Cărţi

O mie și una de călătorii

Bogdan Mandache

Când a călătorit prima oară în India, în 1894, la 26 de ani, Alexandra David-Néel a descoperit diferența între viziunea asupra morții a occidentalilor și a orientalilor, iar această diferență avea originea în unicitatea salvării creștine și multitudinea încarnărilor hindușilor și budiștilor.

francois-bonardel-voyager-cest-apprendre-a-mourir

Sigur, titlul conține o ușoară exagerare, dar călătoriile Alexandrei David-Néel au fost cât o frumoasă poveste de o mie și una de nopți. Alexandra David-Néel (1868-1969), pe numele său complet Louise Eugenie Alexandrine Marie David, numele Néel este al soțului, a fost o orientalistă franco-belgiană, cântăreață de operă și jurnalistă, membră activă a ordinului masonic mixt „Droit humain”, convertită la budism. A călătorit mult, a riscat, a îndurat foamea, s-a ascuns de atacurile tâlharilor; a fost prima femeie care a vizitat, incognito, vestita Lhasa, inima Tibetului. A scris mult, parte din cărțile sale fiind traduse și în limba română; amintesc aici câteva dintre acestea: Mistici și magicieni în Tibet; Itinerariile unui lama și cele cinci înțelepciuni; India în care am trăit; Inițieri și inițiați în Tibet; Călătoria unei parizience în Lhasa; Vraja misterului; Lampa înțelepciunii. De ce a călătorit? Pentru a rupe cu obișnuințele, cu atașamentele mincinoase, pentru a regla socotelile cu societatea și mai cu seamă cu sine însăși.

După propria mărturisire, Alexandra David-Néel „s-a născut exploratoare”, iar despre impulsul dat orientalismului prin desele sale călătorii scrie Françoise Bonardel în recenta sa carte Voyager c’est apprendre à mourir. Les milles et une morts d’Alexandra David-Néel, Lyon, editions Fage, 2020, 96 p. De copil Alexandra David-Néel a dorit să treacă dincolo de spațiile închise, dincolo de frontiere, să exploreze necunoscutul. A visat să călătorească de când avea șase ani și citea Jules Verne, apoi în adolescență i-a citit pe Schopenhauer și Nietzsche și a început să se întrebe despre divinitate, misticism și nihilism. Când a călătorit prima oară în India, în 1894, la 26 de ani, Alexandra David-Néel a descoperit diferența între viziunea asupra morții a occidentalilor și a orientalilor, iar această diferență avea originea în unicitatea salvării creștine și multitudinea încarnărilor hindușilor și budiștilor. A simțit pierderea celor apropiați, părinții și fiul adoptiv, Lama Yongden, pierderi trăite din perspectiva budismului, a antropologiei orientale, a credințelor tibetane care vedeau în…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Pași către o nouă lume

Bogdan Mandache

Privind lumea de astăzi, Marc Halévy afirmă tranșant că vremea idealismelor, misticismelor și teismelor a apus, venind timpul realismului, monismului și panteismului. Iar aceste schimbări vin peste tulburări neîncetate și accelerate la scară planetară

Une spiritualité pour notre siècle - Rien ne meurt, tout est vivant

Preocupat de științele complexității și de cercetări asupra fizicii proceselor, Marc Halévy este interesat în egală măsură de lumea de astăzi, de schimbările de paradigmă, de spiritualitatea vremurilor noastre. Privind către modernitate, Marc Halévy consideră că era modernă, moștenitoare a Renașterii, s-a stins; a murit odată cu Auschwitz, a murit la Berlin, a murit odată cu ideologiile triumfaliste totalitare, moștenitoare ale umanismului, raționalismului, criticismului, pozitivismului și nihilismului, adică relele ultimelor cinci secole. Despre sfîrșitul modernității și așteptările omului contemporan este unul dintre recentele volume purtînd semnătura lui Marc Halévy: Une spiritualité pour notre siècle. Rien ne meurt, tout est vivant, Escalquens, éditions Oxus, collection „Spiritualité”, 2017, 176 p. Cînd Friedrich Nietzsche a proclamat aforistic că „Dumnezeu este mort!”, nu a făcut-o de pe poziția ateismului, ci arătînd că Dumnezeul creștin devenise exterior propriei creații. Pornind de la moartea lui Pan, proclamată de Plutarh cînd creștinismul a început să se răspîndească în imperiul roman, de la moartea lui Dumnezeu, proclamată de

