimiei, esoterismului, francmasoneriei). Bogdan Mihai Mandache Fascinația nevăzutului Iaşi, Editura Cronica Anul apariției: 2012 Număr pagini: 296

Mai mult...
Eseuri

Mistica, magia şi mitologia numerelor

Bogdan Mandache

Speculaţiile asupra numerelor şi cunoaşterea calităţilor lor simbolice sînt aspecte marcante ale esoterismului din timpuri străvechi, primele mărturii scrise datînd din epoca Egiptului faraonic.

Pitagora

... ci toate le-ai rînduit cu măsură, cu număr şi cu cumpănăCartea Înţelepciunii lui Solomon 11, 20 Antică ni-e juneţea,Dulci umbre şi mat umăr,O, mîndră de fineţea Ce s-a născut din număr! Paul Valèry, Cîntarea coloanelor Speculaţiile asupra numerelor şi cunoaşterea calităţilor lor simbolice sînt aspecte marcante ale esoterismului din timpuri străvechi, primele mărturii scrise datînd din epoca Egiptului faraonic. În Textele Piramidelor, proba „socotitului pe degete” este un moment esenţial al iniţierii în misterele celeilalte lumi. În faţa luntraşului, călătorul trebuie să facă dovada cunoaşterii mitice a numerelor; astfel el se identifică cu puterile divine şi poate calcula preţul trecerii. Multe texte vechi ale Egiptului evocă o adevărată metafizică a numerelor pe care niciodată nu le confundă cu cifrele: „Eu sînt Unul care devine Doi; eu sînt Doi care devine Patru care devine Opt şi rămîne Unul”, scrie pe un sarcofag al unui preot al lui Amon, din a XXII-a dinastie. Multe din textele vechi egiptene sînt imnuri închinate

simbolicii numerelor: Unul se întrupează în Faraon, Trei este sinonimul gîndirii, al pantheonului organizat în triade, Patru este manifestarea provenită din Unul, patru sînt primele forme ale creaţiei, patru sînt coloanele care susţin cerul, patru sînt punctele cardinale, Şapte este simbol al plenitudinii, număr cu putere magică, şapte sînt camerele misterioase care permit accederea la lumina divină, Opt este numărul Ogdoadei, Nouă al Eneadei, iar Zece este sinteza. Esoterismul occidental datorează o bună parte a inspiraţiei sale figurii legendare a lui Pitagora, reformator religios, taumaturg, matematician şi filosof, care nu de puţine ori a fost asemănat unui şaman oriental. În viziunea adepţilor săi, Pitagora nu era om, ci avea o natură intermediară între cea divină şi cea umană. Se spune că fiind în drum spre Siria, Mnemarchos şi Pythais, părinţii lui Pitagora s-au adresat Pitiei care le-a spus că Pythais „va naşte un copil care îi va întrece în frumuseţe şi înţelepciune pe toţi cei care au existat vreodată şi…

Mai mult...
Cărţi

Simbolismul masonic tradiţional

Bogdan Mandache

Este aici unitatea superioară a universului al cărei unul din cele mai poetice nume este cel de mare arhitect al universului », afirmă Jean-Pierre Bayard, îndemnîndu-i pe cei care au fost admişi în rîndul masonilor să nu se mărginească la efortul de asimilare doctrinală, la învăţarea catehismului sau la frecventarea cu regularitate a ţinutelor lojilor lor, ci să se aventureze în căutarea adevărului, să înfrunte tenebrele, să renunţe la evidenţele autorităţii, să privească în adîncul mormîntului!

AVT Jean Pierre Bayard 1599

Jean-Pierre Bayard (7 februarie 1920, la Asnières, - 5 martie 2008, la Angers) este unul dintre cei mai cunoscuţi autori de literatură masonică în limba franceză. De formaţie inginer de lucrări publice, Jean-Pierre Bayard obţinuse titlul de doctor în litere, cu o teză despre spiritualitatea masonică. Numeroasele cărţi care îi poartă semnătura acoperă teme cum ar fi: spiritualitatea masonică, companionajul, rozicrucianismul, simbolismul focului, dar acoperă şi cinci decenii de activitate publicistică. Amintim cîteva din cărţile sale: La Symbolique du Feu, 1954 ; La Symbolique du Monde souterrain, 1961; Le Symbolisme de la Rose-Croix, 1975; La Spiritualité de la Franc-Maçonnerie, 1982; La Tradition cachée des cathedrales, 1990, premiul Bordin al Institutului Franţei; Le Symbolisme du Temple, 1991; L’Esprit du Compagnonnage, 1994; Trente-trois. Histoires des degrès du Rite Ecossais Ancien et Accepté en France, 2004. A avut amabilitatea de a răspunde cîtorva întrebări pentru un interviu publicat în revista « Cronica » , martie 2005, reluat în volumul Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Iaşi, Editura Cronica,

