Scrierea lui W.B. Yeats poate fi privită superficial ca o încercare literară rafinată sub care sînt ascunse ritualuri esoterice, alchimice cu o tentă stranie. Dimpotrivă, povestirea sa este una despre ceea ce avem în noi mai puțin superficial, mai adevărat, mai interior

După patru secole de la apariția sa și în ciuda a numeroase studii care i-au fost consacrate de eminenți istorici ai ideilor, rozicrucianismul rămîne o mișcare culturală și spirituală enigmatică. Cele trei manifeste fondatoare ale rozicrucianismului sînt: Fama Fraternitatis (1614), Confessio Fraternitatis (1615), și Chymische Hochzeit Christiani Rosencreutz Anno 1459 (1616), și sînt datorate pastorului Johann Valentin Andreae. Încă de la apariție ele au stîrnit o adevărată furtună în mediile intelectuale ale Europei apusene, dovedită atît de circulația și de interesul cu care erau citite și interpretate, cît și de abundenta literatură pe care au generat-o cele trei manifeste în primele decenii după apariția lor. Vastul curent hermetico-alchimic apărut în Renaștere nu urmărea doar restaurarea înțelepciunii antice, ci și o reformă generală și radicală a tuturor instituțiilor religioase, sociale și culturale; în cazul rozicrucianismului era vorba de „accelerarea procesului de renovatio al lumii occidentale”, după cum afirma Mircea Eliade. Fraternitatea rozicruciană găsea că era necesară transformarea și amendarea filosofiei, care

era bolnavă si plină de falsitate; ce propunea? O filosofie „care îl lămurește și îl servește integral pe om”, dar și un îndemn de a urma căile înțelepciunii: „Oameni înzestrați cu subtilitate, aruncați aceste cărți și întoarceți-vă spre noi, care nu dorim banii voștri ci, dimpotrivă, vă oferim cu bunăvoință toate marile noastre comori! Nu alergăm după bunurile voastre, folosind născociri șarlatanești, ci, dimpotrivă, vrem să împărțim cu voi bunurile noastre. Noi nu vorbim în citate, ci nu vrem decît să va inițiem într-o interpretare, într-o știință a misterelor, care să fie limpede, simplă, ușor de înțeles. Nu căutăm ospitalitatea voastră, ci noi vă primim pe voi în casele noastre care înseamnă mai mult decît hanurile și palatele regești.” Rozicrucianismul original este în adevăr o gnoză, nu este o cunoaștere obișnuită, nu este o știință dobîndită prin studiu, ci este vorba despre o cunoaștere sacră, gnoza care permite ridicarea la statura omului perfect. Primele texte rozicruciene au provocat reacții pro…

Mai mult...

Rosa- Cruce! De aproape patru veacuri face obiectul cercetărilor serioase şi a publicităţii nemăsurate, atrage atenţia gînditorilor gravi, alimentează credulitatea populară, suscită curiozitatea erudiţilor.

Aminteam în finalul articolului precedent despre rosicrucianism că mulţi cercetători caută posibile filiaţii rosicruciene în unul dintre cele mai frumoase şi mai încărcate de spiritualitate dintre gradele Ritului Scoţian Antic şi Acceptat. Încă din 1638 exista o referinţă aluzivă la o posibilă legătură între francmasonerie şi rosicrucianism: Pentru că ce povestim noi nu sînt amănunte,Fiind noi ai Crucii Rose fraţi:Avem masonicul cuvînt şi viziune,Noi lucruri viitoare putem întocmai povesti. Primele cercetări asupra influenţelor şi posibelelor filiaţii apar în Germania secolului al XVIII-lea şi au fost expuse de J.G.Buhle şi au fost reluate în Anglia de Thomas de Quincey: "Cititorul va găsi că toate misterele francmasoneriei, aşa cum există pretutindeni în lume, după trecerea a mai bine de două secole, se află aici (adică în cartea lui Buhle-n.n.) pe deplin lămurite. Lucrurile au plecat de la o farsă jucată de un tînăr extrem de talentat, pe la începutul secolului al XVII-lea, dar pentru un scop mai elevat decît urmăresc, de obicei,

farsele". Evident tînărul talentat nu era altcineva decît Johann Valentin Andreae, iar farsa era relatarea despre Fraternitatea Rosicruciană, pe care Buhle o socoteşte ca fiind la originea masoneriei speculative. Thomas de Quincey era convins că atunci cînd a fost transplantat în Anglia, rosicrucianismul a devenit francmasonerie, afirmînd că "francmasoneria nu este nici mai mult, nici mai puţin decît un rosicrucianism modificat de cei care l-au strămutat în Anglia". De Quincey considera că Robert Fludd era răspunzător pentru transplantarea rosicrucianismului în Anglia şi pentru transformările ulterioare. Fără a-i împărtăşi ideile întrutotul, Frances Yeats reţine ca deschizătoare de noi orizonturi pentru istoria ideilor contactele dintre Germania şi Anglia şi transplantul curentelor de gîndire între cele două ţări. Se ştie că doi dintre primii "acceptaţi", Robert Moray şi Elias Ashmole erau adepţi al rosicrucianismului. Cu rezerva specifică istoricului care îşi conturează discursul după fapte şi dovezi istorice şi documentare, evitînd capcana legendelor, Frances Yeats este tranşantă:"fenomenul european al francmasoneriei a fost sigur legat…

Mai mult...

