Cartea lui Pascal Bruckner este o privire lucidă asupra longevității, asupra bătrâneții, asupra vieții în care am fost precedați de alții, așa cum alții ne vor urma, fiecare destin fiind o punte aruncată între două abisuri.

Eseist, romancier și profesor la universități din Statele Unite ale Americii și din Franța, Pascal Bruckner este o figură emblematică a intelectualității franceze a zilelor noastre, un atent observator și un filosof al actualității, al temelor care frământă lumea contemporană. Pascal Bruckner este un scriitor bine cunoscut în spațiul românesc, multe din cărțile sale fiind traduse în română și apărute la Editura Trei. Amintim câteva dintre acestea: Un rasism imaginar; Înțelepciunea banilor; Tirania penitenței; Paradoxul iubirii (un eseu despre echilibrul fragil între fidelitate si infidelitate, între dorința de aventură și dorința de siguranță, despre variațiile paradoxale la care este supusă iubirea); Hoții de frumusețe (un roman în care, undeva la granița dintre Franța și Elveția, trei oameni pun la cale un complot împotriva frumuseții; complotiștii vedeau în frumusețea inegal distribuită o inechitate care trebuie eliminată; romanul este deopotrivă un basm filosofic și un thriller pasionant); Paria; Căsătorie din dragoste (o fascinantă istorie a căsătoriei din dragoste); Noua dezordine amoroasă (un

eseu scris împreună cu colegul său de generație, Alain Finkielkraut); Eseu despre masochismul occidental; Luni de fiere (un roman devenit celebru despre criza cuplului modern, despre monogamie și tradiționalism, despre convenția de a fi împreună cu cineva până la sfârșitul vieții, cu riscul distrugerii reciproce); Palatul chelfănelii; Copilul divin (o poveste cu tâlc despre gemenii din pântecul lui Madelaine, care la șase luni aveau serioase cunoștințe de matematică și filosofie și care în momentul nașterii se întreabă dacă merită să se nască, să iasă în lume); Iubito, eu mă micșorez! (o fabulă tandră și crudă despre căsătorie și paternitate, o pildă filosofică); Euforia perpetuă; Mizeria prosperității; Un an și o zi (povestea unui ceas, cu un mecanism unic, a cărui menire este cu totul alta decât să indice ora; eroina romanului, Jezabel Thevenez, călătorește spre Montreal a duce acest ceas, conceput de tatăl ei, unui bun prieten al acestuia; din cauza unei furtuni avionul în care se afla Jazabel aterizează…

Mai mult...