Cărţi

Misterii și simbolism masonic

Bogdan Mandache

Într-o schiță a simbolismului masonic, J.D. Buck supune atenției simbolurile familiare masonului, echerul și compasul, punctînd simbolismul lor primar și „filosofia ascunsă” în simbolismul lor, în sinteză fiind vorba despre evoluție, despre dominația spiritului asupra materiei, despre trecerea de la utilizarea practică, trasarea liniilor, triunghiurilor, cercurilor, la obligațiile morale superioare.

j-d-buck-simbolismul-francmasoneriei-sau-masonerie-mistica-si-marile-misterii-ale-antichitatii

Contemporan cu Albert Pike și Albert G. Mackey, Jirah Dewey Buck, mason și membru al Societății teosofice, a fost nu numai un membru activ al ordinului masonic, ci și un respectat autor de lucrări consacrate masoneriei. De puțin timp, una dintre cărțile sale este accesibilă și cititorilor români: Simbolismul francmasoneriei sau Masoneria mistică și marile misterii ale Antichității, traducere din limba engleză de Walter Fotescu, cuvînt înainte și note de Vasile Zecheru, București, Editura Herald, colecția „Arta regală”, 2019, 248 p. De la primele rînduri ale cărții, Jirah Dewey Buck își arată atașamentul față de ideea unei strînse legături între masonerie și vechile misterii, misterii care și-au pierdut bună parte din vechile înțelesuri pentru omul începutului de veac XX. În perioada cînd Buck și-a scris cărțile încă era larg răspîndită convingerea că masonii sînt deținătorii unor secrete, exprimate sub forma unor parabole și alegorii, transmise într-un limbaj al simbolurilor a căror semnificație era accesibilă doar inițiaților, posesorilor marilor secrete. Părăsind

teritoriul legendelor, Buck admite că masoneria nu este nicicum descendentă direct și liniar din marile misterii ale antichități; este sigur însă că masoneria preia, adoptă și adaptează multe din învățăturile antice care se potrivesc unei instituții care, la vremea sa, avea o istorie numărînd două sute de ani: „Ultimele două, trei secole, cel mult, includ întreaga istorie a francmasoneriei moderne. Organizația este recentă, dar principiile ei, atunci cînd sînt clar definite și inteligent interpretate, sînt eterne și în deplin acord cu Marile misterii ale Antichității.” Din punct de vedere istoric între misteriile lumii antice și instituția modernă a masoneriei nu există nici o legătură, doar un lung șir de speculații sterile perpetuate cu scopul legitimării noii instituții, asigurării unei „zestre” iluzorii. De altfel autorul cărții privește cu un ochi spre misterii și marii învățați ai lumii antice, si cu celălalt către ceea ce ar trebui să fie restaurarea misteriilor în ritualul masonic. La începutul secolului trecut încă nu se discuta…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Dicționarul culorilor

Bogdan Mandache

Pentru Georges Lanoë-Villène, curcubeul, cu cele șapte culori ale sale, este simbolul cel mai important în lumea culorilor, amintit în Facerea, în texte hinduse, de Apollonius din Tyana, în mitologiile greacă și scandinavă, în iconografia medievală.

Georges-Lanoe-Villene-Dictionnaire-de-la-symbolique-des-couleurs

Despre viața lui Georges Lanoë-Villène (1863-1949) nu se cunosc prea multe aspecte, afară de faptul că ar fi fost peisagist; se știe cu certitudine că a fost autorul mai multor cărți, dintre care amintim: Histoire de l’école française de paysage depuis Chintreuil jusqu’à 1900; Principes généraux de la symbolique des religions; Le roman celtique; Symbolique de la fleur de lys des armoires; Le Livre des symboles: Dictionnaire de symbolique et de mythologie. Se știe că opera vieții lui a fost Livre des symboles, întreruptă în 1937, cînd apăruse al VI-lea volum. Este vorba despre un dicționar, una dintre temele principale fiind simbolica culorilor, văzută prin prisma diverselor tradiții culturale, a mitologiilor. În timp cele șase volume au devenit tot mai greu de găsit; de aici a izvorît inițiativa editurii pariziene Maison de Vie de a aduna într-un singur volum tot ceea ce privea studiul culorilor, oferind astfel cititorilor interesați o lucrare de referință: Dictionnaire de la symbolique des couleurs. Toate