2005. Multe din cărţile sale au cunoscut mai multe ediţii, dar despre una din cărţi se spune că devenise o lucrare clasică încă din timpul vieţii autorului. Pentru că noile generaţii interesate de această carte, prima ediţie apăruse în 1978, nu o aveau la dispoziţie, Editura Dangles a luat iniţiativa de a o reedita: Le Symbolisme Maçonnique Traditionnel. Tome I : Les loges Bleues, coll. « Horizons ésotériques », 2011, 462 p. Deşi trăim într-o lume marcată de materialism, de un nemaiîntîlnit avînt tehnologic, cu bunele şi relele sale, deşi omul zilelor noastre s-a plasat de bună-voie în « zodia » consumismului şi cultivării orizontalităţii lipsite de perspectivă, sînt încă mulţi cei interesaţi de valorile tradiţionale, de spiritualitatea autentică. În acelaşi timp, valul de interes pentru o spiritualitate cu un conţinut ambiguu, o spiritualitate cu graniţe fluctuante, folosirea abuzivă a termenilor de esoterism şi iniţiere cer o privire circumspectă pentru a îndepărta urmele neînţelegerii. S-a spus de multe ori că masoneria este ultima instituţie care…

Mai mult...
Cărţi

ROSSLYN – dincolo de legendă

Bogdan Mandache

Studiul lui Robert Cooper arată pe baza unei ample documentări că în cazul Rosslyn ne aflăm în faţa unei mistificări care a cîştigat adepţi pe fondul uşurinţei în accepta un mit mai curînd decît a cerceta şi a studia nu documente inaccesibile, ci doar o istorie a artei medievale.

rosslyn chapel angel con libro

Nu mai este un secret că legenda, mitul se răspîndesc şi capătă „credibilitate” mai uşor decît cercetarea istorică făcută cu acribie, cu dorinţa de a îndepărta orice urmă care ar putea întreţine confuzia şi neclaritatea. Graalul, ordinul cavalerilor templieri, masoneria sînt cîteva teme abordate cu predilecţie în ultimele decenii atît de romancieri cît şi de „istorici” vulgarizatori; sînt teme pentru care interesul publicului larg este în creştere, un public mai puţin atent la nuanţe, la surse istorice, la criteriile veridicităţii, avid însă de senzaţional, gata să accepte fără tăgadă, dincolo de orice obiecţie, toate fabulaţiile autorilor în căutarea vremelnicei glorii literare, în fapt succes facil la un public neavizat. Unul dintre subiectele „exploatate” de amatorii de legături şi filiaţii senzaţionale, e drept, lipsite de temei!, este capela Rosslyn şi istoria familiei Sinclair. Aceasta este tema cărţii universitarului scoţian Robert L.D. Cooper: Rosslyn. Splendeurs, mythes, réalités; Valence d’Albigeois, Editions de la Hutte, coll. „Les Veilleurs”, traduit par Jean-Claude Genoud-Prachex, préfacé et

annoté par Jean Solis, 2011, 368 p. Ce l-a determinat pe Robert Cooper să abordeze un astfel de subiect? Amestecul de realitate şi ficţiune, în proporţii variabile, prezent atît în cărţile de vulgarizare cît şi în ficţiunile romaneşti; să amintim în paranteză că romanul istoric este un gen inventat de un mason, Sir Wlater Scott, mîndria Scoţiei! Ignoranţa, preluarea necritică a unor opinii larg răspîndite, dar neverificate, senzaţionalul sînt cîţiva dintre duşmanii declaraţi ai lui Robert Cooper. Cartea sa nu este o tentativă deliberată de a distruge miturile populare despre cavalerii templieri, despre capela Rosslyn sau despre începuturile masoneriei scoţiene, ci caută să deschidă o dezbatere întemeiată pe probe şi interpretări, pe documente inaccesibile publicului larg. Este vorba despre documente care nu au fost consultate de istoricii vulgarizatori sau de romancieri, documente păstrate la Freemason’s Hall, din Edinburgh; şi o spune cel care a fost conservator al Muzeului Marii Loji a Scoţiei! Francmasoneria nu se bucură de un bun renume…

Mai mult...
Cărţi

Etienne Morin – începuturile Ritului Scoţian Antic şi Acceptat

Bogdan Mandache

André Kervella precizează că aşa cum a studiat personalitatea lui André-Michel de Ramsay, în care a văzut un personaj major al istoriei francmasoneriei, aşa va face şi cu Etienne Morin, care, asemenea predecesorului, nu a fost nici un decident nici un creator de ritualuri

