Cărţi

Poezie, mistică, spiritualitate

Bogdan Mandache

Sana’i și-a început cariera poetică la curtea regilor ghaznavizi pentru ca întâlnirea cu un mistic să-l impresioneze profund, să-l facă să renunțe la viața de curte și să se dedice credinței, ascezei și existenței mistice, creând opere de profundă originalitate: Dîvân, Hadiqat al-Haqiqah, Tarîk at-Tahaqîq, Sayr al-’Ibâd, Iskqnâma. Un singur vers din Hadiqa dă seamă de frumusețea versurilor lui Sana’i, de înalta lor spiritualitate: „Am spus un enunț care e operă întreagă;/Am rostit o frază care este un dîwân complet.”

sana'i-gradina-tainica-a-adevarului

Religia întreține raporturi complexe cu limbajul, scris sau vorbit; limbajul este deseori considerat deopotrivă insuficient și indispensabil răspândirii credinței în Dumnezeu. În cele trei religii monoteiste, creația este opera Cuvântului divin, profeții aducând oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu. Totuși limbajul uman este tratat de multe ori cu suspiciune. Coexistă mai multe atitudini. Calea pozitivă este cea în care teologii și filosofii vorbesc despre univocitatea limbajului: Revelația vehiculată de limbajul uman are un sens clar și explicit și nu poate fi înțeleasă decât într-o manieră bine definită. Calea negativă, apofatică, ieșită din neoplatonism, consideră că limbajul este echivoc și nu reflectă decât imperfecțiunile realității divine. Dumnezeu nu poate fi descris decât în manieră negativă: a face vid în sine pentru ca Dumnezeu singur să rămână, ceea ce este incomparabil cu zgomotul produs de cuvântul uman. Cuvântul este înlocuit de experiența mistică, singura aptă să-l cunoască pe Dumnezeu. Calea anagogică, cultivată de sufismul poetic persan, consideră realitatea terestră ca metafore sau simboluri care

trimit la lumea divină. In ciuda imperfecțiunilor sale, misticii au recurs la limbaj pentru a descrie experiența mistică, abundent descrisă cu ajutorul unor tipuri de discurs diferite: filosofic, teologic, simbolic, poetic. Printre aceste tipuri de discurs, poezia ocupă un loc distinct, datorat numeroaselor afinități cu mistica. Amândouă preferă simbolurile conceptualizării raționale, conținutul lor fiind mai mult emoțional decât factual. „Poezia și experiența mistică derivă amândouă din relațiile pe care mistica le întreține cu simbolurile tradiției sale religioase și cu mediul social și intelectual. Poezia este mai deschisă, mai polisemică, mai suplă decât limbajul rațional. Poezia este o ușă întredeschisă către Real, datorită caracterului magic și aluziv care transcende inadecvările cuvintelor. Limbajul poetic este un pod între lumea de aici și lumea celestă”, scrie Eve Feuillebois-Pierunek. În inima acestui limbaj, simbolul este cel care joacă un rol mediator, exprimând inexprimabilul, facilitând trecerea de la imaginar la realitatea ontologică. Simbolul, dincolo de semnificația imediată, comportă un sens secund care transfigurează realitatea, stabilind…

Mai mult...
Cărţi

Călătorii, meditații, experiențe

Bogdan Mandache

Opera sa și-a pus amprenta decisiv asupra spiritualității islamice, învățătura lui Ibn’Arabî având o puternică influență asupra gânditorilor mistici suniți și șiiți, influențând sufismul „popular”, ceea ce poate stârni o oarecare surprindere cu atât mai mult cu cât el nu avut discipoli numeroși, nici în timpul vieții, nici după moarte.

