René Guénon constată că modernitatea este inaderentă la principiul metafizic și atribuie lumii moderne statutul de anomalie care va fi îndreptată, depășită, o lume care va renunța la prerogativele sinucigașe (individualism, materialism, raționalism) pentru a reveni la principiile altădată comune Orientului și Occidentului.

De mai bine de un secol, spirite luminate, oameni cu privirea lucidă și capacitatea de a sonda profunzimile au citit semnele timpurilor și au văzut marile pericole care amenințau civilizația occidentală; amintim aici numele lui Paul Valéry (Criza Spiritului și Privire asupra lumii actuale), Oswald Spengler (Declinul Occidentului), Julius Evola (Revoltă împotriva lumii moderne) sau René Guénon (Criza lumii moderne și Domnia cantității și semnele vremurilor). Prima dintre lucrările lui René Guénon, menționate mai sus, a apărut în anul 1927, cea de a doua în 1945, ambele la Editura Gallimard. După decenii în care numele lui René Guénon era rareori menționat în publicistica românească, cărțile sale au început să fie traduse în limba română, Editura Herald asumând misia de a edita corpusul scrierilor guénoniene. De curând a apărut o nouă ediție din Domnia cantității și semnele vremurilor, București, Editura Herald, traducere din limba franceză de Teodoru Ghiondea, colecția „Philosophia perennis”, 2022, 318 p. „De când am scris Criza lumii moderne,

evenimentele nu au făcut decât să confirme din plin și mai ales prea repede toate ideile pe care le expuneam despre acest subiect, cu toate că le-am abordat în afara oricăror preocupări pentru «actualitatea» imediată, precum și a oricărei intenții «critice», zadarnice și sterile. […] Astfel, dacă lumea modernă, considerată în sine, constituie o anomalie și chiar un gen de monstruozitate, nu este mai puțin adevărat că, situată în ansamblul ciclului istoric din care face parte, ea corespunde exact condițiilor unei anumite faze a acestui ciclu, cea pe care tradiția hindusă o desemnează ca perioada extremă a lui Kali-Yuga”, scria René Guénon în „Cuvânt-înainte” la Domnia cantității și semnele vremurilor. Jean Fouquet - Construcția Templului din Ierusalim, pictură, cca 140 - 1475 Gânditorii amintiți mai sus discern în lumea modernă pericole și incertitudini, amenințări, inadaptări, capcane ale democratismului și egalitarismului, creșterea haosului social, prăbușirea sistemelor filosofico-religioase, disoluția sacrului, expansiunea puterilor distructive. Era tabloul care se înfățișa gânditorilor europeni martori ai…

Mai mult...