Nietzsche, și de la viața exuberantă a lui Dionysos, Marc Halévy propune o carte ditirambică despre reînnoirea relațiilor cu sine, cu lumea și cu întregul, adică interioritatea, exterioritatea și unitatea interiorității cu exterioritatea. Identitatea unei persoane nu este ceva dat pentru totdeauna, individul fiind propria memorie acumulată, un proces în mers, care se construiește în permanență, asemănător cu ceea ce spunea Arthur Rimbaud: „Eu sînt un altul”. În opinia lui Marc Halévy personalitatea nu este altceva decît modul unic de a organiza viața interioară: „Personalitatea mea, identitatea mea nu sînt nimic altceva decît această manieră unică (și puțin evolutivă) de a organiza memoria sa (foarte evolutivă) și relația sa cu lumea (foarte evolutivă, de asemenea)”. Deseori este invocat dictonul antic „Cunoaște-te pe tine însuți”, în care Marc Halévy vede îndemnul la cunoașterea adevăratei personalități, adevăratei identități, fără indulgență sau modestie, fără ipocrizie sau minciună, fără aroganță sau culpabilizare. După acest necesar exercițiu este necesar să căutăm o armonie între propria…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Academia masonică, 4 – Spiritualitatea între laic şi sacru

Bogdan Mandache

Textele reunite în această nouă apariţie sînt mărturia dorinţei de a aduce clarificări terminologice şi conceptuale asupra unor teme (spiritualitate, sacru, laicitate) care suscită controverse. Pentru autori, spiritualitatea nu trebuie să rămînă cîmp de cercetare sau de experienţe interioare, ci sursa vie a valorilor etice, fundamentul unui umanism profund, trăit şi nu doar proclamat, cu atît mai mult cu cît lumea noastră este în căutarea sensului, a reperelor

ACADÉMIE MAÇONNIQUE numero 4

Dacă primele trei numere din „Mémoires de l’Académie maçonnique” au fost consacrate francmasoneriei şi noţiunii de structură şi subiectelor filosofiei masonice, recent apărutul număr IV (Spiritualité, Cadix, Editions de la Hutte, novembre 2015, 136 p.) este despre spiritualitate, o temă generoasă, dificilă şi vastă, mai ales dacă prin spiritualitate se înţelege şi învăţătura şi doctrina religioasă. De aici punctele de vedere venind dinspre masonerie sînt departe de a fi unitare; încă se mai discută despre înţelesurile noţiunii de Marele Arhitect al Universului, unii mergînd pînă la eliminarea invocării sale şi pînă la excluderea Cărţii Legii Sacre de pe altarul jurămintelor. Deşi părinţii fondatori ai masoneriei şi ai Ritului Scoţian Antic şi Acceptat au fost tranşanţi în privinţa credinţei în Dumnezeu şi în depunerea jurămîntului pe Biblie, acceptarea în loji a adepţilor altor confesiuni şi proasta înţelegere a termenului de toleranţă au generat confuzia în care se va afla masoneria şi la apropiata aniversare a 300 de ani de la crearea

