Cărţi

Teofanii și lumini interioare

Bogdan Mandache

Esoterismul occidental este o tentativă de asumare a soluțiilor de continuitate în ordinea cunoașterii situându-se la interfața mai multor discipline; este o formă de gândire plastică îmbrățișând cunoștințele oficiale și pe cele ale Tradiției, o formă de gândire care caută sensul cosmic al tuturor lucrurilor

mircea-eliade-ocultism-vrajitorie-si-mode-culturale

De-a lungul anilor consacrați explorării vastului domeniu al științei religiilor, Mircea Eliade a descoperit două tipuri de oameni: pe de o parte, homo religiosus cu universul său spiritual, omul care crede în realitatea absolută, sacrul, și care asumă în lume un mod de existență specifică; pe de altă parte, a întâlnit omul areligios, cel care refuză transcendența și se îndoiește de sensul existenței. Studiind omul religios, Mircea Eliade a căutat să înțeleagă acest om în totalitatea condiției umane asumate și trăite. Explorarea condiției religioase l-a condus către religiile popoarelor arhaice și a populațiilor cu tradiții orale, care nu au consemnat în scris mărturiile trăirilor lor religioase. Prin cercetările lui Eliade, istoria religiilor studia omul în totalitatea sa, misiune în care istoricul religiilor a folosit trei căi: istoria, fenomenologia, hermeneutica. Orice experiență religioasă se situează într-un context istoric, social și cultural determinat; de aceea, mai întâi se reconstituie istoria formelor religioase, sursele documentare fiind izvoare importante, fie ele texte, monumente, inscripții,

tradiții orale. Pentru Mircea Eliade, fenomenul religios nu există în stare pură, fiecare fenomen religios fiind un eveniment al istoriei umane. Al doilea demers este cel al fenomenologului, fenomenul religios fiind abordat în propria modalitate, cea a sacrului. Eliade consideră optica evoluționistă aplicată formelor vieții religioase ca fiind inadecvată; el abordează fenomenul religios prin prisma hierofaniei, fiecare fenomen religios fiind un act de manifestare a sacrului. Cercetările lui Mircea Eliade au angajat și calea hermeneutică, cea care urmând calea comparativă explică mesajul fenomenului religios propunând o sinteză a faptelor religioase, o deschidere a orizontului cultural către sacru, simbol și mit. Mircea Eliade a căutat și descoperit articulații fundamentale și corespondențe ale universului omului religios; stă mărturie vasta sa operă din care amintim: Yoga. Eseu despre originile misticii indiene; Tratat de istorie a religiilor; Mitul eternei reîntoarceri; Imagini și simboluri; Sacrul și profanul; Mituri, vise și mistere; Aspecte ale mitului; De la Zalmoxis la Genghis-Han; Istoria credințelor și ideilor religioase. De…

Mai mult...
Cărţi

Învăţătura hermetică

Bogdan Mandache

Cartea lui Ragon aminteşte, păstrînd proporţiile, ceea ce spunea Agrippa despre filosofia ocultă: „virtuţile magiei, astrologiei şi alchimiei sunt lucruri false şi înşelătoare, atunci când sunt înţelese à la lettre; că trebuie să căutăm sensul mistic, sens pe care niciunul dintre maeştri nu l-a dezvoltat încă”. Să nu ne temem să căutăm!

ragon-masoneria-oculta-2019

Mijlocul veacului al XIX-lea a fost, din perspectiva studiilor asupra esoterismului, unul al avîntului, al dorinţei de a cunoaşte şi de a descifra „taine”, de a redescoperi comori ale unei lumi uitate cu bună ştiinţă. Esoterismul a fost supus de-a lungul vremii represiunii, denigrării şi denaturării; au făcut-o autorităţile politice şi religioase, din dorinţa de a nu lăsa să se răspîndească doctrine care ar fi îndreptat gîndurile oamenilor către alte orizonturi, l-au denigrat cei care neavînd acces la textele originale preluau idei contrafăcute, evident răuvoitoare, l-au denaturat intelectualii care nu împărtăşeau ideile vehiculate de alte curente decît cele dragi lor! Pretutindeni şi totdeauna a existat un curent de gîndire şi de existenţă care vedea lumea altfel, ca un Mister, ca un vîrtej de forţe spirituale: acesta este esoterismul. Să ne mai întrebăm, asemenea doamnei Marie-Madelaine Davy, „Cui îi este frică de esoterism?” Avîntul studiilor despre esoterism la mijlocul veacului al XIX-lea are şi o explicaţie istorică, aşa cum avusese, al

