„Pe scurt, principiul fundamental al Misteriilor osiriene: a face din moarte leagănul unei noi vieți reprezintă una dintre concepțiile cele mai vechi ale religiei egiptene. [...]Această idee ca moartea însăși este locul din care țâșnește, pentru inițiat, izvorul unei noi vieți, a fost comună pentru o mare parte din umanitate”, scrie Alexandre Moret, amintind că inițierile trec printr-o moarte simbolică urmată de renaștere

Toate marile tradiții spirituale au un text fondator, un ansamblu de formule simbolice și rituale prin care fiecare tradiție este recunoscută și particularizată. Pentru Vechiul Egipt, acest text fondator îl reprezintă Textele Piramidelor, cel mai vechi corpus esoteric egiptean, gravat pentru prima oară în interiorul piramidei regelui Ounas, ultimul suveran al celei de-a V-a dinastii, acum mai bine de 2300 de ani î.H. Originea acestui text fondator este mult mai veche și coboară până la începuturile civilizației egiptene. A citi Textele Piramidelor înseamnă a parcurge drumurile unui continent în mare parte neexplorat, care oferă încă surprinzătoare peisaje simbolice, afirma cunoscutul egiptolog Christian Jacq. Scrise cu hieroglife, aceste Texte, cele mai vechi din Egipt, nu erau compuse într-o limbă umană, căci acolo erau medou neter, „cuvintele lui Dumnezeu”. Cei care le scriau aveau convingerea că hieroglifele sunt ființe vii, că după stingerea culturii faraonice ele vor continua să transmită mesajul lor dincolo de timp și de spațiu. „Pătrunzând într-o piramidă a

textelor, se intră efectiv în inima unei cărți al cărei fiecare cuvânt a fost conceput ca o putere creatoare”, afirmă Christian Jacq. Scrierile sacre (Textele Piramidelor, Textele sarcofagelor, Cartea Morților) sunt considerate fundamentul esoterismului egiptean apărut la Heliopolis, esoterismul care a fascinat lumea veche (Iamblichos, Herodot, Plutarh, Diodor din Sicilia, Platon), dar a continuat să o facă în timpurile moderne, ecourile prelungindu-se și în zilele noastre. Unul dintre cercetătorii atrași de cultura Vechiului Egipt a fost Alexandre Moret (1868-1938), profesor de egiptologie la College de France, director al Departamentului de Studiu al Religiilor Egiptului la Ecole Pratique des Hautes Etudes. Cărturarul francez este autor al mai multor cărți, dintre care amintim: Aux temps des Pharaons, 1908; Rois et dieux d’Egypte, 1911; Le Nil et la Civilisation egyptienne, 1926; Mysteres Egyptiens, 1927; Histoire de l’Orient, 1929-1936. Cartea Mysteres Egyptiens a fost tradusă și în limba română, recent fiind reeditată: Misteriile egiptene. Zei, regi, simboluri și ritualuri, traducerea textelor si îngrijirea ediției:…

Mai mult...

Într-o schiță a simbolismului masonic, J.D. Buck supune atenției simbolurile familiare masonului, echerul și compasul, punctînd simbolismul lor primar și „filosofia ascunsă” în simbolismul lor, în sinteză fiind vorba despre evoluție, despre dominația spiritului asupra materiei, despre trecerea de la utilizarea practică, trasarea liniilor, triunghiurilor, cercurilor, la obligațiile morale superioare.

Contemporan cu Albert Pike și Albert G. Mackey, Jirah Dewey Buck, mason și membru al Societății teosofice, a fost nu numai un membru activ al ordinului masonic, ci și un respectat autor de lucrări consacrate masoneriei. De puțin timp, una dintre cărțile sale este accesibilă și cititorilor români: Simbolismul francmasoneriei sau Masoneria mistică și marile misterii ale Antichității, traducere din limba engleză de Walter Fotescu, cuvînt înainte și note de Vasile Zecheru, București, Editura Herald, colecția „Arta regală”, 2019, 248 p. De la primele rînduri ale cărții, Jirah Dewey Buck își arată atașamentul față de ideea unei strînse legături între masonerie și vechile misterii, misterii care și-au pierdut bună parte din vechile înțelesuri pentru omul începutului de veac XX. În perioada cînd Buck și-a scris cărțile încă era larg răspîndită convingerea că masonii sînt deținătorii unor secrete, exprimate sub forma unor parabole și alegorii, transmise într-un limbaj al simbolurilor a căror semnificație era accesibilă doar inițiaților, posesorilor marilor secrete. Părăsind