primei mari loji, Marea Lojă a Londrei. În articolul despre Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, Gérard Darnaud susţine că spiritul poate fi înţeles ca Principiu Superior extrinsec omului sau ca Principiu intrinsec omului, Ritul căutînd să conjuge cele două demersuri aparent opuse, pe axa verticală şi pe plan orizontal, dar să privilegieze transmiterea unei tradiţii a Cunoaşterii, înrădăcinată în Tradiţia primă. Masoneria a apărut la sfîrşitul Renaşterii şi s-a afirmat în plin clasicism, în inima creştinismului occidental, după care secolul „Luminilor” a încercat promovarea individualismului şi renunţarea la referinţele religioase, de cele mai multe ori cu pierderea substanţei iniţiatice. Conventul de la Lausanne (1875) avea să statueze credinţa într-un Principiu Creator numit Marele Arhitect al Universului; Ritul Scoţian Antic şi Acceptat se distingea prin: invocarea şi glorificarea Marelui Arhitect al Universului; prezenţa Bibliei pe altarul jurămintelor; demersul iniţiatic lent şi progresiv. S-au înfruntat la Lausanne o versiune spiritualistă, una radical teistă şi una intermediară, cea a Principiului Creator. Dincolo de…

Mai mult...
Cărţi

Exercițiile spirituale și filosofia

Bogdan Mandache

Cartea lui Pierre Hadot despre exercițiile spirituale este o încercare de rescriere a discursului filosofic exterior convertindu-l într-unul interior, o pledoarie pentru a vedea în înțeleptul antic pe cel ce are permanent Întregul în spiritul său, pe aducătorul de pace și seninătate, pe cel ce vede Eternitatea în ora trecătoare.

Pierre Hadot Exerciții spirituale și filosofie antică

De mai bine de 25 de veacuri filosofia este supusă unui neîncetat proces de definire; fenomen istoric datat în secolul al V-lea înainte de Hristos, filosofia/iubirea de înțelepciune a devenit un fenomen intelectual, spiritual sau social primind de-a lungul vremii noi accepțiuni, asta atunci cînd nu i s-a contestat dreptul de a locui în cetate. Rîndurile care urmează nu abordează opinia contemporanilor despre filosofie și raportul ei cu o lume înstrăinată în tehnologie, ci încearcă cu precădere să amintească ce era filosofia pentru omul din antichitate. Filosoful francez Pierre Hadot (1922-2010) a consacrat întreaga sa viață aprofundării sensului prim al filosofiei în antichitatea greacă și în cea romană. Într-un interviu pe care mi l-a acordat la începutul anilor 1990, publicat în cartea Filosofia-aventura unui discurs, Cronica, 1995, profesorul Pierre Hadot mărturisea că pentru el "un filosof era, înainte de toate, cineva care trăia filosofic, adică cineva căruia rațiunea îi conducea viața, și care practica virtuțile morale. Filosofia este deci înainte

de toate alegerea unei forme de viață, unei maniere de a trăi, căreia discursul filosofic îi va da apoi justificările și fundamentele teoretice." Recent a apărut în limba română o carte a lui Pierre Hadot în care acesta prezintă concepția sa despre filosofia antică: Exerciții spirituale și filosofie antică, Arad, Editura Sfântul Nectarie, traducere din limba franceză de pr. Constantin Jinga; postfață de ierom. Agapie Corbu, 2015, 508 p. Varianta franceză a cărții lui Pierre Hadot a cunoscut mai multe ediții; prima a apărut în 1981 la Etudes Augustiniennes, iar ultima în 2002, la Albin Michel, după care s-a făcut traducerea recent apărută. Pierre Hadot a avut de tînăr o educație religioasă intensă, prima filosofie pe care a cunoscut-o fiind tomismul, pe care a întîlnit-o mai ales în carțile lui Jacques Maritain; era un început bun în filosofie, aici se întîlneau sistemul și structura; prin Etienne Gilson avea să descopere distincția fundamentală în existențialism între esență și existență. În perioada…

Mai mult...
Alchimie, Comentarii, Eseuri

Jean Biès: Calea către interioritate

Bogdan Mandache

Orice destin este un mister, venim din mister şi ne întoarcem în mister. La dispariţia lui Jean Biès să onorăm memoria unui om care a fost un căutător al adevărului, un om angajat într-o ardentă căutare spirituală, un eseist cu viziuni profunde asupra crizei civilizaţiei occidentale, un autor de studii consacrate spiritualităţilor Orientului şi Occidentului, un scriitor talentat.