ibn-arabi-legea-sacra-si-calea-adevarului

Muhyî al-Din Muhammad Ibn’Arabî (1165-1240), numit și „cel mai mare maestru”, provenea dintr-o ilustră familie originară din Yemen, dar stabilită în peninsula Iberică. Ibn’Arabî s-a născut în 1165, la Murcia, șapte ani mai târziu familia avea să se mute la Sevilla unde tatăl său, militar de carieră, intră în serviciul califului Yusuf. Copilăria lipsită de griji, așa cum o descriu notațiile autobiografice ale lui Ibn’Arabî, nu prevestea nimic despre vocația sa; îi plăcea să călărească, să meargă la vânătoare, să se joace de-a soldatul. Deseori în adolescență simțea prezența lui Dumnezeu și întorcea spatele lumii. O întâlnire vizionară, cea cu Isus, despre care spunea cu insistență că a fost primul său maestru, îl determină să abandoneze moștenirea paternă și fără a sta pe gânduri să se retragă departe de oameni și să se consacre ascezei și rugăciunii. Era perioada pe care avea să o numească „ignoranță”, un termen tehnic ce desemna perioada păgână. Muhyî al-Din Muhammad Ibn’Arabî (1165-1240) La capătul

perioadei de singurătate favorizată de înclinațiile sale mistice excepționale, timp alocat inițierii în toate disciplinele clasice ale islamului, Ibn’Arabî pornește, începând cu anul 1194, într-un pelerinaj sau „companionaj” în care își propune să întâlnească maeștri spirituali ai Spaniei musulmane. „Conversiunea” și intensitatea trăirilor au atras atenția unui prieten al tatălui său, nimeni altul decât vestitul filosof Averroes, la acea vreme mare judecător la Sevilla. Ibn’Arabî a declarat în numeroase rânduri în opera sa, că întreaga cunoaștere i-a fost comunicată fără un intermediar uman pe care să-l fi întâlnit fizic, dar amintește numele mai multor maeștri a căror învățătură a urmat-o: Uraynî, Qaysî; lucru foarte rar, printre maeștri săi s-au aflat și două femei: Fâtima, fiica lui al-Muthannâ din Sevilia, și Shams, numită și Mama săracilor. După numeroase călătorii în Spania și în nordul Africii, Ibn’Arabî se îndreaptă spre Mecca, după șederi la Cairo și Ierusalim. Văzând Ka’ba ca fiind „centrul universului” și punctul de joncțiune între lumea misterelor și lumea…

Mai mult...
Cărţi

O mie și una de călătorii

Bogdan Mandache

Când a călătorit prima oară în India, în 1894, la 26 de ani, Alexandra David-Néel a descoperit diferența între viziunea asupra morții a occidentalilor și a orientalilor, iar această diferență avea originea în unicitatea salvării creștine și multitudinea încarnărilor hindușilor și budiștilor.

francois-bonardel-voyager-cest-apprendre-a-mourir

Sigur, titlul conține o ușoară exagerare, dar călătoriile Alexandrei David-Néel au fost cât o frumoasă poveste de o mie și una de nopți. Alexandra David-Néel (1868-1969), pe numele său complet Louise Eugenie Alexandrine Marie David, numele Néel este al soțului, a fost o orientalistă franco-belgiană, cântăreață de operă și jurnalistă, membră activă a ordinului masonic mixt „Droit humain”, convertită la budism. A călătorit mult, a riscat, a îndurat foamea, s-a ascuns de atacurile tâlharilor; a fost prima femeie care a vizitat, incognito, vestita Lhasa, inima Tibetului. A scris mult, parte din cărțile sale fiind traduse și în limba română; amintesc aici câteva dintre acestea: Mistici și magicieni în Tibet; Itinerariile unui lama și cele cinci înțelepciuni; India în care am trăit; Inițieri și inițiați în Tibet; Călătoria unei parizience în Lhasa; Vraja misterului; Lampa înțelepciunii. De ce a călătorit? Pentru a rupe cu obișnuințele, cu atașamentele mincinoase, pentru a regla socotelile cu societatea și mai cu seamă cu sine însăși.

După propria mărturisire, Alexandra David-Néel „s-a născut exploratoare”, iar despre impulsul dat orientalismului prin desele sale călătorii scrie Françoise Bonardel în recenta sa carte Voyager c’est apprendre à mourir. Les milles et une morts d’Alexandra David-Néel, Lyon, editions Fage, 2020, 96 p. De copil Alexandra David-Néel a dorit să treacă dincolo de spațiile închise, dincolo de frontiere, să exploreze necunoscutul. A visat să călătorească de când avea șase ani și citea Jules Verne, apoi în adolescență i-a citit pe Schopenhauer și Nietzsche și a început să se întrebe despre divinitate, misticism și nihilism. Când a călătorit prima oară în India, în 1894, la 26 de ani, Alexandra David-Néel a descoperit diferența între viziunea asupra morții a occidentalilor și a orientalilor, iar această diferență avea originea în unicitatea salvării creștine și multitudinea încarnărilor hindușilor și budiștilor. A simțit pierderea celor apropiați, părinții și fiul adoptiv, Lama Yongden, pierderi trăite din perspectiva budismului, a antropologiei orientale, a credințelor tibetane care vedeau în…

