Francmasoneria a ignorat mult timp companionajul, abia în 1785 ritualul masonic înglobând câteva referințe la companioni. Cartea lui Jean-François Blondel este mai puțin sugestivă în ceea ce privește posibila legătură între francmasonerie și companionaj, în schimb este o instructivă lectură în privința originilor și evoluției companionajului.

Nu puțini sunt cei care susțin că masoneria speculativă este continuatoarea companionajului, evident fără a putea aduce vreun argument convingător. Câteva practici comune, simboluri și instrumente asemănătoare sau chiar identice nu dovedesc filiația între cele două instituții. Subiectul este abordat cu precădere de publiciștii și cercetătorii francezi, Franța revendicând o anume tradiție, recunoscută și prin prezența a trei societăți franceze înscrise, din 2010, în Patrimoniul mondial cultural și imaterial al umanității al UNESCO: Union companonnique des Devoirs Unis, creată în 1889, Association ouvrrière des Compagnons du Devoir du Tour de France, creată în 1941, Fédération compagnonnique des métiers du bâtiment et autres, creată în 1952. Unul dintre cercetătorii francezi aplecat consecvent asupra fenomenului companionajului este Jean-François Blondel. Am avut bucuria să îl am partener de dialog, răspunsurile sale, „Trebuie să regăsim piatra ascunsă”, fiind publicate în cartea mea Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism , Editura Cronica, Iași, colecția „Arheologia spiritului”, 2005. În trei decenii de intensă activitate publicistică, Jean-François Blondel

a scris peste 20 de lucrări, dintre care amintim: Les Logeurs du bon Dieu; Les Legendes des cathédrales; Les Outils et leurs symboles; Prodigieuses cathedrales de France; Emouvantes chapelles de France; Des tailleurs de pierre aux francs-maçons. Mythe ou Realité; Le Symbolisme de la pierre à travers l’Histoire; Franc-maçonnerie et Alchimie. La recherche de la pierre cachée des sages. Este coautor, alături de Jean-Claude Bouleau și Frederick Tristan, la monumentala lucrare Encyclopédie du compagnonnage. Histoire, symboles et legendes. Rândurile de față sunt prilejuite de cartea lui Jean-François Blondel Franc-maçonnerie et Compagnonnage, Escalquens, Editions Trajectoire, 2016, 272 p. Unii masoni, dar și unii companioni consideră că sunt urmașii, moștenitorii constructorilor catedralelor, cei care au făcut gloria Evului Mediu gotic; probabil, la mijloc nu este decât influența rânduielilor vechilor constructori asupra imaginarului companionajului și a celui masonic, nu este o continuitate „istorică”, ci mai curând un „împrumut”. Jean-François Blondel observă cu ușoară ironie că în vreme ce masoneria își deschide porțile către…

Mai mult...