Jean Bies

Cel care ne-a părăsit de curînd s-a născut la Bordeaux, în 1933, a studiat literaturile clasice, în paralel cu activitatea didactică universitară susţinînd şi o bogată activitate literară; a fost apropiat cercurilor intelectuale frecventate de Jean Hebert, Arnaud Desjardins, Lanza del Vasto, Frithjof Schuon, Marie-Madelaine Davy. Alături de aceştia a respirat autenticitatea, a căutat înţelepciunea, a sacralizat existenţa. Jean Biès este autorul unei opere variate, scrierile sale propunînd un itinerariu care ne conduce pe drumul metafizicii, al spiritualităţii şi înţelepciunii, al cuvîntului şi tăcerii contemplative, toate aceste căutări împlinite în cărţi din care amintim:Mont Athos, Albin Michel, 1963, traducere în limba română Athos, Muntele transfigurat, Editura Deisis, 2006; Empédocle d’Agrigente-Essai sur la philosophie présocratique, Editions Traditionnelles, 1969; Connaissance de l’Amour, Points et Contrepoints, 1970; Littérature française et Pensée hindou, Klincksieck, 1974; Art, Gnose et Alchimie, Le Courrier du Livre, 1987; L’Initiatrice, Jacqueline Renard, 1990; Paroles d’urgences, Terre du Ciel, 1996, traducere în limba română (Iluminări pentru vremurile de pe urmă),

Editura Mirabilis, 2001; Les Grands initiés du XX siècle, Ph. Lebaud, 1998; Les Alchimistes, Ph. Lebaud, 2000; Vie spirituelle et modernité, L’Harmattan, 2009; Le Symbole de la Croix, Arma Artis, 2010; Orientations spirituelles pour un temps de crise, Pardes, 2010; Paysages de l’Esprit, Arma Artis, 2011; Le Soleil se lève à minuit, L’Harmattan, 2011. Jean Biès a fost un intelectual profund ataşat ideii că lumea postmodernă este organizată în aşa fel, încît împiedică viaţa interioară. Ce este interioritatea? Este lumea pe care o purtăm în noi, şi care se constituie din învelişuri încă relativ exterioare: mentalul şi psihicul; dincolo de acestea este Spiritul, ceea ce nu este reductibil la nimic. În cărţile sale, una din teme era criza civilizaţiei occidentale, care se accelerează şi care afectează ansamblul planetei, umanitatea convertindu-se de nevoie sau cu bucurie la ideologia materialistă. În crize grave, soluţiile orizontale sînt de un ajutor limitat şi provizoriu. Este nevoie de o transformare radicală a modurilor de gîndire…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Simbolismul masonic tradiţional (II)

Bogdan Mandache

Simbolismul masonic tradiţional este o lucrare de referinţă în care masoneria apare ca o căutare spirituală legată de Tradiţie.

Le Symbolisme Maçonnique Traditionnel, tome II. Hauts-Grades et Rites Anglo-Saxons, Escalquens

În septembrie trecut, tot pe acest site, prezentam reeditarea primului volum din Le Symbolisme Maçonnique Traditionnel, una din cărţile devenite clasice, prima ediţie a cărţii a apărut în 1981 la Editions Edimaf, a cunoscutului autor de literatură masonică Jean-Pierre Bayard (7 februarie 1920 – 5 martie 2008). Cu acel prilej am amintit şi cîteva titluri din bogata sa activitate publicistică. Revenim acum pentru că la începutul anului a apărut al doilea volum al cărţii amintite: Le Symbolisme Maçonnique Traditionnel, tome II. Hauts-Grades et Rites Anglo-Saxons, Escalquens, Editions Dangles, 2012, 490 p. Se practică în lume mai multe rituri, mai răspîndite fiind Memphis-Misraim, York, Swedenborg, Scoţian Rectificat şi Scoţian Antic şi Acceptat, pe care Jean-Pierre Bayard îl consideră demn de a fi

studiat în totalitate, deşi nici un Suprem Consiliu din lume nu ritualizează toate gradele; nu uită să amintească faptul că anumiţi comentatori, care sînt convinşi de originea corporativă a masoneriei, afirmă că aceasta ar trebui să se limiteze la trei grade, celelalte fiind o creaţie filosofică, fără suport real. Dar autorul francez susţine că masoneria corporativă este a primelor două grade, mitul lui Hiram desolidarizîndu-se de secretele meseriei de constructor şi consideră că al treilea grad aparţine gradelor înalte scoţiene, care dezvoltă căutarea şi amplifică învăţătura masonică. De altfel, unele Supreme Consilii de Grad 33 şi Ultim ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat ritualizează simbolic gradul de maestru tocmai pentru a sublinia continuitatea şi înlănţuirea celor 33 de grade. (mai mult…)