Mai mult...
Cărţi

Doctrină și practică spirituală

Bogdan Mandache

Opera lui Ibn Arabi și-a pus amprenta în mod profund asupra spiritualității islamice, învățătura lui influențând în mod decisiv gânditorii mistici islamici suniți și șiiți, el fiind la temelia literaturii confreriilor, a sufismului „popular”, așa cum este practicat încă de milioane de musulmani. Nu a fost la originea vreunei confrerii, dar este părintele spiritual al unei „familii” care a transmis moștenirea din generație în generație.

Ibn-Arabi-Doctrina-si-practica-spirituala

Ibn Arabi (1165-1240) a fost un cunoscut filosof, mistic, un deschizător de drumuri în ale esoterismului, născut la Murcia, în Andaluzia, provenind dintr-o ilustră familie arabă, originară din Yemen. A studiat la Sevilla disciplinele clasice ale islamului, a continuat studiile în diferite orașe iberice și din Maghreb. În anul 1201 a părăsit definitiv Peninsula Iberică alegând alte teritorii unde spera ca esoterismul său să nu stârnească atâta neîncredere cum o făcuse în orașele prin care trecuse până atunci. A călătorit în Egipt, Siria, Irak, Anatolia, în anul1 225 instalându-se definitiv la Damasc, unde va muri în anul 1240. Tatăl său a fost militar de carieră, în serviciul califului Yusuf, și a insuflat fiului său câte ceva din ceea ce definește cariera militară; la un moment dat, tânărul Ibn Arabi a avut o viziune în care îi apărea Isus, primul său maestru, după cum repeta el frecvent, iar aceasta l-a determinat să renunțe la o posibilă carieră militară. Treptat s-a retras

din tumultul vieții optând pentru asceză și rugăciune. „Viziunea de la Cordoba”, în cursul căreia a întâlnit profeți care i-au arătat că este chemat să exercite o magistratură spirituală mahomedană, i-a dezvăluit nebănuite, neștiute chemări mistice. A învățat de la maeștrii sufi andaluzi, oameni de condiție socială modestă, foarte săraci, practicarea virtuții, umilința în sensul nobil al termenului, abnegația, simplitatea, toate acestea conferindu-i lui Ibn Arabi statutul de „teodidact”. Ibn Arabi a învățat multe de la acești maeștri modești social, dar pioși și austeri, care i-au insuflat dorința de a duce mai departe doctrina mistică monistă care a integrat numeroase elemente gnostice, totul închegându-se într-unul dintre elementele fundamentale ale sufismului târziu. Omagiul său către maeștri este exprimat în Ruh al-quds și al-Drrat al-fâkhira. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt al-Futuhât al-Makkiya și Fusus al-hikam. Aceasta din urmă a cunoscut două ediții în limba română, sub numele de Cartea înțelepciunii, în traducerea lui Ilie Iliescu, apărute la Editura Herald. De…

Mai mult...
Cărţi

Cunoașterea prin necunoaștere

Bogdan Mandache

Intenția autorului Norului Necunoașterii nu a fost să scrie o introducere în teologia mistică, ci să retraseze punctele forte ale experienței lui Dumnezeu, să-l invite pe cititor să-și întoarcă privirea către cunoașterea prin inimă, afectivă, către interioritatea care deschide calea transformării spirituale

norul-necunoasterii

Cuvintele mistic și misticism nu încetează să prolifereze, indiferent de domeniul în care apar ele sînt însoțite de un dinamism efervescent. Pentru a surprinde natura misticii creștine este nevoie de înțelegerea unor mișcătoare și secrete influențe care și-au pus amprenta asupra caracteristicilor sale esențiale. Cuvîntul „mistic” a apărut în secolul al XIV-lea, mai tîrziu răspîndindu-se și derivatele sale, fenomen care a adus cu sine extensia sensului și uneori chiar tăierea rădăcinii religioase, încît astăzi e un loc comun ca publicațiile despre fenomenul mistic să sublinieze absența contururilor precise ale termenului mistic, precum și a termenilor derivați. Dar această constatare este însoțită de necesitatea de a oferi o definiție de tip euristic destinată să precizeze care este direcția așteptată atunci cînd se vorbește despre mistică. Este vorba despre un fenomen al experienței interioare, al imediatului, mai puțin al reflecției, concepției, experiența mistică avînd un caracter inefabil. Semnul caracteristic este intensitatea nevoii religioase care se exprimă în sentiment și gîndire, în existență