André Kervella Rite Ecossais Ancien et Accepté. L’effet Morin. Prestige d’un homme, genèse d’un système

Astăzi în lume sînt practicate mai multe rituri masonice; de departe, cel mai cunoscut şi mai răspîndit este Ritul Scoţian Antic şi Acceptat. A apărut instituţional la începutul secolului al XIX-lea, în Statele Unite ale Americii, răspîndindu-se repede în lojile masonice din Europa. Începuturile Ritului Scoţian Antic şi Acceptat ascund încă multe nedumeriri; nu puţini vor fi căzut în capcană şi vor fi crezut că Ritul are rădăcini în Scoţia, cînd astăzi se ştie că denumirea de scoţian a fost aleasă pentru a sublinia o anumită...vechime; de altfel, Robert Strathern Lindsay, Mare Secretar General al Supremului Consiliu al Scoţiei, scria, în 1957, că „Scoţia nu este leagănul nici al Gradelor Ritului, nici al Ritului ca sistem”; ritul s-a constituit în forma ritului de perfecţie, cuprinzînd 25 de grade, în deceniile 4-6 ale secolului al XVIII-lea, în lojile franceze, la puţină vreme după constituirea masoneriei speculative (24 iunie 1717), a ajuns în teritoriile franceze de peste mări, apoi în Statele Unite

ale Americii, pentru ca la începutul secolului al XIX-lea să fie re-adoptat în Franţa, iar apoi să fie îmbrăţişat de masonii de pe vechiul continent; cel care a avut Patenta (astăzi pierdută, pe care puţini au văzut-o) a fost masonul francez Etienne Morin, considerat încă de mulţi masoni americani drept „Patriarhul Ritului Scoţian”. Iată, aşadar, cîteva subiecte care încă mai caută un răspuns; este ceea ce şi-a propus André Kervella în cartea  Rite Ecossais Ancien et Accepté. L’effet Morin. Prestige d’un homme, genèse d’un système, Groslay, Editions Ivoire-Clair, 2010, 354 p. André Kervella este un nume binecunoscut în rîndul specialiştilor în istoria masoneriei; dintre cărţile sale amintim: Aux origines de la Franc-maçonnerie française (1689-1750), exilés britanniques et gentilshommes bretons, 1996; La Maçonnerie écossaise dans la France de l’Ancien régime. Les années obscures (1720-1755), 1999; La Passion écossaise, 2002; Réseaux maçonniques et mondains au siècle des Lumières,2008; Le Chevalier Ramsay, une fierté écossaise, 2009; Le Mystère de la Rose Blanche. Franc-maçons…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Hiram – Maestrul fondator

Bogdan Mandache

Cele două recente cărţi despre mitul lui Hiram şi transpunerea sa masonică deschid noi orizonturi de căutare într-un univers în care istoria şi legenda încă se împletesc.

king hiram

De-a lungul ultimelor trei secole, de cînd masoneria speculativă a devenit o prezenţă în lumea guvernată de simboluri, mulţi istorici şi specialişti în ritualurile masonice se vor fi întrebat pentru ce masoneria l-a ales pe Hiram ca principal erou al mitului său fondator. Lectura literală a textelor biblice poate duce întrebarea mai departe: pentru ce un personaj aparent secundar, fără calităţi iniţiatice deosebite, doar un bun artizan, un făurar care a realizat decoraţiuni pentru Templul de la Ierusalim să fi reţinut atenţia părinţilor fondatori ai masoneriei? Poate fi ceva ascuns în spatele textelor sacre care îi amintesc numele? Un părinte al Bisericii, Origen, spunea că un text sacru putea avea 77 de grade de lectură diferite, lăsînd loc să credem că puteau fi mai multe. Cabaliştii s-au mulţumit cu patru niveluri ale lecturii: literal, moral, alegoric şi secret, cel spre care putem tinde, dar pe care nu-l vom atinge niciodată. Şi Dante vorbea despre patru sensuri în înţelegerea unei opere:

literal, alegoric, moral şi anagogic sau suprasensul, semnificaţia spirituală a scrierii; şi astăzi iluştri cărturari caută să dea noi sensuri celebrei sale scrieri Divina Comedie. Să revenim la cuvinte, la sensul lor şi la etimologie pentru a înţelege alegerea făcută de fondatorii masoneriei. În Biblie sînt menţionate două personaje purtînd acelaşi nume - Hiram. În Cartea regilor III este amintit Hiram, rege al Tyrului care fusese prieten cu David, tatăl lui Solomon, cel care i-a promis tînărului rege că îi va îndeplini dorinţa şi îi va trimite lemn de cedru şi chiparos pentru ridicarea Templului. În Cartea regilor este amintit şi meşterul Hiram din Tyr : "Acesta era fiul unei văduve din seminţia lui Neftali. Tatăl lui, un tirian, era arămar; era şi Hiram plin de pricepere, cu meşteşug şi cu ştiinţa de a face orice lucru din aramă. Şi a venit la regele Solomon şi a făcut tot felul de lucruri. A turnat pentru pridvor doi stîlpi de aramă.…

