Religia întreține raporturi complexe cu limbajul, scris sau vorbit; limbajul este deseori considerat deopotrivă insuficient și indispensabil răspândirii credinței în Dumnezeu. În cele trei religii monoteiste, creația este opera Cuvântului divin, profeții aducând oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu. Totuși limbajul uman este tratat de multe ori cu suspiciune. Coexistă mai multe atitudini. Calea pozitivă este cea în care teologii și filosofii vorbesc despre univocitatea limbajului: Revelația vehiculată de limbajul uman are un sens clar și explicit și nu poate fi înțeleasă decât într-o manieră bine definită. Calea negativă, apofatică, ieșită din neoplatonism, consideră că limbajul este echivoc și nu reflectă decât imperfecțiunile realității divine. Dumnezeu nu poate fi descris decât în manieră negativă: a face vid în sine pentru ca Dumnezeu singur să rămână, ceea ce este incomparabil cu zgomotul produs de cuvântul uman. Cuvântul este înlocuit de experiența mistică, singura aptă să-l cunoască pe Dumnezeu. Calea anagogică, cultivată de sufismul poetic persan, consideră realitatea terestră ca metafore sau simboluri care
trimit la lumea divină. In ciuda imperfecțiunilor sale, misticii au recurs la limbaj pentru a descrie experiența mistică, abundent descrisă cu ajutorul unor tipuri de discurs diferite: filosofic, teologic, simbolic, poetic. Printre aceste tipuri de discurs, poezia ocupă un loc distinct, datorat numeroaselor afinități cu mistica. Amândouă preferă simbolurile conceptualizării raționale, conținutul lor fiind mai mult emoțional decât factual. „Poezia și experiența mistică derivă amândouă din relațiile pe care mistica le întreține cu simbolurile tradiției sale religioase și cu mediul social și intelectual. Poezia este mai deschisă, mai polisemică, mai suplă decât limbajul rațional. Poezia este o ușă întredeschisă către Real, datorită caracterului magic și aluziv care transcende inadecvările cuvintelor. Limbajul poetic este un pod între lumea de aici și lumea celestă”, scrie Eve Feuillebois-Pierunek. În inima acestui limbaj, simbolul este cel care joacă un rol mediator, exprimând inexprimabilul, facilitând trecerea de la imaginar la realitatea ontologică. Simbolul, dincolo de semnificația imediată, comportă un sens secund care transfigurează realitatea, stabilind…