dicționarele generale despre simboluri au articole pentru fiecare dintre culorile de bază cu semnificațiile lor în funcție de tradițiile culturale. În celebrul Dicționar de simboluri (Jean Chevalier și Alain Gheerbrant) se arată că simbolismul culorilor este universal, dar interpretările pot varia. Pentru Georges Lanoë-Villène, curcubeul, cu cele șapte culori ale sale, este simbolul cel mai important în lumea culorilor, amintit în Facerea, în texte hinduse, de Apollonius din Tyana, în mitologiile greacă și scandinavă, în iconografia medievală. Articolul despre curcubeu este un exemplu edificator pentru încercarea autorului de a surprinde bogăția de semnificații a termenului cunoscut în toate ariile geografice și în toate spațiile culturale. Situat la una dintre extremitățile gamei de culori, albul este aproape pretutindeni emblemă a purității, pudorii, castității, dreptății, onestității, adevărului, sincerității, a bunătății divine. Dincolo de semnificațiile generale ale albului, sînt urmărite cîteva aspecte specifice: animalele cu penajul, blana sau părul albe erau atribute ale zeităților; vechile scrieri istorice dau seamă despre ritualuri de luptă…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Despre numere

Bogdan Mandache

Toți cei care s-au preocupat de simbolismul numerelor au știut că numerele nu trebuie folosite în mod nepotrivit, ele avînd o forță neștiută; numărul rămîne esențial și misterios.

Julien-Behaeghel-Le-nombre-créateur

Julien Behaeghel (7 martie 1936 – 31 iulie 2007) designer și scriitor belgian, a fost preocupat de simbolism, cu precădere de simbolismul masonic, iar aceste preocupări au căpătat contur în aproape douăzeci de cărți, dintre care amintim: Voyage symbolique dans la marque, 1994; Trois pas pour l’eternite, 1994; Le Zodiaque simbolique, 1999; Les grands symboles de l’humanite, 1999; Symboles et initiation maconnique, 2000; L’Apprenti Franc-Macon et le monde des symboles, 2000; Le Compagnon Franc-Macon et l’art du trait, 2001; Le Maître Franc-Macon et la mort symbolique, 2002; Cosmogonie et tableau de loge, 2002; Hiram et la reine de Saba, 2005; Quete symbolique d’un Franc-Macon, 2007. Mare parte din aceste cărți au apărut la editura pariziană Maison de Vie, așa cum este cazul și celei căreia îi sînt consacrate aceste rînduri: Le Nombre créateur, 2012, cu mențiunea că prima ediție a apărut în 1998, sub egida Marii Loji a Belgiei. Cărturarul francez Claude de Saint-Martin a folosit simbolul Cărții omului pentru

a vorbi despre drumul urmat de ființa umană de-a lungul nesfîrșitelor veacuri; era o carte cu zece file, în care pagina a zecea era esențială, fără ea nu puteau fi înțelese cele precedente. Era o carte despre lucrurile esențiale pe care ochiul spiritual al inițiatului le înțelege printr-o trăire lăuntrică. Dar 10 este și cifra Tetraktys-ului pitagoreic și numărul emanațiilor arborelui sefirotic. Numerele au generat pe lîngă firești studii matematice, și interpretări filosofice, teologice, simbolice, numeroase speculații, pentru că numerele nu exprimă doar cantități, nu ajută doar la a socoti, ele exprimă idei și permit accesul la înțelegerea oamenilor și evenimentelor. Platon considera interpretarea numerelor ca fiind cea mai înaltă treaptă a cunoașterii și esență a armoniei cosmice și interioare. Cartea lui Julien Behaeghel este o încercare de a surprinde simbolismul și semnificațiile primelor zece numere, pornind de la texte biblice, de la scrierile celor din vechime sau ale modernilor. „Jurăm pe cel care a lăsat moștenire neamului nostru tetrada…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