Mai mult...
Interviuri, Simboluri

Françoise Bonardel: Spiritualitatea poate pune capăt înfruntării între tradiţie şi modernitate

Bogdan Mandache

Françoise Bonardel este profesor de filosofia religiilor la Universitatea Paris I-Sorbona.

Françoise Bonardel

Este cunoscută îndeosebi pentru lucrările sale despre hermetism, filosofia alchimiei, despre tradiţie: L'Hermétisme, PUF, 1985, editie revăzută şi adăugită La Voie hermétique, Dervy, 2002; Antonin Artaud ou la fidelité à l'infini, Balland, 1987; Philosophie de l'alchimie-Grand Oeuvre et modernité, PUF, 1993; Philosopher par le feu. Anthologie de textes alchimiques, Seuil, 1995, ediţie revăzută şi adăugită apărută la Almora, 2009; Petit dictionnaire de la vie nomade, Entrelacs, 2006; Bouddhisme et philosophie – En quete d'une sagesse commune, L'Harmattan, 2008; Des heritiers sans passé – essai sur la crise de l'identité culturelle européenne, La Transparence, 2010. Studii semnate de Doamna Françoise Bonardel sînt prezente în cîteva mari dicţionare şi lucrări enciclopedice: Cahiers de l'Herne C.G. Jung, l'Herne, 1984; Dictionnaire universel des littératures, PUF, 1994; Dictionnaire de l'ésotérisme, PUF, 1998; Le Livre des Sagesses, Bayard, 2002. Modernitatea materialistă Bogdan Mihai MANDACHE: - Doamnă profesor, de multă vreme în studiile şi cărţile Dvs. v-aţi arătat interesul pentru teme ale spiritualităţii. Vi se pare că

spiritualitatea, la singular sau la plural (spiritualităţile) mai are loc în viaţa omului de astăzi? Françoise BONARDEL: -Vastă întrebare, dar probabil decisivă pentru viitorul umanităţii. Dacă luăm în seamă istoria civilizaţiilor care s-au succedat în cursul ultimelor şase milenii, nu este sigur că o cultură lipsită de spiritualitate va fi mult timp viabilă. Contemporanii noştri, fără îndoială, nu au acordat atît de mult credit profeţiei atribuite lui Malraux – "Secolul al XXI-lea va fi spiritual sau nu va fi deloc" – decît pentru că ei prezentau acest risc. Modernitatea materialistă s-a dedat în această privinţă de cel puţin două secole unei experienţe hazardate, şi fără un precedent real în istoria umanităţii. Dar trebuie să ne înţelegem asupra a ceea ce înseamnă exact cuvîntul "spiritualitate", şi aveţi dreptate să luaţi în considerare de la început că sensul său să nu fie exact acelaşi atunci cînd îl folosim la singular sau la plural, chiar dacă un nod comun le leagă în mod…

Mai mult...
Eseuri

Idealul rosicrucian

Bogdan Mandache

S-a spus despre originile mişcării rosicruciene că ar fi fabuloase, în jurul rosicrucianismului stăruind alături de misterul originilor şi cel al scopurilor; "Aşadar, cine a împletit trandafirii cu crucea?", se întreba Goethe în poemul neterminat Misterele, accentuînd unul dintre aspectele enigmei rosicruciene.