Mai mult...
Cărţi

Învăţătura hermetică

Bogdan Mandache

Cartea lui Ragon aminteşte, păstrînd proporţiile, ceea ce spunea Agrippa despre filosofia ocultă: „virtuţile magiei, astrologiei şi alchimiei sunt lucruri false şi înşelătoare, atunci când sunt înţelese à la lettre; că trebuie să căutăm sensul mistic, sens pe care niciunul dintre maeştri nu l-a dezvoltat încă”. Să nu ne temem să căutăm!

mas oc si inul ei ta nou persp mar

Mijlocul veacului al XIX-lea a fost, din perspectiva studiilor asupra esoterismului, unul al avîntului, al dorinţei de a cunoaşte şi descifra „taine”, de a redescoperi comori ale unei lumi uitate cu bună ştiinţă.Esoterismul a fost supus de-a lungul vremii represiunii, denigrării şi denaturării; au făcut-o autorităţile politice şi religioase, din dorinţa de a nu lăsa să se răspîndească doctrine care ar fi îndreptat gîndurile oamenilor către alte orizonturi, l-au denigrat cei care neavînd acces la textele originale preluau idei contrafăcute, evident răuvoitoare, l-au denaturat intelectualii care nu împărtăşeau ideile vehiculate de alte curente decît cele dragi lor! Pretutindeni şi totdeauna a existat un curent de gîndire şi de existenţă care vedea lumea altfel, ca un Mister, ca un vîrtej de forţe spirituale: acesta este esoterismul. Să ne mai întrebăm, asemenea doamnei Marie-Madelaine Davy, „Cui îi este frică de esoterism?” Avîntul studiilor despre esoterism la mijlocul veacului al XIX-lea are şi o explicaţie istorică, aşa cum avusese, al rîndul său, interesul

pentru acelaşi curent în plină Renaştere florentină. În Renaştere, după o lungă, nu noapte a evului mediu, cum greşit s-a considerat, ci perioadă în care în Europa apuseană curentele esoterice erau incipiente, descoperirea unor manuscrise conţinînd scrieri atribuite lui Hermes Trismegistos avea să trezească interesul umaniştilor florentini pentru hermetism. Redescoperirea esoterismului în secolul al XIX-lea urmează iluminismului, scientismului şi raţionalismului care fie negau interpretările pe care le avansa esoterismul, fie încercau să explice cu mijloace ştiinţifice datele esoterismului. Curentele de gîndire amintite refuzau să accepte că aşa cum există o formă de gîndire filosofică, una ştiinţifică, o formă de gîndire teologică, la fel există una esoterică. Unul dintre promotorii redescoperirii frumuseţii gîndirii esoterice, la jumătatea secolului al XIX-lea, a fost Jean-Marie Ragon de Bettignies (1781-1862), membru al Marelui Orient al Franţei, al ritului Misraim, al Ordinului Templului de Fabre-Palapart, fondator al lojii Les Vrais Amis, care a cunoscut o anumită celebritate după ce a luat numele de Les Trinosophes. A…

Mai mult...
Eseuri

Marchizul de Sade – francmason?

Bogdan Mandache

Personaj controversat, disputat, adulat sau etern condamnat, Marchizul de Sade a trăit într-o epocă a convulsiilor politice şi sociale, într-o epocă în care masoneria însăşi, cu toate originile care păreau că îi asigură stabilitatea, trecea de la starea religioasă iniţială la starea politică şi laică, în care societatea lăsa Vechiul Regim absolutist şi feudal pentru o Republică egalitară, cel puţin în principii