René Guénon la Regnabit

Bogdan Mandache

Cînd René Guénon folosea cuvîntul criză el gîndea și la un punct critic de unde devine posibilă evaluarea unei situații, pentru el această anomalie fiind cea pe care o reprezenta lumea modernă; dar evaluarea sa era însoțită și evocarea posibilităților de redresare a mentalității contemporane. Pentru René Guénon nu era decît o singură cale: redescoperirea Tradiției.

rene-guenon-Scrieri_pentru_Regnabit

Prezent în dicționare de filosofie, de esoterism sau de masonerie, René Guénon rămîne înainte de orice un purtător de cuvînt al Tradiției. Unii comentatori au încercat să-i cuprindă scrierile într-o metafizică dogmatică și închisă în ea însăși, cînd apelul lui René Guénon era la deșteptarea spirituală și la reînnoirea tradițională a Occidentului. Nu întîmplător un număr dublu din iulie-decembrie 2002, al publicației „Connaissance des Religions”, s-a numit René Guénon. L'Eveilleur (1886-1951). Da, René Guénon a fost cel care a redeșteptat în Occident interesul pentru spiritualitate, pentru respingerea domniei cantității, pentru căutarea sensului etern, pentru conversia privirii, pentru transformarea interioară. A denunțat constant și cu vigoare pierderea altitudinii metafizice, pierderea Cunoașterii simbolice, pierderea principiilor și criteriilor Artei sacre, pierderea simplicității. Pînă acum aproape trei decenii, în România numele lui René Guénon era știut de un număr restrîns de cunoscători; întreținuse o vastă corespondență cu trei gînditori români: Vasile Lovinescu, Marc-Mihai Avramescu și Mihai Vâlsan; scrierile sale erau doar în cîteva biblioteci,

nu fuseseră traduse în limba română, nu se scria despre opera sa. După 1990 au început să fie traduse cele mai importante scrieri ale gînditorului francez: Simboluri ale științei sacre; Domnia cantității și semnele vremurilor; Criza lumii moderne, la Editura Humanitas; Ezoterismul lui Dante; Simbolismulcrucii la Editura Aion. Cele mai multe scrieri ale lui René Guénon au aparut la Editura Herald; amintim dintre acestea: Ezoterismul creștin; Scurtă privire asupra inițierii; Inițiere și realizare spirituală; Autoritate spirituală și putere temporală; Stările multiple ale ființei; Francmasonerie și companionaj. Recent a apărut volumul René Guénon, Scrieri pentru Regnabit, București, Editura Herald, colecția „Philosophia perennis”, traducere din limba franceză de Daniel Hoblea, 2017, 208 p. Este un volum care reunește toate articolele scrise de René Guénon pentru revista Regnabit, între anii 1925 și 1927, în ultimii ani înainte de plecarea sa în Egipt. Regnabit. Revue Universelle du Sacre-Coeur a fost fondată de părintele Félix Anizan, în semn de devoțiune pentru Inima Sfîntă, și s-a remarcat…

Mai mult...
Alchimie, Cărţi, Simboluri

Simbolica alchimică – Atalanta fugiens

Bogdan Mandache

Pentru a-i înţelege strategiile interpretative, Emilie Granjon a analizat tipul de simbolică folosită, a aprofundat condiţiile de semnificare simbolică a gravurilor, a teoretizat modalităţile interpretative ale acestei simbolici, oferind celor interesaţi un instrument conceptual prin care să vadă dincolo de imaginea oferită de gravură.

