Dorinţa lui Jean-Claude Mondet a fost aceea de a sublinia succesiunea gradelor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, şi de a arăta că multitudinea de comentarii despre masonerie în general, şi despre Ritul Scoţian Antic şi Acceptat în particular, departe de a le slăbi dezvăluind ceea ce ar trebui să rămînă ascuns, nu poate decît să le îmbogăţească oferind noi piste de interpretare şi noi teme de reflecţie.

Fără a fi o editură cu pronunţate preocupări în domeniul literaturii masonice, editura Rocher oferă cititorilor bucuria lecturii unor lucrări scrise din dorinţa de a înlătura tenebrele şi de a duce lumina acolo unde se cere. Cu ani în urmă, am citit, editate de Rocher, mai multe lucrări, printre care cartea lui Jean Ferré: Dictionnaire des symboles maçonniques, cea a lui Julien Behaeghel: Symboles et initiation maçonnique, sau remarcabila Encyclopédie du compagnonnage, realizată de Jean-Francois Blondel, Jean-Claude Bouleau şi Frederick Tristan. Cu puţin timp în urmă, am primit o nouă lucrare a editurii Rocher: Jean-Claude Mondet, La maîtrise parfaite. Etude des degrés de Perfection du Rite Ecossais Ancien et Accepté, 2008, 416 p. Ca şi despre primele trei grade, şi despre cele ale perfecţiei, s-a scris mult în ultimele decenii, fiecare nouă carte încercînd să aprofundeze domeniul în care lucrările anterioare au deschis noi şantiere de investigat. După ce în anii precedenţi a publicat, la aceeaşi editură, trilogia La Première

Lettre, consacrată primelor trei grade: L'Apprenti au Rite Ecossais Ancien et Accepté (2005), Le Compagnon Ecossais (2006)  şi Le Maître Maçon Ecossais (2007), Jean-Claude Mondet face o lectură a ritualurilor gradelor lojilor de perfecţie. Cele mai multe lecturi ale ritualurilor se limitează la descrierea şi la istoricul lor, ca şi la explicaţia morală, aspecte deloc neglijabile, dar insuficiente pentru a da seamă de ceea ce se ascunde dincolo de vălul sub care se disimulează adevărurile eterne. De aceea Jean-Claude Mondet vrea să treacă pragul exoterismului pentru a privi individul în intimitatea sa şi progresul său, ceea ce este/ar trebui să fie elementul propriu unui ordin iniţiatic. Înainte de a trece la substanţa gradelor lojii de perfecţie, Jean-Claude Mondet găseşte util să se oprească asupra cîtorva noţiuni, care mai necesită explicaţii. Dintre acestea autorul insistă asupra unui grup de noţiuni: corp, suflet, spirit; după o succintă privire istorică asupra acestor termeni, autorul insistă pe spiritualitate, care nu trebuie văzută îngust doar…

Mai mult...