Paul Gilbert, iezuit, doctor în filosofie, este profesor de metafizică la Universitatea Gregoriană din Roma. Mai este lumea de astăzi interesată de metafizică? La prima vedere s-ar putea spune că o lume mai înclinată către superficial, către subiecte mai curînd frivole, nu mai are timp și apetență pentru metafizică. Dar e doar o supoziție, și încă una fundamental greșită de vreme ce mai apar cărți de metafizică, unele fiind traduse și în alte limbi. Paul Gilbert este autorul cîtorva cărți, dintre care amintim: La Simplicité du principe, Lessius, 1996; La Patience de l’etre. Metaphysique, Lessius, 1996; Sapere e sperare. Percorso di metafisica, Vita e Pensiero, 2003; Violence et compassion. Essai sur l’authenticité d’etre, Cerf, 2009. Debutul său editorial a constat în comentarii la Monologion și Proslogion, ale lui Anselm. Pentru cărțile sale a obținut premiul „Cardinal Mercier” al Universității din Louvain și premiul „Polydore De Paepe” al Academiei Regale din Belgia. A coordonat împreună cu Alin Tat volumul Gustul speranței.
Studii filosofice și teologice, Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, 2009. Una dintre cărțile filosofului si teologului Paul Gilbert a apărut în traducere în limba română: Simplitatea principiului, Târgu-Lăpuș, Editura Galaxia Gutenberg, traducere din limba franceză de Marius Motogna și Manuela Kaufmann, colecția „Aletheia”, 2017, 292 p. Întrebat ce este omul, Paul Gilbert ne reamintește Psalmul 8 („Ce este omul că-Ți amintești de el? Micșoratu-l-ai pe dînsul cu puțin față de îngeri, cu mărire și cu cinste l-ai încununat pe el. Pusu-l-ai pe dînsul peste lucrul mîinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui.”) Sigur, e o viziune optimistă a omului sigur pe sine, a omului plasat aproape de vîrful creației, dar mai există o viziune asupra omului, aceea care vede și fragilitatea ființei, fragilitate atît fizică cît și morală. Omul este un animal care se pretinde rațional, dar Paul Gilbert spune că această convingere este falsă, pentru că propriu omului este doar să fie nemulțumit și să spere, raționalitatea sa este…