Mircea Eliade | Esoterica

22 august 2022

De-a lungul anilor consacrați explorării vastului domeniu al științei religiilor, Mircea Eliade a descoperit două tipuri de oameni: pe de o parte, homo religiosus cu universul său spiritual, omul care crede în realitatea absolută, sacrul, și care asumă în lume un mod de existență specifică; pe de altă parte, a întâlnit omul areligios, cel care refuză transcendența și se îndoiește de sensul existenței. Studiind omul religios, Mircea Eliade a căutat să înțeleagă acest om în totalitatea condiției umane asumate și trăite. Explorarea condiției religioase l-a condus către religiile popoarelor arhaice și a populațiilor cu tradiții orale, care nu au consemnat în scris mărturiile trăirilor lor religioase. Prin cercetările lui Eliade, istoria religiilor studia omul în totalitatea sa, misiune în care istoricul religiilor a folosit trei căi: istoria, fenomenologia, hermeneutica. Orice experiență religioasă se situează într-un context istoric, social și cultural determinat; de aceea, mai întâi se reconstituie istoria formelor religioase, sursele documentare fiind izvoare importante, fie ele texte, monumente, inscripții,

tradiții orale. Pentru Mircea Eliade, fenomenul religios nu există în stare pură, fiecare fenomen religios fiind un eveniment al istoriei umane. Al doilea demers este cel al fenomenologului, fenomenul religios fiind abordat în propria modalitate, cea a sacrului. Eliade consideră optica evoluționistă aplicată formelor vieții religioase ca fiind inadecvată; el abordează fenomenul religios prin prisma hierofaniei, fiecare fenomen religios fiind un act de manifestare a sacrului. Cercetările lui Mircea Eliade au angajat și calea hermeneutică, cea care urmând calea comparativă explică mesajul fenomenului religios propunând o sinteză a faptelor religioase, o deschidere a orizontului cultural către sacru, simbol și mit. Mircea Eliade a căutat și descoperit articulații fundamentale și corespondențe ale universului omului religios; stă mărturie vasta sa operă din care amintim: Yoga. Eseu despre originile misticii indiene; Tratat de istorie a religiilor; Mitul eternei reîntoarceri; Imagini și simboluri; Sacrul și profanul; Mituri, vise și mistere; Aspecte ale mitului; De la Zalmoxis la Genghis-Han; Istoria credințelor și ideilor religioase. De…

Mai mult...

2 martie 2017

Exegeții operei lui Mircea Eliade sînt unanimi cînd îi apreciază deopotrivă monumentalitatea și originalitatea, o operă în care se întîlnesc și se împletesc armonios două versante ilustrate cu același talent, dăruire și consecvență: literatura și reflecția științifică. Omul poate fi înțeles în integralitatea sa urmărindu-i manifestările singulare, care îi conferă particularitate: credințe, putința de a capta misterele spiritului, creația literară, atracția către ceea ce este fascinant, misterios sau inexplicabil; sub aceste dimensiuni încercau, acum patru decenii, autorii invitați de Constantin Tacou să configureze personalitatea lui Mircea Eliade în Cahier de l’Herne. În studiul său despre literatura în lumina miturilor, Simone Vierne amintește de anii ’50 ai secolului trecut cînd timid își făcea loc lectura critică a operelor literare ținînd seama de sugestii venind dinspre alte discipline, psihanaliză, sociologie, mitologie; la Universitatea din Grenoble, unde avea să se înființeze Centrul de cercetare asupra imaginarului, condus de Gilbert Durand, devenise o practică studierea operelor literare prin prisma miturilor, credințelor, fantasmelor. Prin forța

cercetărilor sale în domeniul istoriei religiilor, al miturilor și simbolurilor, Mircea Eliade deschidea o nouă perspectivă asupra imaginarului în creația literară, a imaginarului din propria creație. În egală măsură, pentru alți cercetători, studiile lui Mircea Eliade arătau că în literatura modernă, sub enorma masă de limbaj desacralizat, se află un continent de idei, sentimente înrădăcinate într-o lume uitată, o lume a cărei semnificație nu a fost epuizată. De altfel, în Jurnal, Eliade mărturisea că o serie de întrebări, mistere, probleme care nu și-a găsit împlinirea în activitatea științifică, a găsit o altă exprimare în libertatea unei opere literare. Căutarea unei structuri simbolice profunde, prezente deopotrivă în opera științifică, cît și în cea literară, a călăuzit-o pe Mihaela Chiribău-Albu în scrierea cărții Mircea Eliade. Itinerare labirintice, București, Editura Eikon, colecția «Universitas», prefață de Vasile Spiridon, 2016, 562 p. Simbol al căutărilor alchimice, fir al Ariadnei, echivalent al lui Uroboros, însemn al pavimentelor catedralelor gotice, simbol al căutării inițiatice, labirintul este un simbol…

Mai mult...