Eseuri

Pluralitatea înțelesurilor

Bogdan Mandache

În prefața traducerii în limba română, Mihai Izbășescu scria despre Relatare…ca despre o carte rafinată și subtilă care merita o atenție ieșită din comun, pentru că dincolo de personalitatea și viața lui David sau Solomon, important este „a arunca o privire dincolo de cortina ce separă istoria de legendă, faptele reale de relatarea pentru posteritate.”

Distincția real/ireal este totdeauna posibilă în cadrul unui text pornind de la criteriile care permit a administra proba condițiilor de posibilitate a realului; acestea se discern prin suprapunerea mai multor discipline, referința ficțională a unui text putând fi văzută prin prisma filosofiei, a istoriei, a literaturii. În 1926, Francois Mauriac recunoștea o bază filosofică în opera literară: „Întreaga tehnică romanescă trimite la metafizică”. Peste mai puțin de două decenii, Jean-Paul Sartre arăta că filosofia, mai cu seamă filosofia existențialistă, își găsea modul de expresie adecvat în diferite genuri artistice, cum ar fi teatrul, cinematograful, dar mai ales romanul, fenomenul Sartre putând fi considerat un caz de aplicare a afirmației lui Mauriac care trimite la un fond de umanitate comun în care se poate recunoaște fiecare. Pe de altă parte, fie că se optează pentru categoriile unei analize clasice sau ale unei analize cu mijloacele contemporane, a priori totul pare a opune textul romanesc față de textul filosofic. Mai întâi forma

sa, pentru că textul filosofic nu este narativ decât accidental și nu prin definiție, sau cel puțin nu este narativ în același fel în care este textul romanesc; apoi materialul său, romanul definindu-se ca punere în scenă a unui univers fictiv, în vreme ce orizontul de cercetare al filosofiei este adevărul; ambiția unui proiect romanesc nu coincide strict cu un demers intelectual. Romanul se impune definitiv în Occident odată cu romantismul, estetica hegeliană făcând pasul decisiv către considerarea romanului ca adevărat obiect de reflecție filosofică. Romanticii germani au fost primii care au considerat că era vremea să propună o adevărată „teorie a romanului”, după o expresie datorată lui Friedrich Schlegel și dusă mai deoparte de Georg Lukacs, în lucrarea Teoria romanului, scrisă sub influența vădită a intuițiilor hegeliene. Având ca reper fundamentul filosofic al romanului, Lukacs distinge romanul idealismului abstract, romanul deziluziei eroului în fața mediocrității lumii, romanul înfruntării dintre erou și lume. În oglinzile romanești se reflectă, se înfruntă,…

Mai mult...
Cărţi

Limbajul uitat

Bogdan Mandache

Erich Fromm a ilustrat prin traseul său intelectual evoluția unei întregi generații încercate de freudism, de marxism, de avansul tehnologic, de noul umanism. A căutat să depășească teoria freudiană strict individuală a pulsiunilor, să regăsească locul individului în societate, să contribuie la renașterea umanismului și a speranței într-o lume dominată de avîntul tehnologic, pledînd pentru o gîndire tradițională și un sistem care asigură libertatea individuală.

erich-fromm-limbajul-uitat-o-introducere-in-intelegerea-viselor-basmelor-si-miturilor

În deceniul al treilea al secolului trecut s-a afirmat în jurul Institutului pentru cercetări sociale de la Frankfurt și a revistei sale „Zeitschrift fur Sozialforschung”, ceea ce avea să se numească mai tîrziu „Școala de la Frankfurt”. Nucleul restrîns de colaboratori era format din Max Horkheimer, Herbert Marcuse, Theodor Adorno, Henryk Grossmann, Kurt Mandelbaum, Franz Neumann, Friedrich Pollock, Bruno Bettelheim, Erich Fromm. Acestora le erau apropiați ideologic, devenind colaboratori ai revistei Institutului, intelectuali precum Walter Benjamin, Raymond Aron, Otto Fenichel, Bernard Groethuesen, Maurice Halbwachs, Alexandre Koyré, Margaret Mead. Născut odată cu secolul al XX-lea, la Frankfurt, Erich Fromm a studiat la Heidelberg și Munchen, la 22 de ani obținînd titlul de doctor în filosofie, pîna la emigrarea în S.U.A. fiind colaborator al Institutului. A fost preocupat de definirea unei noi „științe a omului” care să mențină personalitatea în echilibru în haosul cultural, în violența, în singurătatea agresivă a lumii contemporane. La originea criticii sale aduse lumii actuale au stat lucrările