rîndul său, interesul pentru acelaşi curent în plină Renaştere florentină. În Renaştere, după o lungă, nu noapte a evului mediu, cum greşit s-a considerat, ci perioadă în care în Europa apuseană curentele esoterice erau incipiente, descoperirea unor manuscrise conţinînd scrieri atribuite lui Hermes Trismegistos avea să trezească interesul umaniştilor florentini pentru hermetism. Redescoperirea esoterismului în secolul al XIX-lea urmează iluminismului, scientismului şi raţionalismului care fie negau interpretările pe care le avansa esoterismul, fie încercau să explice cu mijloace ştiinţifice datele esoterismului. Curentele de gîndire amintite refuzau să accepte că aşa cum există o formă de gîndire filosofică, una ştiinţifică, o formă de gîndire teologică, la fel există una esoterică.   Unul dintre promotorii redescoperirii frumuseţii gîndirii esoterice, la jumătatea secolului al XIX-lea, a fost Jean-Marie Ragon de Bettignies (1781-1862), membru al Marelui Orient al Franţei, al ritului Misraim, al Ordinului Templului de Fabre-Palapart, fondator al lojii Les Vrais Amis, care a cunoscut o anumită celebritate după ce a luat numele de…

Mai mult...
Comentarii, Eseuri, Simboluri

Simboluri, viziuni, mistere

Bogdan Mandache

Memoriile lui William Butler Yeats dau glas căutărilor, pasiunilor, inițierilor, viziunilor, misterelor, bucuriilor unei vieți trăite intens alături de femei fascinante, cum au fost Maud Gonne, Diana Vernon, Lady Gregory sau Georgie Hyde-Lees, totdeauna împreună cu ceea ce slujește binele, adevărul și frumosul.

Artis-manuscris-alchimic-german

Renumit scriitor irlandez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, William Butler Yeats a fost atras de tînăr de ocultism și misticism, și mărturisește aceasta chiar în primele rînduri ale cărții sale Memorii, traducere din limba engleză de Anca Irina Ionescu, București, Editura Herald, colecția „Autobiografia”, 2017, 222 p. În 1886, W.B. Yeats pune bazele Lojii din Dublin a Societății Hermetice, se împrietenește cu poetul și pictorul George Russell, preocupat și el de misticism, spre surprinderea lui John Butler Yeats, tatăl lui William, care încercase să-și țină fiul departe de fenomene oculte. „Petreceam mult timp printre teosofi, unde ajunsesem venind în derivă de la Societatea Hermetică din Dublin.[...] Eram membru al Secției Ezoterice, un cerc restrâns format din cei mai devotați adepți, care se întruneau săptămînal ca să studieze tabele ale simbolismului oriental”, scrie William Butler Yeats. Era atras de ocultism, frecventa celebrul salon al doamnei Helena Blavatsky, dar căuta și dovezi, vorbea despre experimente, ceea ce ar fi evitat, în

opinia sa, transformarea adepților în dogmatici rupți de viață; nu a trecut mult pînă cînd a fost invitat să se retragă din Secția Ezoterică. Tatăl său l-a prezentat lui Edwin Ellis, poet și pictor, membru al unei „frății” care prin artă, simbolism, intuiții poetice și filosofice cultiva adevăruri mistice; a fost perioada în care Yeats s-a apropiat de filosofia mistică din Cărțile profetice ale lui William Blake în care vedea „primul scriitor al vremurilor moderne care a demonstrat indisolubila căsătorie a marii arte cu simbolul.” William Blake apare și într-o însemnare despre Maud Gonne, seducătoare artistă și militantă irlandeză, cu care avea îndelungi discuții despre literatură: „Părea să înțeleagă toate subtilitățile propriei mele arte și mai ales toată filosofia mea spirituală, iar eu aveam capul încă plin de William Blake, iar uneori spunea că o salvasem de la disperare.” Lucrînd cu simboluri, Yeats încerca să-i aducă mintea aproape de suflet, de pacea sufletului. Yeats a fost atras de timpuriu de…

Mai mult...
Cărţi

Despre ocultism

Bogdan Mandache

Cartea lui Felix Fabart, cu toate omisiunile și confuziile terminologice, este un tribut adus ocultiștilor care au încercat să redea viață vechilor inițieri pentru a accede la cunoștințele prime.