Emilie Granjon Comprendre la symbolique alchimique

Ştiam de mai multă vreme că Emilie Granjon pregăteşte o lucrare despre înţelegerea simbolicii alchimice, cu referire la celebra carte a lui Michael Maier, Atalanta fugiens.Emilie Granjon este o tînără cercetătoare, originară din Lyon, în domeniul semioticii vizuale, teoretician al artei şi critic de artă, care are o bursă postdoctorală la GEMCA (Group for Early Modern Cultural  Analysis) din cadrul Universităţii Catolice din Louvain, pentru a aprofunda imaginea alchimică în opera lui Otho van Veen; este autoare de studii despre iconografia alchimică şi imaginarul esoteric, publicate în volume colective sau în reviste precum Archée, Spirale sau Vie des arts. În numărul din februarie 2012, al „Cronicii”, am publicat un interviu cu Emilie Granjon: „Atalanta fugiens – o operă care se adresează văzului, auzului şi spiritului”. Recent am primit cartea la care ştiam că lucrează: Comprendre la symbolique alchimique, Laval, Presses Universitaires de Laval, coll. „Interculturels”, 2012, 250 p. Imaginarul alchimic nu s-a bucurat de o mare atenţie din partea comentatorilor,

nici în ceea ce priveşte textul propriu-zis nici în privinţa imaginilor; iată sînt aproape patru secole de cînd a apărut Atalanta fugiens (1617) de Michael Maier, o lucrare singulară, ilustrată de Mathieu Merian, o culegere de 50 de embleme conţinînd fiecare o epigramă şi un motto, o gravură şi o piesă muzicală, reunind pentru prima dată compoziţii fictive, alegorice şi poetice, opere emblematice, gravate, compoziţii muzicale, într-un tot mai mult intelectual decît senzual. În ultimul secol mai mulţi specialişti s-au ocupat de emblemele lui Maier, dar prea puţini au explorat universul iconologic. Emilie Granjon enumeră trei semioticieni care s-au lansat în aventura alchimică: Umberto Eco, Claude Zilberberg, Donald Maddox, dar afirmă că niciunul nu a încercat să descrie traseul semantic al imaginilor alchimice a căror simbolică desenează o iconografie a văzutului şi nevăzutului. Metoda propusă de cercetătoarea franceză identifică semiogeneza gravurilor prin analiza semnelor gravate pentru a lăsa să se vadă modalităţile semnificative şi interpretative. Autoarea anunţă din primele pagini…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Colecţia “Simbolurile Masonice”, III

Bogdan Mandache

Editura pariziană Maison de vie continuă seria prezentărilor succinte ale principalelor simboluri şi teme masonice în cadrul colecţiei „Les Symboles Maçonniques”.

collection les symboles maconnique

Iniţierea masonică face trimitere la cele patru elemente (pămînt, aer, apă şi foc) prin care filosofii din vechime explicau viaţa în univers, elemente care se regăsesc în alchimie, unde sub forma unor alegorii alcătuiesc un sistem simbolic; editura amintită a avut buna iniţiativă de a edita patru volume care tratează fiecare cîte unul dintre cele patru elemente. Prima probă la care este supus candidatul la începutul drumului său este cea a pămîntului, căreia îi este consacrat volumul semnat de Clémence Duval: L’Epreuve de la terre. Voyage et purification. Pămîntul este creuzetul activităţii permanente a Principiului creator, iar plasarea postulantului în inima pămîntului primordial este începutul unui lung drum care îl va duce către participarea conştientă la viaţa Templului. Cabinetul de reflecţie poate fi asemănat camerelor subterane ale templelor; simbolic, el este centrul pămîntului şi loc al luminii originale. Este un loc definit de obscuritate, tăcere, nemişcare şi de singurătate. Loc al reculegerii şi al concentrării, cabinetul de reflecţie îl protejează