01 flautul fermecat shinkel

Originile mişcării rosicruciene sînt legate de redescoperirea alchimiei văzută ca putere transfigurantă, ca permutare şi experienţă spirituală, de scrierile lui Paracelsus, Cornelius Agrippa, Jacob Bohme, Giordano Bruno, Henricus Khunrath. Existenţa unor organizaţii rosicruciene, ca şi perenitatea rosicrucianismului sînt în continuare terenul unor vii confruntări de opinii. În ultimele decenii asistăm la o resurgenţă a rosicrucianismului în varii forme şi denominaţiuni, dar prea puţine organizaţii ce se revendică din rosicrucianism au vreo legătură cu cel originar. Rene Guénon făcea o distincţie clară între Rosa-Cruce şi rosicrucieni, acest din urmă termen putînd primi o mai mare extensie decît primul; pentru Guénon, Rosa-Cruce desemnează un grad iniţiatic efectiv, adică o anumită stare spirituală a cărei apropriere nu cere în mod necesar apartenenţa la o anumită organizaţie. În aproape toate cazurile, cel puţin pentru timpurile noastre, este vorba de uzurparea unui nume, de folosirea unui simbol căruia fiecare interpret îi ataşează propria viziune. Frances A. Yeats, cunoscută exegetă a rosicrucianismului, avansează ideea că rosicrucianismul

ar fi avut obîrşie britanică datorată ideilor reformatoare ale lui John Dee, autorul Monadei hieroglifice; comparînd proiectul de reformă al lui John Dee cu cel iniţiat de J.V. Andreae, Frances A. Yeats afirmă că "nu poate încăpea îndoială că mişcarea care se întrezăreşte în cele trei publicaţii rosicruciene este una care îşi are originea ultimă în concepţiile lui John Dee." O nouă perioadă înfloritoare a rosicrucianismului este în secolul al XVIII-lea, un prim semn fiind apariţia, în 1714, a unui tratat de alchimie, Adevărata şi perfecta preparare a Pietrei Filosofale de cătrte Fraternitatea Ordinului Rosa-Crucii de Aur, semnat de Sinceratus Renatus, pseudonim al pastorului silezian Samuel Richter. Accentul pus pe alchimie constituie diferenţa majoră între noul rosicrucianism şi cel originar  care punea accentul pe proiectele de reformă socială, intelectuală şi religioasă. Tratatul publicat la Breslau acordă un loc esenţial "practicilor de laborator", ceea ce va conferi originalitatea profundă a Rosa-Cruce de Aur. Silezia era la acea vreme un vechi şi…

Mai mult...
Cărţi

Cartea celor două căi – un text iniţiatic

Bogdan Mandache

Cartea celor două căi este considerat un text de iniţiere, numai cel care a dobîndit cunoaşterea poate trece orice obstacol şi poate ajunge la al şaptelea cer, aureolat de strălucirea zeului suprem.

Le livre des deux chemins

Cultura egipteană continuă să fascineze şi o face încă multă vreme, atît timp cît operele de artă şi scrierile vor fi privite cu noi ochi dornici să descopere comori nebănuite încă. Cartea celor două căi este considerat unul dintre cele mai enigmatice texte ale literaturii esoterice ale vechiului Egipt. De puţin timp acest text este cunoscut într-o nouă versiune, cititorul avînd sub ochi textul hieroglific, transliterarea şi traducerea literală: André Fermat - Le Livre des deux chemins. Un texte fondamental de la spiritualité égyptienne, Paris, Maison de Vie Editeur, 2008, 322 p. Gîndirea egipteană asupra creaţiei universului, a cunoaşterii luminii sau a destinului omului ne-a parvenit sub diverse forme. Una dintre acestea este piramida textelor, prima operă scrisă  a fost gravată în interiorul unei piramide în timpul celei de a cincea dinastii. "Ea poate fi văzută ca o carte monumentală în care se intră pentru a descoperi acolo substanţa sa intimă. Piramida prin forma sa şi prin concepţia construcţiei sale

