Marc Halévy (n. 3 mai 1953) a făcut studii politehnice, a obținut un masterat în fizică teoretică, este diplomat în filosofia și istoria religiilor, este doctor în științe aplicate. A lucrat timp de zece ani împreună cu laureatul Premiului Nobel Ilya Prigogine. După propria mărturisire , domeniile sale de activitate sînt sistemica, noetica și mistica; cele mai multe lucrări ale sale sînt despre complexitate, despre esoterism și francmasonerie. Am purtat cu cărturarul de origine franceză o interesantă discuție despre masonerie, dialogul, cu titlul „Francmasoneria este o metafizică a depășirii de sine prin operă”, fiind publicat pe acest site și reluat în volumul Fascinația nevăzutului, Iași, editura Cronica, 2012. Tot aici au apărut prezentări și comentarii pe marginea unora dintre cărțile lui Marc Halévy, dintre care amintesc: Aux sources de la kabbale et de la Mystique juive; Philosophie maçonnique; Pensée hebraique. Une philosophie du kabbalisme au dela du rabbinisme; Journal d’un Orateur de Loge; Un univers complexe; Et la F:.M:. sera!
1717-2017; Une spiritualité pour notre siècle. Acestora li s-a adăugat de curînd o nouă apariție editorială purtînd semnătura lui Marc Halévy: Catéchismes et tableaux de loge, Escalquens, éditions Oxus, collection „Spiritualité”, 2018, 252 p. Marc Halévy în disputata problemă a originilor masoneriei speculative îmbrățișează punctul de vedere tradițional după care masoneria de astăzi este fructul unui lung proces de maturizare, de coacere care a început în Evul Mediu tîrziu pe șantierele abațiilor romane, apoi ale catedralelor gotice. Masonul a părăsit șantierul operativ (de la operare-a lucra manual) al catedralelor pentru a se angaja pe șantierul speculativ (de la speculare-a lucra cu gîndirea) al umanului, iar această evoluție îl îndreptățește pe Marc Halévy să afirme că „masoneria este deopotrivă o credință, un ordin și o fraternitate”. Dar lucrul pe ambele șantiere, ale catedralelor și ale umanului, se desfășoară după reguli, într-o anumită ordine respectată cu strictețe. De aceea Marc Halévy a ales ca subiect al recentei sale cărți catehismele și planșele/tablourile…