teritoriul legendelor, Buck admite că masoneria nu este nicicum descendentă direct și liniar din marile misterii ale antichități; este sigur însă că masoneria preia, adoptă și adaptează multe din învățăturile antice care se potrivesc unei instituții care, la vremea sa, avea o istorie numărînd două sute de ani: „Ultimele două, trei secole, cel mult, includ întreaga istorie a francmasoneriei moderne. Organizația este recentă, dar principiile ei, atunci cînd sînt clar definite și inteligent interpretate, sînt eterne și în deplin acord cu Marile misterii ale Antichității.” Din punct de vedere istoric între misteriile lumii antice și instituția modernă a masoneriei nu există nici o legătură, doar un lung șir de speculații sterile perpetuate cu scopul legitimării noii instituții, asigurării unei „zestre” iluzorii. De altfel autorul cărții privește cu un ochi spre misterii și marii învățați ai lumii antice, si cu celălalt către ceea ce ar trebui să fie restaurarea misteriilor în ritualul masonic. La începutul secolului trecut încă nu se discuta…

Mai mult...

Constantin Daniel susţine că misteriile lui Zalmoxis au jucat un rol însemnat în structura singulară a spiritualităţii geto-dacilor care credeau că moartea este un prag, că puteau deveni nemuritori prin iniţierea în misterii.

Către mijlocul anilor ’70 ai secolului trecut, într-un peisaj editorial relativ anost, cel puţin în domeniul filosofiei, una dintre colecţiile care se impunea ca un reper de neocolit, evitînd prin tematica adopatată stavilele ideologice, era Bibliotheca orientalis, iniţial a vechii Edituri Ştiinţifice, apoi a Editurii Ştiinţifice şi Enciclopedice. Printre autorii care publicau constant despre „orientalia mirabilis” se număra Constantin Daniel, autor al volumelor Gîndirea egipteană antică în texte, Orientalia mirabilia şi Scripta aramaica, dar şi al studiilor introductive la volumele: Gîndirea asiro-babiloniană în texte, Gîndirea feniciană în texte sau Gîndirea hitită în texte, unde traducerea îi aparţinea lui Athanase Negoiţă. Acestor cărţi şi studii aveau să li se alăture cîteva volume consacrate culturilor şi civilizaţiilor orientale: Civilizaţia feniciană, Civilizaţia sumeriană, Civilizaţia asiro-babiloniană, Cultura spirituală a Egiptului antic, Civilizaţia Egiptului antic, toate apărute la Editura Sport-Turism. Constantin Daniel revine în atenţia cititorilor cu o nouă carte: Misteriile lui Zalmoxis, Bucureşti, Editura Herald, colecţia „Lumi dispărute”, notă introductivă şi îngrijire ediţie: Ovidiu-Cristian

Nedu, 2011, 400 p. Deşi lucrarea fusese redactată încă din 1985, venind în continuarea cercetărilor sale referitoare la religiile Orientului Apropiat şi ale bazinului mediteranean, a rămas nepublicată. Greu se poate afirma că unele constrîngeri ideologice ar fi împiedicat apariţia cărţii, de vreme ce, aşa cum afirmă Ovidiu-Cristian Nedu, în nota introductivă, autorul făcuse suficiente concesii: exploatase la maxim orice dovadă în favoarea spiritualităţii tracilor, explicarea într-o manieră naturalistă a unor practici şi fenomene religioase, poziţii marxiste în explicarea unor fenomene economice. De la bun început, Constantin Daniel afirmă că misteriile elenice erau de origine tracică, impregnate de spiritualitate tracă, dar şi că „originea filozofiei în Ellada trebuie pusă în relaţie cu misterele traco-elenice”. Primele capitole ale cărţii lui Constantin Daniel sînt despre Troia, cetate tracică, despre hiperboreeni, mitul blajinilor, despre enigmaticii agatârşi, teme care conturează un cadru geografic şi istoric , dar şi premisele abordărilor despre practicile religioase, despre spiritualitatea tracilor. Antichitatea a cunoscut o amplă afirmare a cultelor…

Mai mult...