pe postulant de agitaţia exterioară şi îl aşază într-un dialog cu el însuşi. Proba pămîntului îl aşază pe candidat în faţa limitelor umane şi îi arată calea către o lume fără limite. Autoarea studiului insistă pe funcţia transmutatoare a morţii, pe iniţierea ca naştere permanentă, pe moartea care rezultă dintr-un proces alchimic inerent căii iniţiatice. „Vechiul om” corespunde şi aici, ca şi în alte iniţieri, abandonării a tot ceea ce este muritor, ceea ce este supus timpului, ceea ce este coruptibil, iar acest abandon este exprimat în redactarea testamentului filosofic. Şederea în cabinetul de reflecţie este o călătorie, „o călătorie imobilă” în centrul pămîntului; este o călătorie simbolică în care formula alchimică VITRIOL invită candidatul să exploreze şi să cunoască lumea. Această formulă hermetică poate fi văzută ca o cheie care permite accesul către calea iniţiatică. Clémence Duval propune cititorilor o interesantă incursiune asupra temei mersului în diverse tradiţii, în opinia sa solul templului fiind cel care arată calea iniţiatică:…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Simbolismul masonic tradiţional (II)

Bogdan Mandache

Simbolismul masonic tradiţional este o lucrare de referinţă în care masoneria apare ca o căutare spirituală legată de Tradiţie.

Le Symbolisme Maçonnique Traditionnel, tome II. Hauts-Grades et Rites Anglo-Saxons, Escalquens

În septembrie trecut, tot pe acest site, prezentam reeditarea primului volum din Le Symbolisme Maçonnique Traditionnel, una din cărţile devenite clasice, prima ediţie a cărţii a apărut în 1981 la Editions Edimaf, a cunoscutului autor de literatură masonică Jean-Pierre Bayard (7 februarie 1920 – 5 martie 2008). Cu acel prilej am amintit şi cîteva titluri din bogata sa activitate publicistică. Revenim acum pentru că la începutul anului a apărut al doilea volum al cărţii amintite: Le Symbolisme Maçonnique Traditionnel, tome II. Hauts-Grades et Rites Anglo-Saxons, Escalquens, Editions Dangles, 2012, 490 p. Se practică în lume mai multe rituri, mai răspîndite fiind Memphis-Misraim, York, Swedenborg, Scoţian Rectificat şi Scoţian Antic şi Acceptat, pe care Jean-Pierre Bayard îl consideră demn de a fi

studiat în totalitate, deşi nici un Suprem Consiliu din lume nu ritualizează toate gradele; nu uită să amintească faptul că anumiţi comentatori, care sînt convinşi de originea corporativă a masoneriei, afirmă că aceasta ar trebui să se limiteze la trei grade, celelalte fiind o creaţie filosofică, fără suport real. Dar autorul francez susţine că masoneria corporativă este a primelor două grade, mitul lui Hiram desolidarizîndu-se de secretele meseriei de constructor şi consideră că al treilea grad aparţine gradelor înalte scoţiene, care dezvoltă căutarea şi amplifică învăţătura masonică. De altfel, unele Supreme Consilii de Grad 33 şi Ultim ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat ritualizează simbolic gradul de maestru tocmai pentru a sublinia continuitatea şi înlănţuirea celor 33 de grade. (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Armonia structurilor geometrice

Bogdan Mandache

Cartea lui Georges Darmon este o pledoarie pentru căutarea simbolurilor, uneori văzute, alteori ascunse primei priviri, prezente în natură, în construcţii, în artă, în scrieri; este deopotrivă o invitaţie la a descoperi armonia şi frumuseţea acestei lumi prin cîteva simboluri, grafisme prezente, recognoscibile în ţesătura acestei lumi.

Harmonie des structures géométriques les tracés de Lumière

Una din cele şapte arte liberale, geometria, definită în mod curent ca ştiinţă a figurilor în spaţiu, este una dintre cele mai vechi ştiinţe, fiind amintită în Vechiul Testament, preluată apoi în celebrele manuscrise medievale Regius şi Cooke, pentru a o regăsi ca referinţă esenţială în masoneria speculativă.„Adam, primul nostru părinte, creat după chipul lui Dumnezeu, Marele Arhitect al Universului, trebuie să fi avut scris în sufletul său meşteşugul artelor liberale, în special al geometriei”, scrie în primul articol al Constituţiilor lui Anderson. De-a lungul timpului nu puţini au fost cei care au susţinut sau s-au străduit să dovedească existenţa unei structuri care guvernează întregul cosmos. Acesta este subiectul pe marginea căruia glosează Georges Darmon într-o recentă carte: Harmonie des structures géométriques: les tracés de Lumière, Valence d’Albigeois, Editions de la Hutte, coll. „Les Veilleurs”, 2012, 240 p. Georges Darmon afirmă din primele rînduri ale cărţii că, în decembrie 1984, a „descoperit” (ghilimelele îi aparţin!) o matrice schematică părînd a