Jean van Win Sade Philosophe et pseudo franc-maçon

Donatien Alphonse François de Sade (1740-1814), mai cunoscut sub numele de Marchizul de Sade, a fost una dintre personalităţile controversate ale Iluminismului, scriitor şi filosof ale cărui scrieri marcate de un excesiv libertinaj, dar şi de respingerea oricărui dogmatism, de nesupunerea în faţa niciunei autorităţi au fost uitate un secol şi jumătate pînă cînd critica luminată (Gilbert Lely, Georges Bataille, Maurice Blanchot, Pierre Klossowski, Roland Barthes) a ridicat vălul dezvăluind un scriitor talentat, un filosof ale cărui idei nu pot fi respinse înainte de a le cunoaşte, doar pentru cîteva scrieri care au inflamat moravurile vremii sale. Născut la Paris, în 1740, vlăstar al unei vechi şi puternice familii nobiliare provensale, Donatien Alphonse era fiul lui Jean-Baptiste, conte de Sade, diplomat şi militar; tînărul Donatien a intrat la Colegiul iezuit Louis-le-Grand pe care l-a părăsit în favoarea carierei militare, luînd parte la Războiul de Şapte Ani, fiind demobilizat în 1763, an în care este arestat prima dată, din ordinul regelui,

pentru "destrăbălare excesivă"; trecuseră patru luni de la ... căsătorie! De altfel, şi tatăl său fusese un libertin care îşi agrementase viaţa cu numeroase amante; să amintim că ţinut la Londra de treburi diplomaticeşti, tatăl marchizului l-a încredinţat pe fiul său unchiului patern, abatele de Sade, "un ilustru libertin în toate sensurile termenului, care îi va asigura o formare puţin convenţională", spun biografii. Relaţiile extraconjugale ale Marchizului se vor succeda într-un ritm vioi, preferate fiind actriţele şi dansatoarele, dar nu vor lipsi nici prostituatele devenite cunoscute fie pentru abundenta flagelare la care au fost supuse, fie pentru că le-au fost administrate afrodisiace în exces! Cînd era anchetat de poliţie era nedumerit ca un om de rangul său să fie acuzat pentru "păcate uşoare" comise cu fete din popor. Scandalurile cu prostituate, practicile orgiastice bisexuale, scrierile de extremă violenţă pornografică (cel puţin în epocă!) i-au adus şi ani lungi de condamnare la închisoare: la Charenton, Pierre-Encise, Miolans, Bastilia sau Vincennes, Marchizul…

Mai mult...
Cărţi

Templul masonic și cabala

Bogdan Mandache

André Benzimra explorează templul masonic într-o manieră originală, fără a se depărta de substanța spiritualității masonice, folosind cabala drept ghid al călătoriei sale în templul masonic.

André Benzimra Exploration du Temple maçonnique à la lumière de la Kabbale

M-am apropiat de cartea lui André Benzimra (Exploration du Temple maçonnique à la lumière de la Kabbale, Paris, éditions Dervy, collection ”Pierre vivante”, 2007, 238 p.) după ce un prieten comun îmi reamintise că la momentul conceperii ritualurilor masonice, în primele decenii ale veacului al XVIII-lea, nu se punea problema interferențelor între masonerie și cabală. Filosof de formație, ca și prietenul nostru comun, André Benzimra publicase anterior Légendes cachées dans la Bible, études de kabbale maçonnique, éditions Arché Milano, 2006, și L’interdiction de l’incest selon la kabbale, éditions Arché Milano, 2007, dar și cîteva studii în revista Points de vues initiatiques. În prefața cărții, Michel Saint-Gall mărturisește că a avut multe controverse cu André Benzimra ( aminteşte că după o discuţie pasionantă i-a spus lui André: "Sîntem, tu şi eu, în total dezacord, mai puţin asupra esenţialului") pe subiectul prezenței elementelor cabalistice în filosofia masonică, în ritualuri sau în templul masonic, pornind și de la simpla observație asupra multitudinii curentelor

ce se revendică din cabală, curente care ”adeseori inspiră oameni care nu cunosc nimic despre ea, dar proiectează asupra curentelor sale imaginația lor, dorințele lor, temerile lor, speranțele lor. Acesta a fost cazul ocultiștilor francezi și englezi de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea.” Michel Saint-Gall consideră că André Benzimra scapă acestui păcat prin faptul că a îmbrățișat curentul cabalistic spaniol și provensal ceea ce îl ferește de rătăciri și căutări inutile. Care ar fi șansa autorului  din perspectiva prefațatorului? Aceea de a oferi o nouă deschidere, o nouă interpretare a simbolurilor, obiectelor, decorurilor, miturilor dintr-o altă perspectivă, pentru că pericolul viziunii monolitice nu este de neglijat, nimic mai periculos decît omul unei singure cărți, mai ales că masoneria se vrea și este un creuzet în care se confruntă, se conciliază și chiar se unifică opinii, metode și doctrine diverse. André Benzimra explorează templul masonic într-o manieră originală, fără a se depărta de substanța spiritualității masonice,…

Mai mult...