și stil de viață. Experiența mistică se străduiește să atingă realul în el însuși, perceput ca un absolut, și pentru a face aceasta inventează demersuri non-raționale. Pentru ea, orice filosofie se oprește la o idee a realului, nu atinge realul însuși ca absolut. Este clar că experiența religioasă a ridicat totdeauna probleme în măsura în care se găsea confruntată cu demersul filosofic și metafizic, ea însăși în căutarea înțelepciunii trăite. Istoricii spiritualității au cultivat o manieră de a contrapune tradiția ebraică și tradiția greacă: o apropiere intelectuală a Ființei care apare ca Bine, Frumos, Unu, pe de o parte, credința într-un Dumnezeu prezent activ în istorie, de cealaltă parte; un Dumnezeu al transcendenței, absolut, abstract, etern opus lui Iahve, Dumnezeu al Alianței, început și sfîrșit al lumii, care privește neîncetat cu bunăvoință spre oameni. Sînt gînduri care trebuie să-l fi animat și pe neștiutul autor al unui enigmatic tratat scris în Evul Mediu: O carte despre contemplație numită Norul Necunoașterii…

Mai mult...
Cărţi

Despre experiența mistică

Bogdan Mandache

Abraham Abulafia a fost unul dintre cei mai prolifici gînditori iudaici care au ilustrat una dintre mizele filosofiei ebraice medievale – unirea Torei cu logosul, mișcare începută de Saadia Gaon care vorbea despre Tora în concepte grecești

Moshe-Idel-Experiența-mistică-la-Abraham-Abulafia

Parcursul lui Abraham Abulafia se aseamănă izbitor cu cel al altor intelectuali evrei din secolul al XIII-lea, care începeau cu studierea intensivă a Călăuzei rătăciților a lui Moise Maimonide, pentru ca apoi să se fixeze definitiv în universul esoteric al cabalei. Primele îndrumări filosofice Abraham Abulafia le-a primit de la Hillel ben Samuel din Verona, după care revine pentru un timp în Spania, în Catalonia. A continuat studiile concentrîndu-se pe comentariile la Sefer Yetzirah; a căpătat renume pentru maniera în care preda Călăuza rătăciților în orașe din Spania, Grecia și Italia, învățătura sa fiind bazată pe combinații de litere și tehnici lingvistice. Devenit maestru în arta interpretării mistice a literelor și cuvintelor (ghematria), Abraham Abulafia credea că puterea creației rezidă în diferitele combinații ale acestora, era convins de caracterul profetic al numelor divine, consacrînd lungi pagini recitării acestora, parte a procesului interiorizării, pe care îl urma candidatul la profeție. Tora rămîne un document care se supune regulilor limbajului, iar întregul

limbaj se întemeiază pe numele divine. Eminent cercetător și profesor de gîndire iudaică, Moshe Idel este cunoscut cititorilor români datorită cîtorva lucrări apărute în ultimii cincisprezece ani la Editura Polirom, dintre acre amintim: Perfecțiuni care absorb. Cabala și interpretarea; Ascensiunea la cer în mistica evreiască. Stîlpi, linii, scări; Evreii lui Saturn; Fiul lui Dumnezeu și mistica evreiască; Mircea Eliade. De la magie la mit. Acestora trebuie să le adăugăm și cărțile Golem, apărută în traducere în limba română la Editura Hasefer, unde s-au mai tipărit Cabală și eros și Hasidism, între extaz și magie. Redactînd teza de doctorat despre cabală, Moshe Idel s-a apropiat de opera cabalistului Abraham Abulafia care avea o altă perspectivă asupra cabalei, alta decît cea clasică și inevitabila referință la arborele sefirotic, misticul evreu punînd accent pe experiențele și doctrinele mistice, subiect al unei cărți recent apărută în limba română: Experiența mistică la Abraham Abulafia, traducere din limba engleză de Maria-Magdalena Anghelescu, Iași, Editura Polirom, colecția…