conţine arhetipurile manifestării şi spiritului tuturor regnurilor, mineral, animal, vegetal, cît şi al diferitelor stări ale materiei; este ceea ce el numeşte un Canon al Armoniei, un sistem evolutiv cu sertare multiple care se dezvoltă la infinit. Întrega geometrie, afirmă Georges Darmon, dar şi alţi numeroşi autori, are la bază patru figuri fundamentale: triunghiul, pătratul, cercul şi crucea. Ideea de a imagina un sistem unic, universal fondat pe o super simetrie care guvernează totul nu este nouă, mulţi cercetători orientîndu-şi studiile spre găsirea farmecului, armoniei şi echilibrului care ar putea guverna lumea. Georges Darmon aduce în sprijinul demersului său cîteva exemple arhitecturale care arată că arhitecţii contemporani se impun mai curînd prin modernitatea materialelor, decît prin originalitatea creaţiilor; de ce s-au construit biserici, temple, moschei într-o manieră aproape universal asemănătoare? „Pentru că nu este altceva decît schema directoare a noastră înşine. În adevăr, toate aceste construcţii schematizează propria noastră structură, sau Templul interior. Ceea ce m-a determinat să spun că…

Mai mult...
Cărţi

Simbolismul masonic tradiţional

Bogdan Mandache

Este aici unitatea superioară a universului al cărei unul din cele mai poetice nume este cel de mare arhitect al universului », afirmă Jean-Pierre Bayard, îndemnîndu-i pe cei care au fost admişi în rîndul masonilor să nu se mărginească la efortul de asimilare doctrinală, la învăţarea catehismului sau la frecventarea cu regularitate a ţinutelor lojilor lor, ci să se aventureze în căutarea adevărului, să înfrunte tenebrele, să renunţe la evidenţele autorităţii, să privească în adîncul mormîntului!

AVT Jean Pierre Bayard 1599

Jean-Pierre Bayard (7 februarie 1920, la Asnières, - 5 martie 2008, la Angers) este unul dintre cei mai cunoscuţi autori de literatură masonică în limba franceză. De formaţie inginer de lucrări publice, Jean-Pierre Bayard obţinuse titlul de doctor în litere, cu o teză despre spiritualitatea masonică. Numeroasele cărţi care îi poartă semnătura acoperă teme cum ar fi: spiritualitatea masonică, companionajul, rozicrucianismul, simbolismul focului, dar acoperă şi cinci decenii de activitate publicistică. Amintim cîteva din cărţile sale: La Symbolique du Feu, 1954 ; La Symbolique du Monde souterrain, 1961; Le Symbolisme de la Rose-Croix, 1975; La Spiritualité de la Franc-Maçonnerie, 1982; La Tradition cachée des cathedrales, 1990, premiul Bordin al Institutului Franţei; Le Symbolisme du Temple, 1991; L’Esprit du Compagnonnage, 1994; Trente-trois. Histoires des degrès du Rite Ecossais Ancien et Accepté en France, 2004. A avut amabilitatea de a răspunde cîtorva întrebări pentru un interviu publicat în revista « Cronica » , martie 2005, reluat în volumul Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Iaşi, Editura Cronica,

