Cărţi

Umbre, temeri, viziuni

Bogdan Mandache

Cartea lui Ștefan Bolea conturează complexa temă a umbrei la C.G. Jung în mod exemplar, cu acribie, consultând o amplă bibliografie, într-o cercetare în care fiecare filon este urmărit în profunzime, dar și în ramificațiile sale care privesc deopotrivă filosofia, literatura, arta.

stefan-bolea-jung-si-filosofia-umbrei

„Suflete al meu, unde ești? Mă auzi? Vorbesc, te chem – ești aici? M-am reîntors, sunt din nou aici – mi-am scuturat de pe picioare colbul tuturor țărilor și am venit la tine, sunt la tine; după o călătorie lungă de ani buni, am ajuns din nou la tine.” Cuvinte ale lui Carl Gustav Jung, una dintre personalitățile cele mai importante ale secolului al XX-lea, întemeietor al psihologiei analitice, fondator de școală, deschizător de drumuri. Decenii de-a rândul, în publicistica românească numele psihiatrului elvețian era amintit în treacăt, opera lui fiind cunoscută unui număr restrâns de specialiști. După 1990 a început un susținut proces de recuperare a operei lui Carl Gustav Jung, de traducere a principalelor sale cărți, de traducere a studiilor semnificative despre influența sa în psihologia contemporană. În avangarda editării operei lui Jung se află editura Trei, cea care publică seria de „Opere complete”, în 18 volume; aceeași editură a publicat lucrările pe care C.G. Jung nu le-a

inclus în seria de Opere: celebra și misterioasă lucrare apărută postum, Cartea Roșie, apoi Analiza viselor, Cartea imaginilor, Viziuni, volumele 1 și 2. Tot la editura Trei apare colecția „Misterele inconștientului colectiv”, multe titluri purtând semnăturile unor discipoli ai lui C.G. Jung: Marie-Louise von Franz, June Singer, Verena Kast, Jolande Jacobi. La editura Nemira au apărut câteva titluri consacrate psihicului omenesc, visului și legăturilor sale cu lumea vizibilă și invizibilă, alchimiei, copilului etern, semnate de continuatori și discipoli ai lui C.G. Jung: Marie-Louise von Franz, Toni Wolff, Etienne Perrot, Edward F. Edinger, Robert Moss; colecția „Philemon” a fost coordonată de Lavinia Bârlogeanu, ea însăși autoare a unor cărți despre psihiatrul și psihologul elvețian: Jung îndrăgostit de suflet și Diavolul în viziuni, povești și vise. Nu putem încheia această succintă trecere în revistă a editării operei lui C.G. Jung și a studiilor consacrate înțelegerii sale fără a aminti cartea lui C.G. Jung, Amintiri, vise, reflecții, datorată lui Aniela Jaffé, tradusă la…

Mai mult...
Eseuri

Peştera şi umbrele sale

Bogdan Mandache

Unii comentatori au văzut în peştera gînditorilor antici simbolul materiei şi al fluxului nedeterminat unde Ideea vine să ocupe loc. Peştera platoniciană este chora nevăzută raportată la Hades unde se gravează determinările inteligibile ale ideii pentru a oferi vizibilitatea sa vizibilului.

pestera 01

În cunoscutul dialog Republica, Platon îndeamnă la a găsi asemănări în privinţa educaţiei şi a lipsei de educaţie cu această întîmplare: "iată mai mulţi oameni aflaţi într-o încăpere subpămînteană, ca într-o peşteră, al cărei drum de intrare dă spre lumină, drum lung faţă de /lungimea/ întregului peşterii. În această încăpere ei se găsesc, încă din copilărie, cu picioarele şi grumazurile legate, astfel încît trebuie să stea locului şi să privească doar înainte, fără să poată să-şi rotească capetele din pricina legăturilor. Lumina le vine de sus şi de departe, de la un foc aprins înapoia lor; iar între foc şi oamenii legaţi, este un drum aşezat mai sus, de-a lungul căruia, iată, e zidit un mic perete, aşa cum este paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra căruia îşi arată ei scamatoriile.(...) Ciudată imagine şi ciudaţi sînt oamenii legaţi!". Peştera joacă un rol simbolic esenţial în vechile credinţe greceşti care sînt înrădăcinate în forţele elementare ale pămîntului; religia preistorică

anterioară noii viziuni a lumii olimpiene care se ridică în poemele homerice se întemeiază pe divinităţile materne ale profunzimii pămîntului. Aceste puteri erau surse deopotrivă ale fecundităţii şi ale morţii, divinităţile htoniene ţineau la origine de sfera feminină, iar domeniul lor obscur nu va fi uitat de lumea luminoasă a zeilor olimpieni. Practicile cultelor htoniene şi olimpine erau într-un contrast perfect opunînd orientarea cerească a sacrificiilor celor din urmă orientării terestre a celor dintîi. Se ucidea o victimă de culoare albă în cinstea olimpienilor, cu gîtul înspre cer, pe un altar înalt; pentru htonieni, dimpotrivă, se sacrifica o victimă de culoare neagră, adeseori un berbec, cu gîtul înspre pămînt, pe un altar jos sau într-o groapă adîncă, bothros. Ilustrarea acestui ritual se găseşte în Odiseea, cînd Circe îi cere lui Ulise să se îndrepte către tărîmul lui Hades, către locul sacru unde se întîlneau cele patru fluvii ale Infernului. Groapa sacrificială, bothros, este cel mai vechi loc de cult care…

Mai mult...