Cărţi

Sufismul ca praxis al inițierii

Bogdan Mandache

Acesta este mesajul cărții lui Idries Shah care ne reamintește că nu există esoterism autentic fără exoterism, că omul trebuie să urmeze tarîka pentru a ajunge la haqîqa: cunoașterea teoretică a doctrinelor sufiste trebuie totdeauna însoțită de lucrarea interioară. Sufismul este un praxis al inițierii.

Idries-Shah-calea-sufita

Sufismul este o mișcare mistică apărută în lumea musulmană timpurie și care a cunoscut manifestări diverse, unele considerate a fi în afara doctrinei oficiale definită de teologi. Sufismul este dimensiunea interioară, esoterică a islamului, cuvântul provenind din termenul arab tasawwuf, ceea ce literar trimite la „cel care se îmbracă în lână”, îmbrăcămintea profeților și a primilor asceți. Au fost avansate și alte etimologii, maeștrii sufiți susținând varianta spiritualistă: sufistul este cel pe care Dumnezeu l-a purificat de pasiunile egoului, cel pe care L-a ales, ceea ce pune semnul egalității între sufism și sfințenie. În paralel cu similitudinile fonetice, simbolismul numerelor acordă cuvântului sufî aceeași valoare numerică cu „Înțelepciunea divină”. Din această perspectivă, sufistul este cel care posedă această înțelepciune, care are acces la cunoașterea lui Dumnezeu, la gnoză. Termenul sufî nu figurează în sursele scripturare, motiv pentru care se va impune progresiv în cultura islamică, maeștrii spirituali afirmând că la începuturile islamului sufismul era o „realitate fără nume”. Era epoca

în care dincolo de imitația exterioară, e vorba despre îmbrăcămintea care se asemăna cu cea a vechilor asceți musulmani, se produce o descoperire esențială, cea a profunzimii, exegeza esoterică a Coranului inițiată de imamul Ja’far al-Sadic și de Muqâtil ibn Sulaymân. Acum se afirmă programul sufismului: iubire și cunoaștere, transcendența Unicului și posibila unire cu creația, văzutul și ascunsul. Istoria sufismului a cunoscut mai multe etape: secolele VIII-XI sunt marcate de inițiativele unor persoane izolate, singulare, gânditori eminenți, asceți cu preocupări teosofice; începând cu secolul al XI-lea domină constituirea ordinelor mistice, a confreriilor grupate în jurul unui maestru; din secolul al XV-lea se manifestă o extensie a confreriilor către ansamblul populației musulmane, cu adoptarea regulilor vieții sufite de doctori și savanți, buni cunoscători ai științelor religioase tradiționale. O recentă carte readuce în atenție esoterismul islamic: Idries Shah, Calea sufită, traducere din limba engleză, note și îngrijire ediție de Stela Tinney, București, Editura Herald, colecția „Înțelepciunea inimii”, 2021, 336 p. Derviș…

Mai mult...
Cărţi

Mathnawî, o epopee spirituală

Bogdan Mandache

Mathnawî a fost prezentată rînd pe rînd ca o carte de poezie mistică sau ca un comentariu general de teologie islamică, un comentariu esoteric al Coranului, un expozeu al gîndirii și viziunii mistice, o doctrină metafizică, un studiu aprofundat de psihologie, o metodă pedagogică extrem de subtilă; în realitate este o strălucită sinteză a celor amintite.

rumi-mathnawi-poeme-parabole-și-învățături-sufite

Rumi este unul dintre cei mai cunoscuți poeți persani, un personaj venerat din Turcia pînă în Extremul Orient. Jalal al-Din Rumi (1207-1273) s-a născut la Balkh, în Afganistanul de astăzi, era fiul unui mistic și teolog renumit, Baha’ al-Din Walad, care de frica invaziei mongole și-a protejat familia plecînd în exil, un exil care l-a purtat la Mecca, apoi la Damasc unde tînarul Jalal și-a desăvîrșit formația intelectuală, pentru a se stabili în Anatolia, numită Rum, țară a grecilor, de unde și supranumele de Rumi. Parte din instrucție, Jalal o datorează tatălui, iar după moartea acestuia lui Burhan al-din Muhaqqiq, cel care l-a introdus pe tînărul Jalal în științele spirituale, așa încît la moartea lui Burhan (1240) Jalal al-Din încheiase studiul științelor exterioare și parcursese gradele spirituale ale ascezei și ale contemplării interioare, era deja o personalitate mistică recunoscută. Învățătura sa aduna în jurul său un mare număr de discipoli atrași de renumele său. Operele majore ale lui Rumi sînt