2005. Multe din cărţile sale au cunoscut mai multe ediţii, dar despre una din cărţi se spune că devenise o lucrare clasică încă din timpul vieţii autorului. Pentru că noile generaţii interesate de această carte, prima ediţie apăruse în 1978, nu o aveau la dispoziţie, Editura Dangles a luat iniţiativa de a o reedita: Le Symbolisme Maçonnique Traditionnel. Tome I : Les loges Bleues, coll. « Horizons ésotériques », 2011, 462 p. Deşi trăim într-o lume marcată de materialism, de un nemaiîntîlnit avînt tehnologic, cu bunele şi relele sale, deşi omul zilelor noastre s-a plasat de bună-voie în « zodia » consumismului şi cultivării orizontalităţii lipsite de perspectivă, sînt încă mulţi cei interesaţi de valorile tradiţionale, de spiritualitatea autentică. În acelaşi timp, valul de interes pentru o spiritualitate cu un conţinut ambiguu, o spiritualitate cu graniţe fluctuante, folosirea abuzivă a termenilor de esoterism şi iniţiere cer o privire circumspectă pentru a îndepărta urmele neînţelegerii. S-a spus de multe ori că masoneria este ultima instituţie care…

Mai mult...
Cărţi

Rezonanţa simbolismului masonic

Bogdan Mandache

Cartea lui Gérard Marro aduce o nouă perspectivă: în parte este datorată lecturilor operei lui Carl Gustav Jung şi a deschiderilor pe care aceasta le face către alchimie şi limbajul simbolic; la fel de importantă însă este căutarea şi reuşita lui Gérard Marro de a ieşi din tiparele unor lucrări similare, evident rămînînd fidel regularităţii şi Tradiţiei.

Gerard Marro La symbolique maçonnique dévoilée

Fără îndoială simbolismul masonic este unul dintre cele mai abordate subiecte din panoplia celor care înţeleg masoneria ca pe o instituţie înrădăcinată în tradiţie şi care îşi propune să transmită. De cîtva timp, lucrărilor consacrate simbolismului masonic li s-a mai adăugat una, purtînd semnătura lui Gérard Marro: La Symbolique maçonnique devoilée, Paris, éditions du Rocher, 2007, 368 p. Gérard Marro dă mai întîi o definiţie a masoneriei speculative, pe care o reproducem in extenso: "Francmasoneria este un ordin esoteric, iniţiatic, tradiţional, universal, care lucrează pornind de la perfecţionarea individuală la perfecţionarea umanităţii. Francmasonii lucrează la realizarea acestui ideal cu mijloacele ritului şi al simbolurilor care transmit iniţiaţilor, din generaţie în generaţie, o învăţătură, sau pentru a spune mai bine o metodologie care face să fie descoperit drumul de urmat pentru apropierea de această perfecţiune. Bazîndu-se pe valori de fraternitate, de toleranţă şi libertate, gîndirea masonică îşi afirmă puterea şi originalitatea într-un demers spiritual care o leagă de sacru". Această definiţie

îi oferă autorului un nimerit motiv de a răspunde succesiv unor întrebări care vizează caracterul esoteric, iniţiatic, tradiţional şi universal al ordinului: într-o lume în criză masoneria permite omului regăsirea rădăcinilor sale în Tradiţie, într-o tradiţie care reactualizează trecutul şi dă sens viitorului. După prezentarea cîtorva repere istorice care amintesc Vechile Îndatoriri şi evoluţia masoneriei speculative, Gérard Marro supune atenţiei tema tradiţiei şi ritualurilor iniţiatice, de la iniţierea egipteană pînă la obligaţiile masonice; sînt pagini nu numai plăcute lecturii, ci şi incitante notaţii asupra iniţierii egiptene, asupra tradiţiei iniţiatice şi a transmiterii, asupra tradiţiei iniţiatice masonice, sau despre cabinetul de reflecţie în care postulantul petrece un timp care îl pregăteşte pentru intrarea în templu şi înfruntarea probelor iniţiatice. Despre Pitagora se ştie relativ puţin, dar ca orice învăţătură păstrată pentru iniţiaţi a avut parte de deformări şi fabulaţii; dincolo de orice exagerare, Gérard Marro identifică unele elemente din doctrina şcolii pitagoreice care se por regăsi în ritualul masonic. "Ordinul pitagoreic…

Mai mult...