Studiul lui Jacques Zurbach, despre filosofia acţiunii în francmasonerie, porneşte de la cîteva reflecţii asupra acţiunii, despre întrebările iniţiatului asupra posibilităţilor sale, despre acţiune şi contemplare. Al doilea număr al publicaţiei Mémoires de l’Académie maçonnique, publicat de editura La Hutte în octombrie 2013, poartă titlul Regards sur la philosophie maçonnique 1. Studiile reunite în acest volum, la origine conferinţe rostite în reuniunile Academiei masonice, sînt despre filosofia masonică, formulare care îi va nedumeri pe cei dispuşi să vadă în masonerie un nesfîrşit şir de conspiraţii, pe cei care nu înţeleg că există o spiritualitate masonică. În editorialul revistei, Michael Segall, preşedinte al Academiei masonice şi director al revistei, reaminteşte că filosofia abordează chestiunile fundamentale ale lumii şi spiritului într-o manieră sistematică, critică şi
raţională. Studiul lui Jacques Zurbach, despre filosofia acţiunii în francmasonerie, porneşte de la cîteva reflecţii asupra acţiunii, despre întrebările iniţiatului asupra posibilităţilor sale, despre acţiune şi contemplare. Sînt amintite teorii ale acţiunii, ale acţiunii creatoare, cele care văd în om un demiurg al lumii politice şi sociale, dar şi al propriei fiinţe. Dar ce înseamnă filosofie masonică? Definiţiile date de Aristotel sau de Descartes au vreo legătură cu ritualurile masonice? Filosoful poate fi văzut ca un om care încearcă să înţeleagă misterul acestei lumi; printre misterele lumii se regăseşte şi condiţia umană, iar masoneria tocmai despre aceasta vorbeşte, întreg exerciţiul ei fiind ameliorarea condiţiei umane. Calea iniţiatică este metoda care ne aşază pe calea Cunoaşterii care ne lasă să descoperim comorile filosofiei. (mai mult…)