S-a spus despre originile mişcării rosicruciene că ar fi fabuloase, în jurul rosicrucianismului stăruind alături de misterul originilor şi cel al scopurilor; "Aşadar, cine a împletit trandafirii cu crucea?", se întreba Goethe în poemul neterminat Misterele, accentuînd unul dintre aspectele enigmei rosicruciene.

Originile mişcării rosicruciene sînt legate de redescoperirea alchimiei văzută ca putere transfigurantă, ca permutare şi experienţă spirituală, de scrierile lui Paracelsus, Cornelius Agrippa, Jacob Bohme, Giordano Bruno, Henricus Khunrath. Existenţa unor organizaţii rosicruciene, ca şi perenitatea rosicrucianismului sînt în continuare terenul unor vii confruntări de opinii. În ultimele decenii asistăm la o resurgenţă a rosicrucianismului în varii forme şi denominaţiuni, dar prea puţine organizaţii ce se revendică din rosicrucianism au vreo legătură cu cel originar. Rene Guénon făcea o distincţie clară între Rosa-Cruce şi rosicrucieni, acest din urmă termen putînd primi o mai mare extensie decît primul; pentru Guénon, Rosa-Cruce desemnează un grad iniţiatic efectiv, adică o anumită stare spirituală a cărei apropriere nu cere în mod necesar apartenenţa la o anumită organizaţie. În aproape toate cazurile, cel puţin pentru timpurile noastre, este vorba de uzurparea unui nume, de folosirea unui simbol căruia fiecare interpret îi ataşează propria viziune. Frances A. Yeats, cunoscută exegetă a rosicrucianismului, avansează ideea că rosicrucianismul

ar fi avut obîrşie britanică datorată ideilor reformatoare ale lui John Dee, autorul Monadei hieroglifice; comparînd proiectul de reformă al lui John Dee cu cel iniţiat de J.V. Andreae, Frances A. Yeats afirmă că "nu poate încăpea îndoială că mişcarea care se întrezăreşte în cele trei publicaţii rosicruciene este una care îşi are originea ultimă în concepţiile lui John Dee." O nouă perioadă înfloritoare a rosicrucianismului este în secolul al XVIII-lea, un prim semn fiind apariţia, în 1714, a unui tratat de alchimie, Adevărata şi perfecta preparare a Pietrei Filosofale de cătrte Fraternitatea Ordinului Rosa-Crucii de Aur, semnat de Sinceratus Renatus, pseudonim al pastorului silezian Samuel Richter. Accentul pus pe alchimie constituie diferenţa majoră între noul rosicrucianism şi cel originar  care punea accentul pe proiectele de reformă socială, intelectuală şi religioasă. Tratatul publicat la Breslau acordă un loc esenţial "practicilor de laborator", ceea ce va conferi originalitatea profundă a Rosa-Cruce de Aur. Silezia era la acea vreme un vechi şi…

Mai mult...

La aproape patru secole de la apariţia sa şi în ciuda a numeroaselor studii şi cărţi care i-au fost consacrate de eminenţi istorici ai ideilor, rosicrucianismul rămîne o mişcare spirituală şi culturală enigmatică.

Este şi acesta un semn că avertismentele din primele rînduri şi din finalul scrierii Confessio Fraternitatis nu au răsunat în deşert: "Nimic din ceea ce se află rostit şi adus la cunoştinţă tuturor, prin mai sus arătata Fama, cu privire la fraternitatea noastră să nu fie judecat cu uşurătate şi să nu fie socotit ca o născocire deşartă şi cu atît mai puţin să nu fie primit ca şi cînd ar fi doar o închipuire a noastră. (...) Noi nu ieşim la vînătoare după avutul vostru născocind elixiruri mincinoase, ci dorim să vă facem părtaşi ai bunurilor noastre. Vă vorbim acum în pilde, dar (cînd va sosi clipa) vrem să vă aducem în faţa unei înfăţişări, înţelegeri, mărturisiri şi cunoaşteri a tuturor tainelor, cunoaştere care să fie dreaptă, simplă, uşoară şi fără ascunzişuri". Johann Valentin Andreae (1586-1642) Cele trei manifeste fondatoare ale rosicrucianismului (Fama Fraternitatis, Confessio Fraternitatis şi Hochzeit Christiani Rosencreutz anno 1459), apărute în 1614, 1615 şi 1616, datorate

pastorului Johann Valentin Andreae, au stîrnit o adevărată furtună în mediile intelectuale ale Europei apusene, dovedită atît de circulaţia şi de interesul cu care erau lecturate şi interpretate, cît şi de abundenta literatură pe care au generat-o cele trei cărţi în primele decenii după apariţia lor. Vastul curent hermetico-alchimic apărut în Renaştere nu urmărea doar restaurarea înţelepciunii antice, ci şi reforma generală şi radicală a tuturor instituţiilor religioase, sociale şi culturale; în cazul rosicrucianismului era vorba de "accelerarea procesului de renovatio al lumii occidentale" (M. Eliade). Prima jumătate a secolului al XVII-lea a fost marcată de o triplă criză a civilizaţiei occidentale: în domeniul politic, opoziţia între absolutism şi idealul puterii contractuale fondate pe dreptul natural; în domeniul religios, nevoia de a transcende clivajele dogmatice şi de a deschide spiritualitatea către natură şi lumea materială; în domeniul ştiinţific, tensiunea între concepţia mecanicistă a unui univers închis în el însuşi şi convingerea că arhitectonica lumii are sens. "Scrierile apărute sub baniera…

Mai mult...