Mai mult...
Cărţi

Astronomie, cultură, religie

Bogdan Mandache

Mult timp ideile escatologice ocupau un loc secundar în mistica acelor vremuri, pîna cînd misteriile orientale au dezvăluit adepților secretul nemuririi beatifice. Cartea lui Franz Cumont, alături de alte studii și lucrări ale sale, contribuie la mai buna cunoaștere a culturii caldeene redescoperită după secole de uitare.

cumont-astrologie-si-religie-la-greci-si-romani

Franz-Valéry-Marie Cumont (1868-1947) a fost un arheolog, istoric, epigrafist și filolog belgian; a studiat la Universitatea din Gand, apoi la Berlin, Viena și Paris. A coordonat expediții arheologice în Turcia și Siria, a studiat religiile antice, în special cultul lui Mithra. Un timp a fost profesor la Universitatea din Gand, a contribuit la înființarea Academia Belgica din Roma. Pentru studiile și cercetările sale a primit premiul Francqui, în 1936. A fost membru al Academiei Române. Dintre cărțile lui Franz Cumont, amintim: Les Mystères de Mithra; Les Religions orientales dans le paganisme romain, ambele traduse în limba română la Editura Herald; L’Egypte des Astrologues; Deux Autels de Phénicie. Recent a apărut o nouă carte al lui Franz Cumont, în versiune românească: Astrologie și religie la greci si romani, traducere din limba engleză de Walter Fotescu, București, Editura Herald, colecția „Cultură & Civilizație”, 2018, 160 p. Cartea conține șase prelegeri ținute sub auspiciile Comitetului American pentru Prelegeri de Istorie a Religiilor. Prelegerile

lui Franz Cumont reunite în acest volum, susținute acum mai bine de un secol, dădeau măsura noului interes al filologilor pentru texte antice care aduceau o nouă lumină asupra unui domeniu privit cu neîncredere, astrologia.  „Cercetările au stabilit cum, după ce a domnit fără rival în Babilonia, astrologia a dominat viața religioasă din Siria și Egipt, iar în timpul Imperiului - ca să menționăm doar Apusul - a transformat chiar și vechiul păgînism al Greciei și al Romei”, susține istoricul belgian. El pledează pentru cercetarea astrologiei nu doar pentru că este combinată cu teorii științifice, ci pentru ea însăși, pentru a înțelege cum astrologia și cultul oriental al aștrilor au transformat credințele lumii greco-latine. Franz Cumont nu acceptă coborîrea originii astronomiei în vremuri imemoriale, ci consideră ca dată de referință jumătatea secolului al VIII-lea î. C., anul 747, cînd babilonienii au adoptat „era Nabonassar”, cînd au apărut primele tabele cronologice, cînd preoții au stabilit durata perioadei lunare (29 de zile…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Pași pe cale

Bogdan Mandache

În călătoria omului către Dumnezeu există trei drumuri: ignoranța, drum pe care îl străbat toți, devoțiunea, hărăzită adevăraților îndrăgostiți, și înțelepciunea, pe care doar puțini o dobîndesc.

inayat_khan_pasi_pe_cale

Despre sufism, Jean Chevalier spunea că a existat cu mult înainte de a fi desemnat prin numele său, denumirea de al soufi datînd din secolul al VIII-lea. De-a lungul secolelor, sufismul s-a conturat ca o tradiție, adică transmiterea unei înțelepciuni de oridine divină, dar este totodată perpetuare în timp și reînnoire neîncetată. Dintre fondatori și dintre reprezentanții vîrstei de aur a sufismului, amintim: Ibn Adham, Ibn Karrâm, Hallâj, Sohrawardî, Ibn Arabî, Rumi. Dar timp de secole sufismul i-a atras și continuă să o facă pe toți cei care doreau să primească revelația, să aprofundeze aspectul esoteric (bâtin). Printre aceștia se numără și Hazrat Inayat Khan (1882-1927), musulman indian, muzician și mare maestru sufi în Ordinul Chishti, în care a fost inițiat de maestrul său Sayyed Abu Hashim Madani. Nu a fost un autor prolific, dar una dintre cărțile sale a fost recent tradusă și în limba română: Pași pe cale, traducere din limba engleză de Walter Fotescu, București, Editura Herald,