lui Marx și ale lui Freud, istoricii filosofiei apreciind că Fromm nu a fost nici marxist nici freudian, recuperînd de la Marx și Freud elementele critice și eliberatoare într-o perspectivă existențialistă, idealistă și ușor mistică. Menționez acestea pentru că în prefața la volumul Erich Fromm, Texte alese, aparut la Editura Politică, în colecția „Idei contemporane”, în 1983, se sugera că psihanalistul de origine germană ar fi fost un înaintaș al umanismului activ, specific... erei socialiste; de aceea au fost alese fragmente din volume cu titluri „adecvate”: Societate alienată și societate sănătoasă; Omul pentru el însuși; Speranță și revoluție; Anatomia distructivității umane; A avea sau a fi. După 1990 a început traducerea în limba română a scrierilor lui Erich Fromm: Frica de libertate (Editura Teora), A avea sau a fi?; Budismul Zen și psihanaliza; Anatomia distructivității umane; Arta de a iubi; Fuga de libertate; Omul pentru sine: o cercetare asupra psihologiei moralei; Sufletul omului: între geniul binelui și al răului; Arta…

Mai mult...
Cărţi

Miturile francmasoneriei

Bogdan Mandache

O carte fascinantă, pasionantă şi erudită, despre un teritoriu universal, cel al mitului, şi despre miturile fondatoare ale francmasoneriei.

Les mythes de la franc maçonnerie

O carte cu un asemenea titlu provocator cui altcuiva ar fi putut fi dedicată decît ilustrului sociolog şi căutător în teoria mitului – Gilbert Durand? Dar provocarea continuă: autorul este ... o autoare, este vorba de Doamna profesor Simone Vierne (Les mythes de la franc-maçonnerie, Paris, éditions Vega, coll. "L'univers maçonnique", 2008, 144 p.). Un universitar aplecat asupra mitului ştie că dincolo de orice risc, fascinaţia mitului nu poate rămîne fără întrebări. Autoarea aminteşte valul de egiptomanie care a cuprins Occidentul, simplii cititori sau privitori tv neînţelegînd mai nimic dintr-o înşiruire de reverii aflate departe de obiectivitate. Nici masoneria care se revendică dintr-un trecut fabulos, nedovedit istoric, nu scapă aceloraşi obsesii. Nici nu avea cum, atît timp cît aducea în prim plan mitul: un mijloc de a transmite ceea ce limbajul cotidian nu putea comunica. Volumul se deschide cu o incursiune în lumea mitului, o privire generală asupra mitului de la Platon la Eliade, Durand şi Dumezil. Dacă miturile platoniciene

erau destinate să facă înţeleasă o gîndire filosofică, în timp mitul a devenit un frumos ornament hrănit din literatura greco-romană; mitul ne spune altceva decît un adevăr ştiinţific sau istoric, adevărul său este de un alt ordin şi se adresează intuţiei şi imaginarului: "Mitul, şi aici este fără îndoială trăsătura sa cea mai importantă şi raţiunea sa de a fi, caută să rezolve, prin povestire, probleme esenţiale şi existenţiale, în sensul filosofic al acestor doi termeni", afirmă Simone Vierne. Mitul indică totdeauna o cale unde căutarea trebuie să fie cea a unei lumini, alta decît cea naturală. Simone Vierne arată că atît simbolul cît şi ritualul sînt de o complexitate apropiată celei a mitului. "Simbolul dă de gîndit" spunea marele filosof francez Paul Ricoeur, iar "a gîndi" trebuie luat în sens foarte larg, incluzînd atît raţiunea cît şi imaginarul, filosofia şi metafizica cît şi studierea sacrului. Marca distinctivă a ritualurilor, cu precădere a celor iniţiatice, este secretul; secretul previne pericolul…

Mai mult...