Personalitate remarcabilă a filosofiei stoice, a vieții politice și a literaturii romane, Lucius Annaeus Seneca s-a născut la Corduba, în Spania, într-unul dintre primii ani ai erei noastre, anul exact nefiind precizat de nici o sursă istorică. Era fiul lui Seneca cel Bătrân, cunoscut și sub numele de Seneca Retorul. A fost trimis de timpuriu de tatăl său la Roma pentru a studia retorica în vederea unei cariere de avocat; pe lângă retorică, tânărul Seneca este atras de filosofie urmărind cu interes cursurile lui Attalus, ale lui Posidonius sau ale lui Sotion din Alexandria; iată ce spunea despre lecțiile lui Attalus: „Pe mine, cel puțin, când ascultam pe Attalus vorbind împotriva patimilor, a rătăcirilor și a păcatelor vieții, mă apuca adesea mila de neamul omenesc, iar pe vorbitor îl puneam în înaltul cerului și mai presus de culmea hărăzită unui om.” Gaius Caesar Caligula Astfel, Seneca s-a familiarizat de tânăr cu stoicismul și pitagorismul, cu gândirea religioasă și curentele filosofice
alexandrine pe care le cunoscuse în timpul lungii șederi în Egipt, unde mătușa sa îi pregătea o frumoasă carieră politică. Revenit la Roma Seneca ocupă postul de chestor, începutul unei strălucite cariere politice, dar și al unei vieți tumultuoase. În anul 41, împăratul Claudiu îl exilează în Corsica, sub acuzația de adulter cu Iulia Livilla, sora împăratului Caligula. În anul 49, Agrippina, soția împăratului Claudiu, îl cheamă din exil încredințându-i educația fiului său, Nero, care foarte tânăr devine împărat, Seneca fiindu-i unul dintre sfetnici. În anul 62 Seneca se retrage din viața politică și se consacră în întregime activității filosofice; trei ani mai târziu este bănuit că a luat parte la conjurația lui Piso împotriva lui Nero, împăratul cerându-i să se sinucidă; o face împăcat și demn, act descris de Tacitus în Anale. Morala stoică pe care Seneca a îmbrățișat-o din tinerețe și căreia i-a rămas credincios toată viața se regăsește în toate scrierile sale, fie literare (Agamemnon, Oedip, Fenicienele,…