este ea însăşi o literă a acestei monumentale cărţi. Textele piramidelor conţin o cunoaştere esenţială, indispensabilă pentru a înţelege funcţia faraonului, piatra unghiulară a civilizaţiei egiptene." O altă formă de transmitere a gîndirii egiptene este ansamblul "textelor sarcofagelor", sarcofage răspîndite în întreaga lume; de repertorierea acestor sarcofage, de colaţionarea textelor s-a ocupat eminentul egiptolog olandez Adriaan de Buck care le-a reunit în şapte monumentale volume - The Egyptian Coffin Texts. Specialiştii consideră că studiul Textelor sarcofagelor este inepuizabil, ele aducînd o referinţă solidă pentru descoperirea gîndirii vechilor egipteni; în ansamblul lor sînt considerate ca texte destinate exclusiv procurării unei garanţii post-mortem. Cartea celor două căi este considerat un text de iniţiere, numai cel care a dobîndit cunoaşterea poate trece orice obstacol şi poate ajunge la al şaptelea cer, aureolat de strălucirea zeului suprem. Iniţierea echivalează cu o emergenţă, cu o ţîşnire din Tenebre şi din apele Haosului iniţial. Iar iniţiatul este în fapt o iniţiată, proprietarul sarcofagului fiind o femeie,…

Mai mult...
Cărţi

Un lexic al spiritualităţilor

Bogdan Mandache

Cartea lui Serge Cagnolari este o invitaţie la a descoperi, fie şi prin lecturi, locurile consacrate ale marilor tradiţii spirituale ale lumii, o invitaţie la o degustare... spirituală a ceea ce rămîne după... decantare!

Lexique des spiritualites

Într-o lume în care cuvinte precum transcendenţă, spiritualitate, esoterism, teofanie tind să devină de-a dreptul uzuale, Serge Cagnolari a găsit de cuviinţă să readucă în atenţie semnificaţia clară şi sensul profund al unor termeni. Din această dorinţă de a regăsi plăcerea şi bucuria uimirii în faţa diversităţii s-a născut Lexique des spiritualités, Paris, éditions Oxus, 2003, 208 p. Cum nici un dicţionar nu poate fi rezumat, vom aminti cîţiva termeni asupra cărora se opreşte Serge Cagnolari, pentru ca în final să facem cîteva notaţii asupra specificităţii acestui lexic. Aşadar în paginile acestui lexic cititorul va găsi definiţii despre: adoraţie, anahoret, apostol, botez, biblie, brahman, cabală, calvinism, catolicism, carismă, confucianism, cruce, decalog, divinitate, dogmă, epifanie, fundamentalism, Graal, hasidism, hermeneutică, icoană, laicitate, magie, mesianism, monoteism, mistic, naştere, ortodoxie, panteism, profet, religie, roza-cruce, sacru, sfînt, scolastică, simbol, Talmud, Tora, transcendenţă, yoga, zoroastrism. Serge Cagnolari a străbătut lumea, aşa cum se spune în lung şi în lat, şi a vizitat locurile unde adie Spiritul;

a descoperit tradiţiile şi spiritualităţile lumii, a întîlnit oameni şi dorinţa lor de unitate, de transcendenţă. De accea în lexicul său regăsim termeni care acoperă toate marile tradiţii ale lumii, fiecare definiţie surprinzînd esenţialul, şi oferind celor interesaţi repere pentru a discerne şi înţelege. Serge Cagnolari vine în lumea scrisului dintr-un cu totul alt domeniu; înainte de a se consacra scrisului şi domeniului editorial a fost podgorean: „Autorul, vechi consultant devenit podgorean apoi editor, şi totdeauna un mare călător, a glisat progresiv de la spiritul vinului la spiritul divin. El vă face să descoperiţi că, aşa cum pentru vin este un vocabular bogat, imens şi plin de nuanţe, cuvintele spiritualităţii pot avea de asemenea o culoare, un ritm, unm parfum... Nu se spune, în diferite tradiţii, despre savoarea lui Dumnezeu?" Autorul acestui lexic este conştient că unii cititori nu vor găsi termenii căutaţi, şi atunci, se întreabă Serge Cagnolari, de ce să-i refuzăm plăcerea de a-l completa înscriindu-şi proprii termeni?…

Mai mult...