Eseuri

Peştera şi umbrele sale

Bogdan Mandache

Unii comentatori au văzut în peştera gînditorilor antici simbolul materiei şi al fluxului nedeterminat unde Ideea vine să ocupe loc. Peştera platoniciană este chora nevăzută raportată la Hades unde se gravează determinările inteligibile ale ideii pentru a oferi vizibilitatea sa vizibilului.

pestera 01

În cunoscutul dialog Republica, Platon îndeamnă la a găsi asemănări în privinţa educaţiei şi a lipsei de educaţie cu această întîmplare: "iată mai mulţi oameni aflaţi într-o încăpere subpămînteană, ca într-o peşteră, al cărei drum de intrare dă spre lumină, drum lung faţă de /lungimea/ întregului peşterii. În această încăpere ei se găsesc, încă din copilărie, cu picioarele şi grumazurile legate, astfel încît trebuie să stea locului şi să privească doar înainte, fără să poată să-şi rotească capetele din pricina legăturilor. Lumina le vine de sus şi de departe, de la un foc aprins înapoia lor; iar între foc şi oamenii legaţi, este un drum aşezat mai sus, de-a lungul căruia, iată, e zidit un mic perete, aşa cum este paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra căruia îşi arată ei scamatoriile.(...) Ciudată imagine şi ciudaţi sînt oamenii legaţi!". Peştera joacă un rol simbolic esenţial în vechile credinţe greceşti care sînt înrădăcinate în forţele elementare ale pămîntului; religia preistorică

anterioară noii viziuni a lumii olimpiene care se ridică în poemele homerice se întemeiază pe divinităţile materne ale profunzimii pămîntului. Aceste puteri erau surse deopotrivă ale fecundităţii şi ale morţii, divinităţile htoniene ţineau la origine de sfera feminină, iar domeniul lor obscur nu va fi uitat de lumea luminoasă a zeilor olimpieni. Practicile cultelor htoniene şi olimpine erau într-un contrast perfect opunînd orientarea cerească a sacrificiilor celor din urmă orientării terestre a celor dintîi. Se ucidea o victimă de culoare albă în cinstea olimpienilor, cu gîtul înspre cer, pe un altar înalt; pentru htonieni, dimpotrivă, se sacrifica o victimă de culoare neagră, adeseori un berbec, cu gîtul înspre pămînt, pe un altar jos sau într-o groapă adîncă, bothros. Ilustrarea acestui ritual se găseşte în Odiseea, cînd Circe îi cere lui Ulise să se îndrepte către tărîmul lui Hades, către locul sacru unde se întîlneau cele patru fluvii ale Infernului. Groapa sacrificială, bothros, este cel mai vechi loc de cult care…

Mai mult...
Simboluri

Ales printre cei nouă

Bogdan Mandache

Ritualurile mai vechi conţin numeroase variaţiuni asupra răzbunării morţii lui Hiram, imaginaţia înaintaşilor noştri brodînd la nesfîrşit, adăugînd fără încetare noi detalii şi creînd o punere în scenă impresionantă.

Pedepsirea ucigaşilor lui Hiram Cu gradul de Maestru ales printre cei nouă, se deschide o serie de trei grade succesive în care apare vocabula ales. Acest grad a apărut la jumătatea secolului al XVIII-lea, într-un climat spiritual în care denumirea de ales se răspîndea cu destulă rapiditate. Gradul de ales printre cei nouă este unul dintre cele mai vechi grade înalte, iar semnificaţia sa generală este în raport cu legenda lui Hiram. Ales este unul dintre maeştrii de certă valoare, desemnat de regele Solomon pentru a căuta ucigaşii lui Hiram şi pentru a-l înlocui pe Arhitect în misiunea sa de constructor al Templului. Dezvoltarea rapidă şi uneori imprevizibilă a Gradelor Înalte, diversitatea ritualurilor, textele apocrife nu au lăsat istoricilor prea multe surse pentru a surprinde cu exactitate evoluţia care a dus la integrarea gradului de ales printre cei nouă în Ritul Scoţian Antic şi Acceptat. Istoricii masoneriei sunt însă de acord că gradele 9-10-11, avînd toate în titulatură cuvîntul ales,

fac parte din aşa numitele grade ale răzbunării. Ritualurile mai vechi conţin numeroase variaţiuni asupra răzbunării morţii lui Hiram, imaginaţia înaintaşilor noştri brodînd la nesfîrşit, adăugînd fără încetare noi detalii şi creînd o punere în scenă impresionantă. Dincolo de unele incongruenţe, semnificaţia simbolică a acestui grad lasă loc unei meditaţii profunde asupra dreptăţii şi urmăririi neabătute a datoriei. Tema răzbunării a dat loc la numeroase interpretări. În context este amintită posibila influenţă stuartistă, simbolul hiramic disimulînd imaginea lui Carol I, „fiii văduvei" fiind fiii spirituali ai Henrietei de Franţa, partizani ai revenirii stuarţilor; nu puţini sunt cei care au văzut posibile influenţe templiere sau chiar iezuite, iezuiţii fiind condamnaţi, ca şi templierii, deopotrivă de monarhie şi papalitate; toate aceste interpretări culminează cu teza lipsită de consistenţă a conspiraţiei masonice îndreptată împotriva regimului monarhic francez şi care a dus la Revoluţia Franceză. În adevăr, dincolo de răzbunare, legenda gradului trimite mai curînd la idealul de progres al cunoaşterii care triumfă asupra…

Mai mult...