colecția „Înțelepciunea inimii”, 2018, 210 p. Pentru Hazrat Inayat Khan „mistica este esența și baza oricărei cunoașteri, fie ca știință, artă, filosofie, religie sau literatură. Toate acestea sînt incluse în cadrele misticii.”  În viziunea sa, mistica este perspectivă asupra vieții, o perspectivă în care Dumnezeu nu este ceva abstract, ci este o realitate. Ce îi apropie pe un filosof, un înțelept, un mistic? Un filosof cunoaște natura și caracterul lucrurilor; un înțelept este cel care a fost discipolul vieții; un mistic este cel care comunică cu viața, cu împrejurările, cu lucrurile, cu ființele. Hazrat Inayat Khan nuațează, susținînd că filosofia se învață și că înțelegerea mai profundă a vieții face din cineva un filosof, în vreme ce mistica nu se predă și nu se învață. „Misticul își eliberează sinele cel adevărat, care din cauza iluziei se afla întemnițat în spatele minții și al corpului, ceea ce se numește un suflet pierdut, un suflet inconștient de adevărul mistic că mintea și…

Mai mult...
Simboluri

Mark HALEVY: Francmasoneria este o metafizică a depăşirii de sine prin operă

Bogdan Mandache

Marc Halévy (n. 3 mai 1953) a făcut studii politehnice, a obţinut un masterat în Fizică teoretică, este diplomat în filosofia şi istoria religiilor, este doctor în ştiinţe aplicate. A lucrat vreme de 10 ani împreună cu laureatul Premiului Nobel Ilya Prigogine. Este de origine franceză, dar de aproape trei decenii locuieşte în Belgia.

halevy1

După propria mărturisire, domeniile de activitate sînt sistemica, noetica şi mistica. Este fondator al grupului Maran, specializat în situaţii complexe şi restructurări. Este profesor-invitat al mai multor universităţi, formator şi conferenţiar pe teme de actualitate economică şi revoluţie noetică. Este autor a mai multor volume în care abordează subiecte de mare diversitate; dintre cărţile sale amintim: L'Age de la connaissance. Principes et reflexions sur la révolution noétique au 21eme siècle, M2 Editions, 2005; Introduction aux sciences de la complexité, Ed. Maran, 2007; Aux sources de la kabbale et de la Mystique juive, Ed. Dangles, 2007; Philosophie maçonnique, Ed. Oxus, 2008; Que vaut une idée? Introduction a l'economie immaterielle, Edi. Pro, 2008; Pensée hebraique. Une philosophie du kabbalisme au delà du rabbinisme, Ed. Dangles, 2009; Journal d'un Orateur de Loge. La vie interieure d'une loge maçonnique au quotidien, presenté et commenté par Marc Halévy, Ed. Dangles, 2009. Templul transcende pe toţi cei ce lucrează Bogdan Mihai MANDACHE: - Domnule Mark Halevy

sînteţi autorul mai multor cărţi despre masoneria speculativă. Cum credeţi că s-a produs trecerea de la operativ la speculativ? Prin rupturi sau prin tranziţie şi evoluţie? Mark HALEVY: - Această trecere nu este bine cunoscută nici de istorici. Locul său: Marea Britanie. Epoca: secolul al XVII-lea. Arta gotică şi marile şantiere  sacre se ofiliseră, lojile operative erau lipsite de ocupaţie. Totdeauna au existat "intelectuali" în lojile operative care ţineau registrele de socoteli şi intendenţa logistică a şantierelor. Ceea ce a fost nou, a fost atragerea de noi membri, purtători ai unei căutări spirituale care, din punct de vedere profesional, erau total străini de meseriile şantierului. Luptele religioase din acea epocă explică poate în parte interesul pentru căutarea unui loc privilegiat şi discret cum erau lojile masonice. Cazul binecunoscut al alchimistului Elias Ashmole (1617-1692) este simptomatic pentru situaţia amintită. - Putem vorbi de o filosofie, de o înţelepciune masonică? - Fără îndoială. Dar nu este vorba de un sistem doctrinal. Ar…

Mai mult...