istoria-filosofica-si-politica-a-ocultismului

Doar simpla menționare a cuvîntului ocultism stîrnește reacții diferite, patimi și multă confuzie. Totdeauna a fost așa, dar atitudinea de vehementă împotrivire față de științele oculte s-a intensificat odată cu Iluminismul și noua doctrină a materialismului și raționalismului. În ceea ce privește terminologia, viu subiect de erori și neînțelegeri, situația ocultismului este asemănătoare cu a esoterismului. În cazul esoterismului, adjectivul esoteric a apărut cu foarte multe secole înaintea substantivului esoterism, aici perpetuîndu-se și eroarea de a-i atribui termenul de esoteric lui Aristotel, cînd el a fost creat de Lucian din Samosata. În cazul ocultismului, adjectivul ocult datează din secolul al XII-lea, iar termenul de ocultism a fost creat de Eliphas Levi, la mijlocul secolului al XIX-lea. Eliphas Levi credea că a găsit doctrinele secrete ale evreilor, caldeenilor și egiptenilor, cheia întoarcerii la unitatea științei și a religiei: știința timpurilor noi dincolo de fracturile istorice. Pentru că am amintit cei doi termeni, care pentru unii pot părea similari, să menționăm opinia

curentă a specialiștilor că în vreme ce ocultismul este un ansamblu de practici, esoterismul este un ansamblu teoretic susceptibil să facă posibile aceste practici. Acceptat sau blamat, înțeles în dreapta sa măsură sau atribuindu-i-se un înțeles mult prea extins, ocultismul este un fenomen apărut din antichitate și perpetuat în timp. O recentă apariție editorială este tocmai despre formele ocultismului de-a lungul vremii: Felix Fabart, Istoria filosofică și politică a ocultismului. Magie, vrăjitorie, spiritism și alchimie, traducere din limba franceză de Gabriel Avram, București, Editura Herald, colecția „Quinta essentia”, 2018, 256 p. Într-o istorie a esoterismului și a științelor oculte, Jean-Paul Corsetti scria că „ocultismul a fost cînd în armonie cu însăși cunoașterea filosofică și spirituală a timpului, cînd în opoziție și perceput ca subversiv, ca suma fantezistă și greu de înțeles a unor divagații cu iz de pucioasă, destinate să invoce puterile malefice. În orice caz, el a adoptat moduri de exprimare variabile care trebuie să fie înțelese în funcție…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Eminescu citit în cheie esoterică

Bogdan Mandache

Recenta carte a lui Radu Cernătescu, rod al cercetării constante a hermetismului și ocultismului, a alchimiei și teosofiei, răsfrînte asupra poeziei eminesciene, este un grăitor exemplu că opera poetului nu și-a epuizat posibilitățile unor noi interpretări.

Radu-Cernatescu-Antiparadisul-lui-Mihai-Eminescu

Marile opere fie ele filosofice, literare, muzicale sau plastice își vor arăta totdeauna nebănuite sensuri și înțelesuri, vor fi privite și analizate din noi perspective, vor primi noi interpretări, subliniind prin aceasta bogația de semnificații atașată creației. De cele mai multe ori comentatorii de astăzi propun o concepție, o viziune de interpretare mai vastă, deschisă către cultură, spiritualitate, cunoaștere filosofică. Astfel cititorul va întîlni în lucrările care propun noi viziuni interpretative ample referințe la concepte care au marcat dezvoltarea științelor umane (lingvistică, psihologie, antropologie culturală, sociologie, psihanaliză, istorie). De la un prim cerc al operei, cititorul va privi o amplă panoramă a multiplelor cercuri concentrice aflate într-o continuă generare; nu este vorba nicidecum de substituirea unei interpretări vechi cu alta nouă, ci constanta raportare la operă și propunerea unei noi viziuni. În zorii modernității una dintre cele mai expresive imagini a cercurilor îi aparține lui Robert Fludd și este exprimată în gravura sa Integrae Naturae Speculum Artisque Imago, în care

universul este prezentat ca imagine a lumii arhetip. Monada divină universală a cărei emanație zămislește sferele macrocosmosului și microcosmosului după raporturi armonice care revelează că Dumnezeu lucrează asupra întregului. Filosoful și matematicianul britanic, Alfred North Whitehead, spunea că întreaga filosofie europeană nu este decît o notă în subsolul unei pagini a unui dialog al lui Platon; exprima astfel admirația pentru perfecțiunea artistică, literară, conceptuală a dramelor filosofice scrise de filosoful grec, pentru prospețimea spiritului grec și a culturii grecești exprimată cu maximă intensitate de dialogurile platoniciene, pentru sentimentul de autenticitate și imediatitate, toate acestea fiind căi de apropiere a publicului contemporan de dialogurile lui Platon. Aceste gînduri pot fi extrapolate către întîlnirea cu orice autor al unei opere care este piatră de hotar. Radu Cernătescu, cunoscut pentru preocupările sale hermeneutice aplicate filosofiei oculte în literatura română și universală, recitește poezia lui Eminescu ascultîndu-l pe celălalt Eminescu, filosoful: Antiparadisul lui Mihai Eminescu, Iași, Editura Junimea, colecția „Eminesciana”, 2017, 208 p. Eseurile…

Mai mult...