opere poetice, Dîvan-e Shams și Mathnawî. Dîvan-e Shams este un monument al poeziei persane, unul din jaloanele filosofiei islamice; este un imn închinat tînărului și frumosului derviș care devine “martorul contemplației”, cel care pentru un timp a absorbit toate clipele lui Rumi. Cunoscătorii filosofiei islamice susțin că poemul lui Rumi trebuie citit după parcurgerea cărților lui Ibn’Arabi sau Sohravardî, întrucît se impune o comparație între meditațiile asupra lui Dumnezeu revelat și asupra Feței umane a divinității. Scrierile lui Rumi sînt cunoscute publicului român datorită traducerilor apărute la Editura Herald. Recent a apărut un nou volum al lui Rumi: Mathnawî. Poeme, parabole și învățături sufite, traducere din limba engleză: Walter Fotescu, colecția „Înțelepciunea inimii”, 2019, 432 p. Mathnawî este o epopee spirituală, titlul cărții venind de la forma prozodică folosită, distihuri rimînd între ele, avînd o armonie silabică generală. S-a spus despre Rumi că a fost un mare mistic, un maestru spiritual, un teolog, mai puțin că a fost unul din…

Mai mult...
Cărţi

Rumi: poet, mistic, filosof

Bogdan Mandache

În poemul lui Rumi se găsește ascunsă o învățătură mistică extrem de profundă, o doctrină teologică sublimă, încît s-a putut spune că “Mathnawî spiritual al lui Rumi este un Coran în limba persană.”

rumi-oceanul-sufletului-2018

Rumi este unul dintre cei mai cunoscuți poeți persani, un personaj venerat din Turcia pînă în Extremul Orient. Jalal al-Din Rumi (1207-1273) s-a născut la Balkh, în Afganistanul de astăzi, era fiul unui mistic și teolog renumit, Baha’ al-Din Walad, care de frica invaziei mongole și-a protejat familia plecînd în exil, un exil care l-a purtat la Mecca, apoi la Damasc unde tînarul Jalal și-a desăvîrșit formația intelectuală, pentru a se stabili în Anatolia, numită Rum, țară a grecilor, de unde și supranumele de Rumi, poet adus în atenția cititorilor români prin volumul Oceanul sufletului, București, Editura Herald, colecția “Înțelepciunea inimii”, traducere din limba persana și note de Otto Starck, studiu introductiv de Teodoru Ghiondea, 208 p. Parte din instrucție, Jalal o datorează tatălui, iar după moartea acestuia lui Burhan al-din Muhaqqiq, cel care l-a introdus pe tînărul Jalal în științele spirituale, așa încît la moartea lui Burhan (1240) Jalal al-Din încheiase studiul științelor exteriore și parcursese gradele spirituale ale

ascezei și ale contemplării interioare, era deja o personalitate mistică recunoscută. Învățătura sa aduna în jurul său un mare număr de discipoli atrași de renumele său. Dar el nu ar fi fost decît un maestru spiritual în cea mai pură tradiție a sufismului clasic, un nume printre atîtea altele în înmulțirea exagerată a școlilor mistice care au marcat vîrsta de aur a sufismului, fără un eveniment major care a bulversat universul său interior. Întîlnirea cu Shams al-din din Tabriz avea să ilumineze creația poetică a lui Jalal. Cînd a ajuns la Konya, în 1244, dervișul itinerant era în căutarea unui companion spiritual capabil să-i înțeleagă vorbele. Shams nu aparținea nici unui ordin sufi constituit. Întîlnirea celor doi a fost fulgerătoare, așa cum apare în toate relatările contemporanilor, care au mai reținut că întîlnirea celor doi a însemnat pentru Jalal deschiderea către o nouă dimensiune, cea a trecerii de la gîndirea exoterică la o experiență esoterică, iar aceasta avea să producă…

Mai mult...